miercuri, 19 aprilie 2017

Târgului Meșterilor Populari-în perioada 21 – 23 aprilie 2017 cea de-a XI-a editie


Centrul Județean 
pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani în colaborare cu Asociația Meșterilor Populari 
din Moldova,
sub patronajul 
Consiliului Județean Botoșani, având drept partener 
Primăria Municipiului Botoșani, organizează în perioada 21 – 23 aprilie 2017 cea de-a XI-a ediție a Târgului Meșterilor Populari   
unde vor participa invitați din județele 
Iași, Suceava, Vaslui, Neamț, Covasna, Prahova, Mureș și Botoșani.
Expozițiile cu vânzare vor exemplifica meșteșugurile  populare românești: olărit, țesut, brodat, confecționarea măștilor și a mascoidelor de căiuți, împletituri nuiele și sfoară, încondeiatul ouălor. Accentul va fi pus pe formele autentice ale obiectelor şi pe  textilele de interior lucrate pe pânză de casă,  evitându-se pe cât posibil impunerea excesivă  a laturii decorative şi a materiilor prime actuale care se extind din ce în ce mai mult în zilele noastre. Meșterii au fost selectați de către instituție în funcție de respectul pe care îl acordă canoanelor tradiționale şi care realizează propriile lucrurări manuale pline de acurateţe cu un aspect estetic în adevăratul sens al cuvântului, nu neîngrijit sau cu note grosolane.
Manifestarea este inclusă în șirul evenimentelor dedicate zilelor Orașului Botoșani și este un preambul la marea sărbătoare a comunității noastre aflată sub patronajul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Din acest motiv  nu vor lipsi nici expozițiile cu tematică religioasă: icoane pictate pe lemn și pe sticlă alături de ouă încondeiate cu Răstignirea sau Învierea Domnului nostru Iisus Hristos în maniera picturii naive.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 21 aprilie 2017, ora 1300, pe Pietonalul Unirii din Botoșani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu