REPERE ETNOGRAFICE
CU SEMNIFICAŢIE DE SPIRITUALITATE ARHAICĂ
Etnograf
STELIANA BĂLTUŢĂ
Ideile ce ţin de spiritualitate, ne vin din adâncurile istoriei, din adâncurile evoluţiei omului pe pământ.
Multe din manifestările omeneşti s-au păstrat în timp, fiind adânc înrădăcinate în viaţa comunităţilor umane, altele s-au pierdut pe parcursul mai multor generaţii dar au apărut altele.
Deşi mereu aceleaşi elemente au guvernat trecerea zilelor, nopţilor, a muncii, a sărbătorilor, a naşterii, a şederii pe pământ, a plecării de aici, cosmosul a influenţat deplin, fiecare entitate în parte.
Observaţiile făcute de către antropologi, sociologi, etnografi, lingvişti, istorici, asupra fiecărui moment de peste zi, în luni de zile, peste ani, au dus la diverse explicaţii ale semnelor apărute în viaţa individuală, în viaţa de familie, si mai ales în viaţa grupurilor umane.
Cercetarea s-a extins asupra unor obiecte purtătoare de semne şi semnificaţii, obiecte lucrate de meşterii satelor, cu adevărată pricepere artistică.
Reprezentările la care ne referim şi care vin din vremi străvechi, ţin de mitologia unor civilizaţii, de credinţă, păstrate de memoria colectivă în cadrul obiceiurilor, manifestărilor legate de apărarea de rău, ocrotirea fiinţei, păstrarea ordinii lucrurilor vieţii.
Multe reprezentări din arta populară şi nu numai, poartă o anumită simbolistică tradusă de-a lungul timpului, având ca exemplu păsările ca suflete ale celor plecaţi dintre cei vii, sau calul în cadrul obiceiurilor agrare, semn al soarelui şi apei. Kaloianul (păpuşa de lut dusă spre îngropare la hotarul satului) însemna în cadrul ritualului îngroparea secetei şi invocarea ploilor de vară pentru recolte. Pomul vieţii care apare pe lemn, ceramică, ţesături, cusături în arta rurală, este ca simbol al vieţii veşnice şi în Biblie în capitolul Geneza, pom aflat în grădina Edenului, la fel ca pomul cunoaşterii binelui şi răului.
Pe lângă aceste semne cu simbolistică bine conturată, comunităţile umane au stabilit şi o serie de repere importante ca semnificaţie pentru viaţa şi ritualurile aşezărilor.
Pentru necesarul de apă ca element al vieţii de zi cu zi pentru gospodării s-au construit fântânile din piatră scoasă din diverse cariere de către vechii meşteri pietrari şi fântânari. Fântâna considerată ca sfântă, era sfinţită, a fost urată, a fost locul de întâlnire al viitorilor miri, a fost locul de invocare al ploilor în perioadele de secetă prin scufundarea unei icoane luată fără ştirea acesteia, din casa unei bătrâne singure şi credincioasă. Tot fântâna cu uluce lângă ea, era locul de adăpare al cirezilor care se întorceau seara de la păscut.
Diversitatea fântânilor este dusă de la utilitatea lor către adevărate realizări artistice. În mod deosebit impresionează partea de sus a fântânii, acoperişul lucrat prin tinichigerie (tablă prelucrată) din care în vârf erau fixate cruci, păsări, flori, roza vânturilor.
Un alt reper etnografic la fel de important şi o veche simbolistică, este troiţa, care în credinţa ritualică, se ridica la crucile drumului, la intersecţii de uliţe, pentru că acolo se întâlneau „strigoii” (apariţii hidoase şi malefice), care erau distructive pentru trecătorii prinşi pe drum a miezul nopţii. Troiţa, era şi este considerată apărătoare de rău.
Prezenţa crucii pe marginea drumurilor semnifică nu numai amintirea unui accident violent al unei persoane, dar înseamnă şi pragul de trecere din viaţa pământeană spre cea astrală, este şi locul unde sufletul a părăsit brusc trupul (care va fi dus în altă parte spre înhumare). În ritualul ortodox este credinţa că sufletul rămâne încă 40 de zile pe pământ prin locurile prin care trupul l-a purtat.
Crucile, troiţele, fântânile, poartă o simbolistică spiritual arhaică, mai ales în spaţiul rural, fiind certe repere etnografice care includ şi calităţile artistice populare, prin prelucrarea pietrei, a lemnului, prin folosirea culorilor de ulei, prin arta tinichigeriei. Pe lângă faptul că duc prin timp o multitudine de semne, poartă şi frumuseţea meşteşugurilor săteşti.
