duminică, 28 iulie 2019

Biserica Sf. Maria din Gdansk- Polonia


    Biserica Sf. Maria (poloneză: Bazylika Mariacka , germană: St. Marienkirche ) sau biserica romano-catolică din Gdańsk este , în mod oficial,Bazilica Adormirii Maicii Domnului (Polonia: Bazylika Mariacka Wniebowzięcia Najświętszej Maryi Panny w Gdańsku ) Polonia. 
     Construcția sa a început aproximativ în 1379, sau 1343 conform site-ului oficial. Cu volumul său între 185.000 m 3 și 190.000 m 3 este în prezent una dintre cele două sau trei mari biserici de cărămidă din lume și una dintre cele două sau trei cele mai mari din nordul Alpilor
      Între 1536 și 1572 Biserica Sf. Maria a fost folosită simultan pentru serviciile romano-catolice și luterane. 
      Din secolul al XVI-lea până în 1945,  biserica din Gdańsk, a fost a doua cea mai mare biserică luterană din lume şi are 105,5 metri lungime, iar naosul are o lățime de 66 de metri (217 ft). 
       În interiorul bisericii pot intra   25.000 de persoane.  Biserica este decorată în interior cu mai multe capodopere de pictura gotică , renascentistă șibarocă . Cea mai notabilă, Ultima Judecată a pictorului flamand Hans Memling , este păstrată în prezent în Muzeul Național din Gdańsk. 
      Alte lucrări de artă au fost transferate Muzeului Național din Varșovia în 1945. Dupa anul 1990  mai multe lucrări de artă  au fost returnate  bisericii. 
      Cele mai importante părți ale decorului interior sunt:
Altarul Ierusalimului , 1495-1500 (actualmente în Muzeul Național din Varșovia )
Altarul înalt, 1511-1517, Michael din Augsburg
Zece porunci , aprox. 1485
Vestul lui Simon și Judith Bahr, 1614-1620, Abraham van den Blocke
Pietà , aprox. 1420 Sfânta sculptură a Maicii Domnului, aprox. 1420
Ceasul astronomic din Gdańsk , 1464-1470, Hans Düringer din Nürnberg , reconstruit după 19450        



sâmbătă, 27 iulie 2019

Antropomorfe sculptate în piatră, numite babes de piatră,la Gdansk- Polonia


 Antropomorfe sculptate în piatră, numite babes de piatră, erau caracteristice monumentelor timpurii medievale din ținuturile locuite de prusaci. O duzină de astfel de statui au fost descoperite, descoperite în principal în zonele tribale Pomezanów și Bartów. Numele acestor sculpturi în limba poloneză - "baba" - a fost preluat din limbile popoarelor de stepă în care acesta însemna strămoșul, strămoșul etc.
Sculpturile primitive din Prusia erau mai mici decât oamenii vii. Ei reprezentau bărbați, adesea cu mustăți sau barbă. Pe majoritatea statuilor, au fost sculptate coarne de băut, uneori și arme și elemente de îmbrăcăminte. Analizele imaginilor de săbii, sulițe și coliere indică faptul că sculpturile au fost create în jurul secolelor XI-XII. Este posibil ca apariția lor în Prusia să fie asociată cu influența Viking, iar prototipurile ar trebui căutate în stepele din sud-estul Europei. Copiii de piatră au fost, fără îndoială, legați de sacru. Cel mai probabil au prezentat războaie sau preoți decedați merituoși, de la care oamenii vii așteptau îngrijire sau intermediere în contact cu celelalte lumi și zei.
După cucerirea ținuturilor prusace de către Cavalerii Teutoni la sfârșitul secolului al XIII-lea, vechile statui au fost folosite ca pietre de graniță și, eventual, ca simboluri ale "Saracenilor" păgâni în jocurile de cavaler.
Sculpturile antropomorfe au intrat în folclorul fostelor teritorii prusace. În lumina poveștilor populare, copiii trebuiau să fie oameni care au fost transformați în pietre pentru păcatele și infracțiunile lor.
Odată cu crearea muzeologiei și a conservatorismului modern, sa observat importanța copiilor de piatră și sa decis să le protejăm. În a doua jumătate a anilor 1880, Hugo Conwentz, director al Muzeului Provincial West Prusac, a decis să transporte patru statui din Gdańsk în districtul de atunci Sucha. Stăteau în grădina din față a muzeului de atunci de la ul. Rzeźnicka. Din fericire, distrugerea orașului Gdańsk în 1945 a supraviețuit, iar în 1963 a ajuns la Długie Pobrzeże.
(sursa Dr. Jerzy Marek Łapo - istoric, arheolog, etnograf, expert cultural și cercetător al istoriei Masuriei


