La 24 ianuarie în același an, Cuza a fost ales ca domnitor în
Țara Românească şi
s-au unit Moldova și Țara Românească rezultând
Principatele Unite.
Deși Unirea
din 1859 era recunoscută doar pentru perioada domniei lui Cuza,
șirul de reforme inițiate de acesta și venirea pe tronul Principatelor Unite a
domnitorului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen,
care s-a bucurat atât de sprijinul Franței cât și cel al Prusiei a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil.
Din 1866,
potrivit Constituției promulgate la 1 iulie,
Principatele Unite se numeşte oficial România. Colonelul Alexandru Ioan Cuza, domn al
Principatelor Unite a fost nu doar o personalitate istorică unificatoare, dar
şi, la fel de important, una reformatoare.
Reformele lui Cuza au vizat sistemul
politic, sistemul sanitar, instituţia Poştei, armata, Biserica, învăţământul,
justiţia, fiscalitatea, serviciul vamal etc. Tot în timpul domniei lui Cuza au
fost înfiinţate primele două universităţi româneşti: la Iaşi, în 1860 şi la
Bucureşti, în 1864.
Elena Cuza ( n. 1825-d. 1909) a fost soţia lui Ioan Cuza.
După înăbușirea revoluției de la 1848,
Elena Cuza a dovedit o altă trăsătură de caracter. Pusă în fața unei
situații periculoase („revoluționarii fugeau din Iași spre Galați, urmăriți de oamenii domnitorului Mihail Sturdza”)
ce amenința siguranța soțului ei, această tânără femeie timidă și
aparent lipsită de încredere în sine, a dovedit o extraordinară energie,
inițiativă și hotărâre. A pornit singură de la Solești spre Galați,
unde a mers să-l vadă pe consulul britanic Cuninghan. Împreună au pus la
punct evadarea lui Cuza la Brăila. De acolo, au fugit la Cernăuți și mai departe la Viena și Paris. S-au reîntors în Moldova peste un an, când venise domn Grigore Ghica.
Urmare a importantului eveniment istoric, Unirea din 1859, Elena Cuza a devenit Înalta Doamnă a României. La îndemnul soțului, pentru a nu se expune intrigilor, Elena Cuza pleacă în 1860 la Paris.
În egală
măsură s-a îngrijit de soarta orfanilor din Bucureşti, inaugurând în 1862 Azilul „Elena Doamna” în Cotroceni, sau de problemele
celorlalte categorii sociale defavorizate, cum ar fi bolnavii incurabil lăsaţi
în îngrijirea statului, vârstnicii, nebunii sau deţinuţii. Ca patroană a vieţii
mondene bucureştene, aceasta a organizat baluri de caritate, a prezidat
dineuri, a oferit sprijin financiar tinerelor talente şi a răspândit parte din
convingerile sale despre rolul femeii în societate, sedimentate în urma
experienţelor pariziene şi româneşti.
Abdicarea impusă soţului său (11 februarie 1866) a însemnat un nou exil, întreaga familie stabilindu-se la Heidelberg (Germania). Doamna a rămas alături de soţ până la moartea acestuia. Ulterior s-a întors la moşia de la Ruginoasa şi a continuat operele de binefacere. A fost apreciată şi stimată de cuplul princiar de Hohenzollern, care au sprijinit-o în actele sale caritabile. S-a stins din viaţă la numai câteva luni după împlinirea semicentenarului Unirii Principatelor Române, moment în care a fost omagiată de întreaga suflare românească.
În 1925, a fost primită ca
membră a Academiei Române. A avut o bogată activitate politică și literară la Paris.
În 1916,
a reprezentat femeile la
,,Senatul Francez”, militând pentru drepturile acestora. În perioada Primului Război Mondial, Elena Văcărescu a militat pentru realizarea Marii Uniri de la 1918.,
În 1919, guvernul francez
îi decernează ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare.
A avut o bogată activitate politică și literară. Începând din anul 1919 este numită de către regele României ca secretar
general al Asociației Române pe lângă Societatea
Națiunilor
pentru o perioadă de 20 ani. Ca urmare, în anul 1925, Elena
Văcărescu devine membru de onoare al Academiei
Române, ea fiind prima femeie din România care a
beneficiat de acest titlu. Elena Văcărescu a reprezentat românismul, în formele
lui culturale şi politice, în ţări precum: Italia, Spania, Olanda, Polonia,
Cehia etc. Traducerile realizate de ea din unii dintre cei mai cunoscuţi
scriitori români – Eminescu, Blaga, Goga, Topârceanu, Minulescu, Vinea – au facilitat
pătrunderea acestora în literatura europeană. A fost o promotoare a politicii de apărare a securităţii româneşti,
alături de bunul ei prieten Nicolae Titulescu. De altfel, paginile din memoriile
ei, legate de anii maturităţii, demonstrează acest interes pentru realităţile
româneşti.
A murit la Paris, la 17 februarie 1947, și este înhumată în cripta familiei Văcăreștilor
din cimitirul
Bellu. Ea a lăsat moștenire Academiei Române, prin testament,
majoritatea averii Văcăreștilor.
Referinţe: Elena Văcărescu – „ambasadoarea sufletului românesc”, Prof. Cezar Dobre
REGINA ELENA A
ROMÂNIEI
n. 2.-05. 1896-d.-28.11.-1982
A avut de la naştere titluri de prinţesa de Grecia şi Danemarca. A fost
soţia lui Carol al II-leaal României,(10-03-1921) şi mama ultimului rege al RomânieiÎn anul 1993 Statul Israel şi Institutul Yad Vashem i-au conferit post-mortem ,,Titlul şi Medalia Dreaptă între Popoare” pentru activitatea sa de salvare a evreilor prigoniţi
în timpul regimului antonescian
Salvarea de vieţi a fost atestată, printre alţii, de Dr. Alexandru Şafran, Şef Rabinul din România în timpul celui de al doilea război mondial, şi de Dr. Theodor Lavi, istoric la
Instituţia Yad Vashem şi fost activist sionist în România, care a descris rolul
hotărîtor pe care l-a jucat Regina Mamă
în obţinerea permisiunii de a se
acorda ajutoare masive deportaţilor în
Transnistria, în 1941, ajutoare care au salvat multe mii de vieţi evreieşti (Pentru comentarii
asupra rezultatelor pozitive ale atitudinii ei, )
Elena
a stârnit admiraţia unor contemporane remarcabile prin frumuseţea lor, precum
regina Maria a României, care o cataloghează ca ,,adorabilă”, în timp ce Marta
Bibescu, o descria ca ,,prezentabilă, înaltă, brunetă, cu un farmec discret şi
o fire plăcută care-i atrăgea pe cei din jur”.
 |
| Regina Elena |
 |
| Ana Ipătescu |
Ana Ipătescu
(n.
1805-d. 1875)
A
fost eroina revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească.
A participat direct, în fruntea mulţimii
prorevoluţionare bucureştene la eliberarea guvernului revoluţionar, arestat la
19 iunie 1848, în urma unui complot contrarevoluţionar
ANA IPĂTESCU a devenit o figură
legendară în primul rând datorită presei care a prezentat-o în
fruntea revoluţionarilor ce-a impresionat şi s-a
scris în toate gazetele. Un cotidian bavarez Allemeine Zeitung scria:,,S-a încercat
arestarea întregului guvern provizoriu care a eşuat. O eroină a împins mulţimea
către palat şi trădătorii au fost prinşi şi astfel revoluţia valahă a
fost salvată""
 |
| Maria Rosetti |
ELISABETA de WIED, s-a
născut pe data de 29-12-1843, în Germania, la Castelul Neuwied
de lângă Rin, era fiica prinţului Herman de Wied şi a prinţesei Maria. Regina
Elisabeta a României, întâia regină a României, soţia lui Carol I de Hohenzollern, a fost patroana artelor,
poetă, eseistă, scriitoare, cunoscută sub pseudonimul Carmen Sylva şi
fondatoarea mai multor instituţii de caritate. A murit pe data de 2 martie 1916.
Anii 1878-1914, sunt extrem de importanţi pentru istoria României: anul 1878, în care independenţa României faţă de Imperiul otoman este recunoscută de către Marile Puteri, iar 1914 este anul începerii primului război mondial. Elita feminină devine un interlocutor social cât mai exigent şi care îşi cer drepturile. Revendicările femeilor erau de trei tipuri: Emanciparea economică a femeii, emanciparea culturală şi emanciparea civilă şi politică
La
Congresul Internaţional al
Femeilor,
desfăşurat la Paris,
iulie-august 1878, Liga Femeilor din
România a prezentat locul femeii în societate cât şi drepturile ei.
Revendicările femeilor române au fost asimilate cu cele ale femeilor din lumea
occidentală, numai că acestea s-au obţinut mai târziu (dreptul de vot) 1946.
ADELA XENOPOL afirma în 1879
,,Femeia nu este mai inferioară bărbatului
ci
femeile române sunt
pe aceeaşi treaptă
morală cu
bărbaţii.
,, Femeia are aceeaşi capacitate şi
este capabilă
de aceleaşi
activităţi ca bărbaţii”.
M.S. Regina Elisabeta de Neuwied
Fondatoarea a mai multor instituţii caritabile
supranumită de oamenii din popor
,, Mama răniţilor”
În războiul ruso-turc, Regina s-a devotat
îngrijirii răniţilor şi a fondat ,,Ordinul Elisabeta”, o cruce pe o panglică
albastră. Regina Elisabeta, în timpul războiului din 1877, a înfiinţat spitale,
servicii de ambulanţă şi îngrijire, a procurat medicamente pentru răniţi. ,,Societatea Elisabeta” a reginei,
fondată în 1893, a
tratat benevol 17.000 de pacienţi. În 1906, regina a înfiinţat 14 societăţi
filantropice şi naţionale, precum şi instituţia ,,Surorilor de Caritate”.
În 1881, patrona un azil
pentru bătrânii săraci. În 1896, înfiinţează policlinica ,,Regina Elisabeta”
În 1903, înfiinţează ,, Azilul de orbi - Vatra Românească”. A încurajat doamnele din înalta societate să
aibă un rol activ în strângerea de fonduri şi gestionarea actelor caritabile. A
înfiinţat Societatea ,, Munca”din
Bucureşti prin care se dădea de lucru femeilor sărace. Rufăria serviciilor
militare se spăla aici.
Regina Maria
. Numită în popor ,, Mama răniţilor ”.
împreună cu doamnele de la curte a
lucrat pe front, în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei
fundaţii de caritate. La
Conferinţa de Pace de la Paris, în anul 1919, cea care a suportat
suferinţele războiului, a fost apreciată de străini care au văzut în ea,
simbolul resurecţiei naţionale. A desfăşurat o activitate de
recunoaştere internaţională a României Mari.
A. S.
R. Principesa României Principesa
României
-cariera
politică
Deşi rolul
femeilor în politică era redus, Regina
Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927
şi l-a influienţat să accepte intrarea României de partea Antlantei, ca o
garanţie a împlinirii visului de unitate naţională-statală. Prin sfatul Reginei
Maria s-a realizat Marea Unire de la 1918. A incitat poporul să lupte pentru Marea
Unire.A rezultat România Mare, care reunea provinciile istorice ale
Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei şi Basarabiei.
La Alba Iulia, 15-X-1922, după făurirea României Mari,
Regele Ferdinand şi Regina Maria au
fost încoronaţi în Catedrala ortodoxă ca Regii ai tuturor românilor.
Marea Unire. Prima provincie care s-a unit cu patria
mamă a fost Basarabia la 9-04-1918. La Cernăuţi, 28-11-1918, Congresul General
al Bucovinei, votează pentru unirea necondiţionată a Bucovinei cu regatul
României. La data de 1-12-1018 a avut
loc Adunarea Naţională la
Alba Iulia.
