Personalităţi feminine româneşti în carte poştală şi filatelie

Motto:

,,Gradul de civilizaţie a unei societăţi se măsoară prin locul pe care îi oferă femeii”. (M.Gorki)

Dacă pictorii işi pot lua modelele anonime după  fizionomii,  filateliştii se exprimă prin timbre prin personalităţi reprezentative. In cazul de faţă în acest  exponat au fost alese personalităţi emblematice, din diferite perioade ale istoriei care reprezintă feminismul românesc şi internaţional şi are ca scop omagierea femeilor care au fost care sunt şi vor veni.

Când studiezi viaţa personalităţilor feminine reprezentate prin cartea poştală ilustrată sau în filatelie, pentru a alcătui un exponat, realizez că în viaţa de toate zilele, peste ani, am cunoscut multe modele feminine, care s-au evidenţiat de-a lungul carierii lor în cei 20, 30, sau 40 de ani şi care au contruibuit în educaţie, sănătate, justiţie, tehnică, sport.

Cunoscându-le mi-am dat seama că nu am făcut degeaba exponatele în filatelie şi cartofilie, prin care prezint personalităţi feminine de acum o sută de ani, şi pe cele de azi, (care sunt continuatoarele, pionierelor din toate domeniile de activitate).

Exponatele realizate cu material filatelic şi carte poştală sunt cu femei si despre femei şi prezintă viaţa de familie, femeia în societate, implicarea acesteia şi responsabilitatea socială şi politică. Aceste personalităţi feminine, sunt atent alese, ele evidenţiindu-se de-a lungul istoriei, în diverse domenii de activitate, cum ar fi: medicina, artele vizuale, literatura, cercetarea- ştiintifică, muzica, sportul, politica, juridica.

Scopul meu a fost să abordez aceasta temă frumoasă – Mişcarea de emancipare a femeii - cu un material generos în filatelie: timbre, coliţe, plicuri, maxime şi cărţi poştale. Acestea nu au doar valoare materială, ci reprezintă adevărate dovezi istorice ale implicării şi contribuţiei femeii la rezolvarea problemelor sociale şi a luptei sale pentru recunoaşterea drepturilor sale fireşti.

Exponatele mele au o temă interesantă privind istoria feminină, care permite să se scoată în evidenţă faptul că femeile au fost pioniere într-un domeniu sau altul, şi au dovedit că pot face aceleaşi lucruri ca şi bărbaţii. Nereuşita unora a fost provocarea pentru altele, încercând să dovedească că au aptitudini pentru orice meserie.

O dată cu revoluţia de la 1848, femeia a conştientizat care sunt consecinţele educaţiei diferite ce se acordă fetelor şi băieţilor.

Încă în epoca Unirii Principatelor Române, cunoscuta ziaristă şi instituitoare Sofia Cocea, în articolele sale, publicate în ,, Steaua Dunării”, ,,Dacia”, ,,Reforma”, demonstra necesitatea stringentă a modernizării învăţământului şi a înlăturării diferenţelor mari care existau între programele şcolilor de fete şi a celor de băieţi.

,,Constanţa Duncă, prima femeie din România deţinătoarea brevetului de capacitate la Sorbona şi a certificatului de absolvire de la Collége de France, a adresat în primăvara anului 1863, domnitorului Al. I Cuza şi Camerei Deputaţilor, un memoriu în care a făcut propunerea privind organizarea învăţământului pentru fete după modelul occidental”.

(Sursa: ,, Despre femei şi istoria lor în România”, Alin Ciupeală)

,,Generaţia de la 1848, a susţinut instruirea femeii. În România conform legii învăţământului din 1864, şcoala primară era obligatorie pentru toţi copiii, fete şi băieţi.

Cu toate acestea multe fete sărace erau analfabete iar altele nu se puteau mărita pentru că nu aveau avere. De aceea au fost înfiinţate şcoli de menaj, industrie prin anii 1905 la Sibiu. Prin implicarea Casei Regale, şi a Societăţilor feminine caritabile au fost ajutate fetele, prin construirea de şcoli profesionale în care fetele învăţau o meserie şi se puteau întreţine singure.

Prima şcoală profesională a fost înfiinţată de Claudia Emilian la Iaşi în anul 1870.

,,În Evul Mediu existau în ţările române patru tipuri de şcoli: mănăstireşti, episcopale (pentru rangurile înalte bisericeşti), cele pentru diaci (aveau un caracter particular) şi apoi cele străine din coloniile săseşi, ungureşti, polone” etc.    (autor George Costa-Foru, "Studii asupra instrucţiunii publice", Bucureşti, 1860)

,,Învăţământul pentru fete cunoaşte prin legea din anul 1864 un recul, el fiind pliat doar pe „aptitudinile şi trebuinţele fetelor ca viitoare mame şi gospodine în familie”, şi pentru motivul că fetele nu sunt „destinate a suporta aceleaşi greutăţi ca şi băieţii” în decursul vieţii. Apoi bacalaureatul a fost suprimat, fiind înlocuit cu un „examen general de liceu cu un juriu examinator format din profesorii şcolii, cu un singur preşedinte luat din afară, pentru a se da autorităţii superioare un mijloc de control”.

(Referinţe: Barbu, Violeta, "De bono coniugati. O istorie a familiei din Ţara Românească în secolul al XVII-lea", Editura Meridiane, Bucureşti, 2003)

    Principiile de egalitate ale femeii şi de dreptate şi-au găsit  un profund ecou în rândurile multor personalităţi ale societăţii româneşti. I.Heliade Rădulescu întemeiază , în 1837, o revistă literară şi ştiinţifică, pe care o denumeşte ,, Curier de ambe sexe” şi în aceasta scrie :

 ,, jumătate din oameni contimporani este de sexul cel frumos şi deosebit că şi ea poate să-şi reclame în soţietate drepturile de om atingătoare la felul său”.

     În această revistă  ca şi în alte publicaţii ,, Albina Românească” , ,, Icoana lumii” , au apărut articole despre menirea femeii şi drepturile ei.

    George Bariţiu în anul 1938, a publicat într-un articol din ,, Gazeta Transilvania” :

 ,, Oare noi am făcut destul pentru creşterea fiicelor noastre proporţional creşterii date băieţilor”

         George Bariţiu deplângea,  diferenţele de educaţie între fiii şi fiicele românilor, pe care îi vedea egal înzestraţi, dar lipsiţi de şansă într-o societate lipsită de concepţii democratice. Societatea vremii oferea tinerilor bărbaţi o experienţă socială şi o educaţie şcolară cu deschidere spre lume, care le erau refuzate tinerelor fete.

În România existau, la 1878,  46 de şcoli, din care doar două de fete. Pentru remedierea acestei situaţii, a fost depusă o activitate deosebită, atât de către femei, cât şi de către bărbaţii ataşati de cauza dezvoltării educaţiei fetelor, a introducerii unui sistem de educaţie a acestora adecvat evoluţiei lor ca fiinţe umane, rolurilor jucate în familie, sau pentru găsirea unei slujbe. La întrunirile Societăţii Studenţilor Români de la Paris, în ajunul revoluţii paşoptiste C.A Rosetti, Ion Ghica, Ion şi Dimitrie Brătianu, Nicolae Bălcescu, discutau problemele acute ale societăţii româneşti printre care starea precară a femeilor”.

Referinţe:,, Ştefania Mihăilescu, ,, Din istoria feminismului românesc”, Antologie de texte (1838-1929) pag.18