miercuri, 20 noiembrie 2019

Palatul Regal Bucureşti


Muzeul de Artă al României. Am vizitat în această vară Palatul Regal şi doresc să împărtăşesc din interiorul acestuia.
Între anii 1812-1815 boierul Dinicu Golescu construieşte pe Podul Mogoşoaiei, Calea Victoriei de azi, în apropierea bisericii Kreţulescu o casă cu parter şi etaj, cu circa 25 încăperi.
Între anii 1830-1859, boierul vinde casa Statului pentru Sfatul Administrativ.
Mai târziu domnitorul Ioan Ghica (1834-1842) transformă această clădire în reşedinţă domnească. iar în anul 1837, este folosită ca palat.
În anul 1859-1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza foloseşte clădirea ca reşedinţă cât şi ca palat.
Între anii 1866-1881 în palat se instaleaza Principele Carol de Hohenzollern (1866-1914)
care schimbă mult faţa palatului. Etajul I Sala Tronului şi sala de festivităţi

Putem vedea portrete pictate sau sculptate cele mai multe dintre ele oficiale a regilor Ferdinand şi Maria care au avut contribuţie la desăvârşirea României Mari. Ferdinand şi Maria prezentaţi în picioare, aşezaţi sau bust frontal.
Sceptrul, coroana, mantia de hermină, cele militare, costum, caschetă, medalii sau costumul de infirmieră sau cel de camandant onorific al Regimentului IV- Roşiori

Regina Maria îmbrăcată în costumul popular românesc, o tradiţie preluată de la regina Elisabeta şi adoptată de regina Maria ca reprezentantă a poporului român. La aceste portrete putem vedea un album de schiţe în acuarelă a reginei Maria reprezentând studii de flori şi elemente simbolice.

luni, 18 noiembrie 2019

„Masonry in the United States of America and in Romania” (Masoneria în SUA și în România) al colecționarului băcăuan Ioan Catană a fost premiat cu „vermeil mare” la EFIRO 2019.

Exponatul filatelic „Masonry in the United States of America and in Romania” (Masoneria în SUA și în România) al colecționarului băcăuan Ioan Catană a fost premiat cu „vermeil mare” la EFIRO 2019.
Exponatul cuprinde un număr impresionant de plicuri, cărți poștale și vederi, dar și timbre și colițe care ilustrează momente din istoria masoneriei din cele două state. Acestea vorbesc despre istoria masoneriei în SUA și în România, ilustrează evenimente și personalități din organizație, între care Revoluția de la 1848 din România și Unirea Principatelor, dar și
masoneria de după 1990 din țara noastră.