Autor IOAN CATANĂ |
O noua apariţie editorială albumul ,, Salutări din Bacău 2018", autor Ioan Catană la Editura Babel , Tipografia Docuprint. Consultant ştiinţific: Liviu Vasiliu, coperta: Ioan Catană, traducere : Gilda Roşca şi Radu Alexandru Ilie.Imagini din colecţiile:
Ioan Catană, Liviu Vasiliu, Mihai Ceucă.
,,100
de ani de la Primul Război Mondial, dar şi 610 ani de la prima atestare
documentară a
oraşului Bacău sunt două repere deosebit de importante, pe care Ioan Catană
le-a omagiat cu prezentul album.
Şi-a făcut aceasta printr-o abordare extrem de originală, din care răzbate un încântător parfum de epocă revolută din existenţa Bacăului.
Şi-a făcut aceasta printr-o abordare extrem de originală, din care răzbate un încântător parfum de epocă revolută din existenţa Bacăului.
Unul din cei mai importanţi filatelişti ai
Bacăului (în portofoliul căruia se află un număr impresionant de distincţii
interne şi internaţionale pentru exponate de filatelie, maximafilie şi
cartofilie) , a strâns într-un buchet aniversar cele mai reprezentative imagini
ale Bacăului ( cu o vechime de peste 100 de ani ), realizând un album cu
expresivitatea unui documentar cinematografic.
Imaginile
derulate cronologic prin cărţile poştale ilustrate, sunt însufleţite atât prin
comentariul ,, din ofl”, semnat de Costache Radu ( primar al Bacăului, în două
mandate la sfârşitul se. Al XIX-lea şi autorul monografiei ,, Bacăul între 1850-1900), cât şi prin
însemnările admirabil caligrifiate ale celor care au trimis cărţile poştale
respective.
A
rezultat o lucrare cu valoare documentară şi estetică deosebită ce reuşeşte
să se adreseze în primul rând publicului
larg, dar şi împătimiţilor într-ale filateliei, aceştia din urmă putând să
respingă uşor orice acuzaţie de calofilie la adresa unui album care subsumează
dragostei de Bacău, instrumente dintre cele mai frumoase din aria cartofiliei,
istoriei, fotografiei.,,Salutări din Bacău 2018” este un album frumos, dar şi sincer, ce cuprinde imaginea de mai mult de un secol de Bacău, mai mult de un secol văzut cu inima, dar şi cu ochii lui Ioan Catană, Costache Radu, ale editorilor şi fotografilor care au creat cărţile poştale ilustrate şi ale anonimilor care au dorit să transmită rudelor sau prietenilor că trăiesc sau au trecut prin Bacău, unde ,, s-a.ntâmplat mare dandana”
Dragă
călătorule, poposeşte fie pentru o clipă la Bacău, oraşul de la confluenţa
Bistriţei cu Siretul. Vei descoperi o ospitalitate tipic moldovenească.
Vei
trăi momente de magie într-un spaţiu ale cărui valori s-au întegrat şi au
completat spiritualitatea românească, vei păşi pe străzi însufleţite de
spiritul celor care au trudit cu braţele şi cu mintea cu pana şi cu sufletul.
Călătorule , noi suntem aici!!!
Ioan
Catană s-a născut la data 26 august 1953, este filatelist din anul 1980, în
perioada 1990-1999 a îndeplinit funcţia de secretar al Asociaţei Filatelice ,, Grigore Pascu”, Bacău, membru
în comisii de specialitate ale Federaţiei Filatelice Române; iunie
1999-februarie 2003, preşedinte al A. F.,,Grigore Pascu”, Bacău, din 2005
organizator al Clubului ,, Colecţionarii” Bacău pentru elevi şi tineret. Pentru
exponatele sale a primit numeroase diplome de onoare şi de excelenţă acordate
de instituţii locale şi naţionale, de comitetele de organizarea ale
expoziţiilor naţionale; diploma de Excelenţă
,, C. Butculescu” şi insigna de
aur a F.F.R. 2002; din 2004 desemnat de către Congres, Membrul de Onoare al
Federaţiei Filatelice Române; 2008, Academiei Mondiale de Philatelie.
Pentru
colecţii exponat şi de studiu a primit numeroase Diplome şi medalii în rang de
argint, argint mare, vermeil, vermeil mare şi 18 aur la expoziţiile filatelice
interjudeţene şi naţionale.
La expoziţiile internaţionale europene (FEPA) şi
mondiale (FIP) a primit vermeil la ,,BALKANFILA” 89, aur la România – Polonia,
1997; vermeil mare la Polska 2000; argint WIPA 2000 (FIP), Viena; argint la CYPRUS 2003 (FEPA); argint la ESPANA 2004
(FIP); argint mare la Belgica 2006 (FIP); argint la St. Petesburg 2007 (FIP),
Rusia; vermeil mare la România- Luxemburg 2007, Sibiu; argint mare la BALKANFILA
2007, Turcia; UNESCO, 2007, Paris; aur la PHILA la FERPHILEX 2010, (FEPA), Germania , aur la PHILA NIPON la
PHILATAIPEI (FIP) 2016 şi multe altele diplome.
Este
autorul multor publicaţii pe teme
filatelice cum ar fi câteva: ,, Bacău, file de istorie poştală” partea I până
la 1872 iar (în manuscris partea a II).
,,
Catalogul întregurilor poştale dedicate judeţului Bacău”2002 (în manuscris); ,,
Salutări din Bacău”, 2008; ,, Catalogul întregurilor poştale dedicate judeţului
Bacău”, 2018,( în manuscris); ,,Bacău, Poşta feroviară, 1870-1910”, 2016;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu