Ziua Internationala a Jazz-ului si Ziua Mondiala a Vocii la Muzeul Judetean Botosani.

Duminica, 27 aprilie, de la ora 14, Asociatia culturala Vis de Artist va sarbatori pentru a doua oara Ziua Internationala a Jazz-ului si Ziua Mondiala a Vocii la Muzeul Judetean Botosani. Evenimentul este inclus in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Tineretului 2014, propuse de catre Directia Judeteana de Sport si Tineret Botosani. Actiunea face parte din programul multianual cultural-artistic-educativ “Intalnirea de astazi” si va beneficia de prezenta a doi invitati de la Directia de Sanatate Publica si de la Directia Judeteana de Sport si Tineret Botosani.

Tot in acest week-end, reprezentanti ai Asociatiei culturale Vis de Artist au participat la Zilele Orasului Botosani, cu un microrecital de muzica usoara.

Botosani- din istoria orasului-

Din istoria oraşului Botoşani

ISTORICUL ORAŞULUI MEDIEVAL

,,Botoşanii îşi trage numele de la un Botăş, care din timpurile cele mai vechi va fi avut vreun rost prin meleagurile acestea. ,, Botăş  după N. Iorga, este pomenit în documente vechi. În  1487, Ştefan cel Mare cumpără câteva moşii de la fiica lui Băila, nepoata lui Botăş ,terenuri  pe care le-a  dăruit Mitropoliei Românul,  Familia Botăş este menţionată şi în alte documente că :Doamna Ieremia Movilă era fiica unui Botăşan. La 11 iunie 1856, un Botăş iscăleşte actul de adeziune a judeţului Dorohoi la programa Unirii.(Arhiva istorică) (Acte şi documente la istoria Renaşterii României vol III p. 547)

Cea mai veche pecete, cunoscută, a târgului Botoşani, care avea drept marcă un păun cu coadă răsfirată, poartă inscripţia : ,, Pecetea târgu Botăş”, dintr-o carte  a târgoveţilor, din 5 august 1670”.(1.)

Printre personalităţi istorice care au trecut prin Botoşani amintim:

Ştefan cel Mare în drumurile sale de la Suceava spre Hârlău şi Iaşi, a făcut popas la Botoşani. Aici a ridicat ,, în 1496, biserica Popăuţi, iar alături de aceasta se pare că a fost şi ,, curtea domnească”

Petru Rareş, care venea cu afaceri personale. ( Din cetatea noastră Botoşani, la 24 noiembrie 1552, el expediază spre vânzare porci)

La 29 iulie 1557, Alexandru Lăpuşneanu, scrie din Botoşani, că el clădeşte la Câmpulung un adăpost pentru călători

Informatiile despre rolul de ctitor jucat de doamnele si domnitele moldovene  aruncă  o lumină  nouă asupra locului femeii  in societatea  noastra medievala. Fara a fi deloc un apanaj .masculin ctitoria  putea  fi  indeplinita,  cu aceleasi drepturi  si aceleasi obligatii si de femei- semn ca in Evul Mediu romanesc femeia ocupa, din punct de vedere juridic, o pozitie aproape egala cu cea a barbatului.

Legislaţia lui Iustinian suprimase multe din limitările pe care vechiul drept roman le impunea condiţiei juridice a femeii. S-a eliminat dreptul de tutelă asupra femeii. În secolul al XVII-lea, femeia putea avea proprietăţi funciare, putea face testament, încheia un contract sau putea dona cum era –CTITORIA- exemplu:

Din vremea lui Petru Rareş, oraşul se dezvoltă. Botoşanii cu ,, ocolul” său format din mai multe sate devine apanaj al Doamnelor Moldovei, ceea ce înseamnă că veniturile sale intrau direct în caseta personală a soţiilor voievozilor. Pentru buna administrare şi strângere a acestor venituri, oraşul era condus de doi vornici dinspre ,, Doamna” ,,Doamna Elena, a avut interesul ca Botoşanii, care se numea şi Târgul Doamnei”, să progreseze, din toate punctele de vedere.. Era o femeie învăţată, cunoştea limba slavonă, care era limba diplomatică în Orient şi scria scrisorile către Sultanul Suleiman”(Magazin Istoric pentru Dacia I pag 173) A dăruit târgului Botoşani, două biserici de piatră, făcute după biserica lui Ştefan cel mare din Popăuţi. După N. Iorga., acesta crede că Doamna ar mai fi construit o biserică la Mănăstirea Doamnei, lângă Botoşani. Ea a fost considerată printre întemeietorii târgului Botoşani. Elena Rareş a ctitorit  bisericile ,, Sf. Gheorghe” (1551),   ,,Uspenia”  (1552) in Botoşani

Pictor Alexa

Despre Botoşani cităm:,, Capitala  Botoşani, este al treilea oraş, din Principat cu peste 20000 locuitori intre care sunt 647 supuşi străini, 150 de boieri, 3145 evrei, 2000 armeni, care aveau 14 biserici creştine iar evreii 10 sinagogi. Erau 3847 de case, pe strade neregulate şi murdare ceea ce nu se poate înţelege, deoarece avea un venit de 114000 lei Piaster.” ( Beschreibung der Moldau und Walachei” ed. Breslau, 1854, F. Neigebaur)

N. Iorga în volumul VII din ,, Studii şi Documente cu privire la Istoria Românilor” scrie: ,,că începând cu anul 1757, în oraşui Botoşani erau mai multe măhălăli

Mahalau Vrăbienilor, Armenilor, Târgului Nou, , Boilor, etc.”

În ceea ce priveşte activitatea Casei Obşteşti, carte Monografia Oraşului Botoşani, ne prezintă că în târgul Botoşani casele erau construite din lemn, cele mărginaşe acoperite cu paie. De multe ori cădeau jertfă focului, care mistuia oraşul. Corpul de pompieri, pe atunci de ,, tulumbagii” , care aveau pompe de incendiu ,, tulumbe”. (1.)

ILUMINATUL PUBLIC

Despre iluminatul oraşului, din monografie, ne indică că înainte de 1832, erau un număr de 9 fănaragii care aprindeau lumânări de său , înfipte în vârful unor pari. Lumânările şi fănaragii erau plătiţi de dughengiii de pe uliţă.

În 1845, oraşul Botoşani face un mare progres în iluminatul stradelor: trece de la lumânările de sâu la lămpile cu oloiu.(1.)

,,În interiorul locuinţelor ardea o flacără plăpândă a unei lumânări din ceară de albine sau din seu de animale, fixată în sfeşnice de argint, bronz, alamă, lemn, sau lut . În unele4 case lumina era produsă de opaiţe sau candele cu uleiuri”. În cazul unor evenimente, sărbători, ceremonii oficiale, se obişnuia să se facă ,, mare iluminarisire” , cu ajutorul unor butoiaşe cu păcură.

Următoarea etapă a iluminatului public a fost folosirea lămpilor cu gaz. Timp de 30 de ani iluminatul public a fost cu ajutorul lămpilor de petrol. Iluminatul electric a început în oraşul Botoşani în anul 1904.Uzina electrică de pe strada Calea Naţională nr. 28       A fost construită după planul inginerului Anghel Saligny, iar montarea celor trei grupuri Diesel a avut loc în 1912 de inginerul Dimitrie Leonida. (2.)

Prima farmacie , primii medici.

Cel dintâi medic, în Botoşani se pare că a venit în 1793, la cererea Domnitorului Mihail Şuţu, în urma solicitărilor care venea din partea târgoveţilor că nu au ,, doftor”

ACTIVITATI CULTURALE

CALEA NATIONALĂ

Strada principală, Calea Naţională, ea a purtat câteva denumiri: Drumul Dorohoiului, Drumul Hotinului, Uliţa Veche, Uliţa cea Mare sau Strada Mare. A fost atestată din 1884, cu denumirea de Şoseaua Naţională, alternativ cu Calea Naţională. Dintr-o corespondenţă a Primăriei cu serviciul Drumurilor din Iaşi, reiesă că lungimea ei era de 3830 m.Există un document care ne spune că o porţiune de 25 m în anul 1833 a fost podit cu scândură.

Calea Naţională începea din bariera Dorohoi, străbătea oraşul pe dinaintea pieţei Carol şi mergea până la capătul străzilor Vânătorilor, trecea prin faţa Teatrului  ----- până la Hală, apoi prin faţa bisericii Sf. Gheorghe şi continua la vale, spre podul de piatră, până la capătul străzii Liceului.... şi se termina la bariera Iaşului.

Pe Calea Naţională a fost Piaţa centrală a oraşului, care a funcţionat pe locul unde este Monumentul Eroilor şi purta denumirea de Piaţa Carol. În această piaţă au fost construite mese pentru produse agricole, iar pe o parte şi alta  au fost construite bărăci unde meşteşugari îşi desfăceau marfa.. Această piaţă, după primul război mondial,  a fost mutată mai spre vest unde este acum. În locul ei se găseşte acum Monumentul Eroilor, avându-l ca subiect pe legendarul căpitan Ignat din Botoşani, care a plecat pe front.

Arcul de Trimf

PRIMUL OROLOGIU IN BOTOSANI

,,În anul 1850, la data de 21 ianuarie, orologiu a privit spre pruncul M. Eminescu adus la biserica Uspenia pentru botez. Mai târziu, după 1850, orologiu a vegheat pompierii care se luptau cu incendiu care a devastat piaţa.

În 1864, Eforia a dorit ca în oraş să fie instalat un mare ornic public, ca să arate ora în patru părţi şi să bată orele şi jumătăţile.

În luna octombrie 1872, locuitorii au putut vedea şi auzii ornicul arătând ora ce era bătută de clopotul cel mare al bisericii Uspenia.

În 1878, orologiu a fost martorul incendiului care a mistuit tot în jur, inclusiv biserica Uspenia care nu a scăpat flăcări. Cu toate acestea ornicul a scăpat prin minune. În 1906 la Botoşani au avut laoc manevre militare, la care a participat şi regele Carol I. Spre a se cinsti evenimentul s-a bătut o medalie comemorativă şi s-a înălţat pe Calea Naţională, nu departe de Uspenia un mare arc de triumf. Pe sub el au defilat unităţi militare participante la manevre. Bătrânul ornic a luat parte la primul război mondial când ostaşii români plecau pe front sau veneau în oraş pentru odihnă şi refacere.  Mai târziu s-a instalat în faţa Prefecturii, azi Muzeul Judeţean, altul pe frontispiciul Liceului ,, Laurian” si al treilea la Şcoala Primară de Fete nr 2”. .

BIBLIOGRAFIE

1. Monografia Oraşului Botoşani, Artur Gorove,1926.

2. Ansamblul urban medieval, Eugenia Greceanu, 1981,

3. Monografia oraşului Botoşani, Şt. Ciubotaru, ed. Axa,1997.

CATREN UMORISTIC SPONTAN DR. LUCIA OLARU NENATI

CATREN UMORISTIC SPONTAN DR. LUCIA OLARU NENATI

…Botoșani, 24.04.2014, Sala de şedinţe a Consiliului Municipal a găzduit festivitatea de decernare a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani binecunoscutei poete Lucia Olaru Nenati. Referitor la momentul festiv de astăzi, pe tiparul epigramei lui Păstorel Teodoreanu:

 /Mi-au dat persoane competente/Un sfat ce-n minte mi-a rămas:/Dacă vorbeşti despre ,,momente”,/Nu-i cazul să vorbeşti un ceas!/, voi fi extrem de lapidar:

Reparatio in integrum!

Motto:

Onoarea este răsplata virtuţii. (Cicero)

Onoarea este poezia datoriei. (Alfred de Vigny)

,,La mulți ani!” și ‚,La mai mare!”, zânei blonde, zânei bune!

…Despre Louvrul de onoare, cu temei se poate spune-

Un Olimp inaccesibil dintr-o zonă interzisă-

Că-i lipsea… i-nad-mi-si-bil!... zâmbetul de Mona Lisă!

D.M. Gaftoneanu, Botoşani, aprilie 2014

Slujba religioasă oficiată de șase preoți împreună cu părintele protopop Lucian Leonte.BIserica Sf. Gheorghe Botoşani

Despre ctitorul acestei biserici ne vorbeşte clar inscripţia slavonă aşezată deasupra uşii de intrare a bisericii. Traducerea acestei pisanii este următoarea:
„Elena, fiică de Despot, doamna răposatului Petru Voevod, a zidit acest hram întru numele Sfântului mare mucenic Gheorghe în târgul Botoşanilor, în zilele Domnului Io Ştefan Voevod şi s-a săvârşit în anul 7049 ( 1541), luna octombrie". 

Anul este greşit în pisanie; este vorba de 7059 ( 1551). Nu poate fi vorba de 7049 (1541), deoarece Elena rămâne văduvă abia în 1546. Cel care a scris pisania a greşit semnele; a gravat semnul pentru 4 în loc de semnul pentru  Deci, acest monument istoric este ctitoria doamnei Elena Rareş din anul 1551.
Biserica „Sfântul Gheorghe" este a doua ca vechime după Popăuţi (1496) dintre cele existente astăzi în Botoşani.
A fost clădită după modelul bisericii lui Ştefan cel Mare „Popăuţi", în formă de cruce cu turnuleţ la mijloc şi cu intrare pe latura de nord. Este o construcţie de proporţii reduse. Este împodobită, cu predominarea culorilor de verde şi galben, aşezate în formă de brâie împrejurul bisericii aproape de acoperiş.
Decoraţiunea interioară a fost simplă, fără picturi pe pereţi. Pe jos era pardosită cu lespezi de piatră care au rămas până astăzi.
Prima clopotniţă a fost construită din lemn la poarta bisericii. Cu timpul, biserica a suferit unele transformări în urma reparaţiilor ce i s-au făcut, fiind încercată adeseori de focuri şi cutremure.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este declarat patronul şi ocrotitorul oraşului Botoşani. În anul 1999 cu prilejul zilei Sfântului Gheorghe s-au organizat mai multe manifestări culturale.  http://www.protbt.ro/parohii/sfghebt.htm

De hramul Bisericii „Sfântul Gheorghe” la Biserica Sfântul Gheorghe din Botoşani, enoriaşii au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoti în frunte cu părintele protopop Lucian Leonte.   La Sfânta Liturghie au participat  prefectul Costică Macaleţ , Gheorghe Sorescu vicepreşedintele Consiliului Județean, şi primarul Ovidiu Portariuc.

O parte dintre credincioşi au ascultat slujba în curtea bisericii iar alții s-au aşezat la coadă pentru a se închina la racla cu Moaştele Sfântului Gheorghe și Sfântului Mucenic Mina.

 

Pictura realizată de pictoriţa Angela Tomaselli

Legenda 

       S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mănuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. 

       Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. 

       Martorii suferințelor Sfântului Gheorhe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișândcreștinismul. 

       O dovadă a sfințeniei sale o reprezintă o minune săvârșită de Sf. Gheorghe în timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui deținut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze.    .        Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe și a soției sale.

Biserica Sfântul Gheorghe din Botoşani

Elena Doamna, soţia lui Petru Rareş, a înălţat trei biserici orăşeneşti, două în Botoşani – Sf. Gheorghe şi Ospenia – şi o lata la Suceava, Văscresenia. Acestea nua au proporţiile şi monumentalitatea celor zidite în vremuri de linişte, de Petru Rareş. Biserica Sf. Gheorghe este o clădire de mărime redusă, fără prea multe elemente decorative şi fără picturi. Este o construcţie tipic moldovenească şi se aseamănă cu biserica Sf. Nicolae din Dorohoi. A suferit mai multe restaurări, prima fiind la începutul veacului al XVIII-lea, când s-au efectuat lucrări importante din îndemnul lui Mihai Racoviţă, fapt care a dus la înscrierea sa în pomelnic, în rândul ctitorilor, alături de Ştefan Voievod, Mihai Voievod, Anastasia Doamna, Roxana Doamna, Catrina Doamna şi o altă Roxana Doamna. Aceste Doamne au făcut parte din familiile Cantacuzino, Ghica şi Racoviţă. Alte reparaţii au avut loc în 1819 suportate de autorităţile botoşănene, când i s-a adăugat o clopotniţă zidită chiar la intrarea în oraş. În 1864 i s-a adăugat veşmântăria în partea de sud a altarului, care împreună cu clopotniţa au fost înlăturate în 1911, când au avut loc cele mai importante lucrări de restaurare, sub conducerea arhitectului Ghika-Budeşti. Ctitoria Elenei Doamna este o construcţie de plan triconic, zidită din piatră brută şi cărămidă. Piatra cioplită s-a folosit doar la colţurile clădirii, la ferestre şi la contraforturi. Bazele turlei, arcadele firidelor şi ale ocniţelor sunt din cărămidă. Intrarea în biserică se face printr-o singură uşă, aşezată în zidul estic al pronaosului. Uşa este încadrată de un frumos chenar gotic, deasupra căreia se află pisania: „Elena, fiica lui Despot, doamna răposatului Petru Voievod, a zidit acest hram întru numele Sfântului marelui mucenic Gheorghe, în târgul Botoşanilor, în zilele domnului Io Ştefan Voievod şi s-a săvârşit în anul 7049, luna octombrie”. (Anul e greşit în pisanie, fiind vorba de 7059, adică 1551). Interiorul este împărţit, ca la mai toate bisericile orăşeneşti, în pronaos, naos şi altar, nu a fost zugrăvită şi nu a posedat odoare de mare preţ. După specialişti, fără a se apropia de cele mai strălucite construcţii bisericeşti din Moldova, biserica Sf. Gheorghe din Botoşani rămâne totuşi un interesant monument de artă veche românească. Curios ni se pare aspectul că această biserică a fost una din cele mai sărace din Botoşani, cu toate că se afla în centrul vechiului oraş. La începutul secolului nostru se întreţinea singură, având doar 60 enoriaşi, din care cei mai mulţi erau muzicanţi, oameni săraci. Explicaţia e simplă: împrejurul ei locuiau mulţi evrei şi armeni. La sfârşitul secolului trecut, avea ca avere doar două locuri „sterpe” (fără clădiri), unul în spatele Poştei şi altul pe care s-a construit piaţa centrală şi halele. Biserica este legată de una din primele peceţi ale oraşului ce-l reprezintă pe Sf. Gheorghe călare, omorând balaurul, sfânt ce este socotit patron ocrotitor al oraşului Botoşani. Printre primii preoţi cunoscuţi ce-au slujit la această biserică se găsesc: Ilie Economu (1815), Alexandru Urzică (1864) şi Mihai Moisiu (?). Un fapt deosebit de important în istoria bisericii şi în special al oraşului s-a petrecut în cursul anului 1997. Din cauza unor fisuri care au apărut în pereţii ctitoriei Elena Doamna, s-a simţit nevoia unei reparaţii care să prevină un eventual pericol de surpare. Cu această ocazie pereţii interiori au fost curăţiţi de tencuială până la cărămizi, urmând ca ei să fie tencuiţi din nou şi pictaţi. S-au făcut sondaje interioare la temelia bisericii care au dus la o descoperire deosebit de importantă: găsirea unei alte temelii mai veche faţă de acea din 1551, care are două etaje. Cel superior are o vechime cu peste 200 ani mai mare, iar cel inferior depăşeşte cu mult 300 ani data anului de ctitorie. Preotul paroh al bisericii, Teodor Candrea, în urma convorbirilor avute cu specialiştii care au efectuat săpăturile, a afirmat că „...s-au găsit urmele vizibile a două biserici româneşti din piatră datând din jurul secolului al XII-lea şi a celui mai senzaţional segment de existenţă a unei vechi biserici de lemn, a cărei atestare se face prin prezenţa unei bârne de stejar de 7-8 m lungime şi a unei pardoseli de piatră sub care săpăturile arheologice nu au mai continuat.” (Gazeta Creştină, anul II, nr.15/1998, p.1) Aşadar, faţă de cele arătate mai sus, se poate afirma că vechimea oraşului Botoşani (1439, prima atestare documentară), trebuie reconsiderată. Rămâne de văzut care vor fi concluziile finale ale specialiştilor în materie. S-a discutat în cercul unor istorici botoşăneni, dacă nu cumva această biserică a fost pentru un scurt timp mănăstire, aşa cum s-a vorbit şi de ctitoria lui lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Dorohoi. Descoperirea întâmplătoare a unei temelii de piatră în 1997, în partea de vest a bisericii, lângă gardu actual, a reactualizat această prezumţie. Nu împărtăşim părerea, deoarece este imposibil să nu fi rămas nici un document în care să fie menţionată mănăstirea, având în vedere că este vorba despre o ctitorie domnească importantă. Credem că, în incinta bisericii Sf. Gheorghe, se găsesc urmele unei foste construcţii de piatră, care a fost reşedinţa Doamnei Elena, a soţului ei şi a fiului său, Iliaş, el însuşi Domn. Se pune întrebarea dacă aceştia au folosit reşedinţa domnească de la Popăuţi, care era situată în afara oraşului, la o depărtare apreciabilă, sau reşedinţa domnească de la biserica Sf. Gheorghe, care era atunci aşezată în centrul târgului. Fără a avea documentarea, credem că familia Rareş a preferat să locuiască într-o clădire de piatră din apropierea bisericii, în timp ce la Popăuţi era cazată o garnizoană ce avea misiunea pazei Doamnei şi a oraşului. Cercetările arheologice, care probabil se vor face în viitor, vor aduce lumină în această importantă problemă. (Ştefan Ciubotaru – Istoria bisericii ortodoxe botoşănene)

Să-l intelegem pe acest Om cunoscut si amintit prin numele sau : ISUS

Intotdeauna de Paste lumina vine mai curată ca oricând
sau poate doar asa o simtim noi
in amintirea celui
care de mai bine de 2 milenii ne arată calea cea, 

intotdeauna, dreaptă.

Chiar dacă uneori il uităm;
chiar dacă uneori incercăm a-l ascunde in spatele unor icoane;
chiar dacă uneori nu mai ajungem până la el;
chiar daca uneori ne mai indoim de existenta sa

 printre cei care am fost pe lumea asta - si poate pe cealaltă -
nimic nu va stinge sau umbri lumina initiatică a acestor zile, 

in care iertăm si nu in ultimul rând ne impăcăm cu noi insine.

Observati ca am scris despre el cu litere mici si asta, 

pentru ca eu cred ca a fost doar un Om printre noi, 

un Om peste care
au trecut două mii de ani fără să-i simtim, 

parcă ne-am despartit de el doar de ieri 

si acesta-i adevaratul miracol !  

Că acest Om este incă viu - prin noi.

Dacă ne gândim bine, 

an de an ii serbăm nasterea la sfârsit de decembrie 

si ne intristăm pentru ridicarea sa pe crucea Pastilor 

si ne bucurăm pentru invierea sa, dintr-un mormânt. 

Iar bucuria nu vine dintr-o inviere ritualică

ci din insăsi exitenta sa continuă

si benefică in memoria si spiritul colectivitătii. 

Este cea mai mare dovadă ca a existat si există, 

in trup si suflet, 

doar pentru ca noi să intelegem măcar intr-un tarziu 

mesajul sau mesianic.

Trebuie doar să-l ascultăm - 

din când in când-  si să invătăm să-l intelegem.

Să-l intelegem pe acest Om cunoscut

 si amintit prin numele sau :
     

ISUS

Festivalul Internaţional de Satiră şi Umor „Mărul de Aur”- ediţia a XXX-a 11 - 13 aprilie 2014, Bistriţa-Năsăud

Festivalul Internaţional de Satiră şi Umor „Mărul de Aur”- ediţia a XXX-a

11 - 13 aprilie 2014, Bistriţa-Năsăud

   La secţiunea de creaţie literară, Concursul Naţional de Creaţie Literară în manuscris, pentru cele 60 de manuscrise primite, juriul, format din George Corbu - preşedinte, acad. Mihai Cimpoi, Cornel Udrea, Alexandru Oltean, Grigore Chitul, Elena M. Câmpan – membri, Virgil Raţiu – secretar a stabilit următoarea ierarhie:

Premiul I – Ioan Toderaşcu, Costeşti, Vaslui;

Premiul II – Petru Ioan Gârda, Cluj-Napoca;

Premiul III – Ioan Filimon, Alba Iulia;

Menţiuni: Dorel Mihai Gaftoneanu, Botoşani; Ioan Moraru, Galaţi; Nicolae Bunduri, Braşov; Ioan Marinescu, Cluj-Napoca; Alexandru Ţiclea, Bucureşti.

Evenimentul, ediţie de lux, a fost organizat de către Primăria Bistriţa, Centrul Cultural Municipal Bistriţa, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa şi Editura Aletheia Bistriţa.