Arta naivă într-un Salon Naţional, la Botoşani

Arta naivă într-un Salon Naţional, la Botoșani,

In coordonarea Consiliului Județean Botoșani, Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale, a avut loc între 5-27 august 2017, Salonul Național de Artă Naivă “Gheorghe Sturza” , coordonat de Margareta Mihalache. La eveniment au participat pictori de gen din tot cuprinsul țării cu viziuni compoziționle de artă naivă. In urma acestui salon, aflat la a V-a ediție, a apărut un frumos album de artă naivă, editat în condiții tipografice de înalt nivel tehnico-artistic și de design.

Parcurgerea albumului  invită cititorul la o serie de reflecții și constatări. Inainte de orice alte opinii se constată, datorită reprezentării tuturor zonelor folclorice, o diversitate  compozitională și de exprimare in care  armonia - trăsătură esențială a  frumosului- este prezentă și în compozițiile de artă naivă. In al doilea rând,  acest tip de frumusețe se înrudește cu un gen de suprarealism sui generis, reprezentând viziunea populară, modul neaoș al omului simplu de a vedea artistic  lumea.

 Există touși ideea că arta naivă nu are stiluri, și cu atât mai mult nu are un stil național. Artistul naiv, este non-conformist, antiacademist și  chiar antiintelectualist, artistul naiv are doar un vis constant in această privință, acela de  reda realitatea  așa cum o vede el, cât mai aproape de visul său, fără aportul influențelor științei, pe care în principiu le refuză. Creaţia sa nu se supune din principiu unui proiect precunoscut, deci este strict spontană în toate fazele devenirii sale, creația  de artă naivă  fiind de fapt o feerie magică distribuită pe mai multe acte. Totuși, arta naivă se deosebește atât de arta primitivă, de cea populară cât și de arta copiilor, deși uneori se întâlnesc  în componenţa sa elemente din toate.

Trecând la particularitățile de expresie identificate în salon, cât și in albumul adiacent se observă existența unor maniere decorative și de coloratură diferite, care pe deoparte țin de zona folclorică, iar pe de altă parte de trăsăturile de personalitate și, nu în ultimul rând, de tipul de ocupație profesională (agricultor, tâmplar, constructor etc..), practicat de artistul naiv.

Selectând din cele mai expresive imagini, ne vom opri  asupra  Pomului înflorit, de Gabriela  Augustinov din Reșița, care  aduce a atmosferă de basm în care elementul dominnt este feeria mirifică cu însușiri exotice. Pomul  are  flori pe care numai în stările de vis le putem găsi. Cristina Bădilă din Prahova are imagini mai elaborate, punând accentul pe elementul urban, e un fel de viziune constructivistă. Compoziția merge după regulile artei naive.. Aurica Boboescu din Caraș Severin are o abordare legată de natură, Iarna la sat și Culesul merelor de vară concentrează formele de relief, le animă printr-o cromatizare pigmentată , încât crează senzația  nenaturală a divizibilității formelor sau fragmentării.   Ana Bota, din Aiud, jud. Alba visează la un peisaj marin. Gheorghe Ciobanu din Iasi, trăind într-un spațiu citadin,  crează imagini influențate, fără dorința sa, de imagistica cosmică , dar și de cea rurală: Planeta albastră și Drumul satului.

Un alt subiect utilizat este cel al iernii și al sărbătorilor de iarnă în care  s-au intersectat conotații de artă naivă cu  imaginația artistului cu existentă în folclorul acestui sezon. Pitorescul  și idilicul acoperișurilor acoperite cu zăpada imaculată, concentrarea satului, formele de relief, puritatea albastrului cosmic , populația  de tineret care pregătește atmosfera de sărbătoare, scot în relief farmecul momentului, exprimat prin formă și culoare (Lucica Ciobanu Balțați, Iasi; Mircea Cojocaru, Galați; Mihai Dascălu, Oradea; Paula Iacob, Vaslui; Aranka Laczko, Târgu Mureș;Mariana Carmen Mihuț, Brusturi , Arad; Costică Onuță, Vaslui).

Un alt anotimp pretabil la  feerie și mirific este  sezonul sau anotimpul pimăverii. Și pe acest anotimp s-au  centrat mulți  pictori. Aici, feeria, pitorescul și mirificul au produs în colaborare efecte suprarealiste cu ajutorul luminii solare al pâlcurilor de verdeață care simbolizează grădina, al drumurilor care şerpuiesc vioi , formând intersecții sau delimitând satele de câmpii și păduri, ori ocolind formele de relief cu geometrii regulate, de cele mai multe ori de forma unor mameloane, mere sau pere. De-a lungul acestor artere se  înșiruiesc după niște taine, greu de ghicit, pâlcuri de case pitoresc colorate și luminate feeric de discul solar, generator nu numai de lumină ci și de căldura atăt de necesară ciclului vital. În a ceastă ambianță se conturează  arta naivă ( Ioana Gheorghiu Galați; Cristian Hârtie, Botoșani;Doina Maria Hlinka, Reșița Caras Severin; Vasile Mocan, Baciu, Cluj: Octavia Vizitiu, Iași; Elena Zbanț, Iași).

Și alte subiecte și-au găsit o expresie de sine stătătoare în arta naivă. Calistrat Robu, Iași și Paul Răzvan Robu, Iași au recurs la alte subiecte, primul la sfera politicului, al doilea la o călătorie cu balonul și bicicleta. Primul folosește limbajul caricaturii în forma unui expresionism figurtiv suprarealist. Al doilea  inserează în creația lor pitorescul folosind o compoziție utilizată cândva în arta religiosă : levitația și assunta (urcarea la ceruri). Oricum, toate lucrările incluse în album au fost bine selectate pentru că au un mesaj transmis prin  mijloace artistice adecvate artei naive.

Înfățișarea omenilor , mai ales  tineri,  câț există, folosește  procedee ca  disproprția  elementelor compoziționle, mirarea și candoarea în privire, gestul stângaci în mişcare, culorile intense, decorativul exagerat  în vestimentația populară  etc.

Albumul alcătuit și bine coordonat are indiscutbil o ținută  editorială și un design elevat, care împreună cu conținutul bine articulat, produc efecte estetice  și astfel  albumul în cauză, intrând în circuitul axiologic și-a atins scopul popus de organizatori.

Mihai Păstrăguș - critic de artă, UAPR, filiala  Iași

Valenţele social-estetice ale naivităţii în artă, Mihai Păstrăguş-Iaşi, critic de artă, UAPR, Filiala Iaşi

Valenţele social-estetice ale naivităţii în artă

                                    

Mihai Păstrăguş-Iaşi-critic de artă, UAPR, Filiala Iaşi

Volumul "Artişti Naivi Contemporani", editat prin grija Consiliului Judeţean Botoşani, apărut în 2016,  la Editura PIM Iaşi, având ca manager  pe Cornelia Ciobanu  şi coordonator  pe Margareta Mihlache a  valorificat inteligent şi cu multă acribie materialul oferit de Salonul de pictură naivă organizat la Botoşani la care au participat artişti din cele mai importante zone folclorice ale ţării cu creații incontestabil valoroase pentru domeniul în cauză.

Prin titlu, volumul provoacă la o succintă analiză, deopotrivă, în două direcţii: spre artist ca subiect creator, spre domeniile de exprimare, dar şi spre creaţia sa care poartă amprenta personalităţii artistului. Naivitatea, implicată în cele două planuri defineşte o realitate artistică, însă în acelaşi timp  lasă a se înţelege că ar  exista o barieră între acest gen de artă şi celelalte din zona "normalităţii". Din punct de vedere estetic lucrurile stau ceva mai nuanțat.. Naivitatea este o calitate simplă şi candidă a artistului. care se opune funciar gândirii "elaborate", potrivit unei logici artificioase generatoare de savantlâcuri, cum spuneau  eroii lui Caragiale, vizând convenţionalul

Acest  termen  a fost utlizat mai întâi de estetica europeană aproximativ din secolul XVIII, termen utilizat şi de Im. Kant, mai ales în  preocupările epocii în definirea geniului. Marele filosof va înţelege prin naivitate o explozie de sinceritate şi de omenie primară, de onestitate opusă convenţionalismului creat de elite. Şi marele poet german  Fr. Schiller se va referi la acest termen ca la  o natură în contrast  cu arta elaborată  artificial. El  va afirma că adevăratul geniu est un om naiv. Tema se va folosi frecvent în  estetica romantică a sec. XIX, de exemplu Alfred. de Musset îl va utiliza, în mod special, împotriva teoreticienilor pedanţi. Deci, din context rezultă că cei  definiţi ca naivi nu ar avea motive temeinice să se considere frustraţi de atributul "modernităţii" şi nci să se considere inferiori, doar ca studii, ori în artă nu prea contează studiile, ci vocația, de aceea învățământul de aces tip se numește vocațional

Deşi arta naivă a fost recunoscută abia în secolul XIX cu ocazia expoziţiei  vameşului Rouseau, artă naivă a existat dintotdeauna, din diferite cauze şi în mai multe straturi sociale, mai ales la copiii începători sau vârstnici cu handicapuri fizic și  psihice  şi, abia în ultimă instanţă,  la naivii rezultaţi din dificultăţi de adaptare la sistemul educativ-formativ, dar cu totul din alte cauze şi în alte expresii.

 Totuşi,  în linii esenţiale  rcunoaştem  trăsăturile artei naive printr- o serie de caracteristici: un colorit  de cele mai multe ori violent şi crud, atipic artei în general,  de obici inundat de lumină, o tendinţă exagerată de decorativism, o compoziţie  aranjată aleatoriu, fără reguli ştiinţifice, o disproporţie între elementele compoziţiei, renunţarea la legile perspectivei, tendinţa de a da un aspect pitoresc, feeric şi mirific creaţiilor, formele sunt  construite mai ales după modelele visului, paralele cu realitatea  fizică, având o semantica legată de zona campestrului, cu trimiteri  mai ales la folclor , mitologia populară şi natură.  Lucrurile sunt prezentate  nu cum sunt la modă sau în realitate, ci aşa cum le văd artiştii naivi cu particularităţile lor spirituale, mai apropiate de lumea magică a basmului.Deşi dominantă este tendinţa estetizantă, nu de puţine ori se întălnesc şi note satirice, rezultate din actul hiperbolizării.unor situaţii , obiceiuri populare sau incongruenţe la planul diegezei autorului artist.

Albumul a reuşt să cuprindă 53 de artişti, din care 25 sunt autotidacţi şi 28  cu studii artistice, realizate fie prin sistemul liceelor de artă aparţinând Ministerului Învăţământului , fie prin şcolile de artă ale Ministerulul Culturii. Autodidacţii s-au pregătit prin experienţă proprie sau de grup, intuiţie mimetică şi influenţă. Din modul cum au fost abordate temele rezultă că  au cu toţii însuşiri şi abilităţi artistice, ba chiar talent pentru o bună parte. Analiza  pune în evidenţă atât diferenţe valorice , stilistice  cât şi realizări demne de  reţinut şi plasat pe linia valorilor cu un grad avansat de perenitate. Mergând la detaliu , putem face referinţă, mai întâi, la realizările artistice în expresie picturală:

Valentina ACASANDREI - Iaşi. Creaţia sa are  mai mult note satirice, unde unele teme ca Dans ţigănesc, Bun îi vinul!, Pomul vieţii, Visătorul şi Luptătorii au,  mai mult sau  mai puţin, influenţă orientală în compoziţie şi colorit, dar se reține expresivitatea. Geta ADAM - Timiş dezvoltă tematica legată de anotimpuri cu accent pe sărbătorile iernii în reprezentările folclorului românesc bănățean, având ca lucări remarcabile:  Sorcova şi Fetiţă pictând.  Cristian BĂDILĂ - Prahova, printr-un colorit vioi  cu aliură oriental,  pune accent pe mişcarea apei transferată ca efect în zona staticului  din oraş, dar realizări de referinţă pot fi considerate Farmazoana şi Poarta Raiului. Gheorghe BOANCĂ – Iaşi  utilizează limbajul artei naive în zona basmului (Jocul ielelor), evoluează si spre satiră (Dansul ursului, Capra şi iubitul cât  şi Catedrala Neamului. Ana BOŢA- Alba construieşte compoziţii cu specific transilvane şi cu o uşoară înclinaţie spre comicul satiric (In gospodărie, Idilă,Vânătorul atenţionat ). Camelia CIOBANU - Caraş-Severin, înclinată spre o artă care foloseşte povestiri din Biblie, însă şi din folclor (Colind cu steaua, Alungaţi din Rai,, Pomul vieţii, Toamna la câmp etc,  toate  sunt de un pitoresc campestru remarcabil. Gheorghe CIOBANU - Iaşi, remarcabil componist de forme şi culori, cu o fantezie activă bogată, hiperbolizează construind un comic de fineţe şi bun simţ. este un artist care incearcă înnoirea limbajului plastic al artei naive.Lucica CIOBANU continuă cu atmosfera de basm să detalieze tema nunţii, anotimpurile, în care iarna şi primăvara aduc o prospetime de imaginaţie. Gheorghe CLIT- Bacău cultivă, cu limbajul acestei arte,  frumuseţile naturii din spaţiul campestru cu un accent special  pe poziţia animalelor în peisajul gospodăriei săteşti.. Mircea COJOCARU-Galaţi idilizează virtuţile gospodăriei săteşti, cu accent pe farmecul anotimpurile iernii şi primăverii. Mihai DASCĂLU-Bihor continuă sublinierea  specificului  valorilor transilvane cu accent pe obiceiuri cu semnificaţie morală, pe practicile săteşti, dar subliniază în arta sa şi  diversitatea în  mai multe aspece  din civilizţia rurală actuală.Teodor DUŢEI- Râmnicu Vâlcea uneşte miturile pomului vieţii cu Adam şi Eva , dându-le o explicaţie simplă şi tangibilă încărcată cu umor, cum la fel procedează cu interpretarea Tornadei în viziune proprie. Liniaritatea şi ordinea sunt teme de disciplină artistică pe care le cultivă cu bun gust.. Ana-Viorica FARKAŞ-Caraş-Severin, cu limbajul artei naïve,  cultivă iluziile visului într-o formă magică. Vasile FILIP-Caraş-Severin  aduce în prim plan bucolicul vieţii rurale, dându-i un înţeles idilic.Iona GHEORGHIU-Galaţi pune în atenţie specificul  sărbătorilor rurale şi  le dă o interpretare proprie  de bun gust (Pomului vieţii). Ana GRUNZU-Iaşi crează scene din mitologia pădurii, împletindu-le cu povestiri şi basme specific civilizaţiei satului moldovenesc. Ecaterina HAMAT-Caraş-Severin  are atenţia distribuită , la fel, spre valorile rurale, cu accent pe dragoste, practicile din gospodăriii, bucuria prilejuită de anotimpul iarnă etc.Elena HARJA-Mureş,întreţine atmosfera iluziilor legate de frumuseţea iernilor şi toamnei.. Cristian HÂRTIE-Botoşani aduce în planul atenţiei amintirile legate de viaţa frumoasă petrecută  la casa bunicilor, dar şi unele necazuri ale acestor oameni.Doina-Mariţa HLINKA-Caraş Severin cultivă frumuseţile săteşti în forme idilice cu accent pe sărbători, pe obiceiuri locale, pe bucuria copiilor prilejută de  prcticarea  unor jocuri.. Gustav Ioan HLINKA- Caraş Severin.Fantezia sa se bazează pe efectul de hiperbolizare (porumbul, ciuperca etc). Paula IACOB-Vaslui  pune accent pe diferenţa dintre frumuseţile iernii şi cele ale primăverii, pe efectul de bucurie  şi note satirice. Aranka LACZKO-Mureş  într-un limbaj pitoresc accentuează scene cu specifc local din mitologia satului ardelenesc cu specific maghiar (stropitul cu apă, servirea mesei,  dusul cailor la pârâu)etc. Maria MARGOŞ-Bacău .  Festivitatea nunţii (Hora, La coasă etc.)  constituie centrul său de interes artistic, culorile sunt temperate cu tendinţă spre echilibru.Denisa MIHĂILĂ-Timiş deschide seria picturii naive cu sens preponderent  satiric (Poetul şi muzele, Festival, Zodia taurului , Serata etc).  Deformarea optică şi coloritul carnavalesc accentuează caracterul satiric. Mariana-Carmen MIHUŢ-Arad  subliniază prin formele de relief frământat specificul anotimpurilor.Inteferenţele cromatice şi specificul iernii sunt atuurile artistei. Petru MIHUŢ-Arad suprapune peste formele de relief scene de gen cu pitoresc transilvan din obiceiurile locale.Voicu Traian MIHUŢ-Arad. Bucuria sărbătorilor pascale este integrată în natura reuşind crearea  unui farmec pitoresc.Vasile MOCAN-Cluj are marele merit să opteze în abordarile sale la teme şi motive din mitologia românească, emanând o nostalgie si nobleţe aparte, ambele trasături fiind susţinute printr-o  elaborare cu vădite influenţe bizantine (Mesagerul dac, Pasărea măiastră, Pasărea sufletului pe pomul vietii).  Mihaela-Ioana MOCANU-Buzău. Frumusetea lumii de basm cu influenţe orientale, fenomenul levitaţiei  şi coloritul recrează o lume feerică de bonton.Doina MOLDOVEANU-Galaţi satirizează lumea orientală, visul iluzionist de recoltă bogată şi frumusetea folclorului de iarnă. Costică ONUŢĂ-Vaslui,Margit OSZ-Covasna, Maria PÂNTEA- Cluj Napoca şi Gheorghe PARASCAN- Bacău aduc în atenţie scene de muncă cu caracter local, scene de viaţă rurală, dar şi anumite accente critice cu nuanțe comice. Monica PĂCURAR-Sălaj, Nicolae PĂTRU-Argeş, Catinca POPESCU- Bacău, Vasile POPOVICI-Caraş Severin subliniază, într-un stil propriu, frrumuseţea iluziilor legate de  amintirile trecutului în distracţii, obiceiuri de hrană, nunta, sărbătorile iernii, bucuria prilejuită de recoltarea produselor etc.

Cu Calistrat ROBU- Iaşi   se consolidează tendinţa artei naive de se implica în satira cu caracter social-politic. Artistul cu o imaginaţie prolifică găseşte soluţia de a ridiculiza anumite tendinţe demagogice ale unor pliticieni. În subiecte ca: Geneza, Regele nebun, Ispita,Generaţie, Apocalipsa, etc.autorul recurge la compoziţii nonconformiste, la culori de un straniu apocaliptic, la levitaţia de tip oriental pentru a reliefa cu vigoare diegeza sa ideologică, pare-se, mai mult spre stânga. Oricum, caută adevărul cu lampa lui Diogene.Paul Răzvan ROBU (fiul)-Iaşi  merge cam spre aceleaşi scopuri , dar cu mijloacele mitologiei moderne.  Fanteziile sale se înrudesc cu visul în spaţii abisale, unde formele au o semiotică maladivă. Petrică SÂNCU-Iaşi, îngroaşă rândul satiricilor exploatând mai ales sursele folclorice unde umorul neaoş ţărănesc ocupă locul de onoare. Dumitru STEFĂNESCU-Brăila continuă să folosească umorul din "Împărăţia apelor" cu povestiri pescăreşti, cu  Popasul ţiganilor, La culesul viilor, sau Cu scroafa-n copac. Cu Mihai VINTILĂ-Caraș Severin, Constantina VOICU-Bacău și Elena ZBANȚ- Iași,  se încheie seria pictorilor în expresia artei naive cu puternice înclinații satirice,  în care comicul țâșnește ca apa dintr-o fântână arteziană.: Dirijorul solitar, Insomnie în pivniță,Circul, Trompetistul,( la Petre Vintilă), Calul, Satul (la Constantina Voicu), Dimineața Sfântului Alexei ( la Elena Zbanț). Această autoare, cu un palmares foarte bogat, acentuează comicul prin inversarea perspectivei, unde totul se răstoarnă cu susul în jos, iar situațiile iau o înfățișare comică cu puternice trasături umoristice.

Sculptura naivă are o contribuție specifică și putem spune chiar originală. Aceasta apare  ca basorelief pe lemn cu figuri grupate în jurul unei teme. Și aici umorul este bogat și suculent, chiar dacă sculptorul nu are la îndemână bogăția cromatică a pictorului dea nuanța, ci doar un trunchi de lemn pe care îl explorează mergând pe direcția fibrei și dispoziției cioturilor Merită menționați: Costel IFTINCHI-Iași  cu grupurile statuare Revoluția,Sinistrații, Sat bucovinean; George MOLIN- Caraș Severin cu Robii mărului o parodie a mitului biblic Adam și Eva, Semănătoarea de dragoste, Prietenul nevăzătorului, Bucuria învierii etc.; Șerban NICOLAE-Maramureș,  cu figuri individualizate ca  Pară mălăiață, La prășit, Olar, Clopotar sau cu grupurile depersonaje, corelate tematic și stilistic Dulgheri și La fân.; Gheorghe RADU-Galați. Figurile sale puternic individualizate subliniază caractere, însușiri de vârstă, temperamente.(Bătrânul ,Bunicul, Domnișoara, Sfioasa, Înțeleptul). Costel TĂNASE-Iași.Autorul merge, în  primul rând, cu individualizarea în subliniere tipologiilor istorice ca: Vlad Țepeș , alegoria Bătrâna Românie, satira La arat cu bivolul și Care-i boul ?  aduc diversitate și subliniază rolul ironiei artistice.

Albumul aduce o notă științifică în organizarea artei naive, contribuie la îmbogățirea surselor biobibliografice în domeniu, apoi face o selecție  cu caracter axiologic, chiar dacă ordinea alfabetică a prevalat în organizarea materialului din volum. Sensurile anagogice și literar simbolice dau volumului  trăinicie la curgerea timpului.

Lansarea colecției de cărți poștale „GRIGORE VIERU –de Asociația Culturală “REGAL D’ART”

Întreaga suflare românească  a celebrat pe data de 14. februarie 2018 pe un adevărat titan al literaturii și poezii contemporane, Grigore Vieru. Acesta a trăit scriind, punând în versul său, în toată opera sa, cerul imens al eternității, simboluri de lume, o Românie întreagă, o limbă și-o mamă!

Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. Grigore Vieru s-a nascut pe 14 februarie 1935, Pererîta, judeţul interbelic Hotin, Regatul României. A fost un poet român din Republica Moldova. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani pe care o termină în 1953, scrie Independent.md.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii,,, Alarma", apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul „Tânărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe".

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice ,,Numele tău", cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: ,,Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971. În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți.

În anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină. Pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău– Hîncești-Cimislia-Basarabeanca. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.

A trecut la Domnul pe data de 18 ianuarie, la exact două zile după accident,, în urma unui stop cardiac

Cu această frumoasă ocazie, Asociația Culturală “REGAL D’ART” din Botoșani, în frunte cu doamna notar LILI BOBU, o minunată susținătoare a culturii, prietenă a poetului, a lansat inspirata colecție de cărți poștale „GRIGORE VIERU – verbul de lumină!” Admirabil proiect, care cuprinde operele mai multor artiști plastici români, printre care și Paul Surugiu-Fuego, cu tabloul său ce prezintă casa memorială a poetului Vieru din Pererâta! Iată mai jos prezentarea colecției, într-o realizare inedită, cu sprijinul fotografului Florin Petrosceac!

Primele ilustrate cu aspecte din oraşul Botoşani

http://rememberbotosani.blogspot.ro/2011/03/restituiri-imagistice-prin-intermediul.html

despre Stefan ciubotaru

primele ilustrate cu aspecte din oraşul Botoşani au apărut în ultimul deceniu din secolul XIX, destul de probabil în jurul anului 1895 *

Ştefan Ciubotaru, autorul „Monografiei oraşului Botoşani”, a fost şi posesorul unei impresionante colecţii de cărţi poştale, fiindu-i astfel relativ uşor să studieze începuturile cartofiliei la Botoşani (n. red.: cartofilia este o ramură de colecţionare ce se ocupă cu strângerea, studierea, selecţionarea şi expunerea după anumite criterii tematice, artistice sau ştiinţifice a cărţilor poştale ilustrate).

Patru serii de secol XIX

Din Monografia semnată de Ştefan Ciubotaru aflăm că prima serie de cărţi poştale a fost una destul de nefericită, caracterizată prin calitatea slabă a imaginii şi a cartonajului foto. Mai mult ca sigur, ele nu fuseseră realizate de cunoscutul Jean Bielig, ci de vreun alt fotograf local sau străin, cu scop mercantil. Ilustratele erau alb negru, iar imaginea nu cuprindea toată suprafaţa cartonului, având puţin loc pe margine pentru o eventuală corespondenţă. Pe toate se afla înscrisul „Salutări din Botoşani”, iar pe verso, cu majuscule, scria „CARTA POŞTALĂ”. În colecţia amintită se găsesc trei exemplare: Biserica Uspenia, Moara Societăţii şi Mănăstirea Agafton. Dintre ele, una singură a circulat. Dacă pe ştampila de plecare din Botoşani nu se distinge data, se vede în schimb pe ştampila de sosire: „Yassy 4 jul 900” (4 iulie 1900).

A doua serie, cu o imagine mai clară şi un carton mai bun, conţine 2 – 3 aspecte botoşănene încadrate frumos de ornamente liniare şi florale. Ştefan Ciubotaru a avut în colecţia sa două exemplare din această serie. Primul cuprinde trei vederi: Strada Liceului „Laurian”, statuia Eminescu şi strada Marchian, iar al doilea Strada Mare şi Strada Primăria. Pe verso scria „ROMANIA, CARTA POŞTALĂ”, de această dată fiind vizibile şi ştampilele de expediţie: Botoşani, 24 martie 1899 şi Botoşani, iulie 1899.

A treia serie apărută, ca şi primele, în alb – negru, are o imagine îmbunătăţită şi a fost pusă în circulaţie de Editura Librăriei „Eminescu”. În cele trei ilustrate cunoscute sunt imortalizate Calea Naţională (centrul), Şcoala Marchian cu Biserica Sf. Dumitru şi casa Manole de pe Bulevardul Mihai Eminescu. Pe verso au înscrisul „UNION POSTALE UNIVERSELLE, ROMANIA – CARTA POSTALA”.

O dată cu a patra serie apărută la finele secolului XIX, sunt puse în circulaţie şi vederi în culori, de calitate mediocră, apărute la Librăria şi Editura „A. M. Julius”. Din această serie, Ştefan Ciubotaru a deţinut în colecţie Strada Mare Botoşani; Strada Mare; Cazarma de Infanterie – Botoşani şi Grădina „Belvedere” (ultimele două în culori).

Cărţile poştale apărute într-un final de secol în care în Botoşani fiinţau nu mai puţin de 10 librării a făcut ca oraşul nostru să fie, în acele timpuri, printre primele în Moldova în ceea ce priveşte cartofilia. Dacă din fiecare serie au fost editate în jur de 200 de exemplare, putem vorbi de un total de 800 de cărţi poştale, din care azi dacă mai sunt 50.

„Explozie” de cărţi poştale în secolul XX

După 1900, numărul ilustratelor a crescut simţitor, ajungând la aproximativ 250 de imagini, 182 dintre ele regăsindu-se în colecţia Ştefan Ciubotaru. Vederile începutului de secol XX au fost editate la Bucureşti, Botoşani, Cluj şi Gherla, printre subiectele ce i-au „tentat” pe fotografi figurând Calea Naţională, Bulevardul Eminescu, liceele „Laurian” şi „Carmen Sylva”, unele biserici şi case boiereşti, grădina publică (în peste 20 de ipostaze) 

şi două vederi generale. Este păcat, aşa cum constată Ştefan Ciubotaru în monografia sa, că fotografii n-au imortalizat pe carton şi alte obiective importante ale oraşului, unele dintre ele dispărute. E vorba de Podul de piatră, Primăria veche, Teatrul Petrache Cristea, Pompieria, Grădina de vară „Maria Petrino” din lipovenime, Baia evreiască, Sinagoga mare, Teatrul şi Cinematograful „Popovici” şi „Sala meseriaşilor”. Singurul fotograf din acea vreme care a pozat oraşul a fost Eduard Huber, cel mai valoros, de altfel, din perioada interbelică, numele lui găsindu-se pe vederile ce reprezintă frumoasele case Văsescu şi J. Ciolac, precum şi Arcul de triumf ridicat în centrul oraşului în 1906, cu ocazia manevrelor regale la care a participat Regele Carol I.     

Numeroase edituri implicate

În „Istoricul cartofiliei botoşănene”, publicat în „Forumul cultural”, colecţionarul Mihai Cornaci „inventariază” tipografiile din Botoşani şi Dorohoi care au tipărit cărţi poştale, la finele secolului XIX şi început de secol XX: Tipografia „Saidman”, I.L. Bercovici, I. Reinhorn, David Segal, „Munca”, C. Schwartz, „Lumina”, F. S. Davidescu, „Viitorul”, I. M. Blaustein, „Eminescu”, Segal&Marcu, „Modernă”, A. M. Iulius. Existând o mare diversitate a cărţilor poştale editate de tipografiile locale, dar şi a celor aduse de la alte edituri cu renume din Regat, ele au început să fie foarte căutate, atât pentru corespondenţă, cât şi pentru colecţii, fiind comercializate prin cele două anticariate ale urbei.

Pledoarie pentru colecţionari

În acelaşi istoric, Mihai Cornaci face referire la nr. 31 al publicaţiei „Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor” din 10 iulie 1935, în care botoşăneanul M. Baras lansa îndemnul: „Colecţionaţi cărţi poştale ilustrate”. În articolul cu titlul amintit, M. Baras puncta: „S-a dovedit până acum de sute şi chiar de mii de ori folosul ştiinţific, educativ şi documentar al colecţionării de cărţi poştale. E drept, se pot învăţa multe colecţionând mărci, dar mai multe colecţionând cărţi poştale. Marca reprezintă o vedere minusculă, pe care trebuie s-o cercetezi cu lupa pentru a descifra ceea ce reprezintă, pe când la o carte poştală ilustrată vederea e mare, clară şi frumos executată”. Articolul a trezit un larg interes, mulţi cititori entuziasmaţi cerând lămuriri la subiect. Practica a demonstrat, în timp că majoritatea colecţionarilor au fost tentaţi să caute ilustrate cu imagini din localitatea în care s-au născut, în primul rând.

Cunoscuţi colecţionari botoşăneni

Perioada de după al doilea război mondial până în anii ’70 a fost una de stagnare pentru cartofilia botoşăneană, atât din cauza greutăţilor economice cât şi a restricţiilor impuse de regimul politic. Rememorând perioada de retrezire la viaţă a cartofiliei botoşănene, Mihai Cornaci face referire la prima expoziţie de cărţi poştale editate pentru oraşul Botoşani, realizată de Ştefan Ciubotaru în spaţiul manifestărilor culturale organizate în 1980 de Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu”. Impresionat de colecţia văzută, Mihai Cornaci a început să achiziţioneze toate „vederile” cu imagini din Botoşani, realizând, la rândul lui, un exponat cartofil sub titlul „Botoşani, oraşul meu drag”. Ulterior, o preocupare specială pentru colecţionarea de cărţi poştale despre localităţile judeţului nostru a manifestat Gheorghe Luţuc, care a realizat exponate cartofile separate pentru oraşele Botoşani şi Dorohoi, ce au fost expuse nu doar la Botoşani, ci şi în ţară.

De la expoziţii la albume

Cu ocazia primei expoziţii cartofile „Moldocart”, organizată la Botoşani în 1998, Gheorghe Luţuc, Ştefan Nicolau şi Coriolan Chiricheş au editat primul album ilustrat

color „Botoşanii de altădată”. Un alt exponat cartofil extrem de valoros, în care se regăsesc în jur de 200 de poziţii diferite, este deţinut de col. dr. Gică Mariţanu. Organizată sub titlul „Botoşani – restituiri imagistice”, colecţia sa cu imagini din Botoşani a constituit vârful de atenţie pentru vizitatori dar, mai ales, pentru specialişti, în mai multe expoziţii specializate din ţară. Alt nume de marcă al cartofiliei botoşănene este Ştefan Nicolau, iniţiatorul şi sfătuitorul, împreună cu Mihai Urigiuc,  a cartofiliştilor botoşăneni. Exponatul de bază realizat de Ştefan Nicolau „Să râdem cu cărţi poştale ilustrate” (probabil unicat la nivel naţional) a impresionat plăcut publicul şi juriul în numeroase expoziţii locale şi în ţară.   

Actuala generaţie de cartofilie botoşăneană îi are legitimaţi pe Coriolan Chiricheş, Nicolae Iosub, Mihai Cornaci, Mihai Cimpoi, Andrei Mariţanu, Ioan Siminiciana, Alina Chiricheş, Bogdan Cornaci, Viorica Hrustovici, Dumitru Bărdiţă, Gheorghe Bocan şi Gheorghe Ciotină, toţi incluşi în circuitul naţional cu exponate competente.

„Nu de puţine ori, jurii exigente au apreciat în mod pozitiv pasiunea şi strădania cartofiliştilor botoşăneni, rodul muncii lor fiind segment al cartofiliei româneşti, afirmată ca incontestabilă latură de documentare istorică pentru prezent şi pentru generaţiile viitoare”, consideră Mihai Cornaci. (Carmen Moraru, Monitorul de Botosani, Pagina de Remember)

Publicat de Crampeie de istorie botosanene la 14:21