Festivalul "Cântecului, Jocului, Portului Popular si Mestesugurilor" ediţia a VIII-a.Botosani, 2-4 august 2013

Mesterii populari participanti la deschiderea Targului

Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Botosani, sub egida Consiliului Judetean Botosani si cu sprijinul Primăriei Botosani, a organizat în perioada 2-4.august 2013, Festivalul "Cântecului, Jocului, Portului Popular si Mestesugurilor" ediţia a VIII-a.

Manifestarea a inclus la fel ca şi în celelalte ediţii  "Târgul Meşterilor Populari" meşteri populari sosiţi din judeţele Moldovei dar şi din: Bistriţa Năsăud, Prahova, Harghita, Covasna, Maramureş şi Mureş, Festivalul de Coregrafie        ,,Vasile Andriescu” si Festivalul Fanfarelor, orchestrele de  fanfare venite din Mileanca, Hudești, Cordăreni, Cândesti, Suhărau şi  fanfara Palatului Copiilor.

Deschiderea oficială a avut loc vineri, 2 august 2013 ora 13 pe Pietonalul Unirii, unde au participat Costică Macaleţi, prefectul Judeţului Botoşani, Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani,

Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Botoşani,

Traian Apetrei, directorul Teatrului           ,,Mihai Eminescu" Botoşani, un reprezentant al Primăriei

La deschiderea Festivalului doamna Elena Vaşcă a adresat mulţumiri participanţilor de la Consiliul Judeţean, Prefectului, Primărie, Centrului de Creaţie iar spectatorilor să se bucure de spectacol şi de artă meşteşugărească. 

Festivalul Fanfarelor a debutat cu o paradă, care a parcurs traseul Casa Tineretului, Marchian, Nicolae Iorga, Calea Naţională, Cuza Vodă, Pietonalul Unirii, iar pe scena amplasată pe Pietonalul Unirii fiecare orchestră a oferit un spectacol.

Costică Macaleţi , prefectul judeţului a declarat:

    ,, Bun venit meşterilor populari botoşăneni şi din celelalte judeţe, la Botoşani. Aţi venit la Botoşani, care este plin de tradiţii şi de cultură şi am speranţa şi sunt convins că o să vă simţiţi bine aici la Botoşani.

      Iată că festivalul este la a opta ediţie, nu ştiu dacă este domnul profesor Ion Ilie aici, aş vrea să-i mulţumesc pentru faptul că a iniţiat acest festival. Am întâlnit oameni de cultură botoşăneni veniţi aici la târg, meşteri populari care au fost şi la alte ediţii şi sper ca acest târg să reînnoiască în inimile noastre dorinţa de tradiţie"

“Sunt alaturi de dumneavoastră. Este important pentru Botosani să organizăm târguri cu mesteri populari, pentru ca traditia noastră trebuie cât mai mult să o aducem in atentia botosănenilor. Am fost, voi fi alături de dumneavoastră, vom sustine financiar si moral toate activitătile culturale pentru botosăneni”, a spus presedintele CJ Botosani, Florin Turcanu.



Domnul Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură,  Cultelor şi

Patrimoniu Botoşani, a declarat: 

,,Iată un prilej frumos de-a ne reîntâlni la această manifestare tradiţională la Botoşani. Apreciez activitatea Centrului de Creaţie şi Tradiţii Botoşani, care promovează în afara judeţului arta meşteşugărească nu numai la noi acasă. Aşa cum a spus domnul prefect, vreau să mulţumesc şi eu domnului profesor Ion Ilie pentru desfăşurarea celor şapte ediţii a acestui festival. Doresc să urez noi conducerii, să aibă aceaşi abilitate să găsească suport financiar şi moral al finanţatorului Consiliului Judeţean şi de-a pune în valoare împreună cu specialiştii de la Centrul de Creaţie Botoşani. Vreau să vă transmit din partea domnului fost viceprimar Iliuţă salutul dumnealui, a avut şi el un aport în organizarea acestui târg din partea Primăriei municipiului Botoşani şi trebuie să mulţumim şi Primăriei pentru faptul că oferă acest spaţiu destul de generos. Domnul Iliuţă m-a rugat pe mine să transmit acest mesaj întrucât meşterii au avut în primăvară o mică rugăminte la domnia sa a reuşit să o rezolve”.

,,În primul rând ţin să vă mulţumesc tuturor pentru prezenţa dvs.In al doilea rand, mă bucura enorm ca ati optat pentru acest regal folcloric.Spun regal folcloric deoarece acest Festival  al cântecului, jocului, portului popular şi meşteşugurilor ediţia a VIII-a care se va desfăşura pe Pietnonalul Unirii în perioada 2-4 august 2013, conţine contine trei componente:Târgul meşterilor populari, Festivalul fanfarelor cu participarea fanfarelor din Hudeşti, Cordăreni, Cândeşti, Fântânele Suceava şi Palatul Copiilor Botoşani şi Festivalul coregrafic Vasile Andriescu.

Mulţumesc tuturor meşterilor veniţi de departe din zone etnografice de referinţă sau din regiuni importante ale ţării.

M-aş bucura ca membrii comunităţii să se bucure pentru că în fiecare an beneficiază de acest decupaj etnografic care priveşte identitatea noastră naţională. Acest decupaj etnografic nu poate fi comparat niciodată cu un peisaj geografic.

Dvs veţi avea posibilitatea să vă încântaţi văzul şi auzul.

Vă mulţumesc! a declarat Margareta Mihalache, referent etnograf in cadrul Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Botosani

“Mesterii populari care si-au anuntat participarea sunt  membri ai Asociatiei Mesterilor Populari din Moldova si provin din zone etnografice de prestigiu: Neamt, Suceava, Iasi, Vaslui si Botosani. Bineinteles ca la zonele amintite se vor adauga mesteri  si din alte regiuni ale tarii:Maramures, Harghita, Covasna, Prahova, Mures si Bistrita-Nasaud. Profilul targului se va constitui nu numai  pe  exemplificarea   mestesugurilor traditionale prin intermediul expozitiilor cu vanzare ,ci si prin acele  ateliere de lucru care se vor derula timp de trei zile pe Pietonalul Unirii. Amintim ca toate acestea vor da posibilitatea vizitatorilor să cunoască tehnica tesutului la stative, tehnica modelării lutului la roată sau a prelucrării lemnului cu ajutorul uneltelor. Nota aparte va fi dată de acele expozitii care depăsesc mestesugul traditional spre a se integra in arta populara”, a spus Margareta Mihalache, referent etnolog la Centrul de Creație Botoșani.la botosani News

Activitatea remarcabilă a profesorului, dirijor, compozitor Gheorghe Cojocariu- articol scris cu ocazia lansării cărţii în momoria sa-Botoşani 2013.

   

Gheorghe Cojocaru, care a încetat din viaţă în 2002, a fost profesor de muzică la Liceul Pedagogic din Botoşani timp de 30 de ani, dirijor al corului şcolii, al coralei “George Enescu” pe care a înfiinţat-o şi al corului bărbătesc din Flămânzi, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi a susţinut de-a lungul carierei sale peste 270 de concerte.          Născut în Corjăuţi – Pomârla, la 27 aprilie 1928, Gheorghe Cojocaru a dat examen la Conservatorul din Iaşi în 1949. Deoarece din 1948 se constituise un nucleu anticomunist în Pomârla, din care făcea parte şi compozitorul, în primul an de studenţie nu a ezitat să împartă manifeste. Urmarea? La 11 iulie 1950 a fost arestat. Procesul a avut loc pe 22 februarie 1951, închisoarea militară din Roman'Iaşi şi Gheorge Cojocaru a primit o condamnare de cinci ani. 

  Astfel a pătruns în lumea de după gratii, fiind prin Jilava, Piteşti, Constanţa, Gherla, Aiud, iar în 1956, pe 6 iulie, este eliberat. Lupta cu viaţa abia acum începea. 

  A-şi găsi un loc de muncă părea imposibil şi, totuşi, după ce este contabil în comuna Şanţ, paznic la Trustul minier din Valea Vinului, revine în 1957 în Moldova şi pînă în 1963 este angajat al Ansamblului “Ciprian Porumbescu” din Suceava. 

  A reluat cursurile Conservatorului în 1962. În anul 1980 a înfiinţat Societatea muzicală „George Enescu”, pe lângă care şi-a desfăşurat activitatea Corala „George Enescu” Botoşani, cu care a susţinut peste 70 de concerte corale. 

   Timp de nouă ani, în perioada 1972 – 1981, corul de elevi de la Liceul Pedagogic a susţinut anual câte un concert coral în Bucureşti, la Ateneul român, la Academia „Ştefan Gheorghiu” şi la Sala Palatului. Din 1981 seria concertelor la Bucureşti a fost continuată cu corala „George Enescu”. Fonoteca radioului păstrează aproximativ 90 de lucrări înregistrate cu cele două formaţii ale sale: corul Liceului Pedagogic din Botoşani şi Corala „George Enescu”.Dirijorul Gheorghe Cojocaru a colaborat cu Filarmonica din localitate, realizând peste 50 de concerte vocal-simfonice, în care au fost interpretate „Fantezia pentru pian, cor şi orchestră” de Ludwig van Beethoven, cantata „Aurora” de George Enescu, „Oratoriul Eliberării” de Radu Paladi, opera „Luceafărul” de Nicolae Bretan, „Cantata Cafelei” şi „Cantata Ţărănească” de Johann Sebastian Bach, „Simfonia a noua” de Beethoven. Cu Teatrul “Mihai Eminescu“ din Botoşani a realizat mai multe spectacole, cu restituirile “Emmi“,“Histrios“,“Decebal“,“Mureşanu“ şi “Visul meu de fier“, pentru care a scris muzica de scenă. 

     A existat şi o colaborare cu Teatrul de păpuşi “Vasilache“, Gheorghe Cojocaru compunând muzica de scenă la piesa “Ana“ de Ion Puiu Stoicescu. 

   Premiile şi distincţiile care să reliefeze munca şi talentul profesorului şi dirijorului Gheorghe Cojocaru n-au întârziat să apară. Astfel, Gheorghe Cojocaru a obţinut titlul de profesor evidenţiat în anul 1972, Ordinul Meritul Cultural, clasa a III-a, în 1974, Premiul Uniunii Tineretului Comunist – laureat al Concursului cântecului politic pentru tineret şi studenţi, ediţia a III-a, 1979. 

   Premiul “Caietelor botoşănene“ i-a fost decernat în anul 1983, pentru creaţie şi interpretare muzicală, cu volumul de coruri „La steaua…” (zece coruri pe versuri de Mihai Eminescu), fiind considerat “primul care întocmeşte o asemenea culegere, pentru muzica corală“. (Augustin Z.N. Pop, profesor universitar, doctor docent, în Cuvîntul de început al volumului “La steaua – 10 coruri pe versuri de M. Eminescu”) >Gradul I didactic l-a susţinut în anul 1980, cu lucrarea “Folclor muzical din judeţul Botoşani“. 

   Apărută ulterior prin sprijinul Editurii Geea din Botoşani, cartea beneficiază de o prefaţă semnată de Gheorghe Ciobanu şi de un cuvânt înainte realizat de prof. univ. Emilia Comişel, care a precizat că “acest volum este menit să contribuie la o mai bună cunoaştere a spiritualităţii poporului nostru, a valorilor artei sale orale, a unităţii sistemului folcloric, sistem deschis capabil de înnoire şi îmbogăţire continuă, dar păstrîndu-şi elementele esenţiale, fundamentale”. De asemenea, cartea a fost distinsă cu Premiul I la faza republicană a Festivalului Naţional “Cântarea României“.

    În iulie 1980, profesorul Gheorghe Cojocaru obţine o specializare, ca dirijor de cor, la Institutul Naţional de Educaţie Populară.Cu Corala “George Enescu“ şi cu corul Liceului Pedagogic, Gheorghe Cojocaru a obţinut multe rezultate meritorii, dintre care menţionez Premiul Special al juriului, la Festivalul coral “Tinereţe, ani de aur“, ediţia I, Tulcea,aprilie, 1980, Premiul Special al juriului la Concursul “Ciprian Porumbescu“ dela Suceava, în octombrie, 1980, Premiul I şi titlul de laureat la Festivalul Naţional “Cântarea României“, faza republicană, ediţia 1981, Premiul I şi titlul de laureat la concursul de interpretare “Dumitru Georgescu Kiriac“, ediţia a VII-a, aprilie, 1982, Trofeul Concursului “Ion Vidu“, Lugoj, decembrie, 1982.Activitatea sa dirijorală a început încă din anul 1947, pe când era elev la Liceul “Anastasie Başotă“ din comuna Pomârla, judeţul Botoşani. În anul 1988 a sărbătorit 40 de ani de activitate, primind diplome de la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi de la Consiliul Cultural.Activitatea sa artistică s-a îndreptat către dirijatul coral, pe parcursul anilor având o susţinută prezenţă în acest domeniu. 

    Timp de doi ani (1947 – 1949) a dirijat corul liceului “Anastasie Başotă“ din Pomârla, după care a fost corist în corul Conservatorului “George Enescu“ din Iaşi, avându-l ca profesor şi dirijor pe Ion Vicol. 

    În perioada 1956-1957 a înfiinţat şi dirijat un cor de cameră în localitatea Valea Mare, comuna Sanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, urmând ca între 1957 şi 1963 să ocupe funcţia de corist – tenor la Anasamblul de Cântece şi Dansuri “Ciprian Porumbescu“ din Suceava, fiind în acelaşi timp corepetitor de cor şi profesor de teorie şi solfegii. 

    În perioada 1963 – 1968 a dirijat în Suceava zece coruri: de la Şcolile generale nr. 1, 2, 3, 5 şi 6, şi corurile mixte de la Liceul “Ştefan cel Mare“, de la Combinatul de Celuloză şi Hârtie, al Depoului C.F.R., al P.T.T.R. – regiunea Suceava şi al Băncii de Stat Suceava.

     Între 1968 şi 1990 a înfiinţat şi a dirijat corul Liceului Pedagogic din Botoşani, corul “Mihai Eminescu“ din Ipoteşti, corala “George Enescu“, precum şi corul bărbătesc al căminului cultural din Flămânzi, la care a activat în perioada 1982 – 1986. Pe lângă acestea, a îndrumat mai multe formaţii corale din judeţul Botoşani, în cadrul festivalului “Cântarea României“ – din Dersca, Ungureni, Vlădeni, Ştefăneşti, Lunca, Hilişeu-Horea, Fundu-Herţii, Dorohoi, Săveni.

La concert: Corala ,, George Enescu"
dirijor Gh Cojocariu Atheneul Roman

    În anul 1970, pe 4 aprilie, în sala Teatrului “Mihai Eminescu“ a avut loc unul dintre concertele susţinute de corul Liceului Pedagogic din Botoşani, condus de Gheorghe Cojocaru. Prestanţa corului care a interpretat lucrări preclasice, clasice şi de inspiraţie folclorică românească a adunat o serie de aprecieri, aparţinând unor distinse personalităţi, înscrise şi păstrate în Cartea de aur a Corului Liceului Pedagogic. “Interpretarea la un înalt nivel artistic al pieselor, omogenizarea perfectă şi fineţea în piano, verva în tempoul rapid, mi-au trezit un adânc sentiment de preţuire şi stimă atât pentru membrii corului, cât şi pentru talentatul şi neobositul maestru Gh. Cojocaru“, aprecia Pavel Delion. “Vrednic şi inimos continuator al lui Posluşnicu, pe meleagurile Botoşanilor“(George Pascu – din Cuvântul său la aniversarea a cinci ani de activitate concertistică a corului Liceului Pedagogic Botoşani), Gheorghe Cojocaru a lăsat mereu “aceeaşi impresie de probitate profesională şi deosebită dragoste şi afecţiune pentru ceea ce este mai frumos pe lume – muzica “ (Ilarion Ionescu-Galaţi, Cartea de aur a Corului liceului Pedagogic)

    În concertele pe care le-a dirijat a promovat pe cât posibil creaţia muzicală românească. 

   La aniversarea a cinci ani de activitate concertistică, George Pascu sublinia programul alcătuit de Gheorghe Cojocaru, „care a început cu muzica unui făuritor de tradiţie botoşăneană şi se termină simbolic cu o compoziţie a dirijorului, Gheorghe Cojocaru”.

    Care ar fi cuvântul dirijorului? Iată ce scria el în Prefaţa Cărţii de aur a corului Liceului Pedagogic din Botoşani: „Sunt multe lucruri care, atent puse cap la cap, în timp, alcătuiesc un mozaic. Ele converg spre definirea unui destin, cu toate că nu sunt întru totul de acord cu „ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus”! Ajuns dirijor, acesta recunoaşte: „(…) am fost cu elevii mei un dirijor dificil (eu cred că nu aş fi suportat un asemenea dirijor cu un vocabular atât de „colorat”)”. 

Prof Gh Cojocariu la mormantul lui George Enescu

     Ca profesor, de-a lungul anilor, Gheorghe Cojocaru a fost îndrumător al multor botoşăneni, în realizarea lucrărilor de grad de către aceştia, însă cel mai semnificativ fapt este acela că mulţi dintre cei care l-au cunoscut au urmat mai apoi calea muzicii.Consemnări în cronicile timpului privind activitatea sa dirijorală au existat şi au fost cuprinse în ziare precum “Clopotul“ (Botoşani), “Informaţia Bucureştiului“, “Scânteia“, “Scânteia tineretului“, “Milcovul“ (Vrancea), “Steagul Roşu“ (Bacău), “Flacăra Iaşului“ şi reviste – “Muzica“, “Era socialistă“, “Contemporanul“, “Tribuna şcolii“, “Ateneu“.

      Având acces la o serie de documente păstrate din timpul vieţii compozitorului, mi s-a părut interesant să fac cunoscută o pagină, una dintre puţinele de acest fel, care face referire la marele nostru compozitor născut pe plaiuri botoşănene, George Enescu, în care Gheorghe Cojocaru concluzionează că “nu va fi departe timpul când muzicologii de pretutindeni, inclusiv istoricii noştri, vor împărţi epocile mare ale procesului de afirmare a şcolii noastre de compoziţie în două mari perioade: înainte şi după Enescu.

După concert
Maestrul D.D.Botez şi Gh. Cojocariu- Botoşani 1978

 George Enescu,Nu mi-a fost hărăzit să-l văd pe George Enescu, deşi în timp m-am apropiat de el ca de ceva ce ai nevoie în fiecare zi. 

   Atunci când Enescu dădea ultimul concert la Dorohoi – concertul de adio – aş fi putut să-l văd; dar cunoştinţele mele de la liceu, fără profesor de specialitate – la Pomârla – nu mi-au oferit ultima şansă de a-l vedea şi auzi pe Luceafărul muzicii româneşti. Poate că, pentru dragostea pe care am început să o nutresc faţă de creaţia sa începând cu opera “Oedip“ şi întorcându-mă pe firul opusurilor sale până la Rapsodii, viaţa, destinul sau poate întâmplarea mi-au dat prilejul de a-i vedea măcar mormântul, care se află în cimitirul Pierre Lachaise din Paris, unde am fost atras ca de un magnet (1980). 

     Mă gândesc la vremea când Enescu era cu vioara, bagheta în mână, ce forţă exercita asupra acelor care-l cunoşteau. Mărturisesc că mai mult tremurând am ajuns la mormântul lui simplu pe care – spre bucuria mea – am aflat 3 garoafe proaspete. Am cuprins piatra, aplecându-mă peste mormânt, îngenunchiind fără să premeditez, simţindu-mă o clipă alături de El, întorcându-mă cu El împreună la colţul nostru de ţară pe care l-a iubit cu pasiune şi de care – în acel moment – şi mie îmi era dor. Pot spune că am fost o clipă alături de întreaga măreţie a lui Enescu, apărută pentru o clipă de sub modesta şi simpla lespede pe care era încrustat ENESCO. 

    Am simţit o durere aflându-l departe de dealurile pe care le-a mângâiat cu privirea şi le-a căutat cu dorul şi dragostea-i necurmată, însă m-am resemnat oarecum lăsându-l să doarmă alături de nume ilustre: Rossini, Chopin, Balzac, Apolinaire, Hugo, Moliere, Racine, Bellini şi atâţia alţii. 

    A scrie la comemorarea din 4 decembrie de la trecerea în nemurire a lui George Enescu este o mare greutate, cel puţin pentru mine.

   S-a vorbit şi s-a scris în ultimul sfert de veac despre unicitatea geniului enescian, fără a i se releva coordonatele şi trăsăturile fundamentale caracteristice autorului Rapsodiilor române. 

     Toţi am simţit o mare greutate în a clasifica un profil atât de singular în istoria muzicii!Crescut în atmosfera severă a muzicii austriece, a ştiut să evite modele trecătoare care au bântuit Parisul la începutul secolului al XX-lea, nealăturându-se nici unei tendinţe novatoare pur experimentale, evitând aplicarea spectaculoasă a efectelor tehnice.

   George Enescu a înclinat spre sinteză, mai mult decât spre inovaţia de paradă, fapt care a contribuit la întârzierea receptării creaţiei sale şi a ocupării locului pe care-l merită în planul creaţiei universale; iată de ce avea dreptate Antoine Golea în Estetique de la musique contemporaine că “Enescu rămâne cel mai nedereptăţit compozitor al veacului XX“.Din această imposibilitate de clasificare profesională, creaţia autorului lui “Oedip“ şi-a dobândit pe măsura scurgerii anilor perenitatea. Compozitorul a ştiut să cristalizeze acele trăsături de esenţă umană şi artistică nepieritoare, a insistat pe ideile majore capabile să insufle paginilor muzicale o puternică viaţă interioară. “Singurul dintre toţi, care după părerea mea are o adevărată personalitate şi cre nu-mi dă impresia că deformează ideile ca să le facă să apară ca noi, este George Enescu. 

     În fond, după părerea mea – mărturisea profesorul Andre Gedalge despre discipolul său – el este singurul care are în adevăr idei şi suflu“. 

    S-a remarcat pe bună dreptate că Enescu a fost un tip de muzician renascentist, rătăcit în secolul atomului şi al cuceririi cosmosului. Proverbiala sa memorie, cultura multilaterală în domeniile ştiinţei şi filosofiei, dar mai ales activitatea profesională de compozitor, violonist, dirijor, pianist, pedagog etc. l-au singularizat în lumea artei moderne.În momentul când unii muzicologi străini îl socoteau pe Enescu “un vajnic ctitor din vremea Renaşterii“, un enciclopedist al secolului iluminismului, pierdut în lumea noastră, muzicologii români au scos la lumină şi alte laturi inedite ale acestui umanist. Astfel, muzeul muzicii româneşti păstrează o suită de desene şi caricaturi semnate de Enescu, ce depăşesc cu mult condiţia artistului plastic amator.

    Acest Michelangelo al muzicii româneşti a însemnat pentru mulţi prieteni, colegi de breaslă, critici muzicali, un poliinstrumentist fără egal. Există documente şi mărturii scrise ce atestă noi laturi ale muzicianului român: organist, violist, violoncelist, flautist şi cornist.

    Puţini ştiu că George Enescu nu s-a temut să apară în unele din aceste posturi -  chiar în faţa publicului din ţară şi străinătate.Toate acestea sunt virtuţi care întăresc portretul muzicianului renascentist, luminând unicitatea geniului enescian.Deşi tot mai mulţi cercetători contemporani recunosc în creatorul român un spirit de sinteză universală, totuşi George Enescu se înscrie – în primul rând – ca personalitatea de sinteză primordială a culturii muzicale româneşti.

    Nu va fi departe timpul când muzicologii de pretutindeni, inclusiv istoricii noştri, vor împărţi epocile mare ale procesului de afirmare a şcolii noastre de compoziţie în două mari perioade: înainte şi după Enescu.(Gheorghe Cojocaru)

Corul Barbatesc din Flamanzi.- Botosani

Plic ocazional filatelic - 1970-1995

,, Dirijorul Gheorghe Cojocaru şi corurile sale”, autor prof. Maria Cojocaru, soţia regretatului compozitor.

        

Marţi, 30 iulie 2013, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani a avut loc o manifestare culturală demnă de interesul botoşănenilor, dar şi pentru foştii elevi ai Liceului Pedagogic şi anume lansarea cărţii „Dirijorul Gheorghe Cojocariu şi corurile sale”, autor prof. Maria Cojocariu, soţia regretatului compozitor. 

        La acest eveniment, au participat, Costică Macaleţi, prefectul jud. Botoşani reprezentanţi ai Primăriei, cadre didactice din Suceava, Botoşani, Dorohoi, Dersca, Ungureni, oameni de cultură, dar şi copiii familiei Cojocaru : George Constantin – solist la opera din Iaşi, Bogdan-Ionuţ – lector universitar la Conservatorul ieşean şi Radu-Ovidiu – solist la opera Mannheim (Germania).Gheorghe Dolinschi (Suceava), Lili Bobu, Corneliu Drescanu, Petronela Chiribuţă, Angela Dananale. A fost acordat din partea Primăriei DIPLOMA DE EXCELENTA doamnei Maria Cojocariu pentru aportul deosebit la conservarea şi promovarea artei muzicale româneşti a Botoşaniului.

Lansarea volumului a fost însoţită de un adevărat spectacol şi prezentată de Traian Apetrei, directorul instituţiei culturale, care  a alternat într-un mod original, momentele de prezentare ale cărţii cu cele de evocare ale personalităţii fostului dirijor botoşănean.

Domnul Apetrei Trăian, a declarat: ,, Cu Bogdan, unul din băieţii familiei Gh. Cojocariu, discutam de multe ori în contradictoriu că acest fenomen Gh. Cojocariu, a fost posibil pentru că era moda acelor ani în care corurile erau preţuite, apreciate şi erau socotite a fi o valoare muzicală  cu totul deosebită.

     Veţi citi în această carte despre personalitatea profesorului Gh. Cojocariu, despre minunatele cuvinte spuse de acei de prim rang ai muzicii culte româneşti, şi despre rostul muzicii corale.

         Prin muzică ne întrebăm dacă suntem supuşi cu totul destinului sau dimpotrivă mai putem face ceva. Prin muzică ni se deschid ferestrele asupra naturii, asupra oamenilor din jur. Prin muzică înţelegem dacă viaţa este eminamente tristă, sau este deopotrivă o bucurie.

Acest fenomen nu se mai repetă fără îndoială. Activitatea profesorului Gh. Cojocariu în principiu în domeniul muzicii româneşti şi în această urbe rămâne pilduitoare.

         Era o ispită să păstrăm un moment de reculegere pentru Gh Cojocariu. O bună prietenă de a mea îmi spunea că : ,, acest moment este o odă de bucurie" Dacă preiau expresia prof. Corneliu Drescanu acesta spunea: ,, Gh. Cojocariu se află încă printre noi".

Gh. Cojocariu, a dat prin activitatea sa de peste 30 ani, generaţii de profil, elevi de la Liceul Pedagogic şi de la alte licee.

            Mii de admiratori ai muzicii corale au înţeles că şi la Botoşani, muzica prin corul format din elevi neprofesionişti poate fi apreciată şi ridicată alături de ceea ce fac profesioniştii.

           Suntem într-un moment în care Gh. Cojocariu este acolo sus şi dirijează această întâlnire, a noastră, care are drept un scenariu de câteva foi.

              Spuneam că ne înclinăm în faţa unei personalităţi  şi să spunem mai departe, dragi oaspeţi, că extragem vitalitatea, ceea ce poate fi ca model din viaţa lui Gh. Cojocariu. A dirijat multe coruri cu elevii de la licee, a cântat pe scena Atheneului Bucureşti cu mult profesionalism. Am invitat tineri în această seară pentru ca să înveţe tenacitatea, vitalitatea nemaipomenită a lui Gh Cojocariu, pentru a umple golul lăsat de dirijorul Gh Cojocariu, care a plecat dintre noi.

              Fără doamna Maria Cojocariu, compozitorul şi dirijorul Gh. Cojocariu, nu ar fi ajuns aici, omul de muzică şi performanţele domniei sale. Doamna Maria Cojocariu s-a sacrificat pur şi simplu. Putea fi o solistă de talie naţională dar, s-a sacrificat şi i-a iertat totul soţului pentru a face performanţă în muzică.

          Dacă în politică, cultură, industrie, am avea mulţi oameni ca Gh. Cojocariu, faţa lumii ar fi alta".

  

      Cartea  scrisă de doamna Maria Cojocariu conţine tabele, articole, aprecieri ale oamenilor de muzică. A pus în această carte de 500 pagini, ceea ce au spus alţii despre Gh. Cojocariu. Este o carte scrisă de o femeie, care l-a cunoscut atât de bine şi a acceptat sacrificiul pentru ca Gh. Cojocariu să strălucească. A renunţat la cariera ei muzicală în favoarea soţului şi a familiei cu 3 copii , care sunt muzicieni.
                                   http://1-cultural.blogspot.ro/search?q=doamna+prof+cojocariu

         Ea, a adunat cu meticulozitate toate articolele. Corul dirijat de Gh. Cojocariu, a cântat şi pe vârful dealului de la Stînceşti şi a fermecat muncitorimea, dar şi la Atheneul Român, unde a fost apreciat de personalităţi ale muzicii. De aceea trebuie să privim din acest unghi,  fenomenul Gh. Cojocariu, şi să observăm tenacitatea, abnegaţia, talentul uitării de sine, a spiritului muzicii. A ajutat copiii să înveţe muzică, a ştiut cum să deschidă în sufletul copiilor dorinţa de a se exprima prin muzică, să iubească muzica şi să urce pe scena Ateneului, asta însemnând performanţă.

Maria Cojocaru cu 2 fii.

Prefectul Judeţului Botoşani, Costică Macaleţi a declarat: ,, mă bucur să fiu aici, la lansarea cărţii ,,Gheorghe Cojocaru şi corurile sale” , mă bucur că aţi avut forţa necesară de a scrie despre Gh. Cojocariu şi aţi adunat în coperţile cărţii, ceea ce a făcut dirijorul, compozitorul, profesorul Gh. Cojocariu.

După spusele lui Traian Apetrei, directorul Teatrului ,, Mihai Eminescu", din Botoşani, laudatio, care le-a făcut domnia sa, nu rămâne decât să o felicit pe prof.Maria Cojocariu şi să purtăm în amintire aşa cum a fost el. Gh. Cojocariu"

http://www.botosaninecenzurat.ro/20110830-muzica-i-a-fost-crez-datorie-si-bucurie-9-ani-fara-profesorul-gheorghe-cojocariu.html
articol publicat despre Gh Cojocariu- autor Petronela Chiributa 30-08-2011/botosani necenzurat

Momentele speciale le-au constituit, evoluţiile artistice ale formaţiilor dorohoiene – grupul de dansatori de la Şcoala „Al. I. Cuza” (instructor, prof. Vasile Bradu), corul „George Enescu” (dirijor, prof. Gheorghina Guşulei) dar şi formaţia botoşăneană „Mellody”, care a obţinut, recent, Premiul special al TVR, la Mamaia, sub îndrumarea artistică a profesorilor dorohoieni Paul-Ciprian Mihai şi Constantin Dicu (coregraf)

RECURS LE ÎNȚELEPCIUNE                    LILI BOBU

,,Viaţa are sens atunci când un eventual bilanţ existenţial ar surprinde, fie şi într-o inegală cadenţă, în labirintul inextricabil de episoade triste, anoste, confuze, lipsite de orice semnificaţie şi instantanee emoţionale pozitive, constructive, care au creat premisele echilibrului şi armoniei interioare, răgaz pentru nimburi.Şi unul dintre aceste puţine momente de plenitudine şi bucurie estetică a fost cel al întâlnirii cu lumea de revelaţii a muzicii adevărate, privilegiu pe care l-am avut în calitate de membru al prestigiosului cor al Liceului Pedagogic ,,Nicolae Iorga”, formaţie zămislită cu credinţă şi dăruire de cel care şi-a conturat cu profesionalism menirea – admirabilul profesor Gheorghe Cojocariu O conştiinţă publică, o personalitate muzicală remarcabilă ce-a onorat podiumul concertistic botoşănean ca un reper absolut, mentor al atâtor generaţii de dascăli, dirijor, compozitor, autor a numeroase studii şi articole de specialitate, şi-a închinat viaţa muzicii şi destăinuirilor ei sonore, demonstrând că nu zeii au făcut muzica, ci muzica a făcut zeii(André Malraux) Ivit ca un profet,s-a tălmăcit pe sine în fiecare pagină muzicală, prin tainice corespondenţe, rotunjind un cântec şi o lume, arta sa ce a transformat rana în lumină i-a conferit o aură singulară, inconfundabilă (Georges Braque) . Lirismul a fost coordonata sa existenţială – un dirijor al tonului confesional, al dorului călător, ca o durere fără stăpân.(Doru Popovici) Profesorul Gheorghe Cojocariu a știut să zămislească în elevii săi perorațiile interioare,punându-și sufletul și spiritul în slujba devenirii lor, să-i înnobileze, să le pătrundă cromatica stărilor și mai ales să le aducă la iveală strălucirea caratelor pe care ei nici măcar nu le bănuiau, frământat de întrebarea: ce impact arhitectonic, ce tonus, ce puncte de reper ar trebui să le ofere discipolilor săi în formarea lor ca oameni și dascăli, darurile muzicii? Nu puteai să nu fii subjugat de discreţia şi magia cu care ne învăluia în muzică ,,improvizând universuri” (Emil Cioran), de tehnica fără cusur şi comunicativitatea emoţională de mare rafinament, ,,dăruindu-ne nu numai sfaturi, conţinuturi şiînvăţături, ci mai ales stări de spirit” (Octavian Paler), confirmând astfel că,,muzica este singurul extaz ieftin nepedepsit de întreaga lume” (Sydney Smith), ,,o revelație mai înaltă decât orice înțelepciune și orice filozofie” (Ludwing van Beethoven.                        Munca asiduă,tenace, aureolată de un viguros talent a adus corului victorii alese în confruntările festivalurilor naţionale şi internaţionale, precum şi recunoaşterea unanimă a virtuozităţii şi sensibilităţii interpretative, deopotrivă alint şi tumult nestăvilit, pe marile scene ale ţării, inclusiv a Atheneului Român, în studiourile de radio şi televiziune, peregrinări prin universul mirajului sonor spre punctul de reazem al fericirii cuprins în armonia înţeleaptă a artei sunetelor. Predestinat parcă doar izbânzii, în neîncetate metamorfoze de culoare sonoră, cu asemănări de timbruri îmbinate în clară şi netulburată exprimare sau în succesiune de armonii dezmierdătoare şi ritmuri pornite din năvala sufletului, corul a zugrăvit vocal destinul partiturilor creatorilor înaintaşi ai repertoriului clasic coral până la cei contemporani, într-o paletă largă componistică, riguros selectată. O reverenţă şi un omagiu celor care s-au impus indubitabil în galeria marilor compozitori (Constantin Arvinte, D.D. Botez, I.D.Chirescu, Gheorghe Cojocaru, Marin Constantin, Paul Constantinescu , Gheorghe Dima, Sabin Drăgoi, Vinicius Grefiends, Mihail Jora, D.G. Kiriac, Irina Odăgescu-Țuțuianu, Gavriil Muzicescu, Mircea Neagu, Alexandru Pașcanu, Doru Popovici, Laurențiu Profeta, Constantin Romașcanu etc) care au trezit memoria obosită a eternităţii, demonstrând că muzica este ,,o stenografie a emoţiei ”(Lev Tolstoi) şi ,,rugăciunea care se spune singură” (Cristian Bădiliţă)Și asemenea lui Lamartine, aș exclama: ,,recunoștința nu se prescrie niciodată, dacă memoria e bună și inima dreaptă.” Exuberantă, dar şi cu o gravitate solemnă, muzica ne-a răsfrânt neştirbită emoţia pe care au creat-o partiturile… Căci ,,numai în muzică, pasiunea se bucură de ea însăşi”(Friederich Nietzche). Prin muzică ,,sublimul și-a găsit loc printre noi” (Emil Cioran)… variații, arhitecturi, tăceri… în adâncul nostru existând o simfonie, o muzică tăinuită, fără a o cânta și fără a o face să fie auzită de semeni.Tumultul formidabilelor crescendo-uri prin care am trecut prin viaţă cu veridicitatea muzicii, ne-a pecetluit pentru totdeauna emoţia clipei de artă, când autoritară şi delicată, când neliniştită şi întrebătoare, înţelegând astfel că arta este cel mai scurt drum de la un om la altul, de la un om la el însuşi” (Octavian Paler), definind în acelaşi timp toate diferenţele specifice dintre om şi orice altceva” (Nichita Stănescu). Arta este o școală a moralei, scopul ei fiind acela nu de a recrea lumea, ci de a o pildui.” (George Călinescu) ,,Fără artă oare unde am îndrepta acest pământ şi pe noi înşine? Departe de toţi sorii? Nu ne prăbuşim fără încetare? Nu adie golul în faţă? Nu trebuie să aprindem felinarele ziua în amiaza mare?” (Friederich Nietzche) Să fie oare atâta tristeţe şi indolenţă în lume, ştrangulând ,,octavele” oricărei conştiinţe, încât să nu mai încapă nici măcar bucuria artei în ea. Muzica este un răspuns, căruia nu i s-a pus nicio întrebare.”

(Nichita Stănescu)
Citatele celebre, cugetările şi aforismele inserate în această rubrică de împroprietărire cu înţelepciune, o arhitectură a gândului, ,,o introducere în bunătatea timpului nostru”, vor face obiectul unui volum pentru ,,minte, inimă şi învăţătură”, intitulat sugestiv ,,Recurs la înţelepciune sau manual pentru umanizarea pustiului”, care va fi editat într-o ediţie de colecţie pentru bibliofili sub egida ASOCIAŢIEI CULTURALE  ,,REGAL D’ ART”(.Lili Bobu)http://www.luceafarul.net/poeme-in-lumina-si-culoare-21-portret-de-artist-dumitru-brodetsky

„Această carte se constituie ca un document evocator a unei personalităţi artistice – prof. Gheorghe Cojocaru, dar şi a unor formaţii corale care au adus faima judeţului nostru: Corul mixt al Liceului Pedagogic din Botoşani, Corala „George Enescu”, Corul de la Flămînzi. Ea adună fapte din viaţa artistică din judeţ, prezintă biografii, iar lucrarea se adresează tuturor celor care l-au cunoscut sau au colaborat cu dirijorul. Aduc pe această cale mulţumiri sponsorilor: Cornelia Agachi – notar, Cătălin Flutur – director firmă, Maria Tiprigan – preşedinte sindicat – învăţământ, copiilor mei, a căror implicare a fost determinantă, în realizarea acestei lucrări cuprinzătoare, care are şi o grafică de excepţie.”, a declarat pentru Dorohoi News, autoarea, prof. Maria Cojocariu