Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la infiintarea Motivgruppe Musik e.V. * din Germania,la initiativa dlui Ionel Muntean din Berlin/(Timisoara),a fost realizată prima marcă postală din lume cu dirijorul de origine romana Sergiu Celibidache.
Marca postală ( Personalizată )a fost scoasă de Deutsche Post si s-a folosit (si) la francarea materialelor scoase cu ocazia Expozitiei
EXPHIMO / PHILA MUSICA 2019 din Mondorf-les-Bains/Luxemburg.
*Asociatia Colectionarilor cu tema,, Muzica din toata lumea". 
- Stii tu cine este Ioana? l-a intrebat
odată Sergiu Celibidache pe un prieten de-al său.
- Stiu si eu?! bâigui acela de teama unui
răspuns gresit.
- Ioana este insăsi viata!
Zeci de ani mai târziu, după disparitia
fizică a marelui compozitor si dirijor român, fu rândul Ioanei să-si intrebe o
prietenă:
- Tu stii cine era Sergiu? Imi mânca aerul!
Nu voia săracul, dar mi-l mânca. Eu nu mai respiram. Si cred că am fost un fel
de eroină ca i-am rezistat.
Exuberanta, frenetica in felul ei de a trăi,
„ o cratita mereu in clocot” cum se descria ea insăsi, dar in aceeasi măsura
caldă si apropiată, o femeie plină de har spiritual, si nu in ultimul rând , o
pictorită de mare talent, supranumita „sora mai glumeată a lui Paul Klee”,
Ioana Celibidache a fost timp de 45 de ani nu doar sotia lui Sergiu
Celibidache, ci insăsi viata lui.
S-au intalnit in Buenos Aires la Teatrul
Colon unde Celibidache, in varsta de 38 de ani, se afla in turneu cu orchestra
Filarmonicii din Berlin. Ioana venise in Argentina cu al doilea ei sot, Nicolae
Duca, „băiat de băiat”, „licentiat in drept”, cu un cap de „fanariot afurisit”
doar ca sa-i arunce rutinei vietii manusa provocarii unei aventuri.
In acea seară orchestra interpreta Simfonia
a IV-a a lui Brahms. Când l-am vazut pe Sergiu Celibidache, spunea ea mai târziu, octogenară deja, am fost ca lovită de apoplexie. Nu mai văzusem si nu
mai auzisem asa ceva până atunci. Ce a făcut tânăra Ioana de 26 de ani care la
4 ani era „praf” după băiatul spălătoresei familiei ei; la 9 ani era „lulea” după băiatul bancherului părintilor ei, iar
la 15 ani era deja măritata? După concert a mers direct in cabina lui Celibidache
să-i ceară un autograf pe programul orchestrei. A fost un „coup de foudre”
pentru amandoi!
- Sergiu m-a măsurat cu privirea de jos in
sus, apoi s-a uitat cu privirea catifelată in ochii mei si am plecat zbuciumată …
Ajunsă acasă, Ioana, fără pic de retinere, ii
declara sotului:
- Draga, l-am gasit pe bărbatul vietii
mele!
Si a plecat. A lăsat totul si a plecat.
Sotul a crezut că e o joacă, o glumă, că Ioana a innebunit. Spera intr-o
revenire a ei după ce-i trece frenezia amorului. „Jamais!” a fost răspunsul
Ioanei. „Je suis partie pour la vie!” Si asa a fost. Timp de 45 de ani, până la
disparitia pământească a lui Sergiu Celibidache, Ioana l-a urmat pretudindeni,
cu sevaletul sub brate, oriunde acesta avea concerte: Italia, Anglia, Danemarca,
Suedia, Germania … Intrebată cat de greu sau cât de usor i-a fost să trăiască atâtia ani in intimitatea lui Celibidache, Ioana Celibidache răspundea senin:
”Nu stiu. Mie mi s-a parut a fi un dar de la Dumnezeu.” Despre Sergiu
Celibidache s-au scris nenumărate biografii, dar „una mai proastă decat alta”,
spunea Ioana Celibidache, deoarece nici una nu a reusit sa patrunda esenta
clocotului existential al dirijorului.
Celibidache era altfel: un tumult, un
vulcan, o furie, foarte critic, disciplinat, nu accepta mediocritatea. Un om
care-si cunostea valoarea, dar care adesea se purta ca un copil. Te jucai cu
el, era vesel, era amuzant. In cartea „ Sergiu altfel …” Ioana Celibidache
vorbeste despre Omul Celibidache, despre felul acestuia de a fi, despre
obiceiurile si comportamentul lui cu care s-a obisnuit atat de greu: sa fii
prezenta la cele 5 min. de rugăciune ale dirijorului inainte de concerte, să fii disciplinată, ăa fii punctuală in orice, să fii intotdeauna acasă cand
venea de la repetitii. Cât de usor poate fi sa stai alături de o fiinta care
traia exclusiv prin orchestra si repetii, iar tu sa fii mereu disponibilă pentru el? Era acaparator, spunea Ioana Celibidache, nu puteam sa fac tot ce-mi
doream.
Dacă reuseam să ies cumva de sub umbra lui,
Sergiu intotdeauna mă determina sa inteleg că e foarte important să stau cu el.
Si tot ea găsea răspunsul vindecator: ”Dar si eu eram la fel, ingrozitor de
acaparatoare”. Doua firi atat de profund personalizate artistic, atat de libere
in cuget au trait esenta iubirii fara a umbri calea destinului celuilalt.
Dimpotriva. Sergiu, spunea Ioana Celibidache, m-a crescut. Eu eram tânără si
toata teoria lui despre viata am absorbit-o ca un burete. El a fost cel care a
incurajat-o să urmeze cursuri de pictura si tot el era cel mai dur critic al
tablourilor ei.
- Ce-s chestiile astea? Intreba Celibidache
după ce privea indelung un tablou pe care sotia sa il semna simplu cu
„Ioana”.
Unde vrei sa ajungi? Nu vezi ca nu-i organic?
Pentru Ioana Celibidache pictura a fost cea
care i-a adus totul in viata, inclusiv pe Sergiu Celibidache. Am descoperit
pictura in el, spunea ea. Eu intotdeauna am mâzgâlit. Nu căutam. El m-a invatat
să caut. Spre sfarsitul vietii marele dirijor ale carui concerte erau „adevarate
liturghii simfonice” (Klaus Umbach), privea timp indelungat tablourile Ioanei
in care nu erau pictate lucruri ci efecte, stări si o intreba: ”Cum faci tu sa
ajungi la Dumnezeu cu pictura?”. Ioana nu-i raspundea. Nu eram demnă de
raspuns, spunea ea.
Si totusi Iubirea nu e de ajuns? Unora le
este de ajuns.
