O nouă apariţie la Editura ,, AGATA", 2014, ,,SUB CERUL CU ZODII", un roman, o ,,picto-dramă” .

Poezia ca salvare sufletească 

 ,,Retragerea dintr-o activitate curentă înseamnă o încheiere a unui ciclu existenţial în care oamenii îşi caută un nou orizont, o nouă importanţă care să le dea o altă dinamică şi o altă structură curgerii zilelor ce altminteri ar putea să pară neobişnuit de lungi. Iar atunci când cineva a avut dintotdeauna o dispoziţie specială pentru un anume tip de creaţie, pe care a trebuit să şi-o reprime o viaţă întreagă spre a face faţă cerinţelor profesiei ,,realiste" îmbrăţişate, atunci vremea aceasta a retragerii din activitatea cu pricina e numai bună pentru regăsirea primei iubiri părăsite cu regret. Aceasta este cazul autoarei Maria Moisoiu aflată acum la a cincea carte După editarea mai multor volume de poezie (Legenda satului de altădată, Botoşani: Agata, 2011; Pasageră-n trenul vieţii, Botoşani: Agata, 2011; Ecouri…Botoşani: Agata, 2011; Videoclipe, Botoşani: Agata, 2012; Ispitele gândului, Botoşani: Agata, 2012), poeta Maria MOISOIU publică (Călătoria lui Codrin, povestiri şi legende, Botoşani: Agata, 2012), ca acum, să ne aducă în fața unei surprize: SUB CERUL CU ZODII, un roman, o ,,picto-dramă” Agata, 2014) . .( Lucia Olaru Nenati)

Maria Moisoiu n. 18 sept. 1945, com. Brăieşti, jud. Botoşani. Poeta a absolvit şcoala primară şi gimnaziul în satul Busuioceni ( Poiana) promoţia 1959. Liceul ,,A. T. Laurian", din Botoşani, promoţia 1963, Facultatea de Industrie Uşoară din cadrul Institutului Politehnic Iaşi, promoţia 1968, cursuri postuniversitare Bucureşti 1987, 1993, (Managementul resurselor umane), 2003 ( politici locale şi publice) A funcţionat ca inginer stagiar la Fabrica ,, Modern" din Timişoara şi apoi preşedinte la Uniunea judeţeană a Cooperativelor Meşteşugăreşti Botoşani, şef birou, şef serviciu, şi director tehnic la Primăria Municipiului Botoşani (2000-2003). În perioada 1997-2001 a fost preşedinta Consorţiului Local ,, Elie Radu", ONG care a implementat 5 proiecte pentru dezvoltarea locală. Pentru meritele sale a fost distinsă cu ,, Medalia Muncii"-1976 şi Medalia ,, Tudor Vladimirescu", 1993 

 Motto:

,,Uneori, oamenii intră în vâltoarea vieţii, pe neaşteptate. Unii se bucură de întâmplări norocoase, alţii... rămân cu întâmplările...Tot ce i s-a întâmplat pictoriţei Dori seamănă cu mişcarea vântului eliberat de hotare, ,, La început, m-a atins ca un zefir, apoi m-a răscolit în adâncuri şi m-a lăsat fără răspuns"- cum spune ea.

Şederea la Paris a va ajuta să-şi găsească un crâmpei de răspuns? Este, oare, posibil ca reîntoarcerea în ţară să fie un nou început?"

autoare Maria Moisoiu

Ofer cititorilor noștri un pasaj din proaspăta carte și, după trezirea interesului de lectură, fiecare să aibă libertatea să constate, cu adevărat, că e vorba de o dramă reală a zilelor noastre, sub ficțiune, la care scriitoarea a ajuns folosind metodele cele mai potrivite de a explora conflictele și problemele inerente ale destinelor umane (picto-drama). 

,,Pe la ora unu şi treizeci de minute, unul câte unul au început să plece. Monique s-a retras în apartamentul ei din Paris, numai Irene a plecat însoţită de cei trei necunoscuţi. Phill îi saluta pe toţi, ne dezlipindu-se de Dori.

- Dori, vezi clădirea din faţă ? La parter este o galerie de artă, la etajul unu locuieşte tatăl meu, la etajul doi în dreapta, sora mea Carine cu familia ei, iar în stânga este apartamentul meu. Vrei să-l vezi ?

- Altă dată, Phil. S-a făcut târziu.

- Nu te teme, nu te mănâncă nimeni. Ş-apoi eşti cu mine, domnişoară fricoasă.

Când au intrat, o lumină difuză făcea din camera de zi a apartamentului, un spaţiu misterios cufundat în semi-întuneric.

- Nu aprinzi lumina ? – zise Dori.

- Îmi place întunericul, ploaia, zăpada, furtuna – tot ce ne poate ascunde este bun.

Dori socoti răspunsul tot atât de misterios precum era aerul ce plutea înăuntru şi văzu cum Phill începu să dea ocol casei şi să verifice ferestrele, dispărând pe terasa din faţa camerei de zi. Aşa că, folosi momentul să-şi scoată cămaşa cu mâneca lungă şi îşi aplecă ochii să-şi deschidă nasturii, fără să-l observe când a intrat din nou în cameră. Tresări atât de tare, încât un sunet piţigăiat îi ieşi din gât:

- M-ai speriat de tot! Gâfâia cum gâfâie oricine când se sperie, dar încercă să zâmbească.

- Îmi pare rău! –  răspunse Phill.

- Iartă-mă ! Nu te-am observat.

Îl vedea cum vine, privind-o drept în ochi cu un zâmbet obraznic, ca şi cum ar fi singurul pe lume care descoperise că pe lumea asta totul are legătură cu sexul.

Dori a rămas în picioare, în faţa canapelei, şi-l privea tot atât de fix.

- Phill, cine sunt tipii pe care mi i-ai prezentat astă seară ? Cu ce se ocupă vreau să spun.

- Acum nu vreau să vorbesc despre asta.

- Aş fi vrut să ştiu, doar sunt prietenii tăi".