Biserica Sfântul Gheorghe din Botoşani

Elena Doamna, soţia lui Petru Rareş, a înălţat trei biserici orăşeneşti, două în Botoşani – Sf. Gheorghe şi Ospenia – şi o lata la Suceava, Văscresenia. Acestea nua au proporţiile şi monumentalitatea celor zidite în vremuri de linişte, de Petru Rareş. Biserica Sf. