marți, 20 aprilie 2021

PALATUL REGAL BUCURESTI Foto Viorica Hrustovici



 

Palatul Regal este o clădire monumentală din București, situată pe Calea Victoriei, în Piața Palatului (redenumită Piața Revoluției după evenimentele din decembrie 1989).

Clădirea simbolizează centrul puterii monarhice în România și reprezintă principala reședință regală din București. Ea a fost folosită efectiv pentru găzduirea activităților oficiale ale Familiei Regale a României până la 24 august 1944, dată la care a fost bombardată și a rămas nelocuibilă până în momentul plecării Regelui Mihai în exilul său forțat (v. „Istoric”).

După abdicarea forțată a Regelui Mihai (produsă la 30 decembrie 1947), Palatul găzduiește Muzeul Național de Artă al României

Vechiul Palat Regal.


Pe locul actualului Palat Regal s-a ridicat, începând cu anul 1812, Casa Golescu.

Casa Golescu a fost ridicată între anii 1812 și 1815, în stil neoclasic, cu un etaj și avea 25 de odăi, un număr impresionant pentru o locuință în Bucureștii acelei epoci. În 1837, casa somptuoasă a stolnicului Dinicu Golescu devine Curtea Domnească a lui Alexandru Ghica Vodă. Din 1859 până în 1866 aici a locuit domnitorul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza. Din 10 mai 1866 casa devine locuința domnitorului Carol I.

După incendiul petrecut în noaptea de 7/8 decembrie 1926, care a distrus corpul central, devine necesară repararea clădirii. În 1927, Regele Ferdinand decide repararea Palatului, iar lucrările sunt încredințate arhitectului ceh Karel Líman, arhitect al Casei Regale. În 1935–1936 vechiul Palat este complet demolat.
 


PALATUL REGAL NOU

Principalele spații și elemente arhitectonice interioare ale Palatului sunt:

  • Sala Tronului, situată la etajul I
  • Sufrageria Regală, situată la parter
  • Holul de Onoare
  • Scara Voievozilor
  • Scara Invitaților

Pe poarta sudică a fațadei centrale, intrarea conduce într-un hol octogonal, decorat în stil neo-bizantin, de unde urcă Scara Invitaților. Pe poarta situată spre nord se intră în Holul Oficial, un mare hol pătrat, de unde Scara Voievozilor urcă spre Sala Tronului, la etajul I.

În aripa de nord, Palatul cuprinde și o mică sală de spectacole - cunoscută ca „Sala Mică a Palatului”, ulterior Sala „Auditorium” - menită pentru utilizare privată. Sala are dotări pentru concerte și cinematograf. Accesul în sală se poate face separat față de corpul central al Palatului, prin intrarea situată în str. Știrbei Vodă.

Conform unei legende urbane, între Palatul Regal (probabil, aripa sudică) și biserica Kretzulescu există un tunel subteran, menit accesului privat al Familiei Regale la serviciul divin, precum și ca ieșire de siguranță.





,, Ziua încoronării noastre (...). Am sosit la biserică

(Nando) Ferdinand şi cu mine,stăteam pe scaunele tronuri, unul în faţa celuilat”. ”(..). ,, După ce s-a terminat slujba , Nando  urmaţi de cei care ne duceau coroanele şi mantiile, am ieşit în faţă, în marele scuar din partea cealaltă a bisericii, unde se ridicase o estradă cu un baldachin deasupra. Toţi oaspeţii au luat loc îîn jurul estradei unde doar Nando şi cu mine stăteam singuri. Bătrânul Ferekide, ca preşedinte al Senatului, şi Orleanu, preşedintele Camei, au înaintat cu coroanele noastre, generalul Lupescu cu mantia Majestăţii Sale, şi generalul Popovici  cu a mea. (....)

Eu am îngenunchiat apoi în faţa lui Nando, care a pus greaua coroană pe capul meu, în timp ce cei prezenţi au aclamat din toate puterile şi toate muzicile militare au cântat imnul naţional” (...) S-a intonat imnul regal dupa care momentul a fost subliniat cu 101 salve de tun. ”.

( Regina Maria  ,, Povestea vieţii mele”)


   La Alba Iulia, 15-X-1922, după făurirea României Mari, Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost încoronaţi în Catedrala ortodoxă ca Regii ai tuturor românilor. Marea Unire. Prima provincie care s-a unit cu patria mamă a fost Basarabia la 9-04-1918. La Cernăuţi, 28-11-1918, Congresul General al Bucovinei, votează pentru unirea necondiţionată a Bucovinei cu regatul României. La data de 1-12-1018  a avut loc Adunarea Naţională la Alba Iulia.

Regina Maria,  a adus o contribuţie la istoriografia noastră punând în evidenţă suferinţele pe care le-a îndurat poporul român în războiul pentru unitatea sa naţională.


 

Regina Maria a fost prezentă în cele mai fierbinţi puncte ale Primului Război Mondial.

,,Cu adevărat, ah  Românie, mai mult ca niciodată am fost mama ta în acele clipe, suflet din sufletul tău, inima ta bătea în inima mea, sângele tău era sângele meu. Îţi trăiam speranţele,îţi simţeam temerile, îţi sufeream suferiţele, plângând lacrimile tale şi sângerând prin rănile tale. Te-am văzut distrusă, sfâşiată, apoi vai! Trădată şi abandonată destinului tău. Te-am văzut scufundându-se în beznă pentru a te reîntoarce cu lumina zorilor”

(Regina Maria , ,, Povestea vieţii mele”)


 

,,Trebuia să se dărâme atâtea state ca să se înfăptuiască Unirea noastră şi aveam destulă conştiinţă ca să mă înspăimânteze de hotorârile soartei” (...),, Vai şi câte jertfe, ce măcel, câtă moarte”(...)

(,,Povestea vieţii mele” , REGINA MARIA )

 

 



A.S. R Regina Maria

,, Urmează zile grele, de trudă şi amară suferinţă (...)  Regina Maria  însă, a ţînţeles că sublima taină  a învierii noastre naţionale, cerea să fie răscumpărată prin jertfe de sânge şi dureri. Tot  palatul regal era prefăcut în spital şi în fruntea infirmierelor se afla Doamna ţării cu fiicele sale (...)

 ( Revista Femeilor Române” , articol Sofia Meteş, apr. 1938)

 

Regina Maria a primit lectii de pictură cu Ruth Mercier profesoara soacrei sale, renumită pentru pictarea florilor.

       A inceput prin a împodobi cărti cu miniaturi, ajungând să picteze două cărţi de mare însemnătate si cu o pricepere care devenise desăvârşită.

       Prima carte a fost pictată pe hârtie japoneză, pentru buna sa prietena Pauline Astor, ca dar de nuntă, iar a doua carte a pictat-o pentru soţul său regele Ferdinand:

 

"E opera mea cea mai de seamă scria regina şi a fost planuită cu gândul să las casei noastre ceva ce nu se putea înstrăina. Aceasta a doua carte a fost pictată pe pergament şi încheiată cu acelaşi dichis ca şi cealaltă, doar că paginile aveau altă formă, cartea fiind mult mai groasă, iar florile nu erau toate de aceeaşi culoare".

La saloanele “Tinerimii Artistice”, societate a artiștilor plastici români independenți, (fondată la 3 decembrie 1901) patronată de principesa Maria, schiţele, acuarelele și mobilele create de ea erau admirate pentru îndrăzneală și rafinament, aminindu-se că “laboratorul de creație” al acestor opera era Palatul Cotroceni.