marți, 23 iulie 2019

Ioana si Sergiu Celibidache, frumusetea nebuniei care se numeste IUBIRE


Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la infiintarea Motivgruppe Musik e.V. * din Germania,la initiativa dlui Ionel Muntean din Berlin/(Timisoara),a fost realizată prima marcă postală  din lume cu dirijorul de origine romana Sergiu  Celibidache.
Marca postală  ( Personalizată )a fost scoasă de Deutsche Post si s-a folosit (si) la  francarea materialelor scoase cu ocazia Expozitiei 
EXPHIMO / PHILA MUSICA 2019  din Mondorf-les-Bains/Luxemburg.
*Asociatia Colectionarilor cu tema,, Muzica din toata lumea".                       

     - Stii tu cine este Ioana? l-a intrebat odată Sergiu Celibidache pe un prieten de-al său.
     - Stiu si eu?! bâigui acela de teama unui răspuns gresit.
     - Ioana este insăsi viata!
     Zeci de ani mai târziu, după disparitia fizică a marelui compozitor si dirijor român, fu rândul Ioanei să-si intrebe o prietenă:
     - Tu stii cine era Sergiu? Imi mânca aerul! Nu voia săracul, dar mi-l mânca. Eu nu mai respiram. Si cred că am fost un fel de eroină ca i-am rezistat.
     Exuberanta, frenetica in felul ei de a trăi, „ o cratita mereu in clocot” cum se descria ea insăsi, dar in aceeasi măsura caldă si apropiată, o femeie plină de har spiritual, si nu in ultimul rând , o pictorită de mare talent, supranumita „sora mai glumeată a lui Paul Klee”, Ioana Celibidache a fost timp de 45 de ani nu doar sotia lui Sergiu Celibidache, ci insăsi viata lui. 
     S-au intalnit in Buenos Aires la Teatrul Colon unde Celibidache, in varsta de 38 de ani, se afla in turneu cu orchestra Filarmonicii din Berlin. Ioana venise in Argentina cu al doilea ei sot, Nicolae Duca, „băiat de băiat”, „licentiat in drept”, cu un cap de „fanariot afurisit” doar ca sa-i arunce rutinei vietii manusa provocarii unei aventuri.
     In acea seară orchestra interpreta Simfonia a IV-a a lui Brahms. Când l-am vazut pe Sergiu Celibidache, spunea ea mai târziu, octogenară deja, am fost ca lovită de apoplexie. Nu mai văzusem si nu mai auzisem asa ceva până atunci. Ce a făcut tânăra Ioana de 26 de ani care la 4 ani era „praf” după băiatul spălătoresei familiei ei; la 9 ani era „lulea” după băiatul bancherului părintilor ei, iar la 15 ani era deja măritata?                                                 După concert a mers direct in cabina lui Celibidache să-i ceară un autograf pe programul orchestrei. A fost un „coup de foudre” pentru amandoi!
     - Sergiu m-a măsurat cu privirea de jos in sus, apoi s-a uitat cu privirea catifelată in ochii mei si am plecat zbuciumată …
    Ajunsă acasă, Ioana, fără pic de retinere, ii declara sotului:
     - Draga, l-am gasit pe bărbatul vietii mele! 
     Si a plecat. A lăsat totul si a plecat. Sotul a crezut că e o joacă, o glumă, că Ioana a innebunit. Spera intr-o revenire a ei după ce-i trece frenezia amorului. „Jamais!” a fost răspunsul Ioanei. „Je suis partie pour la vie!” Si asa a fost. Timp de 45 de ani, până la disparitia pământească a lui Sergiu Celibidache, Ioana l-a urmat pretudindeni, cu sevaletul sub brate, oriunde acesta avea concerte: Italia, Anglia, Danemarca, Suedia, Germania … Intrebată cat de greu sau cât de usor i-a fost să trăiască atâtia ani in intimitatea lui Celibidache, Ioana Celibidache răspundea senin: ”Nu stiu. Mie mi s-a parut a fi un dar de la Dumnezeu.” Despre Sergiu Celibidache s-au scris nenumărate biografii, dar „una mai proastă decat alta”, spunea Ioana Celibidache, deoarece nici una nu a reusit sa patrunda esenta clocotului existential al dirijorului.
     Celibidache era altfel: un tumult, un vulcan, o furie, foarte critic, disciplinat, nu accepta mediocritatea. Un om care-si cunostea valoarea, dar care adesea se purta ca un copil. Te jucai cu el, era vesel, era amuzant. In cartea „ Sergiu altfel …” Ioana Celibidache vorbeste despre Omul Celibidache, despre felul acestuia de a fi, despre obiceiurile si comportamentul lui cu care s-a obisnuit atat de greu: sa fii prezenta la cele 5 min. de rugăciune ale dirijorului inainte de concerte, să fii disciplinată, ăa fii punctuală in orice, să fii intotdeauna acasă cand venea de la repetitii. Cât de usor poate fi sa stai alături de o fiinta care traia exclusiv prin orchestra si repetii, iar tu sa fii mereu disponibilă pentru el? Era acaparator, spunea Ioana Celibidache, nu puteam sa fac tot ce-mi doream.
     Dacă reuseam să ies cumva de sub umbra lui, Sergiu intotdeauna mă determina sa inteleg că e foarte important să stau cu el. Si tot ea găsea răspunsul vindecator: ”Dar si eu eram la fel, ingrozitor de acaparatoare”. Doua firi atat de profund personalizate artistic, atat de libere in cuget au trait esenta iubirii fara a umbri calea destinului celuilalt. Dimpotriva. Sergiu, spunea Ioana Celibidache, m-a crescut. Eu eram tânără si toata teoria lui despre viata am absorbit-o ca un burete. El a fost cel care a incurajat-o să urmeze cursuri de pictura si tot el era cel mai dur critic al tablourilor ei. 
     - Ce-s chestiile astea? Intreba Celibidache după ce privea indelung un tablou pe care sotia sa il semna simplu cu „Ioana”. 
Unde vrei sa ajungi? Nu vezi ca nu-i organic? 
     Pentru Ioana Celibidache pictura a fost cea care i-a adus totul in viata, inclusiv pe Sergiu Celibidache. Am descoperit pictura in el, spunea ea. Eu intotdeauna am mâzgâlit. Nu căutam. El m-a invatat să caut. Spre sfarsitul vietii marele dirijor ale carui concerte erau „adevarate liturghii simfonice” (Klaus Umbach), privea timp indelungat tablourile Ioanei in care nu erau pictate lucruri ci efecte, stări si o intreba: ”Cum faci tu sa ajungi la Dumnezeu cu pictura?”. Ioana nu-i raspundea. Nu eram demnă de raspuns, spunea ea.
     Si totusi Iubirea nu e de ajuns? Unora le este de ajuns.


joi, 11 iulie 2019

orasul Gdansk- Polonia


Oraşul Gdansk după Război









 De la Cracovia am plecat împreună cu fiica mea la Gdansk cu trenul, care oferă confort şi curăţenie, mâncare inclus în preţul biletului, însoţit de o băutură răcoritoare şi o cafea. Ajunse în oraşul Gdansk ne-am cazat la Hotel apoi am ne-am plimbat pe strada principală a oraşului Gdansk (Danzig) un oraș burghez (a atins nivelul maxim de prosperitate între secolele 15-18, ca membru al Ligii Hanseatice, apoi ca port liber), nu unul construit de regi sau principi. 


De o parte şi alta a străzii multe clădiri monumentale sunt destule. Biserica Sfânta Maria imensă – se spune că este între primele șase din Europa ca mărime, poate adăposti 25000 de credincioși. Dar spațiul din jurul ei e extrem de mic, aproape că n-ai de unde să-i faci o poză. A fost construită cu banii unor negustori sau nobili nu neapărat de înalt rang, și nu prin voința unui autocrat, care putea să dărâme tot ce obtura vederea asupra ctitoriei lui. Trei lucruri m-au interesat în mod deosebit în Gdansk: orașul istoric, zona șantierului naval, cu amintirile Solidarității și accesul către Marea Baltică. Centrul istoric oferă foarte multe privirii. Dluga (Strada Lungă, în traducere) mi s-a părut zona cea mai frumoasă. Poarta de Aur, Primăria, vechea bursă, statuia lui Neptun, Poarta Verde, dar si toate clădirile divers colorate și ornamentate din perimetru arată într-un mare fel. Apoi, e foarte interesantă Mariacka, strada pe care burghezii înstăriți și-au construit faimoasele case cu mici terase în față. Ne-a plăcut și Stare Miasto (în special Moara Mare), și zona portului/falezei – unde iar aș recomanda o vizită în interior, la Muzeul Macaralei. E vorba de o macara construită în secolul 15 și care putea ridica două tone – în fapt, un sistem de scripeți, susținut de două roți gigantice. Și instalația e interesantă, și muzeul e foarte simpatic.
Biserica Sfântul Gheorghe
Ca și Varșovia, Gdansk e un oraș reconstruit în proporție covârșitoare - cu diferența că în război Varșovia a fost distrusă de nemți, ca fiind oraș polonez, iar Gdansk-ul l-au ras rușii, în calitate de oraș german. Gunter Grass, născut/crescut în Danzig, spunea că locuitorii nu se consideră nici polonezi, nici nemți, ci cașubi. El nu numea Danzigul capitală a Pomeraniei, ci a Cașubiei. În fine. capitală a Pomeraniei, ci a Cașubiei. După război, polonezii au reușit să refacă orașul. 

 Șantierul, merită de vizitat aici estei Monumentul Muncitorilor din Șantierele Navale, de la Poarta 2. A fost ridicat în memoria primilor protestatari împușcați în oraș, în 1970, și e situat foarte aproape de centru.








   Aici, am mers de-a lungul canalelor, şi ne-am făcut o impresie asupra dimensiunilor Dar cel mai bine se poate vedea șantierele de-a lungul coastei. Noi am luat o excursie de două ore (pe sens) cu catamaranul până la Sopot. Am trecut pe lângă faimoasele macarale. După plimbarea de 2 ore am ajuns la Sopot, o staţiune frumoasă , dar pentru că vremea nu era pentru plajă am fost la un restaurant. Noi două fiind amatoare de peşte ne-am propus să facem comandă de peşte la restaurant. 
Din informaţiile care le-aveam este pescuitul în zona aceea a Mării Balticii e foarte limitat, pentru că pe fundul mării înca mai zac o mulțime debombe ruseșri rămase din 44 – 45, iar specialiștii au detectat tot felul de chimicale suspecte. Așa încât în sezonul de vară se mănâncă mai mult pește de râu, șalău și păstrăv, iar iarna – hering și somon, dar aduse de mai departe. Seara am revenit la Gdansk şi până la Hotel am parcurs pe jos strada principală mărginită de multe tarabe care vând chihlimbar, o “marcă înregistrată” a zonei Orașul are câteva clădiri care au supraviețuit din timpul Ligii Hanseatice . Cele mai multe atracții turistice sunt situate de-a lungul sau lângă Ulica Długa ( Long Street ) și Długi Targ ( Piața lungă ), o arteră pietonală înconjurată de clădiri reconstruite în stilul istoric (în primul rând în secolul al XVII-lea) și flancate la ambele capete de porți elaborate ale orașului . Această parte a orașului este uneori menționată ca Route Regală, deoarece a fost odată fosta cale de procesiuni pentru a vizita Kings din Polonia.
 Vapoare la vopsit



Gdańsk (în germană Danzig, cașubiană Gduńsk) este un oraş în Polonia, situat în partea de nord a Poloniei, reședința voievodatului Pomerania și unul dintre cele mai mari porturi ale țării. Din 1361 și până la desființarea Ligii Hanseatice în 1669 a făcut parte din această alianță comercială. În prezent face parte din aglomerația urbană Trójmiasto. Din punct de vedere etnografic este considerat drept capitala Cașubiei.

Orașul este situat pe coasta sud-vestică a Golfului Gdańsk, o parte a Mării Baltice, la gurile de vărsare ale râurilor Motława și Leniwka (ce fac parte din delta fluviului Vistula), și formează o conurbație cu municipiile Sopot și Gdynia și cu comunele suburbane, având în 2008 o populație estimată de 866.613 de locuitori. Municipiul propriu are o populație de 456.658, aflându-se pe poziția șase din țară[2], și suprafață de 261,62 km², aflându-se pe poziția șapte[2]. Zona urbană a Triorașului este unul dintre cele mai importante centre industriale, comerciale și maritime. Municipiul este cunoscut datorită nașterii mișcării politice „Solidaritatea”, care, sub conducerea unuia dintre locuitorii orașului, Lech Wałęsa, a fost una dintre cauzele căderii comunismului în Europa Centrală și de Est în 1989. Este și locul nașterii lui Günter Grass, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, care în „Danziger Trilogie” a tematizat orașul său natal. Gdańsk este capitala Gdańsk Pomerania și cel mai mare oraș din nordul Poloniei. Cu originea sa ca cetăți poloneze ridicată în anii '80 de Mieszko I al Poloniei , istoria orașului este complexă, cu perioade de dominație poloneză, perioade de dominație prusacă sau germană și perioade de autonomie sau auto-guvernare ca un " oraș liber " . În epoca timpurie moderna Gdańsk a fost un oras regal al Poloniei . A fost considerat cel mai bogat și cel mai mare oraș al Poloniei, înainte de creșterea rapidă din secolul al XVIII-lea dinVarșovia . Între războaiele mondiale, Orașul Liber al Danzig , având o majoritate germană, se afla într-o uniune vamală cu Polonia și se afla între Prusia de Est și așa-numitul coridor polonez . În perioada interbelică , datorită gândurilor și istoriei multietnice, Gdańsk se afla într-o regiune dispută între Polonia și Republica Weimar , care mai târziu a devenit Germania nazistă . Statutul politic ambiguu al orașului a fost exploatat, sporind tensiunile dintre cele două țări, ceea ce va culmina în cele din urmă cu invazia Poloniei și cu prima ciocnire a celui de-al doilea război mondial, în afara limitelor orașului, urmată de zborul și expulzarea majorității populația anterioară în 1945. În anii 1980, va deveni locul de naștere al mișcării Solidaritate , care a jucat un rol major în a pune capăt conducerii comuniste în Polonia și a ajutat la precipitarea prăbușirii Blocului Estic , căderea Zidului Berlinului șidizolvarea Uniunii Sovietice . Gdańsk este adăpostul Universității din Gdańsk , Universitatea Tehnică din Gdańsk ,Muzeul Național , Teatrul Shakespeare din Gdańsk , Muzeul celui de-al doilea război mondial , Filarmonica baltică poloneză și Centrul de solidaritate europeană . Orașul găzduiește, de asemenea , Târgul Sf. Dominic , care datează din 1260 și este considerat unul dintre cele mai mari evenimente comerciale și culturale din Europa. Părți ale orașului vechi istoric Gdańsk, care au suferit distrugeri pe scară largă în timpul războiului, au fost reconstruite în anii 1950 și 1960
Gdansk , Wikipedia).