În perioada 31 iulie – 2 august 2015, Pietonalul Unirii a găzduit „Târgul Meșterilor Populari”, ediția a X-a, manifestare are a inclus şi Festivalul Căntecului, Jocului, Portului Popular și Meșteșugurilor fiind organizată de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani sub egida Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Primăria Municipiului Botoșani.
La deschidere au participat Dănuţ Huţu, director al Direcţiei de Cultură, Cultelor si Patrimoniu Cultural National Botoşani, Cornelia Ciobanu, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Cornelia Viziteu, director al Bibliotecii ,, Mihai Eminescu" Botoşani şi multe alte prsonalităţii ale oraşului Botoşani. La organizarea târgului a participat coordonator Margareta Mihalache, etnolog.
Au fost invitaţi Meșterii populari din județele țării cu o accentuată structură etnografică. În acest sens, se merită a fi enumerate următoarele: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Neamț, Suceava, Prahova, Harghita, Covasna, Iași și Botoșani.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani urmărește ca de fiecare dată crearea acelui tip de peisaj etnografic unde rolul fundamental va fi îndreptat cu precădere către principalele meșteșuguri tradiționale, peceți ale civilizației și culturii populare: olărit, țesut, prelucrarea artistică a lemnului, împletituri nuiele și pănuși, încondeiatul ouălor, prelucrarea pieilor dar și confecționarea măștilor.
Expozițiile cu vânzare ale meșterilor populari au avut în vedere păstrarea reperelor recunoscute ca elemente definitorii ale artei populare, Oricum o reactualizare a originii spiritualității românești este binevenită oricând și oriunde pentru a evita o distanțare care inerent va aduce cu sine o pierdere a identității locale sau naționale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu