VIAŢA MUZICALĂ A BOTOŞANILOR -DIN ISTORIA FILARMONICII BOTOŞANI

VIAŢA MUZICALĂ 
A BOTOŞANILOR

Actuala aşezare urbană în plină dezvoltare economică-socială şi cu o bogată viaţă spirituală, a Botoşanilor, are o vechime atestată documentar, de peste şase secole, pe parcursul cărora a cunoscut un drum sinuos al devenirii; astfel străvechiul târg al lui Botăş, datorită aşezării sale, a fost în atenţia unor domnitori ca Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu şi Vasile Lupu, dezvoltându-se într-un ritm susţinut până pe la mijlocul secolului XIX-lea, când se situa- ca mărime- între primele oraşe ale ţării.

Viaţa spirituală a oamenilor de pe aceste meleaguri, are, de asemenea, rădăcini adânci în istorie; astfel, încă din anul 1758, este menţionată prima şcoală înfiinţată de Ioan Calimach ,, ridicată” apoi de Grigore Al. Ghica,adăugindu-se ,, cursuri elineşti după moda capitalei” iar în 1859, este menţionată existenţa unui liceu şi a unui teatru somptuos. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, acest colţ de plai românesc, devine vatra incandescentă din care s-au înalţat câteva genii ale culturii româneşti şi universale: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian. Viaţa muzicală a Botoşanilor a evoluat de-a lungul timpului, în funcţie de dezvoltarea oraşului. Multă vreme au avut activitate- lăutarii –activitate recunoscută până în secolul nostru. Viaţa muzicala din acest oraş s-a manifestat prin muzică psaltică pe lângă biserica,, Uspenia” existând o şcoală de psaltichie, menţionată de la mijlocul secolului al XIX-lea până în secolul XX-lea, şcoala la care a activat şi unul din cântăreţii vestiţi la vremea aceea, Manolache Smeu.

Începuturile unei activităţi muzicale, datează din prima jumătate a secolului XX-lea, ne spune Mihai Grigore Posluşnicu, în cartea sa ,, Istoria muzicei la români”, care menţionează că încă din 1839 exista o mică formaţie care,, reprezenta pe lângă piese comice şi dramatice o serie de vodeviluri muzicale”- formaţie înfiinţată de Costache Caragiale ajutat de directorul Şcolii domneşti din Botoşani, Nicolini. Acelaşi autor menţionează existenţa între anii 1873-1877, a unei ,, muzici instrumentale susţinute de Primăria oraşului” instruită şi condusă de capelmaistrul Iosef Lorenttz- Pe bazele acestei formaţii, s-a înfiinţat mai târziu fanfara militară care, avea menirea să delecteze publicul cu diferite genuri muzicale cântând ,, în fiecare marţi, joi şi duminică, între 3-6 ore, în Grădina Primăriei. ( Curierul român” din 29 aprilie 1892) Activitatea concertistică a început odată cu acceptarea viorii în muzica de salon-instrument folosit doar de lăutari. Singurele instrumente admise în acea vreme au fost ,, harfa, ghitara şi clavirul” Primul concert, menţionat de Mihai Grigore Posluşnicu, a fost în anul 1875, susţinut de violonistul Andronic Ţăranu- alături de câteva personalităţi muzicale ale timpului: violoncelistul şi compozitorul Constantin Dimitrescu şi baritonul I. Popescu, solist al Operei din Bucureşti. Tot în această perioadă, oraşul începe să fie vizitat de diverse trupe dramatice sau de teatru, muzical şi operetă, trupe aflate în turneu sau stabilindu-se pentru micro-stagiuni temporare, contribuind astfel la îmbogăţirea vieţii muzicale a botăşanilor. Aşa au fost: ,, trupa dramatică a D-nei Fany Tardini şi Vladices”, care în 1888, prezintă piesa ,, Senatorul somnoros”- comedie cu cântece în 5 acte”, în 1894, este prezentă la Botoşani şi Opera din Bucureşti.

În anul 1899 concertează la Botoşani ,, Corul Slavinsky” din Rusia, iar în 1908, ,, Gazeta Botoşanilor” anunţă concertul unei formaţii corale, româneşti : ,, Concertul Corului ceremonial şi religios din Dorohoi, condus de Mihai Grigore Posluşnicu, cu concursul prof. prof. Maria C. Ştefănescu, diplomată a Conservatorului de muzică din Praga, are loc duminică 14 septembrie la teatrul ,, Popovici”. În noiembrie 1909, are loc alt eveniment artistic, marcat prin spectacole ,, faimoasei trupe de operetă şi dansuri, din Rusia. În anul 1920 a fost la  Botoşani în turneu Societatea muzicală ,, George Enescu” din Iaşi, condusă de Antonin Ciolan şi Filarmonica Bucureşti sub conducerea lui George Georgescu. În anul 1888 are loc un concert al ,, celebrei cântăreţe Blanche
d” Estrees, de la Opera comică din Paris”, iar în 1890 este prezentă la Botoşani ,, o celebră artistă româncă”, Hariclea Darclee, alături de aceste nume alte nume cunoscute de artiste Aristiţia Romanescu, Enrico Carusso, Adelina Patti, şi George Enescu.

O importanţă deosebită în organizarea şi desfăşurarea vieţii muzicale botoşănene, a avut-o Societatea muzicală ,, Armonia”. Înfiinţată în anul 1883, datorită activităţii perseverente a unui muzician de pe aceste meleaguri, Alexandre Saint- Georges, ,, În societate a avut de înfruntat destule greutăţi, ducând lipsă de ,, oameni iubitori de muzică, care să adere la activitatea ei”, nu avea încredere în forţele unei formaţii muzicale locale, care să susţină întreaga activitate muzicală a oraşului.

Între primii săi membri au fost: violonistul Andronic Ţăranu, dr. Arpad Haynall, şefii de muzică militară Toma Ionescu şi Vlăduţ, Cristea Ciomac, ing. Vitos şi baritonul Constantin Cosmovici.

Societatea ,, Armonia”, dispunea de o orchestră dirijată de Constantin Petre Nicoleanu şi ceva mai târziu de un cor condus de profesorul Mihai Grigore Posluşnicu, stabilit îîn deceniul al doilea, la Botoşani, devenind un participant activ la acţiunile societăţii şi la viaţa muzicală botoşăneană.

Primul concert al Societăţii ,, Armonia”, astfel reorganizată, a avut loc la data de 5 octombrie 1908, realizat fiind cu forţe  artistice locale în exclusivitate: pianistul A. Frunzescu, violonistul Andronic Ţăranu, solistul vocal C. Misihănescu şi un cvartet de coarde, având în program lucrăti de compozitori străini (un concert pentru vioară de Viotti, Dans spaniol de Sararsate), dar şi lucrări româneşti ( ,, Amintiri plăcute de Eduard Caudella, înterpretată de A. Ţăranu), pentru că ,, unul din ţelurile activităţii societăţii, era să facă cunoscute publicului, lucrările compozitorilor români”.

Pentru prima dată se lansează ideea iniţierii unei stagiuni de concerte la Botoşani, idee ce se va concretiza în circa două-trei concerte pe an, pe lângă care, societatea mai organiza,, audiţii muzicale publice şi gratuite” şi o serie de serate muzicale şi alte ,, activităţi diverse şi atractive” prin care urmărea atragerea unui număr mare de participanţi, manifestări salutate cu bucurie de publicul botoşănean, întrucât la acestea ,, domneşte o intimitate prietenească iar luxul pare a fi cu totul exclus”

Activitatea acestei societăţi a continuat până în preajma izbucnirii celui de-al doilea război mondial, însufleţită de munca plină de pasiune a celor doi muzicieni botoşănenei: Constantin Petre Nicoleanu şi Mihai Grigore Posluşnicu.

Paralel cu activitatea societăţii ,, Armonia” s-au mai înfiinţat şi altele: Societatea corală culturală ,, Unirea”- Popăuţi, Societatea filarmonica,, Harfa” etc. Care au contribuit la îmbogăţirea vieţii muzicale a oraşului Botoşani.

Prof. Aurel Dorcu  + ( n. 1927- d. 4 sept-2009)

,,Până la mijlocul secolului trecut, Botosanii erau, asemeni oraselor din Moldova, o aşezare urbană de dimensiuni mijlocii, populată de negustori, meseriaşi, funcţionari şi de locuitorii cartierelor, locuitori de indeletniciri multiple. Negustorii şi meseriaşii impânzeau străduţele, tinzând către centrul vechi al oraşului şi arterele de la marginea lui. Oraşul avea şi un parfum aparte, de frumuseţe si incântare, determinat de grădinile mari si de parcurile din jurul vilelor frumoase şi elegante, situate pe bulevardul principal. Il numeam oraşul grădinilor si ne mândream cu el. Au mai rămas, puţine si restrânse, grădinile in jurul clădirilor, devenite sedii administrative”. 

  ,,Apariţia unei instituţii culturale în viaţa comunităţii este un eveniment major, întrucât contribuie la îmbogăţirea şi înnobilarea vieţii spirituale a oamenilor. Un asemenea eveniment se petrecea în oraşul Botoşani în urmă cu cincizeci de  ani, când prin iniţiativa, entuziasmul şi strădania muzicianului Max Weber, împreună cu un grup de melomani asemenea lui, a fost înfiinţată Filarmonica din Botoşani.  

Concertele aveau loc în sala mare a Teatrului ,, Mihai Eminescu”, iar auditoriul era foarte numeros şi select. De fiecare dată sala de concert era neîncăpătoare, pentru că în Botoşani trăiau foarte mulţi intelectuali cu deschidere şi cultură artistică, formaţi în climatul din prima jumătate a secolului trecut. Viaţa artistică a Filarmonicii Botoşani a fost variată, complexă şi cu rezultate interpretative cu caracter de satisfăcător, de bine şi uneori de foarte bine.Totul a depins de componenţa colectivului orchestrei, de pregătirea profesională, de seriozitatea şi dăruirea cu care au privit actul interpretativ, de valoarea şi dăruirea dirijorilor, de valoarea soliştilor. 

Un concert dirijat de către Emanoil Elenescu, Ion Baciu, Petre Sbârcea, Radu Palladi, apărea cu evidentă tentă de firesc şi încântare. Pregătirea dirijorului, intuirea justă a lucrărilor şi trăirea muzicii în cauză, seriozitatea şi exigenţa repetiţiilor, harul de a transmite frumuseţea şi mesajul muzicii, toate conferă firesc, elevaţie, încântare..  

În sala de concert i-am admirat pe Ion Voicu, Valentin şi Ştefan Gheorghiu, Ştefan Ruha, Vladimitr Orlov, Dan grigore, David Ohanezian, Dan Iordăchescu, am cunoscut veritabile momente de emoţie artistică, clipe de neuitat. 

Privind retrospectiv peste cei 50 de ani de viaţă frumoasă ai Filarmonicii din Botoşani, voi spune puţin altfel decât Emil Cioran, care , spre a sublinia rolul real a lui Bach, pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, prin caracterul ei de înaltă spiritualitate şi meditaţie (,, Dumnezeu, scria Cioran, datoreşte mult lui Bach”), voi spune ca noi, iubitorii de frumos din Botoşani, am fost şi suntem datori Filarmonicii noastre pentru că ne-a şi favorizat apropierea de Dumnezeu, făcându-ne mai sensibili, mai buni, mai umani. Cu atât mai important când ne gândim că puţine oraşe din ţară se bucură de prezenţa unei asemenea instituţii de cultură. De aceea îi urăm Filarmonicii Botoşani ,, Vivat, crescat, floreal” Prof Aurel Dorcu ( Caiet universitar ,, Filarmonica de Stat Botoşani 1953-2003)editat cu prilejul manifestărilor dedicate semicentenarului sărbătoririi Filarmonicii Botoşani)