vineri, 23 septembrie 2016

INTERVIU CU DOAMNA SENATOR DOINA FEDEROVICI-FEMEIA POLITICIAN DE IERI şi FEMEIA POLITICIAN DE AZI

Expozitia de la Senat-Viorica Hrustovici





APĂRĂ FEMEIA ŢARA?
Femeia, poate apăra ţara prin dragostea ce-o poartă pentru fiii, cu blândeţea caracterului, va dezlega pe cale paşnică conflictele politice, din care se iscă războaiele. Femeia diplomată sau politiciană nu va angaja soarta ţării într-un război, căci îşi expune proprii săi copii la pericole.  
(Discurs în revista Dochia 3-07--1896, ADELA XENOPOL)
Un citat al reginei Elisabeta I a Angliei:

,, Vin printre voi, aşa cum vedeţi, fiind hotărâtă ca să trăiesc sau să mor împreună cu voi să-mi primejduiesc viaţa pentru regatul meu şi pentru supuşii mei. ,, Ştiu că am trupul slab al unei femei, dar am inima unui rege, (...) ,, Cine va îndrăzni să calce graniţele (..) eu însămi voi ridica sabia".
(,, Elisabeth I”, din Elogiul nebuniei de Eramus din Roterdam)
Pentru a  alcătui exponatul ,, FEMEI CELEBRE DE-A LUNGUL ISTORIEI” , a fost necesar să mă informez din istoria feminină scrisă de renumiţi sociologi printre care Alin Ciupeală, Mihăilescu, Ştefania, unde am abordat o temă în cadrul exponatului : ,,femeia politician”.
Pentru a face un exponat exprimat prin material filatelic, carte poştală pe lângă faptul că aduni materialul după o temă stabilită în cazul meu ,, personalităţi feminine”, şi pentru a prezenta tema trebuie să studiezi fiecare personalitate. Personalităţile atent alese sunt din perioade diferite. Ele au dat dovadă de curaj, abilitate, consecvenţă. 
Acum în anul 2016, în judeţul Botoşani avem alte personalităţi în politică care ne reprezintă şi amintim deputat dr. Tamara Ciofu , în Consiliu local sunt 4 femei consiliere Buiuc Andreea, Diaconu Silvia Carmen, Lupașcu Catalina Camelia,Vicol Daniela, iar la Consiliul Judeţean sunt 6 consilieri.  
Ca şi atunci din perioada interbelică, politicienele de azi se implică în acţiuni caritabile, inițiative legislative, se implică la rezolvarea unor probleme de educaţie, sănătate, proiecte împotriva violenţei domesticii şi înfiinţarea creşelor.
În concluzie politicienele de azi sunt continuatoarele politicienilor de-a lungul istoriei. 
De accea mi-am propus să prezint profilul femeii politician anului 2015, din Botoşani prin doamna senator Doina Federovici preşedinte al PSD Botoşani pentru care îi mulţumesc mult pentru interviul acordat pentru http://1-cultural.blogspot.com un blog de cultură botoşăneană şi femei celebre..  
Această prezentare a modelui feminin în politică conform indicelui agregat al Activității Parlamentare (IAP) care ne spune despre  gradul de implicare și activitate politică,  a doamnei senator Doina Federovici este cel mai activ parlamentar botoşănean.
SENAT
Top femei senator
Doina Federovici(PSD) – locul 2 cu indice 201
CAMERA DEPUTAŢILOR
Top femei deputat:
Tamara Ciofu(PSD) – locul 16 cu indice 59,45
Anunşcă Roxana Florentina(PNL) - locul 40 cu indice 26,95

  INTERVIU
-Viorica Hrustovici.-Femeile politiciene din perioada interbelică pe lângă faptul că au cerut ca drepturile femeii să fie aprobate în Parlament( Adela Xenopol) , acestea au înfiinţat Societăţii feminine unde vocea feminină să fie cunoscută. 
Aceste organizaţii femininste precum ,, Gruparea Femeilor Române", Asociaţia ,, Casa Femeii", Societatea Solidaritatea"(Alexandrina Cantacuzino) , Casa Regală prin Regina Maria şi Regina Elisabeta, şi sufragetele care au susţinut drepturile juridice ale femeilor toate   şi au propus şi  desfăşurat o activitate de ajutorarea copiilor orfani şi săraci, iar copiilor meritoşi li s-au acordat burse, au înfiinţat cămine pentru bătrâni, şcoli pentru persoane cu dizabilităţi, activităţi caritabile şi oferindu-le femeilor un loc de muncă.
Viorica Hrustovici: De ce este nevoie de femei în politică ???
-Senator Federovici Doina Elena : ,,pentru că  înţelege mai bine probleme cu care se confruntă femeile în viaţa socială şi de familie.


-Viorica Hrustovici. Ce pot face femeile în politică?
-Senator:Federovici Doina Elena- ,,Pot introduce pe agenda politică aspecte care ţin de armonizarea vieţii de familie cu cariera (creşe, grădiniţe etc.), pentru că în virtutea rolurilor pe sexe, mai degrabă femeile decât bărbaţii îngrijesc copiii. Grădiniţele publice insuficiente pot scoate anumite grupuri de femei de pe piaţa muncii; altele, cu resurse financiare, vor apela la grădiniţe private. E nevoie de femeia politician în Parlamentul României pentru că este nevoie de o mai mare reprezentare a intereselor femeilor si a punctelor lor de vedere intr-o multime de legi si acte normative – incepând cu problema alocatiilor pentru copii, problema înfiinţării creşelor, munca de ingrijire a bătrânilor, şi alte probleme sociale cu care se confruntă femeile si terminând cu modul in care este impărtit bugetul de stat" -Viorica Hrustovici. Pot femeile să fie la fel de importante ca bărbaţii în politică???                                                                  
Când discutăm despre femei şi bărbaţi în politică, ne raportăm la egalitate, iar în Parlamentul României există acest dezechilibru (11% sunt femei, restul bărbaţi). Ideal este ca femeile ,, cetăţene , să fie şi în politică, fiindcă este nedrept ca bărbaţii să monopolizeze deciziile politice. 
Hrustovici Viorica- Cine este omul Doina Federovici? Cum va definiti dincolo de “etichetele” asumate prin rolul dvs. din viata publică?
Senator Doina Federovici:- ,,Sunt un om obişnuit, o pământeancă şi-mi place să fac din fiecare zi o zi productivă, pe plan profesional, dar cel mai important, pe plan familial. Sunt un bun creştin, căruia îi plac oamenii şi florile. Energia cu care am fost înzestrată îmi permite să îmi propun obiective mari, pe care le pot atinge prin profesionalism, fermitate şi corectitudine. Bineînțeles, totul cu sprijinul familiei mele, pentru că sunt o mamă şi o soţie devotată, dar şi a oamenilor minunaţi care mă înconjoară”.
Hrustovici Viorica- Se spune că, de regulă, ceea ce suntem se datoreaza oamenilor din viata noastra. Sau conjuncturilor. Care sunt persoanele sau momentele care au avut o importanta cruciala in viata dvs.?
            Senator Doina Federovici:- ,,Ceea ce sunt se datorează bunului Dumnezeu, familiei, dar şi oamenilor valoroşi care au crezut în mine, care au văzut potenţialul meu şi m-au susţinut. Principalul pilon al dezvoltării mele personale îl reprezintă familia, alături de care îmi găsesc şi îmi menţin echilibrul. În ceea ce priveşte cariera politică, ceea ce sunt acum se datorează într-o mare măsură omului Viorica Afrăsinei, care mi-a fost alături şi m-a încurajat constant”.
H.V. -Vocaţie. Destin. Care au fost împrejurările care v-au determinat să vă înscrieţi în viaţa politică??? Ce anume v-a indemnat sa alegeti o viata “la scena deschisă”?

               Senator Doina Federovici- ,,Şi una şi alta. Dintotdeauna am simţit că trebuie să mă implic în viaţa societăţii, să lupt şi să răspund unor nevoi concrete ale acesteia. Deşi în adolescenţă mi-am dorit să devin poliţist, iată că viaţa mi-a rezervat un loc în prim-planul politicii. La momentul 1994, aderarea în partid a fost pentru mine cea mai mare provocare autoimpusă. Bineînţeles că am fost curioasă la început şi poate chiar am avut îndoieli atunci că voi putea combate percepţia “masculină” a politicii. Dar dacă ai priorităţi clare şi un sistem de valori bine definit după care îţi ghidezi activitatea, colegii şi şefii văd că eşti un bun profesionist şi poţi să te impui la devărata valoare.
Ce m-a determinat să aleg o viaţă la scenă deschisă? Dorinţa de a-mi lăsa amprenta pozitivă în viaţa unor oameni şi de a mă implica în proiecte de dezvoltare a comunităţii, mă impulsionează constant să fiu consecventă în activităţile mele politice şi să nu abandonez la primul impas. Întotdeauna consider că pot şi mai mult”!
H.V.-Cu siguranta ati intampinat si piedici si prejudecati in ascensiunea dvs. profesionala. Ce mecanisme, ce resorturi s-au declansat pentru a depasi aceste obstacole?
               Senator Doina Federovici- ,,Cel mai important este - pentru orice femeie, nu doar pentru cele care activează în politică -  ca atunci când simţi că oamenii nu te iau în serios, să combaţi prin fapte şi argumente obiective orice tentativă de blocare sau ridiculizare a obiectivelor tale. Mai ales în aceste momente nu există loc de superficialitate şi dezechilibru. Eu nu mi-am schimbat niciodată modul meu de a lucra: am muncit întotdeauna cu multă responsabilitate şi atenţie la detalii. Una din activităţile mele curente este reprezentată de actele de caritate, unele ştiute, altele păstrate în tăcere, iar faptul că-i ajut pe cei din jur, îmi dă putere să merg mai departe. Cred că prin aceste atuuri am demonstrat că noi, femeile, putem activa umăr la umăr în domenii greşit standardizate ca fiind tipic masculine”.
H.V.-Stim ca istoria nu se schimba decat prin acte de curaj. Care ar trebui sa fie, in viziunea dvs., actul de curaj comun al femeilor din Romania pentru a se afirma in viata social-politică?
            Senator Doina Federovici- ,,Nu cred că româncele sunt lipsite de curaj. În fiecare zi, fiecare femeie în parte îşi demonstrează curajul şi abilitatea prin faptul că suntem înzestrate cu (prea) mult simţ al datoriei: faţă de familie, faţă de prieteni, faţă de colegi, faţă de cei sărmani, faţă de ţară. Eu sunt optimistă. Cred că actul de curaj comun se întâmplă deja prin multitudinea solicitărilor publice venite din partea femeilor. Vocile noastre puternice, cer constant acea egalitate de gen, multe dintre noi fiind implicate în diverse proiecte care contribuie la accesul femeilor la informaţii şi la promovarea acestora în poziţii decizionale. Acesta este actul nostru comun de curaj, solidaritatea şi activismul exprimat public (chiar dacă de multe ori este înţeles greşit drept “laudă de sine”).
H.V. -Care este impactul activitatii femeilor parlamentare asupra proceselor decizionale?
Senator Doina Federovici-,,Cred că de fapt, impactul activităţii noastre derivă din modul nostru de a şti să ascultăm (mai bine decât bărbaţii) nevoile oamenilor. Toată activitatea politică pe care noi o întreprindem este rezultatul medierii dintre cetăţeni şi administraţia publică locală şi centrală. Noi aducem în parlament nu doar problemele mai vechi sau mai nou apărute, ci şi soluţia pentru acestea. Nu de puţine ori am avut intervenţii în cadrul comisiilor parlamentare, al grupului parlamentar din care fac parte, precum şi în plen, prin care am propus soluţii şi mi-am convins colegii că putem îmbunătăţi viaţa oamenilor. Vă dau un singur exemplu din multitudinea iniţiativelor mele: amendamentul pe care l-am propus şi l-am susţinut cu tărie, în urma căruia peste 40 000 de angajaţi din domeniul asistenţei sociale au beneficiat de creşterea cu 25% a veniturilor salariale”.
Hrustovici Viorica:-Femeia parlamentar în viaţa de familie. Mereu sunteţi departe de familie prin implicarea în rezolvarea multor probleme. Cât de mult vă sprijină familia, vă înţelege, colaborează???

Senator Doina Federovici :-
,,Nu aș putea niciodată cuantifica sprijinul familei mele. Răspunsul este categoric: îl simt continuu! Familia mea este în centrul universului meu. Fără soțul meu Dinu, fără fetița mea Maria, fără mama mea și fără socrii mei, nu m-aș fi putut bucura astăzi de privilegiul de a-i ajuta pe semenii mei. Despărțirea de familie e grea în orice moment, le simt dorul, dar știu că ei sunt alături de mine necondiționat, pe acest drum pavat cu multe provocări. Comunicarea intensă și sinceră, momentele simple din intimitatea familiei, mă alimentează cu bună dispoziție, entuziasm și dorința de a face și pentru alții condiții să se bucure de viață, așa cum o facem noi”.
H.V.-Relaţia femeilor politician: cum interacţionează cu colegii bărbaţii ????
Senator Doina Federovici:-,
-,,În general, nu am simțit din partea colegilor mei manifestări misogine sau prejudecăți. Interacțiunea dintre noi, colegele și colegii, se realizează cât se poate de normal, pentru că am înțeles cu toții (cred eu) că doar prin dialog constructiv şi faţă în faţă cu problemele reale putem contribui la dezvoltarea durabilă a comunităţii. Și nu ne putem permite să irosim timp fiind ironici, tăioși sau să ne abatem de la regulile de bun simț. Indiferent în ce domeniu am activa, fiecare dintre noi ar trebui să fie conştient că nimeni nu este mai presus decât celălalt, că funcţia, statutul sau situaţia materială nu ne dă dreptul să ne desconsiderăm semenii. Toţi suntem oameni. Toți suntem egali”.



,,Luni, 14 martie 2016, Ateneul Român a găzduit a treia ediție a  Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială, în sală fiind prezente peste 800 de persoane printre care s-au numărat numeroase personalități din mediul neguvernamental și instituțional românesc.
În cadrul acestui eveniment s-au acordat premii pentru 18 secțiuni, fiecare secțiune având 3 finaliști desemnați în urma votului online și a portofoliului de activități din anul 2015 în sprijinul profesiei de asistent social.
Senatorul PSD Doina Federovici a fost declarat POLITICIANUL ANULUI și a concurat în finala galei alături de președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților, Adrian Solomon și primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojanducând Botoșaniul pe podiumul excelenței românești.
Senator al României şi vicelider al grupului parlamentar PSD, doamna Doina Elena Federovici. ,,Un om de o înaltă ţinută morală, o adevărată doamnă a politicii româneşti şi un specialist incontestabil în asistenţa socială. Omul care a demonstrat în cei nici patru ani de când reprezintă Botoşaniul în Parlament, că valoarea umană este cea care determină şi înnobilează activitatea unui demnitar în a reprezenta interesele comunităţii şi a rezolva problemele celor de acasă, prin iniţiative parlamentare concrete şi amendamente susţinute cu determinare în Senatul României. Un om pentru oameni, un politician de calitate şi un demnitar model. Doamnelor şi domnilor, acesta este senatorul Doina Elena Federovici a fost prezentarea Andreei Marin, gazda evenimentului.
 sursa:https://doinafederovici.wordpress.com/

“Este o adevărată onoare pentru mine decernarea acestui premiu. Cred că toți nominalizații acestei gale sunt câștigători, pentru că fiecare, prin acțiunile concrete realizate, au adus un plus de valoare sistemului de asistență socială. Și mai cred că, în egală măsură, premiul aparține tuturor lucrătorilor din acest domeniu, conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani și nu în ultimul rând doamnei Camelia Socianu, președintele Sindicatului Impact din Botoșani. Domniile lor mă înarmează cu temele care subliniază carențele din acest sistem, teme care sunt tratate în prezent aproape cu indiferență de autoritățile centrale” a declarat Doina Federovici.
Nominalizarea senatorului botoșănean a venit la propunerea Federației Naționale Sindicale Pro Asist – cea mai veche federație din domeniul asistenței sociale – la inițiativa sindicatului Impact Botosani.
Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială este singurul eveniment național ce recompensează performanța celor care lucrează în acest domeniu sau contribuie la dezvoltarea lui.

 Despre asistenţa socială pot spune că este o profesie aproape de oameni. O profesie care cere dăruire, muncă. O profesie prin care eşti mereu aproape de cei care au nevoie, fie că sunt copiii, adulţi sau persoane în vârstă, asistenţii sociali fiind cei care, în virtutea meseriei şi a unor abilităţi profesionale indispensabile, ştiu să ofere o mână de ajutor celor care au nevoie de ea. O mână de ajutor profesionistă!” a expus în finalul alocuțiunii „Politicianul anului”, senatorul Doina Federovici.
 sursa:https://doinafederovici.wordpress.com/
                                                                          
                                   Care este profilul femeii politician care îmi doresc ??                              
 „Să fie responsabilă faţă de cetăţene şi cetăţeni, inteligenţă, cinstită, să îşi respecte promisiunile din campanie, să fie deschisă faţă de nevoile oamenilor care îi reprezintă, să aibă deschidere spre dialog, să ştie să coopereze cu ONG-uri de profil, colege şi colegi din politică în legătură cu probleme de substanţă care afectează viaţa femeilor şi a bărbaţilor. Aceste calităţi trebuie să le aibă şi bărbaţii din politică.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu