Societatea
vikingă nu avea doar o latură războinică. Vikingii au fost și negustori, și coloniști, iar în momentul în care au părăsit
Scandinavia pentru alte tărâmuri au plecat cu familiile. În aceste condiții, trebuie analizat și rolul pe care femeile l-au jucat în
lumea vikingă.
Teoretic, nu
putem vorbi de femei-viking.
Vechiul termen nordic vikingar se referă
exclusiv la bărbați, la cei care au plecat
din Scandinavia pentru a face comerț sau a cuceri teritorii noi. Femeile se remarcă abia în procesul de colonizare
a noilor teritorii (Insulele Faroe, Islanda, Groenlanda). Spre exemplu, Islanda
era o insula aproape pustie, astfel că o populație permanentă nu putea fi stabilită decât dacă
vikingii călătoreau cu soțiile
lor. Deși în regiunile cu o populație dezvoltată, războinicii nordici se puteau
căsători cu băștinase, dovezile
arheologerează că femeile scandinave au călătorit alături de bărbații vikingi aproape peste tot, de la Rusia în Est și până în Newfoundland în Est.
Majoritatea
călătoriilor din Scandinavia presupuneau traversarea apelor în nave mici,
deschise, ce nu ofereau protecție în
fața elementelor naturii. În plus, familiile
care se îndreptau spre coloniile nord-atlantice trebuiau să călătorească și cu animale, necesare stabilirii unor ferme.
Sosiți în colonii, vikingii fie puneau bazele unor
ferme, fie se stabileau în orașe și începeau să facă negoț.
Atât agricultura, cât și comerțul erau afaceri de familie, astfel că femeile erau deseori lăsate la
conducerea afacerii atunci când bărbații erau plecați (sau după moartea
acestora). Dovezile arheologice sugerează că femeile puteau fi active în comerț: în câteva morminte din Scandinavia, rămășițele
femeilor au descoperite alături de obiecte folosite în negoț (cântare, greutăți).
În cele mai
multe cazuri, femeile își
petreceau viața având grijă de cămin.
Că acesta era domeniul lor, principala lor responsabilitate, e demonstrat de
faptul că femeile erau de obicei înmormântate alături de un set de chei,
simbolizând controlul asupra problemelor gospodărești.
Se cunosc însă și cazurile unor femei remarcabile, care și-au depășit statutul de casnică. Unul din cele mai fastuoase morminte din epoca
vikingă aparține „Reginei” de la
Oseberg, înmormântată într-o navă cu multe bunuri de valoare.
Marianne Moen se
ocupă de problema statutul femeilor în societatea vikingă, studiind inventarele
funerare. Ea insistă asupra faptului că această chestiune nu trebuie
interpretată potrivit valorilor moderne privind relațiile dintre bărbați și
femeie. Moen susține că în societatea
vikingă, rolurile de gen erau mult mai complexe decât am crede.
Moen folosește exemplul navei descoperite la Oseberg pentru a
arăta că rolul femeilor a fost subestimat. În locul rămășițelor
unui căpetenii puternice, arheologii au descoperit rămășițele a
două femei. „Primele teorii sugerează că acesta este mormântul reginei Åsa, menționate în literatura nordică, și că celălalt schelet aparține servitoarei sale”. Inventarul funerar (mai
ales nava) sugerează că femeia înmormântată acolo se bucurase de un statut
aparte în comunitate.
Dintre femeile
importante descrise în epopeele islandeze, cea mai cunoscută este Unn,
soția unui rege din Dublin. După ce, în jurul
anului 900, soțul și fiul său au fost uciși în bătălie, ea a trebuit să aibă grijă de nepoți. Considerând că nu sunt în siguranță în Irlanda, Unn a decis să plece cu familia în
Islanda.
„A aranjat
construirea unei nave în secret, în pădure. Când a fost terminată, a pregătit
nava pentru călătorie și a plecat cu multe bogății. A plecat cu membrii familie care mai erau în viață, și oamenii spun că ar fi greu să găsești un alt exemplu al unei femei care a reușit să scape dintr-o situație atât de ostilă cu atât de multe bogății și cu un alai atât de mare. Asta arată ce femeie
extraordinară era Unn. Mai târziu, a călătorit prin toate văile din Breidafjord
și a ocupat cât de mult pământ a vrut. ”
Faptul că Unn a
revendicat o mare suprafață de
pământ, iar apoi l-a împărțit
diverselor rude, arată multe. Demonstrează că, în anumite circumstanțe, femeile nordice puteau deține și lăsa
moștenire pământul la fel ca bărbații. Specialiștii consideră că independența și ingeniozitatea arătate de Unn, precum și de alte femei, trebuie să fi fost alimentate de
responsabilitățile multiple pe care
femeile le aveau atunci când bărbații lor
erau plecați. Așadar, ele trebuiau să învețe să se descurce pe cont propriu, căpătâns astfel
abilitatea de a se descurca și
singure în cazul dispariției soților.
Familia
Dacă în alte
privințe femeile puteau avea un anumit grad de
autonomie, în privința căsătoriei ele nu erau
consultate. În societatea vikingă, căsătoria era un contract social în care
sentimentele personale nu aveau niciun rost. De cele mai multe ori, căsătoria
era aranjată, familiile negociind și
aspectele materiale (problema zestrei plătite de tatăl fetei). Căsătoria
prespunea un festin în casa ginerelui sau, uneori, în casa familiei fetei.
Familia vikingă era un de tip nuclear. Se asemăna, așadar, cu familia modernă, adică era formată din
părinți și copii. În schimb, familiile extinse erau
formate și din
bunici, unchi, veri etc.; acestea se întâlnesc mai rar la vikingi. De ce?
Pentru că speranța de
viață din epocă era relativ scăzută, undeva pe la
30-40 de ani, foarte puțini ajungeau să aibă și nepoți
Capul familiei
era de regulă soțul. Când acesta era
plecat, soția sau, după caz, mama
acestuia prelua controlul familiei. Femeia era cea care se ocupa de creșterea copiilor, de confecționarea hainelor, de pregătirea meselor și de instruirea fetelor în aceste sarcini
domestice. Pe de altă parte, rolul lor nu era limitat la gospodărie. Dovezile
sugerează că multe femei, mai ales văduvele și cele cu băieți maturi, puteau fi destul de independente și erau foarte repsectate în comunitate.
Pe de o parte,
femeie se afla, potrivit cutumei, sub autoritatea tatălui sau, după căsătorie,
a soțului. I se interzicea să participe la
majoritatea activităților politice: nu putea
asuma rolul unei căpetenii sau al unui judecător, și nici nu putea vorbi la adunările comunitare. Pe
de altă parte, femeile erau foarte respectate în societatea nordică și se bucurau de multe alte libertăți, în comparație cu celelalte societăți europene ale epocii. Ele erau responsabile de
finanțele familiei și conduceau gospodăria în absența bărbatului. Dacă rămâneau văduve, păstrau averea
familiei, inclusiv pământurile.
Responsabilitățile cotidiene ale femeii includeau pregătirea și servirea meselor; menajul; supravegherea copiilor;
îngrijirea fermei etc. Ca în multe alte societăți, linia ce diviza sarcinile femeilor de cele ale
bărbaților era reprezentată de ușa casei: femeile erau responsabile de interiorul
gospădăriei, în timp ce activitățile
exterioare reveneau bărbaților.
sursa Historia.ro
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/femeia-societatea-vikinga
Cititi despre:
Corăbiile, cheia expansiunii vikingeVikingii şi nebunia războinicului
Cine erau şi cum trãiau vikingii, înfiorãtorii stãpâni ai mãrilor?
Mituri din lumea nordicã
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu