sâmbătă, 30 iunie 2012

Ştergarul popular- utiltate şi decor- prezintă Steliana Băltuţă muzeograf etnograf Muzeul Judeţean Botoşani

Albumul ,,Ştergarul popular", apărut sub tiparul Editurii ,, Agata", 2011, prezintă ca piese etnografice în imagini ştergarele din colecţia Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţului Botoşani Din prefața albumului, în română și engleză, autoare ne dă explicațiile imaginilor prezentate, şi putem înțelege mai bine că ștergarul a avut și are, în primul rând la sate, diferite rosturi în gospodărie. în funcție de modelul broderiei sau ale firelor țesăturii, dau o încărcătură afectiv – spirituală cu diferite sensuri, uneori chiar magice. O mare valoare artistică o au ,,(…) ștergarele brodate cu diferite păsări pereche, afrontate: cocoşi, privighetori, păuni, papagali, păsări care în simbolistica populară reprezintă sufletele celor plecaţi dintre cei vii, celor care altădată făceau parte activă din comunitatea sătească, înainte de dispariţia lor, între stele. (…)”.

         Ştergarul popular- 
           utilitate şi decor 
                                                   muzeograf Steliana Băltuţă




,,Dacă multe din documentele materiale etnografice au şi o precisă fucţie utilitară, dar şi una legată de obiceiuri, practici, dacă altele au chiar trei funcţii, ca spre pildă ceramica: obiecte de uz, de ornamentare a interiorului şi recuzită funcţională în cadrul unor obiceiuri, ştergarul este obiectul care pe lângă funcţia utilitară este folosit la ornamentarea interiorului, intră în componenţa portului popular şi este întegrat unor practici şi obiceiuri”.
Tancred Bănăţeanu



Ştergarele ca piese componente ale textilelor populare româneşti sunt de o diversitate şi frumuseţe specifice artei ţărăneşti, în general ele se întâlnesc în orice casă, fie la diverse trebuinţi gospodăreşti, fie ca element important al decorului de interior. (1)



De asemenea, până pe la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, ştergarele au constituit piesa de bază pentru găteala capului a femeilor măritate, aşa cum mai poartă încă, cu totul rar, bătrânele şi unele gospodine, la nunţi şi botezuri, prin sudul Transilvaniei şi nordul Moldovei (2).



În numeroase foi de zestre, ştergarele apar printre piesele din dota miresei. Astfel foaia de zestre din anul 1857 a unei domniţe moldovene menţionează pe lângă altele obiecte şi prostiri(cearceafuri de pat) năframe, şervete, ştergare de cap (3).
O altă foaie de zestre din 2 aprilie 1765, pomeneşte, între altele de (...) 40 de şervete, 6 năfrămi de mână, 6 năfrămi de obraz, 4 peşchire (4)

Multe dintre frumoasele ştergare ţesute altădată se găsesc în muzee şi colecţii particulare. Secţia de etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani are în inventar un număr de peste 150 ştergare, reprezentând zona Botoşani şi un număr de peste 200 ştergare (din colecţia Maria şi Nicolae Zahacinchi), provenind din alte zone ale ţarii.


Piesele la care ne referim au avut diverse utilităţi- pentru acoperit capul, ca dar de naş la nuntă, pentru decorat interiorul locuinţei (deasupra ferestrelor, covoarelor, la icoane, la oglindă), pentru bucătărie.


La ştergarele pentru locuinţe, domină ţesătura în 2 iţe, care permite desfăşurarea decorului brodat în punctul crucii (cruciuliţe). Cele două capete sunt terminate cu franjuri croşetate, înnodate, de care sunt legaţi motocei.


Elementele decorative sunt geometrice, florale, avimorfe (diverse păsări), antropomorfe (bărbaţi , femei), zoomorfe (cai, capre, vaci), skeomorfe (fântână, cobiliţă, găleţi, vase pentru adăpat). Pe unele ştergare, apar anii când aceste piese au fost brodate, iniţiale şi chiar numele femeilor care le-au lucrat.


La o atentă analiză cromatică, concluzia este că, la cele mai vechi ştergare, apar culorile negru şi roşu, simbolizând dualitatea lumină –întuneric, viaţă-moarte, iar la cele mai noi, se remarcă o policromie lunecând uneori spre o stridentă cromatică, spre o nesupunere unor reguli ale armoniei culorilor, zgârâind retina privitorului.
Ştergarele pentru acoperit capul, ca piese de port popular sunt supuse altor reguli decorative şi cromatice, ele fiind ţesute numai cu 3 şi 4 iţe, decorul conturându-se doar din ţesătura albă cu o uşoară nuanţă de ocru galben, la care apar cu raritate, fluturii aurii şi mărgeluţe.


S-ar impune de făcut o observaţie la ştergarele la care apar siluetele umane cu motive decorative. În cea mai mare parte, siluetele poartă îmbrăcăminte de croi orăşenesc ţi mai puţin port popular. Ar fi o explicaţie pe care n-am întâlnit-o , dar care ar putea fi una corectă. Exemplificămcu două din ştergarele datate 1899 şi 1924, care au fost lucrate în anii când în sate, costumele purtate zilnic erau populare. Sătencele erau mai degrabă fascinate de îmbrăcămintea de croi orăşenesc (fustele clopot ale cucoanelor şi încălţămintea cu tocuri) decât de straiele lor zilnice sau de sărbătoare şi opincile (care nu constituiau o noutate, fiind lucrate în gospodărie)


În concluzie trebuie spus că ştergarele populare au avut un rol şi un loc bine stabilite în casa ţărănească de altădată şi în cultura populară în general, fiind chiar un document de civilizaţie etnografică.
Note:
1. Gh. Nistoroaia, Ştergarele populare, Muzeul de Artă al RSR, Bucureşti 1975.
2. Ibidem
3. Nicolae Iorga, Foaia de zestre a unei domniţe moldovene din 1837 şi exilul venetian al familiei sale, Bucureşti 1926.
4. Tudor Pamfile, Industria casnică la români, Bucureşti 1910.

vineri, 29 iunie 2012

NICOLAE IORGA BOTOSANI - CASA UNDE A LOCUIT


MUNICIPIUL BOTOŞANI


,,Nicolae Iorga s-a născut aici unde nu departe s-a născut şi Mihai Eminescu şi George Enescu., Ştefan Luchian. Aici, la Botoşani, este un fel de triunghi al genialităţii" (citat din discursul laureatului, dl prof.Valeriu Râpeanu). Adăpostind un patrimoniu cultural de valoare inestimabilă, casele memoriale şi muzeele aparţinând acestor personalităţi reprezintă pentru zona Botoşanilor un potenţial cultural insuficient cunoscut şi valorificat. După decembrie 1989, fiecare din aceste instituţii muzeale şi-a găsit un drum propriu de afirmare, căutând să se folosească de avantajele instaurării unui regim democratic, în vederea realizării misiunii pentru care au fost create. Casa Memorială,, N. Iorga” este în subordinea Muzeului Judeţean.
Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoşani - d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, judeţul Prahova) a fost un istoric, critic literar, ziarist, editor, de documente şi director de publicaţii cu profil ştiinţific, literar şi politic, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român de origine aromână (macedoromână) (vezi Hristu Cândroveanu "UN veac de poezie aromână"). După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”. Nicolae Iorga, reprezintă una dintre cele mai mari personalităţi pe care Botoşanii le-a dat culturii şi civilizaţii româneşti şi universale. Părinţii lui Iorga au fost Nicu Iorga, avocat, şi Zulnia Iorga (născută Arghiropol). Numele de botez este Niculae, acesta fiind şi motivul pentru care, în marea majoritate a cazurilor, în timpul vieţii s-a semnat N. Iorga. Numele Nicolae apare târziu şi rar din mâna sa, fiind covârşitor folosit ulterior, la reeditarea (cenzurată şi parţială) a scrierilor sale. Soţia lui Nicolae Iorga a fost Ecaterina Bogdan, alintată Catinca . După studii elementare şi gimnaziale în Botoşani, termină Liceul Naţional din Iaşi în 1888. Prin calităţile excepţionale cu care era înzestrat, graţie cărora la vârsta de 18 ani şi jumătate era licenţiat în litere şi ştiinţă, la 22 ani(1893), obţine doctoratul în istorie, la Leipzig, în Gemania, iar la 23 de ani devenea în urma unui concurs susţinut la Iaşi, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, specialitatea istorie medie universală. Absolvă Universitatea din Iaşi într-un singur an cu diploma "magna cum laude". Devine in 9 aprilie 1897, la numai 26 de ani, membru corespondent al Academiei Române. Din anul 1907 intră în Parlamentul României ca deputat. În anul 1908, fondează cursurile de vară, devenite ulterior Universitatea Populară ce-i va purta numele , la Vălenii de Munte.Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Înfiinţează în anul 1914, Institutul de Studii Sud-Est Europene.
Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătoriilor sale în străinătate, şi o istorie a călătorilor străini (,,Istoria Românilor prin călători")Opera sa cuprinde 1003 volume, majoritatea lucrări istorice, 12755, articole de presă şi 4963 recenzii. Este fondatorul publicaţiei de mare prestigiu ,, Neamul Românesc"-1906.Câteva din publicaţiile mai importante: Studii şi documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume (apărută în limba germană: Geschichte des osmanischen Reiches, 1908-1913), Istoria românilor în 10 volume (1936-1939). Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi şi altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viaţă de om, aşa cum a fost). În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul.

Ca istoric literar, a publicat:,, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea" (vol. I-II, 1901); ,,Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688 "(1904); ,,Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea, de la 1821 înainte". ,,În legătură cu dezvoltarea culturală a neamului "(vol. I, 1907, vol. II, 1908, vol. III, 1909); ,,Istoria literaturii româneşti" (vol. I, 1925, vol. II, 1926, vol. III, 1933)); ,,Istoria literaturii româneşti contemporane" (1934); ,,Istoria literaturii româneşti". ,,Introducere sintetică" (1929). Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului Naţionalist- Democrat (1910), în anii 1931-1932 Prim-ministru şi Ministru al Educaţiei Naţionale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici,consilier regal, preşedinte al camerei deputaţilor, senator.
ContribuţiiNicolae Iorga a fost fondatorul (1920) şi director al Şcolii Române din Franţa de la "Fontenay-aux-Roses". A editat şi condus numeroase ziare şi reviste ("Neamul românesc", "Revista istorică", "Revue Historique du Sud-Est-Européen", "Floarea darurilor" etc.); unul dintre doctrinarii sămănătorismului (a condus revista "Sămănătorul" în perioada 1903-1906).

A întocmit numeroase volume de izvoare, documente (Notes et extraits pour servir à l'histoire des Croisades au XV-e siècle, 6 vol., Studii şi documente cu privire la istoria românilor, 31 vol. ş.a.). Deşi structural refractar subordonării faptului istoric unui sistem filosofic, a îmbogăţit gândirea istorică cu o nouă viziune, dominată de factorul spiritual şi întemeiată pe unele "permanenţe", coordonate ale dezvoltării istorice. În domeniul istoriei naţionale, a elaborat monografii şi sinteze de mare valoare (,,Istoria lui Mihai Viteazul", ,,Istoria lui Ştefan cel Mare Istoria", ,,Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor", ,,Istoria armatei româneşti", 2 vol., ,,Istoria comerţului românesc", 2 vol., Geschichte des rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen, 2 vol., ,,Istoria românilor", 10 vol. ş.a.) şi a integrat istoria României în istoria universală (La place des Roumains dans l'histoire universelle, 3 vol.), relevând originalitatea culturii româneşti şi interdependenţa istoriei poporului român cu istoria altor popoare. A contribuitla cercetarea istoriei universale (Geschichte des Osmanischen Reiches, 5 vol. A scris cărţi reprezentative în istoria omenirii, ,,Histoire de la vie Byzantine", 3 vol.), I s-a acordat titlu de ,, Doctor Honoris Causa" . A scris mai multe lucrări despre Botoşani şi a întreţinut o continuă legătură cu oraşul copilăriei sale, pe care , în decursul vieţii, l-a vizitat de mai multe ori. Nicolae Iorga a avut un sfârşit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia şi asasinat de legionari în noaptea 27 spre 28 noiembrie 1940.
,,Aşa, biserică de biserică, se depăna oraşul, bogat în livezi cum nu mai e altul, pe o rază nemărginită. Şi nu biserici mărunte, prinoase de negustori, ridicându-şi abia sfioase turnuleţe de lemn, cum le vezi în luxosul Bucureşti, ci pe cinstite biserici trainice, începând cu o puternică turlă bine înfiptă în pământ şi încheiate cu un elegant bulb acoperit de tinichea, peste care păzia aurie crucea; mari biserici din veacul al XVII-lea, vrednice să stea alături cu acelea din Polonia învăţătoare, clădiri ale Domnilor şi marilor boieri: Sfântul Gheorghe, al Doamnei lui Petru Rareş, văduva care-şi pierdu domneştii copii, Ospenia, cu turnul de pază a focului, Vovidenia şi câte altele ce se întreceau în putere trainică şi frumuseţă, ridicându-şi în deal şi în vale cupolele argintii deasupra arborilor şi coperemintelor de şindrilă". (Nicolae Iorga- ,,Drumuri şi oraşe din România", ediţia a II-a, Edit. Librăriei Pavel Suru, Bucureşti, 1915, p.148)

GRUPAREA COLECTIONARILOR CU TEMATICA ,, EMINESCU"BOTOSANI



Gruparea colecţionarilor cu tematica ,, Mihai Eminescu" nu este o organizaţie oficială. Ea nu are nici cont în bancă, nici ştampilă. Ea are în schimb un nume : ,, Mihai Eminescu" şi un grup de colecţionari pasionaţi, cu dragoste nemărginită faţă de marele nostru poet naţional. Era de datoria noastră a botoşanilor să înfiinţăm această grupare, deoarece pe aceste meleaguri s-a născut, a copilărit, a creeat şi a suferit; o bună perioadă de timp cel ce a ridicat limba românească. Ideea a prins rădăcini şi a avut un puternic ecou în rândul colecţionarilor, astfel că în decurs de câteva luni cercul nostru s-a lărgit continuu, ajungând astăzi la un număr de 35 de membri.
Eminescu cât a trăit n-a cerut nimic de la nimeni, nici onoruri, nici funcţii înalte, nici avantaje materiale. Iată de ce noi astăzi avem obligaţia de a-i da ceea ce în viaţă n-a avut o înaltă preţuire pentru opera sa fără egal, pentru munca sa până la uitare de sine, pentru ideile progresiste pentru acele timpuri, pe care le-a susţinut în scrierile sale. Aşadar dorim prin colecţiile noastre, prin studiile noastre, prin expoziţiile pe care le vom organiza să aducem o binemeritată contribuţie la cunoaşterea vieţii şi operei poetului, să descoperim noi aspecte din viaţa sa, să realizăm diferite materiale care să cinstească memoria poetului.(semnează un grup de colecţinari: Mihai Cornaci, Nicolae Iosub, Cariolan Chiricheş şi alţii)












http://1-cultural.blogspot.com Cartofilia este o ramură nouă, care are ca scop de-a reconstitui pe baza imaginilor unor cărţi poştale ilustrate aspectul unei zone urbane, sau să facă incursiuni în istorie, sau să prezinte personalităţi ale culturii. În cazul de faţă cu ajutorul unor cărţi poştale o să prezint despre Mihai Eminescu. Cartea poştală ne oferă posibilitatea să aflăm din istoria locului unde s-a născut poetul, a trăit, învăţat, copilărit Mihai Eminescu. Cartea poştală ne mai oferă informaţii despre anumite locaţii care au fost şi acum nu se mai găsesc sau au fost modificate.
Pentru mai multe relaţii de specialitate l-am rugat pe dl inginer Nicolae Iosub să-mi prezinte din multe exponate cu tema ,,Mihai Eminescu", pe care domnia sa le-a alcătui cu pasiune.
Domnul Nicolae Iosub:
,,Eu am trei exponate cu Eminescu 1.-exponat de numismatica ce cuprinde cca.100 de medalii şi plachete , 2. -un exponat de ilustrate maxime intitulat ,,Eminescu si contemporanii sai" si 3.-exponat de ilustrate vechi intitulat ,,Pe urmele lui Eminescu prin Europa".
1.
Exponatul de numismatica cuprinde medalii si plachete cu si despre Eminescu realizate in ţară si Rep. Moldova. Sunt prezentate locurile natale, familia poetului, locurile legate de Eminescu, opera poetului, personalităţi legate de viaţa şi activitatea lui Eminescu.
2. Exponatul de ilustrate maxime ,,Eminescu si contemporanii sai" descrie prin ilustratele maxime viata si activitatea lui Eminescu- cronologic,locurile si oamenii legate de poet, opera poetului si activitatea lui publicistica. Exponatul urmareste pe Eminescu de la nastere pina la moarte si aprecierile contemporanilor sai.
3. Exponatul de ilustrate vechi ,,Pe urmele lui Eminescu prin Europa" prezinta pe trei panouri locurile pe unde a trecut poetul, unde a invatat sau a suferit: Cernăuţi, Praga, Viena, Berlin, Venetia, Florenţa şi Dobling unde a fost internat în 1883".
Domnule ing. Nicolae Iosub vă mulţumesc pentru amabilitatea dv. de-a colabora pentru prezentarea poetului Mihai Eminescu în filatelie , numismatică şi cartofilie.

PE URMELE LUI EMINESCU LA BOTOŞANI (Autorul materialului domnul Nicolae Iosub).
Noi botoşănenii am fost favorizaţi de istorie prin faptul că pe meleagurile noastre s-au născut unele din cele mai mari personalităţi ale culturii, artei şi ştiinţei din ţara noastră. Dacă, amintim numai pe Eminescu, Enescu, Iorga sau Luchian şi vedem că aceste ţinuturi au fost binecuvântate de Dumnezeu cu personalităţi cu care ne putem mândri oricând. Mihai Eminescu, făuritorul limbii literare moderne, ,,omul deplin al culturii române”, este cel cu care Botoşaniul şi-a făcut o frumoasă şi invidiată carte de vizită. Municipiul Botoşani este locul unde poetul Mihai Eminescu a trăit o bună parte din viaţa sa şi multe locuri amintesc de trecerea poetului, făcând-o pe poeta botoşăneană Lucia Olaru Nenati să afirme că ,,La Botoşani toate se numesc Eminescu”.
Voi prezenta, în continuare, locurile din Botoşani ce amintesc de Mihai Eminescu, însoţite de imagini care s-au păstrat pe cărţile poştale ilustrate apărute la începutul secolului al XX-lea.



Casa familiei Eminovici





Biserica de la Ipoteşti


Calea Naţională unde a fost casa lui Gh.Eminovici în 1850- CPI, 1910, din colecţia N. Iosub

De oraşul Botoşani este strâns legată viaţa şi destinul familiei Gh. Eminovici cât şi a poetului nostru naţional Mihai Eminescu. Familia Eminovici a locuit la Botoşani, cu intermitenţe, în perioada 1842-1855, în casele cumpărate de Raluca Eminovici în Calea Naţională nr. 192, lângă biserica Uspenia.

În 1816 s-a născut la Joldesti mama poetului, Raluca Iurascu, a treia fiică a stolnicului Vasile Iurascu si a Paraschivei Iurascu. S-a cãsãtorit în 1840 cu Gheorghe Eminovici, aducând o zestre destul de frumoasã, care pãrea sã fie de bun augur pentru tânãra familie. A avut unsprezece copii; pe sase dintre ei îi va pierde încã din timpul vietii sale. Moare în 1876, la Ipotesti.




La 2 iunie 1842, Raluca Eminovici cumpără pe numele ei, de la Soltana Cheşcu, casele scoase la mezat, cu suma de 450 de galbeni. Această sumă, reprezentând o parte din banii de zestre ce i se cuveneauRalucăi, este achitată de stolnicul Vasile Iuraşcu, care se ocupă şi de definitivarea actelor. Construite pe loc domnesc, casele erau situate pe Calea Naţională nr. 192, lângă biserica Uspenia, în plin centrul comercial al oraşului Botoşani. Din acest motiv, la fel ca şi cele mai multe dintre casele din zonă şi cea cumpărată de Raluca avea în partea dinspre stradă o dugheană, iar în spate, locuinţa proprietarului. Vasile Iuraşcu intuieşte valoarea caselor, datorat amplasamentului lor bun şi posibilităţii creşterii, în viitor, a preţului lor. Iarna anului 1850, o iarnă geroasă, găseşte familia Eminovici la Botoşani, Raluca fiind însărcinată cu al 7-lea copil, Mihai. Aici, pe 15 ianuarie 1850, se naşte Mihai Eminescu, fiind botezat pe 21 ianuarie, având de naş pe stolnicul Vasile Iuraşcu, tatăl Ralucăi. Este înregistrat în „Mitrica pentru naşteri şi botez” pe anul 1850 la numărul 3, de către preotul Ioan Iconomu.

Biserica Uspenia unde a fost botezat Mihai Eminescu-CPI 1913 (carte poştală din colecţie Nicolae Iosub)
Pe 3 iunie 1887, focul cel mare care a cuprins o mare parte din centrul Botoşanilor, mistuind 310 case şi 200 de prăvălii, a cuprins şi casa în care s-a născut poetul Mihai Eminescu, biserica Uspenia scăpând doar cu distrugerea acoperişului şi clopotniţei, aşa cum se vede şi în fotografia făcută de Jean Bielig.. Pe locul acestei case s-a construit o alta dar care nu mai are nimic în comun cu casa veche. Astăzi, pe peretele casei , unde înainte fusese casele familiei Eminovici, se găseşte un bust din bronz realizat de Nora Dorian, dezvelit la data de 15 ianuarie 2000 şi o placă de marmură pe care scrie: ,,Pe locul acestei clădiri a fost casa lui Gheorghe Eminovici în care s-a născut şi copilărit până la vârsta de patru ani Mihai Eminescu.

Statuia din bronz de Oscar Han
de la Biserica Uspenia

Biserica Uspenia, unde a fost botezat poetul pe 21 ianuarie 1850, a devenit catedrala oraşului, unde pe 15 ianuarie şi 15 iunie este pomenit poetul. În curtea bisericii s-a instalat, în anul 1989, statuia lui Mihai Eminescu, realizată în 1967 de sculptorul Oscar Han şi care iniţial a fost amplasată la Sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti ”. Pe o placă memorială este inscripţia: ,,În această biserică a fost botezat poetul Mihai Eminescu, în ziua de 21 ianuarie 1850”.
Bust din bronz de Nora Dorian-2001
Eminescu elev la Gimnaziul din Botoşani În perioada ianuarie-martie 1864, îl găsim pe Mihai Eminescu la Botoşani, încercând să obţină o bursă pentru continuarea studiilor la gimnaziul din Botoşani. Fratele său Şerban, face la 8 februarie 1864 un memoriu ministrului Instrucţiunilor Publice, Dimitrie Bolintineanu, pentru obţinerea unei burse de studiu. La 13 februarie ministerul cere informaţii directorului gimnaziului Botoşani, despre Mihai Eminescu, la care acesta răspunde: „...între elevii acestui Gimnasiu nu se găseşte nici un elev cu asemenea cu nume, şi apoi în cataloagele de la înfiinţarea istui Gimnasiu nu se vede figurând”. Ca urmare a acestui fapt, Mihai trimite „Testimoniul” său personal şi un memoriu în care spune: mă grăbesc de a Vă înainta cu onoare, Domnule Ministre, pe lângă aceasta precum în original aşa şi în copie notele, care mi s-au eliberat de către Onor Direcţie al Gimnasiului cezaro-regesc superior din Cernăuţi”. 16 martie 1864
Rezoluţia ministerului este nefavorabilă, neavând locuri vacante de bursieri, cu toate că Mihai frecventase şase săptămâni cursurile gimnaziului, adică de la 10 ianuarie la 21 februarie 1864. În cele şase săptămâni de studiu în clasa a III-a, Mihai a audiat cursurile de română, latină, ştiinţe naturale, istorie şi geografie, matematică, franceză, caligrafie, germană şi religie. Din cele prezentate mai sus reiese că directorul Gimnaziului din Botoşani nu-l sprijină în nici un fel pe Mihai pentru a continua studiile, deşi situaţia lui materială era destul de grea, fiind şi în conflict cu tatăl său. În perioada celor celor trei luni cât Eminescu a fost elevul Gimnaziului din Botoşani şi 5 luni cât Mihai Eminescu a fost copist la Tribunalul din Botoşani şi secretar la Consiliul Judeţean, a locuit împreună cu sora sa, Aglaia, la mătuşa lor Maria Mavrodin. Mihai o ajuta pe sora sa, Aglaia, elevă la Pensionul Zielinski, la pregătirea lecţiilor. Gimnaziul unde a învăţat şi Mihai Eminescu timp de trei luni, în clasa III-a a fost înfiinţat la 22 august 1859 având ca director şi profesor de latină pe V. Paulini, de matematică pe Gh. Pădure, de şt. naturale pe C. Savinescu, de franceză pe P. Metey şi de istorie pe Gh. Titulescu. În anul 1863 deja erau înfiinţate cele patru clase cu 67 de elevi. În anul 1868 gimnaziul s-a transformat în liceu. Şcoala a funcţionat în anul 1860 în casa Bolfosu, casă ce există şi astăzi pe Calea Naţională la nr. 234 iar din 1863 în casa lui Meier Şmil de pe şoseaua Dorohoiului. În aceast local a învăţat şi Mihai Eminescu în lunile ianuarie- martie 1864.

Casa Bolfosu unde a învăţat şi
Mihai Eminescu în 1863
În anul 1885, liceul primeşte numele de ,,A.T. Laurian” şi se mută în localul nou, care există şi astăzi, pe strada N. Iorga. Şcoala Primară de Băieţi Nr.1 a funcţionat într-o clădire a bisericii Sf. Dumitru până în 1869 când se mută în clădirea nouă construită cu fondurile arhiereului Marchian, pe loc cumpărat cu 400 de galbeni de la această biserică. Bustul poetului M. Eminescu inaugurat la septembrie 1890. CPI- 1910, din colecţia N- IosubŞcoala va primi numele ctitorului, Marchian şi va funcţiona până la 8 aprilie 1944 când este distrusă de bombardament. În faţa şcolii a fost inaugurat în 1890 bustul poetului Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu ,,practicant” la Tribunalul din Botoşani În anul 1864, Mihai Eminescu nereuşind să continuie gimnaziul la Botoşani, este nevoit să se angajeze, pe 5 octombrie 1864, ca „practicant” în cancelaria tribunalului din Botoşani, cu un salariu de 250 lei pe lună, în urma unei cereri perfect caligrafiate. Este ajutat să se angajeze de către preşedintele tribunalului, Emanoil Vasilievici, care-l cunoştea bine pe Gh. Eminovici şi la insistenţele căruia, Mihai este angajat. Aici, Mihai Eminescu este avansat destul de repede ca „scriitor al cancelariei”, datorită scrisului său caligrafic şi a vastelor sale cunoştinţe, fiind coleg cu liricul Grigore Lazu cu care lucra la aceeaşi masă, şi cu care discuta aprins despre literatură şi se întreceau în compunerea de versuri. Cele mai vechi manuscrise literare ale lui Mihai Eminescu sunt datate şi din această perioadă. Pe 7 noiembrie 1864, Eminescu trece de la tribunal, ca secretar la Comitetul Permanent al Consiliului Judeţean Botoşani, redactând şi transcriind corespondenţa sau scriind procesele-verbale de la şedinţele consiliului. Totuşi la data de 5 martie 1865, Mihai Eminescu demisionează din funcţia de secretar al consiliului judeţean şi pleacă la Cernăuţi motivând: „Avend dorinţa de a urma studiile colegiale la gymnasiul plenariu din Bucovina, mă văd constrâns de a abdica îndatorirelor cerute de la personalul postului de scriitoriu”. Locul unde Mihai Eminescu a fost copist la tribunal este fostul şi actualul sediu al Primăriei Botoşani. Casa în care se află sediul primăriei a fost construită de Enache Codrescu în jurul anului 1800 în mahalaua Vrăbierilor: „... casă de piatră cu două rânduri şi 12 despărţituri sus şi gios cu pivniţă de piatră, deosebit alte odăi de piatră cu patru despărţituri lângă poartă i un hambar i o şură şi un grajdiu, toate acoperite cu şindrilă şi îngrădit împrejur cu zaplaz şi cu despărţitură prin ogradă cu parmalâc şi cu stâlpi de piatră (documentul comisiei de măsurare). Casa este cumpărată la 5 decembrie 1842 de hatmanul Anastasie Başotă pentru suma de 40.000 de lei. În anul 1850, domnitorul Grigore Ghica vizitând Botoşanii, şi văzând că: „…în acest oraş se află lipsă de o casă pentru încăperea instituţiilor administrative şi alte autorităţi”, cumpără casa cu suma de 2.000 de galbeni şi o dăruieşte oraşului Botoşani (Hrisovul de danie din 3 decembrie 1851). În luna octombrie 1864, când Mihai Eminescu se angajează în funcţia de copist la tribunal, în această clădire îşi aveau sediul mai multe instituţii ale oraşului Botoşani: Prefectura, Tribunalul judeţean, municipalitatea, Poliţia şi Comanda de pompieri (Arh. Stat Botoşani - Ds. 252/1864). Localul era la fel ca în 1851, când este donat de domnitor, deoarece nu se mai făcuseră reparaţii, ci numai unele amenajări interioare. Forma clădirii este desenată de inginerul Ştefan Emilian ( prieten apropiat al poetului din perioada ieşeană) de la Universitatea din Iaşi, care a ridicat planul topografic al oraşului Botoşani şi al clădirilor mai importante din oraş. La sfârşitul sec. XIX-lea, clădirea a fost restaurată, s-au înălţat pereţii, s-au modificat uşile şi ferestrele, s-a schimbat acoperişul, dându-i-se o formă mai modernă, care s-a păstrat neschimbată până în zilele noastre. Clădirea adăposteşte astăzi sediul Primăriei Botoşani.
Clădirea Primăriei Botoşani unde a lucrat Eminescu ca practicant-1910 CPI-1945
Astăzi pe faţada clădirii Primăriei Botoşani se află o placă de marmură care aminteşte de trecerea poetului, placă pe care scrie: „Casa dăruită de Grigore Ghica Vodă autorităţilor ţinutale şi orăşeneşti în care a lucrat ca practicant MIHAI EMINESCU - octombrie 1864 - martie 1865”.Vis-a vis de clădirea primăriei se află teatrul ,,Mihai Eminescu” în faţa căruia se află bustul în bronz al poetului, sculptură de Ovidiu Maitec, din anul 1968. Bustul este amplasat pe un soclu de 1,10 m înălţime pe care este inscripţionat: ,,Mihai Eminescu-1850-1889- Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată- Odă în metru antic”.
Carte postala 1932 din colecţie privată.În fiecare an , pe 15 ianuarie şi 15 iunie se depun coroane de flori la bustul poetului iar teatrul găzduieşte manifestările culturale dedicate poetului. Aici se atribuie premiile anuale pentru cei mai talentaţi poeţi şi pentru cele mai bune poezii. Teatrul a fost construit în anul 1912 de către Societatea pe acţiuni Teatrul ,,Mihai Eminescu” şi a fost opera arhitectului Gr. Cerchez. Inaugurarea oficială s-a făcut în ziua de 21 decembrie 1914 cu spectacolul festiv prezentat de Teatrul Naţional din Bucureşti cu piesa ,,Lorica noastră” şi tabloul alegoric cu tema ,,Sărmanul Dionis”, prezentat de un ansamblu şcolar instruit de Gr. Goilav. Sediul Consiliului Judeţean, unde a lucrat Mihai Eminescu în calitate de „secretariu”, pe 7 noiembrie 1864, se afla în casa lui Petrache Cristea, casă care avea trei nivele şi care era cea mai importantă clădire din oraş. Acelaşi Ştefan Emilian a desenat şi acestă clădire care la primul etaj avea amenajată şi o sală de spectacole, numită „Teatrul Petrache Cristea”, înzestrată cu scenă, două rânduri de loji, parter, galerii şi alte anexe. În această sală au avut loc spectacole de teatru începând din anul 1860. Aici, în această sală au fost date mai multe spectacole de către diverse trupe de teatru conduse de Fany Tardini, Vlădicescu, Popescu etc. Pe această scenă a cântat renumita artistă pariziană Adelina Patti, de la Opera din Paris, în anul 1865. Tot aici este posibil ca şi poetul să fi vizionat multe dintre reprezentaţiile trupelor de teatru. În stagiunea din 1869-1870, antrepriza teatrului a fost acordată actriţei Fanny Tardini. Tot în această sală, la 15 decembrie 1887, trupa de teatru Fany Tardini- Vlădicescu dă o reprezentaţie în folosul poetului bolnav, care nu poate participa la spectacol. Spectacolul a avut loc la iniţiativa Sofiei Frank, soţia primarului, la 19 decembrie 1887. Spectacolul a fost prezentat de către artistul I.D. Ionescu, în urma căruia s-a încasat suma de 646 de lei pentru ajutorarea lui Eminescu. Această clădire, construită la 1860, a suferit multe modificări şi reparaţii şi a găzduit mai multe instituţii de cultură: prima tipografie din Botoşani, una din primele librării, sediul Societăţii „Armonia” şi atelierul primului artist fotograf Jean Belig, cel care l-a imortalizat pe poet, în ultima sa fotografie, precum şi casa copilăriei sale de la Ipoteşti. În ultima perioadă clădirea a adăpostit cinematograful „Melodia” până la regretabila ei demolare, în anul 1983. Ca o ironie a soartei, în anul 1887, Consiliul Judeţean Botoşani, la care lucrase poetul cu 22 ani în urmă, va ezita mult până să-i aprobe o subvenţie de 120 de lei pe lună pentru a avea cu ce să-şi ducă zilele şi să-şi caute de sănătate. Motivul principal, spunem noi, este că fondurile de care dispunea consiliul era foarte mic pentru reconstruirea oraşului mistuit de focul din 3 iunie şi au fost necesare intervenţii la guvern pentru repararea bisericii Uspenia şi a altor instituţii.

Clădirea
,,Petrache Cristea" din BotoşaniAstăzi, clădirea care a adăpostit teatrul,,Petrache Cristea” şi sediul Consiliului Judeţean, unde a lucrat şi Mihai Eminescu nu mai există. Se cuvine, măcar montarea unei plăci cu o inscripţie care să amintească de legătura locului cu poetul.
Un alt local unde s-au dat spectacole de teatru a fost şi casa ,,Sommer” situată pe calea Naţională, vis-a- vis de Biblioteca Judeţeană ,,Mihai Eminescu”. Aici, în anul 1869, a dat reprezentaţii trupa de teatru condusă de M. Pascaly, în care Mihai Eminescu era sufleor. După aceste reprezentaţii M. Eminescu rămâne acasă, urmând să plece la studii la Viena. Această clădire a fost reconstruită aşa cum arăta iniţial şi găzduieşte astăzi cinematograful ,,Clasic”. Pe o plăcuţă de alamă este inscripţionat textul: ,,Octombrie 1998/ 160 de ani de teatru în limba română la Botoşani/ În această clădire şi-a încheiat, în anul 1869, cariera teatrală/ Mihai Eminescu,/ sufleur în trupa lui Mihail Pascaly”.

ZILELE IORGA LA BOTOSANI- Lansarea cărţii ,, Nicolae Iorga- Istoria românilor în chipuri şi icoane" 18-iunie-2012

De la ora 17, in Sala de Marmură a Teatrului "Mihai Eminescu" s-a desfăsurat Simpozionul national "Locul romanilor in istoria universala cercetat de Nicolae Iorga".  Moderator  prof. dr. Dan Prodan.                (Foto: M Puscasu)
Domnul prof. univ. membru al Academiei Române Alexandru Zub a prezentat personalitatea  istorică a lui Nicolae Iorga, despre "acest mare creator de cultură si spiritualitate românească, ,,pornit in lume de pe aceste meleaguri", apoi 
domnul  prof. univ. drAndrei Pippidi a prezentat ,, Locul Românilor în istoria universală cercetat de N. Iorga" şi personalitatea savantului din alt punct de vedere, acela de profesor având fată de studentii săi o mare dăruire si o imensă capacitate de sinteză si de analiză. 
Nicolae Iorga a deţinut catedra universitară  timp de 45 de ani la Facultatea de Istorie din Bucuresti şi avea un stil aparte de a le preda studentilor, făcând totdeauna referiri la literatura universală, dar mai ales la experientele personale, cele trăite, cu care ilustra faptele istorice predate in timpul cursului.( a prezentat Andrei Pippidi)
,,Când, răspunzând invitaţiei unei aristocratei grup feminin a ţinut cea
dintâi dintre conferinţele care se retipăresc aici istoricul avea 33 ani iar
de atunci a trecut timp destul ca să îmbătrânească opera unui tânăr autor"
,, Vom citi paginile acestea astăzi şi oricând vom redeschide cartea, cu
nădejdea că resursele pe care ar trebui să le căutăm fiecare în noi se vor
dezmorţi la dogorea cuvântului de credinţă al lui N. Iorga ( autor Andrei Pippidi)

















In finalul simpozionului a fost lansare carte : "Nicolae Iorga, Istoria romanilor in chipuri si icoane", editia a II-a , note şi studiu introductiv de prof. univ. dr. Andrei Pippidi, Editura Humanitas, 2012, ocazie cu care Alexandru Zub a reiterat importanta si rolul istoricului pentru neamul căruia ii apartine.


De la ora 19.00, in sala mare a Teatrului Mihai Eminescu, Andrei Pippidi a fost distins cu Premiul National de Istorie "Nicolae Iorga", ediţia a X-a, ceremonia fiind urmată de spectacolul          "Omul care ni trebuie", după un text de  Nicolae Iorga. 
Scenografia: Alexandra Penciuc, 
Regia: Mariana Cămărăşan (Bucureşti)
Astfel, juriul a hotărât ca in acest an să desemneze câstigătoare a Premiului National "Nicolae Iorga" lucrarea "Nicolae Iorga-Istoria romanilor in chipuri si icoane, editia a II-a", apărută la Editura Humanitas Bucuresti, avănd ca ingrijitor de editie si autorul studiului introcuctiv este prof. univ. dr. Andrei Pippidi".


 Academicianul Alexandru Zub a rostit Laudatio si a inmânat premiu profesorului Andrei Pippidi.
La concursul on-line organizat de Asociaţia Nicolae Iorga în perioada aprilie2011-mai 2012,  acesta continua până in noiembrie 2012, au fost desemnaţi 3 câştigători:
Nicoleta Roman a primit Marele Premiu pentru cea mai interesantă propunere. Tema concursului on-line este ,,Propuneri de reorganizare tematica a expozitiei permanente din Casa memoriala Nicolae Iorga". 
Avădăni Lucian şi Atănăsoaie Robert sunt alţi 2 câştigători care au făcut propuneri pentru care Asociaţia Nicolae Iorga i- a răsplătit cu premii. Pentru ceilalţi participanţi s-au acordat diplome de participare.