Comunicat de presă
Deschiderea oficială a Târgului Meşterilor
Populari
În perioada 12 – 14 august 2016, va avea loc
Târgul Meşterilor Populari, o
componentă a Festivalului Cântecului, Jocului,
Portului Popular şi Meşteşugurilor, Ediţia a
XI-a, sub egida Consiliului Judeţean Botoşani şi
cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani,
unde vor participa meşteri populari din judeţele
Iaşi, Suceava, Galaţi, Harghita, Covasna,
Bistriţa- Năsăud, Neamţ, Mureş, Prahova, Vâlcea şi
Botoşani.
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea
Culturii Tradiţionale Botoşani
reuşeşte să construiască macheta propriu-zisă a
unui „peisaj etnografic” sau “peisaj etnologic”
unde elementele de port popular, cântecul, dansul
dar şi meşteşugurile sunt sau devin mărci de
identitate regională. Toate cele enumerate fundamentează cultura populară materială şi
spirituală românească şi formează un tot
indestructibil ca rezultat al
unei simbioze între
formulele diverse de exprimare fie aparţinând
patrimoniului material, fie imaterial naţional.
Prin prezentarea acestora, se decupează stadiile de conservare
actuale şi se urmăreşte o
menţinere spre a evita alterarea lor.
Din acest motiv, în cadrul întregii manifestări se
vor derula şi programe interactive în
spiritul cunoaşterii şi menţinerii recuperării meşteşugurilor importante. Meşterii populari
invitaţi şi ucenicii acestora din comunele Vorona,
Avrămeni, Ungureni, Ibăneşti, Tudora,
Băluşeni şi Mihai Eminescu- Cătămărăşti vor
întreţine pe parcursul desfăşurării Târgului
ateliere de lucru în care vor avea loc
demonstraţii legate de tehnicile de lucru tradiţionale în
industria casnică, prelucrarea lemnului şi
confecţionarea măştilor. Trebuie precizat că rolul de
formatori revine meşterilor populari consacraţi,
iar ucenicii lor vor interacţiona cu
adolescenţii sau copiii doritori să-şi însuşească
informaţiile necesare pentru iniţierea în cultura
populară materială.
Cu alte cuvinte, Târgul Meşterilor Populari oferă
vizitatorilor expoziţiile cu vânzare
alături de menţinerea contactului cu meşteşugurile
tradiţionale, cunoaşterea acestora şi pe cât
posibil recuperarea prin organizarea atelierelor
de lucru.
Deschiderea oficială: Vineri, 12 august 2016, ora
1300, Pietonalul Unirii Botoşani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu