miercuri, 13 februarie 2019

Premiile Ligii Scriitorilor pe anul editorial 2018



Premiile Ligii Scriitorilor pe anul editorial 2018

     Liga Scriitorilor premiază an de an cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent. Pentru această ediție, au fost luate în considerare cărțile sosite pe adresa conducerii naționale a LSR pentru jurizare pînă în 4 februarie 2018, ce reprezintă 189 titluri, făcîndu-se cîte trei selecții pentru fiecare gen literar și în final au fost stabilite cărțile cîștigătoare

    Titlurile selectate au apărut sub siglele unui număr de 22 de edituri din 17 orașe din țară.

Ținînd cont de faptul că aceste cărți au fost scrise în interiorul Literaturii Române, premiile s-au acordat exclusiv pe baza criteriului valoric, indiferent de apartenența la vreo organizație profesională a autorilor. Liga Scriitorilor, militează cu consecvență pentru promovarea spiritului democratic în lumea scriitorilor, de aceea adoptat acest principiu încă de la înființare, în 2006, prin Statut.

    Juriul, format din scriitorii Al. Florin Țene (președintele juriului), Gavril Moisa, Iulian Patca, Ion Constantinescu și Voichița Pălăcean – Vereș, reunit în ședință în 6 februarie 2019, a hotărît premierea celor mai bune cărți apărute în anul editorial 2018, astfel:


1. Premiul național

  • RADU VIDA – pentru romanul „Iubirile vikingilorˮ, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca
2. Premiul pentru „Cartea de poezieˮ (din 74 de nominalizări)
  • IONUȚ ȚENE – pentru volumul „Ridurile pietreiˮ, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca
  • LUCIAN DUMBRAVĂ – pentru volumul „Valențele sineluiˮ, Ed. Armonii Culturale, Adjud, Vrancea
3. Premiul pentru „Cartea de prozăˮ (din 26 de nominalizări)
  • MIHAI SĂLCUȚAN, pentru cartea „Poduri de Prutˮ, Ed. EditGraph, Buzău
4. Premiul pentru „Cartea de satiră și umorˮ (din 17 nominalizări)
  • EUGEN ALBU, pentru volumul „Viitorul de ieriˮ, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca
5. Premiul pentru „Cartea de critică, eseu și istorie literarăˮ (din 16 nominalizări)
  • VOICHIȚA PĂLĂCEAN-VEREȘ – pentru volumul „Migrînd printre cuvinteˮ, Ed. Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, București
  •  
6. Premiul pentru „Cartea de memorialistică și spiritualitateˮ (din 15 nominalizări)
  • VOICHIȚA TULCAN MACOVEI – pentru lucrarea „Originiˮ, Ed. Guttenberg, Arad
7. Premiul pentru „Cartea monografică și de cultivare a valorilor tradiționaleˮ (din 14 nominalizări)
  • FLOARE RANTA CÂNDEA – pentru volumul „Macea, înscrisuri monograficeˮ, Ed. Guttenberg, Arad
8. Premiul pentru „Cartea de antologie și de cultivare a valorilor literareˮ (din 17 nominalizări)
  • ELENA CONDREI – pentru volumul „Cu fața spre universalitateˮ, Ed. Geea, Botoșani
9. Premiul pentru „Cartea de debutˮ (din 11 nominalizări)

·         OLIMPIA BURIAN – pentru volumul „Tîrziul clipeiˮ, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca
10. Premiul pentru „Cartea de publicistică literarăˮ (din 13 nominalizări)
·         ZENO MILLEA – pentru volumul „Pericolul românesc la începutul secolului XXˮ, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca
11. Premiul „Laudatioˮ al revistei „Agora literară
·         VASILE B. GĂDĂLIN – pentru întreaga sa operă literară
12. Premiul „Artur Silvestriˮ al cenaclului omonim și al Asociației Române pentru Patrimoniu
·         EUGEN COȚA – pentru antologia de autor „Sonete vesele și tristeˮ, Ed. Napoca Nova, Cluj-Napoca
13. Premiul Special al Ligii Scriitorilor din România
·         GHEORGHE ONEA – pentru volumul „Anotimpul iubiriiˮ, Ed. EditGraph, Buzău
14. Premiul pentru „Publicații literare periodiceˮ
·         Revista „CLAVIATURIˮ (Brașov) – coordonator George G. Echim
·         Revista „CONEXIUNI LITERAREˮ (Bistrița), director fondator Dorel Cosma
·         Revista on-line „LUCEAFĂRULˮ (Botoșani), director Ion Istrate.
Diplome de Excelență:
·         IOAN BENCHE – pentru volumul de poezie „Din
Cîntarea Cîntărilor – balsam de cuvîntˮ
·         NICULAE SUCIU – pentru antologia de debut „Cronica unui cititor fără asemănareˮ
Gala premiilor va avea loc joi, 28 februarie 2019, orele 17.00, în Sala Armelor, la Cercul Militar Cluj-Napoca.
Comitetul Director al LSR

 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu