SIBIUL LA ANIVERSAREA A 830 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARĂ

 

SIBIUL LA ANIVERSAREA A 830 DE ANI 

DE ATESTARE DOCUMENTARĂ

Orașul  Sibiu  are  o  istorie  care  urcă  dincolo  de  perioada  romană.  Actualul  teritoriu  şi  împrejurimile  localității  au  oferit  un bogat material arheologic, datând din epoca pietrei şi a bronzului, şi chiar  cîteva  urme  de  locuire  dacică.  Cele  mai  importante  sunt depozitele de bronz, adevărate tezaure, vechi de peste 3.000 de ani.  Sub actuala vatră a oraşului au fost descoperite urme foarte vechi de locuire și vestigiile aşezării daco-romane numită Cedonia.

În perioada 1141-1162, pe teritoriul actual al municipiului şi-au făcut apariţia coloniştii sași. Prima menţionare documentară a localităţii a fost făcută la 20 decembrie 1191 cu numele Cibinium, consemnată și cu alte diferite denumiri, precum Prepositus Cibiniensis (1192-1196), Prepositus Scibiniensis (1211), Villa Hermani (1223)  și Hermannstadt (1366).

Începuturile  orașului  stau  sub  semnul  colonizărilor  săsești. Colonizarea sașilor în Transilvania a fost inițiată de regele Géza al II-lea (1141-1162) al Ungariei, fiind justificată, în esență, prin rațiuni de  ordin  economic  și  militar.  Timp  de  câteva  decenii,  sarcina principală a coloniștilor germani a fost apărarea graniței Regatului Ungar  din  sudul  Transilvaniei.  Procesul  colonizării  germane  în Transilvania a continuat până spre sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul celui următor. După alte surse, primii coloniști germani stabiliți în Transilvania sunt, de fapt, unii dintre germanii care din aprilie până în octombrie 1096, participaseră la Cruciada  țăranilor, pentru  eliberarea  Sfântului  Mormânt.  Primii  coloniști  - germani (franci),  valoni  și  flamanzi  -  au  provenit  din  teritoriile  situate  în bazinele  râurilor  Rin  și  Mozela.  Populaţie  colonizată,  sașii  s-au bucurat  de  la  început  de  privilegii  din  partea regilor unguri. Fundamentul acestora l-a constituit Diploma regelui Andrei al II-lea, din  anul  1224  (Andraeanum). Privilegiul a scos populaţia săsească dintre Orăştie şi Baraolt de sub autoritatea voievodului Transilvaniei şi  a  subordonat-o  regalităţii. Teritoriul  locuit  de  saşi  a  devenit „Pământ  crăiesc”  (Terra,  quam  Saxones  Regii  inhabitat  Fundus Regius dicta), autonomie teritorial-etnică dependentă de regalitate şi condusă de un comite numit de rege. Privilegiile acordate ulterior altor comunități săsești care tindeau la modelul autonomiei sibiene (libertas  Cibiniensis),  le-au consolidat poziția în cadrul voievodatu- lui Transilvaniei. În anul 1308, sfera autonomiei saşilor s-a lărgit prin  înlăturarea  comiţilor  regali  şi  instituirea  propriilor  comiţi, urmare,  în  principal,  a  Diplomei  regelui  Andrei  al  III-lea  din  22 februarie 1291.

Primii  locuitori  ai  Sibiului  s-au aşezat în zona Oraşului de Jos, apoi, treptat, aşezarea se extinde către Oraşul de Sus.

Între 1191 și 1224, pe platoul din Oraşul de Sus s-a  construit o bazilică în stil romanic.  Sibiul  va  fi  una  dintre  „victimele”  Marii  invazii  tătaro-mongole  din  1241-1242.  Orașul  va  renaște,  și  va  începe  să  fie fortificat. Sibiul medieval a devenit o aşezare prosperă, în care se dezvoltă meșteșugurile și breslele, centru administrativ al saşilor şi cetate strategică de apărare la graniţa de sud. Primul regulament de funcţionare  al  breslelor  datează  din  1376.  Se  dezvoltă  repede comerțul  cu  Ţara  Românească  și  Moldova. 

O  altă  informație,timpurie, cu privire la folosirea armelor de foc în cetate provine din „Registrul  cu  socotelile  orașului  Sibiu”,  datată  între  anii  1372  și 1386.  În  aceeași perioadă  apar  și  primele  ateliere  specializate  în producerea acestora. Informațiile din acest Registrul sunt importante, întrucât privesc atât existența unui făuritor (armurier) de bombarde (piese de artilerie) cât și dotarea cetății Sibiu cu tunuri de dimensiuni mici, cu mare mobilitate, montate pe roți. După răscoala husiților, regele  Sigismund  de  Luxemburg  a  ordonat  ca  toate  orașele să fie înconjurate de ziduri puternice. În Sibiu, în ziduri au fost intercalate turnuri de apărare încredințate breslelor, care aveau obligația să le întrețină pe cheltuiala proprie.

Sub aspect teritorial-administrativ, sașii au avut o organizație „scăunală”  din  prima  jumătate  a  veacului  al  XIV-lea, perioada guvernării regelui angevin Carol Robert de Anjou, probabil între anii 1325-1329.  În  perioada  1486-1876  a  funcționat  Universitatea Națiunii  Săsești,  organism  politic  de  autoadministrare  al  sașilor transilvăneni constituit la ordinul regelui Matei Corvin în 1486, care a funcționat până la 1876 ca „administrație autonomă”. Universitatea Săsească, îngloba cele șapte scaune ale provinciei Sibiului: Orăştie, Sebeş,  Miercurea,  Sibiu,  Nocrich,  Cincu  și  Rupea.  La  finele secolului  al  XIII-lea se adăugascaunul Sighișoara, iar la începutul celui următor au fost alipite și cele „Două Scaune”: Mediaş şi Şeica.

Districtele Bistriţa şi Braşov aveau o administraţie proprie, dar din a doua jumătate a secolului al XV-lea îşi trimiteau reprezentanţii în Adunarea generală a saşilor (Congregaţia scăunală a celor Şapte şi Două Scaune).

În  1432  și  1437 au loc primele atacuri otomane asupra Sibiului,  care  vor continua în 1442 și doar intervenția lui Iancu de Hunedoara salvează cetatea. După ce Transilvania devine Principat sub suzeranitate otomană, capătă o autonomie specială (1541). Sibiul resimte  o  slăbire  a  comerțului,  al  cărui  monopol  este  preluat  de Poarta otomană, dar își va reveni și va prospera din secolul al XVII-lea.  La  1636 negustorii  greci au format la Sibiu prima „Companie grecească” din Transilvania. 

Pe plan politic, Sibiul este martorul unui moment memorabil al istoriei noastre, când la Şelimbăr, în 18/28 octombrie 1599 a avut loc  bătălia  dintre  Mihai  Viteazul  şi  Andrei  Bathory,  în  care principele unificator obţinea o strălucită victorie. Secolul al XVIII-lea este marcat de înlocuirea suzeranității otomane a Transilvaniei cu cea  habsburgică.  Autonomia provinciei, privilegiile nobilimii şi ale saşilor  sunt  recunoscute.  Sibiul  devine  capitala  Transilvaniei,  şi reşedinţă a  guvernatorului, sediul până în 1791.  La Sibiu,  Martin

Hochmeister  a  publicat  în  1778  primul  ziar  din  Transilvania  - „Theatralisches Wochenblatt”, deși cu o scurtă existență (1 iunie - 26 iulie  1778),  urmat  de  „Siebenbürger  Zeitung”  (1784-1787)  și  a sprijinit  și  tipărirea  cererilor  românilor:  Supplex Libellus Valachorum  (1744). Tot el a deschis prima bibliotecă de împrumut din Sibiu, în 1782. Librăria se afla în propria-i casă, pe strada Livezii nr. 261. Între anii 1787-1788 a construit teatrul orăşenesc, primul teatru stabil din țară. Economia, viaţa social-culturală şi dezvoltarea urbanistică iau amploare. În Sibiu  se  va  deschide  oficial, în 1817, Muzeul Brukenthal, creație a baronului Samuel von Brukenthal, fost guvernator al Transilvaniei, muzeu care şi-a îmbogăţit colecţiile prin donaţii şi achiziţii, ajungând la impresionantele galerii de astăzi. Primăvara popoarelor, anul revoluţionar european 1848 așază Sibiul  în  centrul  evenimentelor  pentru  emanciparea  naţională  a românilor. Dacă până atunci rolul românilor în istoria oraşului este limitat, acum Sibiul devine un centru ideologic al revoluţiei pentru români. La 8 mai 1848, după Marea Adunare de la Blaj, la Sibiu are loc conferinţa prin care este elaborat proiectul programului Adunării Naţionale. Tot aici avea sediul Comitetul Naţional ales la Blaj. La 16/28 decembrie la Sibiu se desfăşoară Conferinţa Naţională care va stabili  strategia acţiunii revoluţionare. Deşi înfrântă, Revoluţia de la 1848  a  avut  consecinţe  de  durată  pe  toate  planurile  vieţii  socio-politice din Transilvania, iar Sibiul devine centrul „vieţii naţionale româneşti”.  La 4 noiembrie 1861,  se  înființează  la  Sibiu „Asociaţiunea  Transilvană  pentru  Literatura  Română  şi  Cultura Poporului Român” (ASTRA), organizaţie care avea să joace un rol important în mişcarea de emancipare a românilor ardeleni. Pe acest fond, în vara anului 1863 încep lucrările Dietei de la Sibiu. Pentru prima  dată  în  istoria  Transilvaniei,  românii  deţineau  majoritatea locurilor. Deputaţii români şi saşi au votat Legea egalei îndreptăţiri a naţiunii  române  şi  a confesiunilor  sale,  precum  şi  Legea  pentru folosirea  limbii  române  în  administraţie  şi  justiţie,  pe  principiul egalităţii cu limbile germană şi maghiară. Pe plan religios, Sibiul capătă o importanţă sporită după ce, în 1864, Andrei Şaguna reușește  să ridice episcopia Sibiului la rang de Mitropolie. 

Evoluția Sibiului va intra într-o nouă etapă după instaurarea dualismului austro-ungar  în  1867.  Preocuparea introducerii unor mijloace de transport în comun în orașul Sibiu, datează încă din anul 1893,  când  s-au  pornit  discuții  oficiale  în  această  direcție.  La  8 septembrie 1905, a fost dat în folosință tramvaiul. Iluminatul public a fost preluat de administraţia locală şi a devenit permanent pe timp de seară în 1837. Orașul se dezvoltă sub auspiciile capitalismului industrial,  iau  ființă  o  serie  de  fabrici  precum  Rieger  (ulterior Independența), fabrica de pielărie (ulterior 13 Decembrie), fabrica de cântare (ulterior Balanța) și altele. Tot în această perioadă are loc şi dezvoltarea  Sibiului  într-un  centru  financiar.  Saşii  înfiinţaseră  în 1841  Hermannstädter  Allgemeine  Sparkasse  („Casa  Generală  de Economii  din  Sibiu”),  cea  mai  puternică  bancă  a  lor,  elita  românească a înfiinţat Banca Albina din Sibiu, cea care avea să se extindă  în  toată  Transilvania  şi  să  devină  cea  mai  importantă instituţie de credit a românilor ardeleni.

Sibiul  va  fi  martor  al  marilor evenimente din timpul și după Primul  Război  Mondial,  al  celebrei  „bătălii  a  Sibiului”  din  2-29 septembrie 1916, pentru închiderea trecătorii Valea Oltului, apoi a epopeii naționale de la 1 Decembrie 1918. După Marea Unire, în

Sibiu  va  fi  instalat  Consiliul  Dirigent  al  Transilvaniei.  Când  în august 1940 o parte a Transilvaniei era cedată Ungariei prin Dictatul de  la  Viena,  Sibiul  a  preluat  Universitatea  din  Cluj,  în  oraș stabilindu-se o mare parte a intelectualității românești. Între ei s-a aflat și  Alexandru  Vaida  Voevod,  care  a  avut  un  rol  important  la Conferința de pace de la Paris în 1919-20, în memoria căruia s-au ridicat în Sibiu două monumente.

Perioada comunistă a înscris orașul Sibiu pe harta marilor centre industriale ale țării, a centrelor universitare și culturale, orașul devenind,  prin  reforma  administrativă  din  16 februarie 1968, municipiu și reședința județului cu același nume. Totodată, Sibiul a intrat  de  la  început  în  vâltoarea  revoluției  anticomuniste  din decembrie 1989, fiind declarat ulterior oraș martir.    Orașul  se  prezintă  astăzi  ca  un  important  centru  cultural, industrial și academic, înscris pe harta atracțiilor turistice mondiale, fiind și cel dintâi oraș din România care a intrat în rândul capitalelor culturale europene (2007).

Prof. univ. dr. Gheorghe Bichicean