vineri, 7 martie 2014

Femei celebre in istorie



Primele femei celebre in istorie 

In topurile femeilor celebre din istorie se vor găsi cel putin câteva a căror viată a fost, intr-un sens sau altul, un model de urmat de către alte femei. Au socat prin comportament, au creat sau au contribuit la viata politică a popoarelor, - rolul femeilor in istorie continuă să rămână o preocupare nu doar pentru cercetători, ci si pentru cei care au apreciat existenta lor marcantă. Iată câteva din personalitatile feminine care au contribuit la evolutia si transformarea artistică, politică, culturală sau socială a omenirii.


Cleopatra, faimoasa regină a Egiptului, este unul din cele mai controversate personaje din lumea antică. Ca avea  defecte fizice, asta nu a impiedicat-o să vadă în primul rând interesul poporului său, să evite cucerirea romană si să prindă in mrejele sale pe doi dintre bărbatii cei mai puternici de atunci: Cezar si Marc Antoniu. Desi a ajuns la putere la doar 18 ani, se spune ca regina Cleopatra avea un bun simt politic si destul farmec incât să cucerească barbatii influenti.

Ioana d'Arc este o personalitate feminină marcantă in istoria Frantei. Potrivit tuturor datelor istorice, desi pare incredibil, Ioana l-a convins pe următorul rege al Frantei, Carol al VII-lea, să se incoroneze si să unească armata pentru a-i alunga pe englezi de pe teritoriul francez in timpul razboiului de 100 de ani. 

La 13 ani, Ioana aude voci din cer care-i spun să meargă la curtea regală de la Chinon si să-l incoroneze pe viitorul rege. Acesta se supune si, ulterior, ii incredintează Ioanei armata, cu care ii infrange de nenumarate ori pe englezi si eliberează orasul Orléans. Insă regele se teme de influenta ei asupra poporului si o vinde englezilor, care o condamnă la moarte prin ardere pe rug. De-abia in 1921 fecioara Ioana d'Arc este sanctificată si trecută in calendarul catolic.
In sfera stiintelor, cea mai cunoscuta femeie-savant a fost Marie Curie. De origine poloneză, insă căsătorita cu savantul francez Pierre Curie, Marie Curie si-a dedicat viata cercetării in domeniul radioactivitătii si chimiei si este personalitatea feminină care a descoperit un nou metal: poloniul si, mai apoi, radiul. Laureată a doua premii Nobel, Marie Curie s-a stins din viata diagnosticată cu cancer. Fiica ei si sotul acesteia au continuat munca sotilor Curie si au descoperit radiatiile artificiale.
Si alte personalităti feminine si-au gasit locul in topul femeilor celebre, mai ales cele din sfera artistică (Marylin Monroe, Madonna, Edith Piaf, care au impresionat datorita fizicului sau vocii) sau politica, acolo unde au ajuns cu greu. 

O personalitate feminină marcantă in politica secolului XX a fost Margaret Thatcher, prim-ministru al Angliei, prima femeie premier din Europa. A fost supranumită "Doamna de fier", desi s-a retras din viata politică. 
Alte doua personalităti feminine marcante in politica secolului XX au fost Indira Gandhi -prim-ministru al Indiei din 1966 si pana in 1977- si Benazir Butto, prima femeie premier intr-o tară islamică (Pakistan), asasinată de curând intr-un atentat.
Virginia Woolf a fost revoltată multă vreme pentru că nu a putut să studieze. Asadar va scrie „O camera pentru fiecare”, un eseu energic, actual si astăzi, veritabil pamflet pentru dreptul femeilor la libertatea intelectuala, „care depinde de cea materiala”. Fiind afisată bisexuala, Woolf sparge incă o dată limitele societatii burgheze. „Femeile au fost intotdeauna sarace si asta, nu numai de doua sute de ani incoace. Femeile au avut mai putină libertate chiar si decât copiii sclavilor atenieni. Femeile nu au avut prin urmare ocazia de a scrie poeme. Iată de ce insist asupra banilor si asupra dreptului de a avea o «camera» a lor”.


In lumea sportului, gimnasta Nadia Comaneci este cea mai celebră româncă din lume, după ce a obtinut zecele perfect. In planul artistic si creativ al modei, nimeni n-o va putea uita pe Coco Chanel, cea care a reinventat femeia si a creat tiparele senzualitatii si frumusetii de astăzi. Iar pe plan religios, cele mai multe merite in societatea contemporana ii revin Maicii Tereza, care si-a dedicat intreaga sa viata ingrijirii bolnavilor si saracilor din tările defavorizate.
 Înalta distincţie, Premiul Nobel pentru pace pe anul 1976, a fost atribuită şi unor cunoscute militante pentru încetarea violenţei în Ulster: MAIREAD CORRIGAN şi BETTY WILLIAMS.
In România
ELENA CUZA SI MARIA ROSETTI
Istoricul Constantin C. Giurascu - autorul amplei Istorii a românilor – spunea despre ea că a fost "una dintre femeile cele mai de seama ale neamului nostru"? Doamna Elena - rămasă mai cunoscută sub numele de Elina - era sotia lui Matei Basarab.Si, pe lângă diplomatia si vitejia de care a dat dovada domnitorul, Ioan Cuza, aceasta inflorire se datorează, intr-o masură, si sotiei Elena Cuza pe care a avut-o alături timp de 40 de ani. Fără conflicte, fără scandaluri, fără ostentatie, ea si-a văzut de menirea ei, asa cum si-a inteles-o ea. Nicolae Iorga, in ,,Istoria romanilor in chipuri si icoane", ii lauda evlavia, dragostea pentru cultură, calitatile de gospodină si de bună organizatoare, precum si curajul. Evlavioasa, doamna Elina ctitoreste biserici; iubitoare de invatatură, - ca si fratele sau, Udriste Nasturel, marele carturar al secolului al XVII-lea -, spriijină dezvoltarea tiparului; la nevoie, adaugă preocuparilor feminine - de infrumusetare a casei si gradinii domnesti - pe acelea de cârmuitoare a tării: "Femeie indrazneata, ea purta de grija tarii in 1633, cand sotul ei, care-si luase scaunul cu armele, merse la Constantinopol sa-si capete intarirea […]" A avut nefericirea de a-si pierde fiul, dar a rămas vreme indelungată alături de sotul ei.
Calităţile sufleteşti şi educaţia primită au îndemnat-o să şi dedice întreaga sa viaţă şi  avere acţiunilor caritabile. Şi-a  început opera de binefacere la Bucureşti   patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni. Azilul era destinat fetelor orfane.

     La Iaşi, Elena Cuza  a lucrat benevol ca  infirmieră la spitalul Caritatea”.
       A creat un azil, a fost  interesatã de educaţia tinerelor, de problemele vârstnicilor, de  îmbunătăţirea  conditiilor spitale si din închisori,  a întemeiat muzee şi a ctitorit monumente publice. A luat  sub patronajul său scolile din Moldova pentru a  contribui la formarea noilor  generaţii în asistenţă socială.


Adela Xenopol critica modul în care erau educate fetele – care erau “protejate” spre a nu cunoaşte lucruri ce doar bărbaţilor le era permis să cunoască.  
Adela Xenopol, sora istoricului A.D.Xenopol, a fondat revista,,Dochia", unde şi-a propus să apere, să susţină să cerceteze drepturile femeii, să lupte pentru Emanciparea intelectuală, juridică şi politică a acesteia.
Revista Dochia, a devenit o adevărată tribună de luptă pentru instruirea şi Promovarea femeii în cele mai diverse ramuri ale activităţii sociale, politice şi culturale. În 1914, Adela Xenopol, a înaintat Adunării Deputaţilor, o petiţie pentru revizuirea Constituţiei, prin care se cerea drept de vot pentru scriitoare, învăţătoare, şi profesoare. Adela Xenopol, scria:–“Revista Dochia este menită să apere,să sustie şi să cerceteze drepturile femeii.
În conferinta sa sustinută la Ateneul Român în 10 februarie 1894 cu tema “Rolul economic al femeii române”, At. Popovici vorbeste despre importantul rol jucat de femeia de la ţară. “Fără preget si fără pretentiuni, femeia de la ţară este stâlpul casei, stîlpii statului român”. În lipsa unei diviziuni sociale a muncii, ea este o masina universala care produce tot. În acel timp, societatea românească era predominant rurală iar economia gospodariei ţărănesti reprezenta sursa principală de venit national

        Deşi rolul femeii în politică era redus, regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand.
        A contribuit la Marea Unire din 1918. Înzestrată cu calităţi multiple, cu o îndrazneală şi energie proape necunoscute la capete încoronate, Regina Maria, o  dată  cu  intrarea  României  în  război,  s-a  incorporat în colectivul surorilor  de  caritate. 
        Gata  de  ajutor  oricând şi oriunde,  cu  riscul  sănătăţii sau al vieţii, vizitează răniţii şi bolnavii de pe front în războiul din 1913.
        A urmat dificila misiune  de  a  convinge  pe  conducătorii politici englezi de justeţea  cauzei  româneşti.
         Scrisorile  trimise  în  timpul  războiului,  arătau  guvernului  Britanic  necesitatea aşezării României în hotarele ei fireşti
        Regina Maria, numită şi regina soldat, pentru  atitudinea ei de bravură în timpul Primului Război Mondial, cât şi lângă doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de companie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. 
        La Conferinţa de Pace de la Paris în 1919,  cea care a suportat suferinţele războiului, a fost apreciată  de străinii  care   a văzut în ea, simbolul resurecţiei naţionale.
        A desfăşurat o activitate  de recunoaştere internaţională a României
Regina Maria prima femeie numita membra a Academiei Romane
        La 11-12-1936, în şedinţa Academiei Române, academicianul Grigore Antipa a prezentat-o pe regina Maria ca o mare scriitoare pentru memoriile  pe care le-a publicat şi-a caracterizat-o drept o fiinţă fermecătoare ca stil înălţătoare ca gândire şi simţire, aducând o contribuţie preţioasă la istoriografia noastră punând în evidenţă suferinţele pe care le-a îndurat poporul Român, referindu-se la războiul pentru unitatea sa Naţională
FEMEI CELEBRE IN LITERATURA

        La sfârşitul  secolului  al XIX-lea, Ana de Noailles, Elena Văcărescu, Iulia Haşdeu, Marta Bibescu, dovedeau, dincolo de graniţele tării, capacitatea creatoare a femeii în literatură. O dovadă în plus a acestei realităţi este faptul că, pentru romanele sale, Hortensia Papadat Bengescu, este considerată întemeietoarea romanului de analiză în literatura română, fiind o mare scriitoare din aceea perioadă.
      Hortensia Papadat Bengescu, (b. 1876-d.1955) a fost o mare prozatoare, romancieră  şi nuvelistă din epoca interbelică.  A fost supranumită "Marea Europeană", o recunoaştere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc şi sincronizarea lui cu cel european. Primele publicaţii se caracterizează printr-o proză de fină analiză a celor mai subtile reacţii ale sufletului feminin  
        Elena Văcărescu Poetă, prozatoare,  autoare de piese de teatru.Laureata în două  rânduri cu premiul Academiei Franceze. Debutează în 1886, cu volumul,, Cântecele zorilor”.
        În 1925, a fost primită  ca membră a Academiei Române. În 1916,  a reprezentat  femeile la 
,, Senatul Francez” militând  pentru  pentru drepturile acestora.
        Marta Bibescu  A  fost  prinţesa  care a fermecat saloanele mondene franceze, germane, britanice, spaniole. A fost romancieră, poetă si om politic.

MARTHA BIBESCU(b. 1889-  d 1973)   a fost o romancieră, poetă, om politic. Prima sa carte: Les Huit Paradis (1908). Din 1916, Martha Bibescu a condus un spital pentru răniți la București. Din 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelle

                            FEMEIA IN SERVICIUL POSTAL-
                             TELEGRAFIE SI TELEFONIE
        Aşa cum au fost femei deschizătoare de drumuri în diferite domenii de activitate,în medicină, arte plastice, învăţământ aviaţie  sau  silvicultură  şi  în  domeniul  telegrafo-poştal,  au  fost  temerare  care  au  depăşit  prejudecăţile şi barierele  din  acea vreme. Intrarea femeilor în acest domeniul a a vut loc la începutul secolului X I X.
        Admiterea  femeilor  s-a realizat  în timpul  directorului  general  C. F. Robescu  ( 1877-1883)   şi  a constituit o decizie  revoluţionară  pentru acele  vremuri personalul  feminin  ce urma să fie angajat aveau vârsta între 20 si 25 ani, şi erau absolvente al cursurilor,,Azilul Elena Doamna”
        Pentru pregătirea fetelor care doreau să lucreze în acest domeniu au fost înfiinţate şcoli la Bucureşti şi Iaşi. În ,,Monitorul Oficial”din data de 18. 06. 1881, s-a publicat că în  corpul telegrafo-poştal, erau 25 de femei aspirante,  cu un salar de 80 lei.  În anul  1892,  a  fost  înfiinţată  reţeaua de  exploatare  telefonică  în  subordinea D.G,T.P.  Astfel  în  1899  numărul personalului feminin a ajuns la 299
PRIMELE TRANSMISII LA RADIO-PIONIERE
        VOCILE fără chip, pe care ascultătorul învăţa să le cunoască şi să le recunoască?   Cine erau cei care se ascundeau în spatele acestor voci? Cine erau aceia care, încă de la începuturi, se gândeau la gusturile şi preferinţele celor care işi aplecau urechea  la aparatele de radio?
        PUIA VASILESCU Rebreanu,
        AURORA BĂLĂCEANU,
        NADIA ŞTEFĂNESCU
        Puia Vasilescu Rebreanu – Crainică 1-11-1928
                                                                                                                                              Prima emisiune radio, oficială, a debutat prin cuvântul unui mare fizician român, profesorul Dragomir Hurmuzescu
GAZETA FEMININĂ
        Organele de presă aferente au facilitat schimbul de idei, dar şi popularizarea discursului. Dintre tipăriturile cele mai influente ale perioadei se cuvin a fi menţionate „Femeia Română” (întemeiată de Maria Flechtenmacher, 1878 – 1888), „Gazeta Femenină”, „Familia”, „Munca” (1889), „Rândunica” (1893), „Buletinul Ligii femeilor” (1895), „Dochia” (întemeiată de Adela Xenopol, 1896), „Românca”, „Uniunea femeilor române” (1908), „Viitorul româncelor”, „Drepturile femeii” (1912). În paginile acestor publicaţii, elitele au fost provocate să-şi formuleze pertinente puncte de vedere privitor la nevoia de emancipare a „femeii române din toate straturile sociale” şi să configureze proiecte de reformă socială adecvate realităţilor româneşti ale momentului
        Politicieni şi oameni de cultură precum Ion Heliade-Rădulescu,George Bariţiu, C.V. Ficşinescu, Paul Scorţeanu sau Valeriu Hulubei au subliniat nevoia stringentă de reaşezare a sistemului de educatia femeii

joi, 6 martie 2014

Dreptul femeii de a participa la vot, la guvernare şi politică- exprimat prin material filatelic şi carte poştală-Din istoria feminină

 
Când studiezi viaţa personalităţilor feminine reprezentate pe cartea poştală ilustrată sau filatelie, pentru a alcătui un exponat, realizez că în viaţa de toate zile, de ani de zile am cunoscut multe modele feminine, care s-au evidenţiat de-a lungul carierii lor în cei  20, 30, sau 40 de ani şi care au contruibuit în educaţie, sănătate, justiţie, tehnică, sport. 
    Cunoscându-le mi-am dat seama ca nu am făcut degeaba exponatele in filatelie si cartofilie, prin care prezint personalităţi feminine de acum o sută de ani, şi cele de azi, care   sunt continuatoarele, pionierelor din toate domeniile de activitate. 
     Filatelia şi Cartofilia, sunt un mod de exprimare prin care putem reconstitui pe baza imaginilor unor timbre sau cărţi poştale ilustrate aspectul unei zone urbane, sau să facă incursiuni în istorie, sau să prezinte personalităţi ale culturii şi în cazul de faţă să prezinte personalităti feminine Aceste exponate cu material filatelic şi carte poştală sunt cu femei si despre femei prin care prezint viaţa de familie, femeia în societate, implicarea acestora si responsabilitatea sociala si politica. Aceste personalităti feminine, sunt atent alese, care, de-a lungul istoriei s-au evidentiat in diverse domenii de activitate, cum ar fi: medicină, arte vizuale, literatură, cercetare, stiintă, muzică, sport, politică, juridică. 
      Scopul meu a fost să abordez aceasta temă frumoasă – Miscarea de emancipare a femeii - cu un material generos in filatelie: timbre, colite, plicuri şi cărti postale. Acestea nu au doar valoare materială, ci reprezintă adevarate dovezi istorice ale implicarii si contributiei femeii la rezolvarea problemelor sociale şi a luptei sale pentru recunoşterea drepturilor sale fireşti. Prin acest exponat vreau sa demonstrez că femeia a avut un rol important în societate şi îl areşi acum. 
 Femeia de ieri, Femeia de Azi 

     Lupta femeilor pentru a obtine drepturile fireşti a inceput in perioada Revolutiei franceze. Treptat, militantele au apărut in toate statele dezvoltate din vestul Europei si in coloniile acestora. In România, femeile au căpătat dreptul de a- şi alege conducătorii, in anul 1938. 
    Unul dintre motivele invocate de clasa politică pentru limitarea dreptului de vot al femeilor era nivelul de cultură foarte scăzut al acestora. 
       In 1914, Asociatia ,,Unirea Femeilor Române” a înaintat Adunării Deputatilor un memoriu prin care cerea drept de vot pentru scriitoare, invătătoare, doctorite sau functionare titulare cu cel putin patru clase elementare. Izbucnirea războiului a amânat acordarea acestui drept fundamental care nu va fi atribuit nici in 1918, chiar daca la Alba Iulia fusese recunoscut votul universal si pentru femei. 
     Tot in 1914, absolventa Dreptului, Ella Negruzzi, solicita acceptarea in Baroul Iasi, cerere care a fost respinsă pe motiv ca nu avea drept de vot. Abia dupa 6 ani de procese, Ella Negruzzi devine prima femeie avocat din România. 
     Singurul moment in care bărbatii au lăsat tara in mâinile femeilor a fost in timpul participării României la Primul Război Mondial (1916 -1918)
      In această perioadă ia nastere ,,Asociatia pentru emanciparea civilă si politică a femeilor române”. Printre membrele fondatoare s-au numarat Izabela Sadoveanu, Ella Negruzzi, Calypso Botez, Sofia Nadejde, scopul declarat: ,,pregatirea femeilor pentru exercitiul drepturilor politice si pentru indeplinirea functiilor publice.

        Graţie unor înaintaşe ca:Maria Rosetti, Constanţa Duncă, Alexandrina Cantacuzino, Calipso Botez, Sofia Nădejde , Eleonor Stratilescu, etc. femeile au câştigat drepturi civile şi politice care au fost recunoscute începând de la inceputul secolului XX în România. Primele  mărturii  şi  documente  privind evoluţia mişcării de emancipare a femeilor române datează din anii 1815, la Buda, cea dintâi ,, Societate a femeilor române” Prima mişcare feministă consemnată ( autor Ştefania Mihăilescu, ,,Emanciparea femeii române”)
        În 1929, feministele românce au reuşit să obţină recunoaşterea drepturilor electorale la nivel local şi unele chiar au fost alese în consiliile locale.

      În timpul Reginei Elisabeta, România a fost marcată de încercările femeilor de a se emancipa în primul rând pe ele însele, de a-şi lărgi orizontul spiritual. Mai târziu, Regina Maria, aduce în prim plan revendicările politice şi o nouă plarformă a acţiunii feminine. 
      Epocile se schimbaseră şi o dată cu ele rolul reginelor, nu însă şi importanţa în coagularea acţiunilor personalităţii feminine. ( ,, studii istorice”, Alexandru Tzigara- Samucas ) 
      In perioada contemporană, dreptul la vot al femeilor a fost introdus si in legislatia internatională. Astfel, in 1948, in “Declaratia Universală a Drepturilor Omului” adoptată de ONU, precizea că, toti cetăţenii au dreptul de a participa la guvernarea ţării lor, prin desemnarea intr-o functie din stat sau prin alegerea unui reprezentant, indiferent de gen. 
 Armistitiu in razboi .
       Când a izbucnit primul război mondial, majoritatea sufragetelor au suspendat lupta imediat, iar acele femei care au intrat in uzine in locul bărbatilor plecati pe front, si-au indeplinit telurile propuse. Acestea au zdruncinat majoritatea argumentelor aduse impotriva luptei lor pentru egalitatea politică. Guvernul britanic a preferat sa aprobe dreptul femeilor la vot, decât să riste revigorarea miscării. In perioada de după război, atât Statele Unite cât si multe state europene, au introdus reforme asemănătoare.
      In anii urmatori tot mai multe meserii au devenit practicable si pentru femei, dar salariul lor a ramas mai mic, nu au reusit insa sa aiba acces la multe meserii "barbatesti" si reprezentau o minoritate nesemnificativa in cercurile conducatoare politice si economice.
  Obligatiile si drepturile femeilor la 1900:  
,,-Este datoare sa dea ascultare barbatului. 
-Dacă femeia are avere şi dotă, administrarea ei se dă pe mâna soţului, care face ce vrea cu ea fără a da socoteală nimănui. 
 -Averea femeii care nu e prevăzută în dotă, aşa-numita “parafernă”, nu poate să fie înstrăinată de către femeie fără acordul bărbatului. 
 -Femeia nu poate da în judecată şi nici sta în proces cu cineva fără autorizaţia soţului. 
 -Femeia nu poate nici să dea şi nici să primească bani sau alte lucruri de valoare; ea nu poate să primească sau să refuze moşteniri fără ştirea bărbatului. 
 -În timp ce bărbatul are dreptul de a scoate bani din bancă, femeia nu are dreptul de a retrage bani fără consimţământul soţului, chiar dacă ea a avut dreptul de a deschide cont fără acest consimţământ. -Conform legii pensiilor, dacă soţul moare înainte de a împlini 15 ani vechime, soţia împreună cu copiii rămâneau fără pensie şi prin urmare, erau muritori de foame.
 -Dacă femeia cere despărţirea de soţ, legea nu-i permite să părăsească casa bărbatului în timpul litigiului oricât de periculoasă ar fi această şedere pentru ea. 
 -Soţul are drept de custodie asupra copiilor indiferent de condiţia acestuia (oricât de decăzut ar fi acesta). 
 -Femeia nu este subiect în acţiuni judiciare cu o singură excepţie: îşi poate face testamentul fără autorizaţia soţului!” 

     In lupta lor pentru emancipare femeile de pretutindeni au militat pentru doua drepturi: accesul liber la educatie pentru a nu mai ramane sclava barbatului si independenta economica prin dreptul la munca    
     Campanie pentru drepturile femeilor, vizând egalitatea socială, politică si economică cu bărbatii. Primele militante europene din sec. XVII-XIX au luptat pentru dreptul femeilor de-a detine proprietăti, de-a avea acces la educatia superioara si pentru dreptul de vot. In sec. al XX-lea, o data cu obtinerea sufragiului feminin, miscarea s-a concentrat asupra sanselor economice si sociale egale ale femeilor, inclusiv angajarea. 
      O preocupare continua in tarile industrializate este contradictia dintre principiul egalitatii, acceptat acum de toti si inegalitatile care persista intre sexe in politica de stat si in viata de zi cu zi. Declaration of Sentiment" 

      In 1848, in localitatea Seneca Falls din statul New York, Elizabeth Cady Stanton si Lucretia Mott au organizat o conferinta pe a carei ordine de zi s-a aflat pentru prima data discriminarea femeilor. Majoritatea femeilor de la acea intrunire se implicasera deja mai inainte in miscarea pentru drepturile negrilor. Miscarea anti-sclavagista a ascutit constiinta femeilor care si-au dat seama acum ca si ele erau discriminate

luni, 3 martie 2014

Târgul Mărţişorului-2014 editia a IV, Botoşani

  
  
Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Botosani a organizat, in perioada 26 februarie – 1 martie 2014, pe Pietonalul Unirii din Botosani, Târgul Mărţişorului-2014.     
       La deschiderea oficială a Târgului Mărtisorului, editia a IV, au participat Costică Macaleti, prefectul judeţului Botoşani,Cătălina Lupascu, viceprimarul municipiului Botoşani, directori ai institutiilor de cultură si bineînţeles mesterii populari din judetul Botoşani, Iasi, Suceava, Mures, Harghita si Neamt, care au oferit spre vânzare botosănenilor mărtisoare traditionale realizate din lut, lemn, sfoară, mărgelute si hârtie. 
      Managerului Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Botosani, Aurel Melniciuc, a multumit pentru prezenta oficialitatilor prefectului Costică Macaleti, viceprimarului  Cătălina Lupascu, , dar si directorilor de institutii Mihai Jijie de la Memorialul Ipotesti, Cornelia Viziteu de la Biblioteca Judeteană Botosani si Traian Apetrei de la Teatrul” Mihai Eminescu” Botosani. 

      Doamna viceprimar Cătălina Lupaşcu, a adresat câteva cuvinte de urare şi mulţumire meşterilor participanţi: ,,Mă bucur că si in acest an mărtisorul este adus de dumneavoastră, mesteri populari din toată tara, la Botosani. Suntem din nou, noi botosănenii, privilegeati de a admira, de a cumpăra si de a avea in casele noastre lucrurile pe care dumneavoastră le lucrati cu atâta măiestrie. Vă doresc din tot sufletul ca fiecare exponat, fiecare mărtisor pe care dumneavoastră il aveti astăzi aici, si in această perioadă, să ajungă in casele, in pieptul botosănenilor si să fie permanent admirate. Bine ati venit la Botosani si vă doresc să vindeti toate lucrurile frumoase pe care le-ati adus aici”
       Referentul etnograf Margareta Mihalache a prezentat importanta manifestarii:

,,Manifestarea propriu-zisă si-a propus, ca de fiecare dată, promovarea unui simbol traditional românesc, cristalizat si in miturile esentiale definitorii pentru spiritualitatea noastră – fie cu trimitere la etnogeneza poporului român, fie la realităti din universul nostru patriarhal: raportul dintre soacra si nora. Un detaliu, nu lipsit de importantă, este si faptul că – pe lângă tehnica facilă de realizare a mărtisorului prin răsucirea celor doua fire de mătase sau lână ca si prin prinderea bănutului sau a fragilor, ce amintesc de eposul moldav, au apărut alte tehnici si, implicit, o diversificare a tematicii. Indirect incep să se impună alte tipuri de “talismane” confectionate prin alăturarea mai multor componente sau prin folosirea altor materii prime: lut, lemn, fetru, sfoară, pănusi, margelute si hârtie. Mestesugul ca atare a ajuns sa fie receptiv la tehnici provenite din alte culturi: handmade si quilling. Cu precădere, sunt atrasi de acestea adolescentii si copiii. Se multiplică categoriile de mărtisoare: mărtisoare traditionale sau de oras, primele apartin celor din mediul rural si celelalte celor din mediul urban. 
     In acest sens, s-ar merita enumerati: Gheorghe si Valentina Acasandrei, Vasilesi Maria Neamtu, Veronica Hojbota, Virgil Moldovan, Valentin si Lucia Matras, Sonia si Eusebiu Iacinschi, alaturi de inginerii mestesugari: Aurora Sauciuc si Petrica Timofciuc. Ma bucură foarte mult faptul că institutia mea oferă continuitate acestei manifestări. Aceasta manifestare face trimitere directă către spiritualitatea românească si către simbolul românesc.   Conotatiile acestui simbol românesc sunt multiple. Romulus Vulcanescu, dealtminteri, in «Mitologie română» prezintă acest personaj devenit personaj legendar: Baba Dochia, care oferă mai multe variante de interpretare. Baba Dochia este cea care la inceputul primăverii impleteste funia anului, respectiv cele 365 de zile. Aceeasi Baba Dochia este metamorfozarea fiicei regelui Decebal si, binenteles, aceeasi Baba Dochia o regăsim impietrită pe muntele Ceahlău, pentru ca l-a suparat pe zeul intemperiilor Gebeleizis. Suntem fericiti ca mai putem celebra acest talisman si inclusiv să mentinem acest rit arhaic pur romanesc". 
In final,au fost inmanate diplome de participare invitatilor
< /a>

duminică, 2 martie 2014

MODA ANILOR 1910 - 1915- Pălării si Coafuri



Sunt felurite frizuri.  Alegând-o pe cea potrivită, cereţi oglinzilor sfat , căci în oglinzi sunt idei..Părul prelung şi bogat îi stă bine uneia, o alta şi l-a legat în panglici. Alta plete-a iscat leneşe valuri de  mări. Aşa  cum  nu  poţi număra  nicidecum  în  viaţă  câte  albine  sunt.. nu voi putea număra  numeroasele voastre tertipuri de-a vă  friza uimitor.  Moda le schimbă mereu .   (citat din,, cugetări ‘’ ,Arta iubirii ,OVIDIU))



O seară de neuitat

    Gândiţi-vă  în  ce  fel  doriţi  să fiţi  stimate  şi  alegeţi coafura potrivită. Orice femeie poate să-şi  găsească hainele  potrivite  şi  celelalte  mijloace  de  expresie  plastice,  să-şi  modeleze o  înfăţişarea  cât mai apropiată de  idealul  pe  care-l  doreşte  să-l  reprezinte   viaţă.
                                                                                                                                                        .                                                                                                      (,, Opere “ ,Despre frumuseţa femeii”, BALZAC)



C o a f u r a  de  z i  

Coafura aleasă , este cea care completează darurile naturii.

cochetăria de-a fi cât mai atrăgătoare. (Citat din,,Cugetări Franceze” )




                                   P  ă  l  ă  r   i   i       l  a       m  o  d   ă
               Femeia cochetă, nu renunţă la dorinta ei pătimaşă de-a fi atrăgătoare şi părerea pe care   şi-a . format-o despre frumuseţea ei .   Cugetări ,,Caracterele” ,La Bruyer)





                                  Moda anilor 1910-1915
             Pe  cap , ca  o  compensare  a   descreşterii
               în  volum a veşmintelor a crescut volumul
                     pălăriilor,  ajungănd   în   perioada anilor
                     1910-1915 , de   forma  şi  mărimea   unui
                      lighean ,  încărcată   cu  funde   şi   flori .

                                                (,, Artă   stil  costum” ,  Adina Nanu)                                                                                    


 
 








        Femeia are dreptul şi chiar datoria să pară magică şi supranaturală, să uimească , să vrăjească, idol fiind, ea trebuie să se împodobească spre a fi preţuită.
   Charles Baudelaire,, Elogiul machiajului în curiozităţ

Costume  feminine în perioada anului 1910

     În perioada anilor 1910-1911, 
se legau picioarele sub genunchi pentru a limita 

paşii,  iar  în  1912 a apărut fusta scurtă şi largă peste o fustă lungă şi strâmptă lansată de creatorul Poiret, apoi fusta crăpată (tango). 
In anul 1911 , prima fustă pantaloni 
care a  provocat un mare  scandal la Paris.

              ( citat din,, Arta  stil costum ‘’ ,  Adina Nanu, )


Moda anului 1910  s-a conturat prin evoluţia
 pardesiilor şi a jachetelor către o linie mai

  suplă şi mai comodă cu apropieri de costumul

 bărbătesc.  Paralel a evoluat şi fusta care s-a
  strâns treptat pe corp, desenând uşor picioa-
  -rele la genunchi (lalea evazată jos apoi a fost
 drapată  pe solduri si strânsă pe gambe.
                                        
        (citat din,, Arta stil costum” ,Adina Nanu )



                Moda anului 1914
      Lupta împotriva corsetului s-a dezlănţuit, deoarece
      strângea abdomenul, comprimând organele interne
       fapt care dădea mereu rău şi leşinuri. 
Rochia era purtată
        fără corset, lungă până la pământ, închisă în faţă.
       Au apărut costume de sport pentru automobile, 
contra
        prafului,  văl  şi  ochelari,  pentru  tenis  sau bicicletă.
                                                Pentru   înot, se  purta  costum  marinar  cu guler 
şi manşetă  tighelită,  cu  pantaloni  până  la  genunchi.
                                                                                                                                           
                         (,, Arta  stil costum “ ,  Adina Nanu)                                                                                                                                                                                                                                                                                                            

 
 

miercuri, 26 februarie 2014

Cu preţul banilor , autoare Maria Panciuc Bucătaru, recenzie carte Constantin Adam, Botoşani




Cu preţul banilor

        ,,Ultima apariţie a doamnei Maria –Panciuc Bucătaru, este un roman, complex,  de întindere unde se prezintă prin acţiunile clanului Larcu radiografia unei perioade încă  nedifinite, neclarificate, tulbure din istoria postdecembristă. Schimbările de după 1989 au adus la răsturnarea valorilor, la reînvierea unor apucături primare în privinţa acumulărilor materiale: averi nemeritate dobândite pe orice cale şi prin orice mijloace, arată nimicimea acelor indivizi  cocoţaţi prin tot felul de fraude ei trăite  grupului din care fac parte, transformându-l într-un fel de feudă . Sunt înserate secvenţe dramatice, chiar tragice din viaţa oamenilor sinceri, naivi, ajunşi de cele mai multe ori din ignoranţă în cercul unor escroci fără scrupule,  care aveau drept  crezul banul, îmbogăţirea fără muncă, convinşi că totul se rezolvă cu ajutorul lui.                                                                        Planurile acţiunii sunt localizate în mare parte în zona în care autoarea a trăit şi trăieşte, nefiind exclus, ci multe dintre evenimentele prezentate să fie inspirate din fapte reale, auzite sau văzute. Căsătorii aranjate, despărţiri dramatice, întâlniri surpriză. Deznodământul este unul neaşteptat, în care umilitul inginer Durnea se întâlneşte, după mulţi ani, cu umilitorul său înavuţitul Larcu, căruia îi dovedeşte încă o dată că e om, ajutându-l să se trateze într-o unitate spitalicească de prestigiu.                                                De fapt finalul este o reîntâlnire în familie, pentru că aproape  toţii eroii au fost la un moment dat , nu în acelaşi timp, componenţi ai familiei Larcu.                                                   Cartea este  antrenantă, incitantă şi merită lecturată
Felicitări autoarei, Constantin  Adam