marți, 28 octombrie 2014

Conferinta Medicala Zilel Medicale la Botosani 23/24 octombrie

Cu ocazia ,, Zilelor Medicale" la Botoşani, în perioada 23-24 octombrie 2014, la Hotel Rapsodia  a avut loc dechiderea oficială a Conferinţei. Au participat deputat dr. Tamara Ciofu, dr. Doru Culiceanu, preşedintele Colegiului Medicilor, vicepreşedinţii Colegiului Medicilor: dr Ecaterina Chihaia, dr. Hanelori Murăraşu, dr. Radu Malancea, dr. Angela Ţurcanu director medical, dr. Romică Coşovanu, secretar, Costel Lupaşcu, director CAS, Cristian Cucoreanu, comisar sef, şeful Poliţiei, medici specialişti, medici de familie. 
Dr  Radu Culiceanu, preşedintele Colegiului Medicilor Botoşani a adresat un bun venit participanţilor, medicilor din asistenţa medicală botoşăneană cât şi medicii invitaţi din alte judeţe, multumindu-le pentru că au răspuns invitaţiei de a participa la cea de a IV-a Conferinţă cu ocazia
 ,, Zilelor Medicale-2014" la Botoşani
dr Ecaterina Chihaia : ,,Stimaţi invitaţi, dragi colegi, Direcţia de Sănătate Publică este alături de noi şi urează succes desfăşurării lucrărilor Conferinţei ,, Zilele Medicale Botoşănene” ediţia a IV-a. Acest eveniment care adună pentru 2 zile, în acest loc, medicii din asistenţa medicală primară şi pe cei din asistenţa medicală spitalicească repectiv medicii debutanţi şi seniori medicinei botoşănene prin prezentările de cazuri; de metode moderne de investigaţii şi tratament, prezentarea de noi medicamente, prin prezentarea de experienţe profesionale. Este important pentru fiecare din noi să contribuim la calităţile actului medical indiferent unde se efectuează acestea: cabinet medical, centrul medical, Spital. Succes desfăşurării Zileleor Medicale Botoşănene şi să ne întâlnim an de an”
Deputat dr Tamara Ciofu:
,, Cu tot respectul vă adresez Bună diminiaţa! Aş vrea să fiu un simplu participant la distinsa Conferinţă care se desfăşoară acum şi, care deja a devenit tradiţie. Mă bucur că mă pot adresa dvs. Să vă spun în primul rând succes şi multă sănătate. Doresc să vă mulţumesc încă o dată pentru că, acum 2 ani, v-am cerut sprijinul colegial ca să exprim toate doleanţele care sunt legate de profesia noastră într-un for legislativ. M-am implicat în realizarea unui proiect privind construirea unui spital de boli cronice şi îngrijiri paliative, lângă Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe”. proiect ce va fi finanţat de Compania Naţională de Investiţii (CNI), investiţia ce va costa până la 6,6 milioane euro. Noul spital va fi construit pe o suprafaţă de 1.050 de metri pătraţi şi va avea 150 de paturi. Deasemenea un proiect să se pună la dispoziţie locuinţe să fie destinate tinerilor medici, stimulaţi să se localizeze aici, în oraşul Botoşani. Şi nu în ultimul rând un proiect pentru extinderea medicinei şcolare în şcoală în tot judeţul. Cu această ocazie mulţumesc dr Doru Culiceanu şi dr Romică Coşovanu pentru sprijinul care mi-l acordă în finalizarea acestui proiect” 

Dr. Angela Ţurcanu, director medical Spitalul judeţean 
,, Mavromati”, Botoşani 
,, Salut prezenţa colegilor noştri, şi prezenţa unui reprezentat în Parlamentul României deputat dr. Tamara Ciofu la Conferinţa de astăzi cu ocazia ,, Zilelor Medicale” la Botoşani. Mulţumesc organizatorilor în numele meu şi a conducerii spitalului pentru că s-au găsit resurse financiare să organizăm acest eveniment Sperăm ca experienţa noastră să ducă la creşterea calităţii actului medical, să facem schimb de experienţă şi să găsim protocoale pentru a ajuta pacienţii. Conflictul activităţii noastre este pacientul”


În cadrul simpozionului au participat cu lucrări:
 dr Doru Culiceanu, ,,Consimţământul informat, condiţie obligatorie a praxisului medical

 dr. Mirela Movanu, ,,Mezoteliom pleural, prezentare caz”

 dr. Doina Viziteu
,,Resuscitarea cardio-respiratorie, protocoale noi”

farm. Alina Cobzaru  
,, Familia Milgama”

dr. Codruţa Pleşca 
,, Test de diagnostic şi monitorizare a diabetului zaharat”

dr. Benonia Roşioru  
,, Caz clinic”
dr. Dragoş Palade, 
Şef lucrări, Spitalul Universitar,, Sf Spiridon” Iaşi 
,,Azitromicina-argument pentru practica medicală curentă”


dr. Radu Malancea , Botoşani
-,, Traumatologie D.H.S. VS cui Gamma în fracturile prohanteriene”

dr. Vlad Nicolae ,

- ,,Noutăţi şi perspective în elucidarea raportului dintre psihic şi creier”

dr. Alexandrina Petrea

DSP Iaşi,- ,,Efectele benefice ale bioflanoizilor în tratamentul bolilor vasculare”
dr. Cristina Apetroaie
 -,, Borenar, un tratament antihistaminic nou, modern, eficace în rinita alergică perenă-sezonieră şi în urticarie”
dr. Daniel Rusu
- ,, Actualităţi chirurgicale în sfera patologiei ORL”
dr. Elena Rusu 
- ,, Lagosa- trecut, prezent şi viitor”
dr. Camelia Cojocaru
- Spitalul Universitar ,,Sf. Spiridon”- Tulburări digestive funcţionale”
dr. Emanuel Gavriliuc
- ,, Tehnica drenajului percutant al colecţiilor abdominale”
dr. Mihail Saradan
-,,Metode de evaluare a sănătăţii pentru medicul de familie”

joi, 23 octombrie 2014

Salonul Naţional de Artă Naivă – ediţia a II-a, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani.

     Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie Botoşani şi Revista „Galeria Naivă”, a organizat Salonul Naţional de Artă Naivă – ediţia a II-a, în perioada 17 – 31 octombrie 2014, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani. 
     Nota definitorie a Salonului este oferită în primul rând de tematica abordată care a fost sugerată indirect de perioada de desfăşurare a manifestării, respectiv luna octombrie, ce este una dintre lunile importante ale anotimpului toamna, dar şi de complexitatea aspectelor oferite de acesta în mediul rural. Ţinând cont de acest fapt, vizitatorilor li se va oferi posibilitatea de a afla şi de a înţelege cum erau şi mai sunt percepute încă noţiunile definitorii legate de diviziunea şi subdiviziunile dimensiunii temporale: zile, nopţi, anotimpuri, toate însă legate de ocupaţiile agricole si păstoreşti sau de momentele contemplative ale omului si de acele frânturi existenţiale oferite riturilor. Tematica amplă şi diversă se regăseşte cu uşurinţă în opţiunile diverse ale artiştilor naivi care sunt materializate în lucrarile acestora – începând de la natura statică autumnală, continuând cu muncile agricole sau pomicole, care la randul lor sunt într-un raport de strictă interdependenţă cu ritmurile cosmice binecunoscute omului din comunitatea tradiţională, şi ajungând până la exemplificarea discretă, aproape absconsă a filonului de credinţe intrinsece vieţuirii în matca ancestrală a civilizaţiei noastre. 
       Un număr de 40 de artişti vor expune creatiile artistice în cadrul acestui Salon şi provin din judeţele Iaşi, Bacău, Caraş-Severin, Timiş, Bihor, Arad, Oradea, Mureş, Maramureş, Vaslui, Botoşani şi din Bucureşti. 
     Mulţi dintre aceştia au participat la expoziţii naţionale şi internaţionale unde au beneficiat de aprecieri şi au creionat arta naivă românească într-o manieră lăudabilă. Vernisajul a avut  loc vineri, 17 o
octombrie 2014, ora 12.30 la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani.

marți, 21 octombrie 2014

„Învăţământul economic şi comercial din Botoşani la ceas aniversar - 125 de ani de învăţământ în domeniu la Botoşani”.

Atestat documentar din secolul al XIV- lea, oraşul Botoşani s-a dezvoltat în Evul Mediu, ca târg la intersecţia marilor drumuri comerciale continentale, dintre Marea Baltică şi Marea Neagră şi dinspre Occident trecând prin Transilvania spre răsăritul Europei. Prosperând cu funcţie comercială importantă, atrage de timpuriu stabilirea populaţiilor străine, armeni şi evrei. 
      Cu venituri mari realizate din comerţ, fiind prezente mărfuri din aproape toate ţările Europei, domnitorii Moldovei manifestă interes pentru acest târg, dar, în acelaşi timp, atrage şi tot felul de invazii străine. Dezvoltarea comerţului şi a industriei a determinat stabilirea la Botoşani, în 1865, a celei de a IX-a Circumscripţii a Camerei de Comerţ şi Industrie pentru judeţul Botoşani, căreia i se adaugă judeţul Dorohoi (Decretul Princiar Nr.996/ 3 iulie 1865) şi Fălticeni din 1869(Baia din 1932). 
Pe data 17 octombrie, Colegiul Economic
 ,, Octav Onicescu" din Botoşani a găzduit simpozionul „Învăţământul economic şi comercial din Botoşani , 125 de ani de învăţământ în domeniu la Botoşani”.
    La simpozion au participat prof.univ. dr. Vasile Cocriş, prodecan al Facultătii de Economie si Administrarea Afacerilor de la Universitatea "Al.I.Cuza" Iasi, absolvent al Liceului economic Botosani, prof Ghe. Median, col(r) dr. Sergiu. Balanovici, manager al Muzeului Judeţean Botoşani, cadre didactice din Botoşani, Cernăuţi, Iaşi, Suceava şi Piatra Neamţ.
FEAA Universitatea ,, A.I. Cuza”,Iaşi
prof.univ. dr. Vasile Cocriş, prodecan al Facultătii de Economie si Administrarea Afacerilor de la Universitatea "Al.I.Cuza" a transmis mesajul
                                de felicitare Colegiului Economic Botoşani cu prilejul 
               sărbătoririi a 125 de ani de învăţământ economic şi comercial la Botoşani .
 ,,Suntem deosebit de onoraţi să participăm la acest important eveniment, aniversarea a 125 de ani de învăţământ economic şi comercial la Botoşani, 125 de ani de mari realizări şi contribuţii în afirmarea ideilor economice şi comerciale, în promovarea virtuţilor umane româneşti. Prin efortul, dăruirea şi pasiunea profesorilor, elevilor şi personalului administrativ, Colegiul Economic ,, Octav Onicescu” din Botoşani a ajuns la consacrarea deplină ca unitate reprezentativă de educaţie economică, apreciată la nivel naţional. Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii ,, Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, felicită comunitatea didactică a şcolii sărbătorite şi îi adresează urările de noi realizări şi succese în nobila misiune de educare a zeci de generaţii de specialişti în economie şi comerţ, în spiritul competenţei şi competitivităţii.                                                                              La mulţi ani! Decan, Prof. univ. Dr. Dinu Airinei 
                                       ,,Acest învăţământ economic la noi în Botoşani s-a dezvoltat ca în toată România o dată cu modernizarea Statului Român, o dată cu creaţia sa în 1859. În  anul 1859 , Botoşaniul era al treilea oraş ca mărime demografică a României Mici. 
   Primele încercări de modernizare a acestei laturi economice au venit din zona centrală a ţării de la marele nostru Prim Ministru M. Kogălniceanu, cel care în anul 1864 aproba o lege pentru înfiinţarea Camerei de Industrii la Botoşani şi apoi o altă lege în 1868 a înfiinţării Camerei de Industrii şi Comerţ, i se arondează  şi fostul judeţ Fălticeni. 
     Pe acest fundal de modernizare la nivel naţional se suprapun şi alte iniţiative locale. Exemplu Theodor Boyan fostul primar în perioada (1875-1884) care a făcut studii în occident, mare inimos, care ajuns la Botoşani a dorit transformarea oraşului într-unul modern şi a pus accentul pe învăţământul practic şi de altfel, este primul care înfiinţează Şcoala de Meserii pentru Băieţi la data de 23 aprilie 1877. Această şcoală era condusă de C. Gallin. 
   După aceasta a urmat Şcoala Industrială de Băieţi fondată în 1879 cu două secţii: dubălărie şi olărie. Mai târziu în anul 1906 s-a înfiinţat Şcoala de Meserii pentru Fete. Pentru că în oraşul Botoşani erau mulţi evrei  s-a înfiinţat Şcoala Israelită de Ucenicie care era întreţinută de Comunitatea Israelită.                                                                                                                          
       
După obţinerea Independenţei în anul 1878, Noul Guvern I. C. Brătianu, face un efort de reorganizare a Camerei de Industrii şi Comerţ. În această perioadă la Botoşani o altă personalitate  se implică in reorganizarea învăţământului V. D. Vasiliu, bârlădean de origine, care îşi face studiile la Bucureşti fiind prima generaţie a Facultăţii de Medicină şi Farmacie şi ajunge la Botoşani unde sesizează repede necesitatea unui învăţământ economic. În acea perioadă la Botoşani, comerţul, era dominat din punct de vedere comercial de latura evreiască şi V. D. Vasiliu doreşte a înfiinţa o Şcoală cu scopul pentru a-i determina pe români să fie competitivi cu factorul evreiesc economic. Pe data de 15-09- 1889 în Buletinul Oficial al Camerei de Industrii şi Comerţ apare anunţul înfiinţării acestei şcoli iar pe data 15- X-1889, în clădirea Camerei de Comerţ pe str. Calea Naţională( azi Biblioteca Judeţeană)  s-au ţinut cursurile de,, sară”, ale şcolii de adulţi. Vasile D. Vasiliu a fost preşedintele Camerei de Industrii şi Comerţ, senator în Parlament,, unul din fruntaşii literari, primar al oraşului. În anul 1910 s-a desfăşurat Congresul Camerei de Industrii şi Comerţ , unde a participat Alexandru Constantinescu, Ministrul Instrucţiei Publice, şi V. Moţoi, Ministrul Cultelor. În discursul care îl ţine Vasile D. Vasiliu în faţa înalţilor invitaţi face apel la înfiinţarea şcolii comerciale .,, Ne trebuie domnule ministru aici, la Botoşani, în centrul social şi economic, în Nordul Moldovei, o şcoală comercială de băieţi de unde românii să i-a cunoştinţe de limbi străine, contabilitare, cunoaşterea mărfurilor, a dreptului comecial, geografia ţinutului de unde să se aprovizioneze, cum să dirijeze mărfurile ce au de vânzare, cunoaştere variată domeniului economic şi  economie politică” ”.(discurs V.D.Vasiliu)                                                 Mai târziu  15-09-1914 Statul se implică şi se deschide o şcoală Comercială de Băieţi. Nicolae Iorga pe frumoasa limbă moldovenească, care curge frumos spune cum ar trebui să fie o Şcoală Comercială               
       ,, V-a trebui să scoatem din şcoală ceea ce este învăţătură pentru învăţătură, învăţătură pentru note, învăţătură pentru examen, pentru lecţii şi în locul acesta lucru să punem învăţătura care serveşte unui anumit scop să miroase a comerţ în şcoala comercială, cum miroase a smirnă în seminarii.  Fără pretenţii nesfârşite, ori facem astfel de şcoli fără prea multă muncă, într-un cadru pretenţios, ori facem astfel de şcoli comerciale şi să lăsăm pe cei ce doresc să fie negustori  să intre la negustori după datina cea bună”. ( N. Iorga

A prezentat prof. Iulian Cătălin Nechifor autorul volumului „Învăţământul economic şi comercial din Botoşani”, editura ,, Agata".
               
    La acest eveniment important din viaţa Colegiului Economic a avut loc lansarea a două volume: „Punţi peste timp”, autor profesor Ioan Huţanu, directorul colegiului, „Învăţământul economic şi comercial din Botoşani”, editura ,, Agata", autor profesor Iulian Nechifor, care au fost prezentate de o personalitate culturală botoşăneană, un cunoscător al istoriei oraşului, prof. Ghe. Median.
    

În program, la ora 12.30 a avut loc ceremonialul religios prilejuit de dezvelirea plăcii aniversare.
     Despre existenţa ,,Metropolei comerciale a Ţării de Sus”, cum a fost numit, oraşul Botoşani,  s-a pomenit in data de 1 octombrie 1889, cănd se publică un articol în Buletinul nr. 2, pag 27 al Camerei de Comerţ şi Industrie Botoşani şi intitulat   ,, Instrucţia comercială", anunţată de comercianţii şi industriaşii din Botoşani, despre ţinerea unor cursuri pe lângă Camera de Comerţ începând cu data de 15 octombrie 1889.
,, Scoala noastră, valorifică traditiile invătământului economic si comercial din această minunată zonă a României, Moldova de Sus La 15 oct. 1889, la Botosani, isi incepea cursurile Scoala Comercială organizată sub patronajul Camerei de Comert si Industrie Botosani. Secretarul de atunci, al Camerei, Lazăr Teodor, licentiat in stiintele comerciale la Institutul Superior de Comert din Anvers, instiinta in Buletinul Camerei de Comert si Industrie pe industriasii si comerciantii români din Botosani despre infiintarea cursurilor. In articol se specifica: "este cunoscut că astăzi ucenicia trece printr-o criză gravă a cărei solutionare urgentă este invăţământul comercial si tehnic profesional. Organismul comercial actual, cerintele comertului de azi diferă cu totul de cele din vechime.Educaţiunea natională nu e dată incă in asa mod ca cei fără mijloace iesiti din scoala primară in viata practică, ca ucenici mai intâi, să aibă niste cunostinte din a căror aplicatiune să capete rezultate directe si imediate"
 a prezentat prof. Ioan Huţanu, directorul Colegiului Economic ,, Octav Onicescu”, Botoşani .
V. D. Vasiliu,
 ,,Şcoala Comercială Elementară de Băieţi s-a înfiinţat în 1914, la intervenţiile repetate ale farmacistului V. D. Vasiliu, preşedintele Camerei de Comerţ. În perioada 1913-1932, au fost înscrişi 3433 elevi, absolvind cursul elementar 368 de elevi şi 195 pe cel seral. Şcoala a fost condusă de N. I. Cernescu, unul din primii profesori îndrăgostiţi de învăţământul comercial. Liceul Comercial de Băieţi s-a fondat în 1923, ca Şcoală Comercială Superioară. Prin Legea din 1 aprilie 1936 privind organizarea învăţământului comercial secundar, a fost transformat în liceu. În perioada anilor 1923-1932, a avut înscrişi 766 elevi şi a dat 82 de absolvenţi. În Botoşani a mai funcţionat două şcoli comerciale de fete: Şcoala Comercială Superioară, care a luat fiinţă în 1928”.( Monografia oraşului Botoşani, Ştefan Ciubotaru,1997)

      Între anii 1889-1914, Camera de Industrie şi Comerţ a funcţionat prima dată pe  Calea Naţională unde s-au ţinut cursurile de,, sară”, ale şcolii de adulţi. 
        Între anii 1914-1927 Şcoala elementară comercială de băieţi a funcţionat în clădirea de pe str. Ilie Pintilie 11, fosta stradă Armeană. 
        În perioada  1923-1930, Şcoala superioară de comerţ a funcţionat în clădirea Gherman de pe str. Teatrului. 
        Între anii 1930-1936 Şcoala elementară superioară de comerţ a funcţionat în clădirea de pe strada M. Kogălniceanu. Apoi 1936-1944,  Liceul comercial de fete a funcţionat pe strada N. Iorga , azi Inspectoratul Învăţământului. 
      În 1948-1949 s-a înfiinţat Scoala tehnică de administraţie economic, iar din 1949-1955. pe strada Cuza Vodă a funcţionat Şcoala medie tehnică de comerţ. Tot în perioada 1951-1955 a funcţionat şi Scoala Medie Tehnică de Statistică în clădirea care astăzi este Palatul Copiilor. 1966, Liceul Economic prima dată înfiinţat a funcţionat pe B-dul M. Eminescu 72, azi Colegiul Medicilor. Din 1974, construindu-se clădirea proprie pentru liceu, in strada Bucovina 33 - partea de sud-vest a Municipiului Botosani, cursurile se tin in localul actual. In anul 1993,  scoala devine Grup Scolar Economic si de Administratie "Octav Onicescu" Botosani, iar din 2004 Colegiul Economic "Octav Onicescu" Botosani
Cladirea Camerei de Industrii si Comert unde s-a tinut cursurile de sara 1889-1914
Camera de Comert 1930-1936. Scoala Tehnica 


Liceul Economic 1968-1970


,,Şcoala noastră s-a vrut şi se vrea un veritabil izvor de lumină şi de har pentru elevii şi dascălii săi. În prezent Colegiul Economic ,, Octav Onicesu” are în componenţă clase de liceu şi Şcoala postliceală. Cunoştinţele acumulate în perioada studiilor permit integrarea socială rapidă a absolvenţilor atât prin angajarea la firme particulare sau cu capital de stat, cât şi la dezvoltarea unor afaceri personale. Prin elevii şi personalul său, Colegiul Economic  rămâne în prezent, una dintre prestigioasele instituţii de învăţământ şi cultură din zona Moldovei şi din ţară"
,,După o întreagă Odisee legată de inexistenţa unui loc propriu, Şcoala îşi regăseşte identitatea în actualul local situat în partea de S.V. a Municipiului Botoşani.
    Astăzi instituţia noastră polarizează întregul învăţământ economic şi comercial botoşănean, funcţionând cu 32 de clase de elevi, dispune de o bună bază materială, iar cadrele didactice sunt animate de cele mai nobile idealuri, contribuind din plin la formarea personalităţii tinerilor. Colegiul Economic ,,Octav Onicescu”, Botoşani se prezintă comunităţii locale şi naţionale, ca o ALMA MATER care a crescut şi educat pe parcursul a 125 de ani de existenţă zeci de generaţii de economişti, lucrători comerciali, lucrători în alimentaţia publică, în diverse servicii administrative şi sociale". 
(prof. Ioan Huţanu, directorul Colegiului Economic ,, Octav Onicescu”, Botoşani)

Asociaţia Filateliştilor Botoşani în data de 15 octombrie 2014, a emis o stampila postală, plic ocazional prima zi, machetat de col(r) dr Gică Mariţanu, dedicat Colegiului Economic Octav Onicescu cu ocazia a 125 de ani de invăţământ economic la Botoşani.


Plic ocasional aniversar emis in 2009
de Asociaţia Filateliştilor Botoşani