,,Muzeul Tăranului din Flămânzi", Botoşani

Un nou muzeu pe harta zonei Botoşani

Clădirea principală a Muzeului din Flămânzi

Documentele istorice integrate în expunere de muzeograful Gheorghe Nistor, ne spun că prima atestare documentară a Flămânziului, datează din 4 septembrie 1605.

Domnitorul Ieremia Movilă proprietar al moşiei Flămânzi, dă boierului Luca Stroici moşia el stăpânind  în acelaşi timp moşia Manoleasa. Luca Stroici, la rândul său, donează moşia Flămânzi Mănăstirii Dragomirna, boierul Luca Stroici, fiind unul dintre ctitorii aşezământului monahal, alături de fratele său vistiernicul Simion Stroici, de Mitropolitul Anastasie Crimca şi de Miron Barnovschi.Moşia Flămânzi a stat în proprietatea Mănăstirii Dragomirna 2 secole.

Documentele expuse în Muzeu, conturează explicit istoria aşezării Flămânzi, cuprinzând şi anul răscoalei din 1907.

La Flămânzi, în anul 1981, o lipsă de atenţie şi grijă pentru Muzeul de la acea vreme, a dus la mistuirea de către flăcări a unui conac, având o istorie veche. Clădirea adăpostea un patrimoniu referitor la aşezare, la răscoala din 1907, copii după documente de arhivă, lucrări de sculptură, îmbrăcăminte populară a sătenilor, era o expoziţie care atrăgea vizitatorii. 
Timpul a trecut şi clădirea a dispărut treptat definitiv. În anii care au urmat, Scoala, Casa de Cultură, Biblioteca, au susţinut în continuare, viaţa spirituală a localităţii.

O altă clădire care merita atenţie, a fost  special construită şi a avut ca utilitate,  sediul Băncii ,, Triumful” de la 1910, care ulterior a devenit sediu al Căminului Cultural, al Primăriei şi în final sediul Ocolului Silvic, care s-a mutat într-un spaţiu nou de sub poala pădurii. 

Intrarea în Clădirea Anexă a Muzeului din Flămânzi

Astfel, clădirea fostei Bănci ,, Triumful”, cu o arhitectură aparte, cu o anexă construită din piatră, cu o curte mare şi  cu un atelier de potcovărie, a rămas în părăsire. Aşa a venit momentul când Administraţia locală, sub conducerea primarului Constantin Pitorac, a luat iniţiativa întocmirii unui proiect pe fonduri europene, pe care l-a şi câştigat, pentru restaurarea obiectivului arhitectonic, cu valoare de patrimoniu pentru viitorul Muzeu. Apoi, Administraţia locală condusă de primarul Dan Oloeriu a preluat şi a continuat reabilitarea spaţiului ( prin programul Regio) şi amenajarea expoziţională a ,, Muzeului Ţăranului din Flămânzi”

La 15 iunie 2015 am participat la stabilirea tematicii expoziţionale. Primul solicitat pentru amenajarea muzeală a fost arhitect Mihai Mihăilescu, autorul proiectului mobilierului de expunere ( vitrine, podiumuri) care să pună în valoare piesele din casele tradiţionale. 

Având o suprafaţă expoziţională de peste 500 m pătraţi, tematica unitară din cele 2 clădiri cuprindea istoria aşezării Flămânzi în documente, anul 1907 reprezentat în artă(lucrări din ghips patinat ale sculptorului Gavril Covalschi şi printări după lucrările pictorului Octav Băncilă, Ştefan Luchian), în 2 săli ale Muzeului. 

Conac incendiat -Pictor Ştefan Luchian

 

Sala a 3-a conturează prin reconstituire, spaţiul de locuire. Din structura casei săteşti cu 2 încăperi, tinda la mijloc, am ales ca să amenajez camera numită neîncălzită, care nu avea sobă şi care se mai numea 

,, casa cea mare” camera de sărbătoare ,, camera de curat”.Aici în expunere sunt piese diverse, începând cu anul 1910 şi până prin 1970. Şi asta pentru că aşezarea s-a modernizat foarte rapid, şi greu am găsit obiecte din satul de altădată. Mai mult încă, s-a simţit influenţa târgurilor apropiate Botoşani, Suliţa, Frumuşica, ducând la schimbarea interioarelor de locuinţă.

Sala cea mare cu un frumos balcon traforat, ilustrază ca ocupaţie agricultura, de unde a pornit şi flacăra răscoalei.

Podiumul central grupează manechine cu unelte pentru lucrul câmpului, în jurul unui car. 

Clădirea principală are şi o sală pentru expuneri temporare.

 

 

Expoziţia continuă în Clădirea Anexă, care are o singură
sală mare cu podiumuri şi vitrine, unde sunt prezentate: industria casnică textilă ( cu unelte pentru tors, depănat, ţesut, dar şi imagini cu motive decorative de pe ştergare şi portul popular de sărbătoare); 
pe alt podium expunerea continuă cu 2 obiceiuri de peste an: Crăciunul( copil cu steaua) şi Anul Nou cu mascaţi, capră, căiuţi, completată cu imaginile din vitrină după fotografii cu mascaţi şi grupuri de căiuţi.

 obiceiuri ale vieţii de familie (naştere, cu leagănul noului născut, nunta cu mire-mireasă şi scena de nuntă pe un basorelief de ghips realizat de artista Céline Emilian, născută la Paris în anul 1888);

înmormântarea este ilustrată printr-o masă de pomenire cu 2 manechine şezând, având pe masă vase de ceramică, linguri de lemn, ştergare pentru preot, şi în vitrină imagini după fotografii vechi, păstrând ritualul ancestral al înmormântării cu sania, vara;

 

Expoziţia se încheie cu ultimul podium, pe care se află vase de lemn cu diversă utilitate în gospodăria sătească, dar şi păstrătoare de alimente, unele din ele: butoiul pentru vin, vasul pentru ţuică, putineul pentru caşul sărat, coveţi pentru frământat pâinea, piuă pentru cereale, dar şi pentru uz gospodăresc: ştiubei pentru zolit piese textile cu leşie, brai pentru spălat. În 3 vitrine sunt expuse uneltele meşterului dogar.

Această expoziţie pot  spune că este unică prin felul de amenajare, prin exponate şi ea va păstra peste timp imaginea vieţii tradiţionale săteşti a aşezării Flămânzi, care continuă să se modernizeze, dar Muzeul va rămâne mereu trecând prin vremuri, purtând titlu al Ţăranului din Flămânzi” .

Expoziţia realizată la Flămânzi este o reuşită, şi asta pentru că întregul colectiv al Administraţiei Primăriei

de la fiecare compartiment, a înţeles necesarul mare de dotări al unui Muzeu.

De apreciat este şi va rămâne peste timp, administratorul Muzeului, Dana Ivasuc care, pe lângă rezolvarea problemelor administrative, s-a implicat direct şi în completarea patrimoniului, cu multe piese de lemn care au fost restaurate în laboratorul Muzeului Judeţean Botoşani de către Epuraş Constantin dar şi cu piese de port popular şi ţesături şi chiar la amenajare , ştiind să gestioneze bine, problemele Muzeului.
La fel vor rămâne în istoria amenajării Muzeului şi meşterii de la Atelierele de feronerie şi tâmplărie ale lui Andrei şi Constantin Băltuţă, care au răspuns la toate solicitările pentru ancorarea pieselor în Muzeu, pentru realizarea draperiilor, lucrând totul cu multă pricepere artistică.

( Steliana Băltuţă, etnograf)