marți, 22 septembrie 2020

A doua ediţie a Concursului de arte plastice „Andronic Ţăranu”.

La Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” a avut loc pe data de 19 septembrie, un eveniment important pentru comunitatea armenilor botoşăneni. În prezent la Galeriile de Artă se pot vedea lucrările realizate de artiştii participanţi la a doua ediţie a Concursului de arte plastice „Andronic Ţăranu”. Alături de lucrările artiştilor au fost expuse şi fotografiile realizate de  Andreea Tănase, care, potrivit celor precizate de muzeograful Ana Coşereanu, „nu a fotografiat locuri şi oameni, ci stări şi emoţii”.

La vernisajul organizat, au participat Excelenţa Sa, Ambasadorul Armeniei la Bucureşti, Serghei Minasyan, deputatul Varujan Vosganian – preşedintele Uniunii Armenilor din România, deputat Varujan Pambuccian – reprezentant în Parlamentul României al UAR, reprezentanţi ai altor comunităţi armene din ţară, zeci de botoşăneni.

Întâlnirea a avut o multiplă semnificație. Astfel, pe lângă Zilele Europene ale Patrimoniului, marcate pe 19 septembrie, evenimentul a fost dedicat și Zilei Naționale a Republicii Armenia (21 septembrie). Nu în ultimul rând, publicul a asistat, sâmbătă, la o expoziție menită să dovedească încă o dată, dacă mai era nevoie, că rolul armenilor la dezvoltarea orașului Botoșani nu s-a sfârșit nici după secole de conviețuire.


Organizarea evenimentului se datorează  lui Cristian Lazarovici, șeful filialei botoșănene a Uniunii Armenilor din România, care a mulţumit participanţilor:

 

”Mulțumesc celor prezenți astăzi, în primul rând Excelenței sale, Ambasadorul Republicii Armenia, Sergey Minasyan, care în al treilea an de mandat în România este pentru a treia oară la Botoșani. De asemenea, domnului președinte al Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, cel care m-a susținut de fiecare dată în proiectele pe care le-am inițiat, domnului deputat Varujan Pampuccian, reprezentantul în Parlamentul României al Uniunii Armenilor din România și tuturor celor care au fost alături de mine în realizarea acestui eveniment. Mulțumesc celor care au ajuns astăzi la Botoșani, din comunitățile armenești din țară, de la Suceava, Roman, Tg. Ocna. Mulțumesc că ați reușit să ajungeți la acest eveniment dedicat lui Andronic Țăranu, o personalitate multiplă, un pictor și muzician, foarte bun prieten cu Mihai Eminescu, un eveniment pe care îl dedicăm totodată sărbătoririi zilei de 21 septembrie, când este ziua Națională a Republicii Armenia”,

Varujan Vosganian, președintele UAR,  a apreciat la modul superlativ lucrările expuse în expoziția care are meritul de a aduce în atenție tradițiile comunității armenești. De asemenea, a făcut referire la personalități, edificii armenești, momente simbolice din istoria armenilor, toate acestea regăsindu-se sub diferite aspecte în picturile de pe simezele Galeriilor, dar și în fotografiile semnate de Andreea Tănase.

Am putea povesti istoria armenilor din România pornind de la această expoziție impresionantă și care ne încurajează să credem că acest concurs va deveni un eveniment de anvergură națională. Andreea Tănase a făcut un album care va rămâne, probabil, ca una dintre oglinzile miraculoase ale comunității noastre. Este un eveniment important în viața Botoșanilor și cred că de aici vor porni și mari figuri ale artei românești”.




Despre comunitatea armenilor s-a scris . pe blogul de cultură botoşăneană, Viorica Hrustovici

https://1-cultural.blogspot.com/2013/12/lansarea-celui-de-al-cincilea-volum.html

 https://1-cultural.blogspot.com/2013/12/armenii-in-istoria-si-viata-orasului.html

Armenii în istoria şi viaţa oraşului Botoşani, autori Gheorghe Median si Ştefan Iovănesian

Volumul ,, Case armene din Botoşani” , face parte dintr-un număr de lucrări prin care aflăm din istoria comunităţii armenilor din Botoşani, fiind considerată cea mai veche comunitate ajunsă pe teritoriul României. 

    Autorii cărţii Florin Egner , fost primar al oraşului (2000-2004) şi Viorica Popa fostă bibliotecară la Biblioteca Judeţeană ,, Mihai Eminescu” Botoşani, fiind urmaşii unor familii importante armeneşti din Săveni  şi Botoşani şi- au propus să ne prezinte despre comunitatea armenească care a contribuit la dezvoltarea oraşului Botoşani şi implicit să ocupe un rol important în România, prin completarea arhitecturală a ansamblului urbanistic, cu edificii în diferite domenii de activitate, unele existente iar altele care au fost dărâmate rămânând doar în fotografii, desene şi în memoria botoşănenilor. 
     Autorii, urmând motto-ul autoasumat ,, Prin armeni descoperim istoria oraşului” au grupat clădirile armeneşti, dispărute sau încă existente, după criteriul geografic şi al utilităţii publice.
 

Un comentariu:

  1. Am văzut o postare despre Dr. DAWN pe această pagină de Facebook, cum a ajutat oamenii să-și refacă căsnicia și relația ruptă, l-am contactat pe Whatsapp pentru că am avut aceeași problemă cu soțul meu, m-a lăsat cu cei 2 copii ai noștri și m-a dorit să depun acte de divorț. L-am contactat pe Dr. DAWN și i-am explicat totul și mi-a promis că va restabili pacea și fericirea în căsnicia mea,
    Nu știu cum a făcut-o, dar soțul meu s-a întors și mi-a cerut iertare, suntem împreună în ultimele 4 luni și mă tratează cu grijă și dragoste,
    Sunt atât de fericit să împărtășesc această mărturie tuturor celor de aici, contactați-l dacă aveți provocări în viață, cu siguranță vă va ajuta: el este Whatsapp:+2349046229159

    RăspundețiȘtergere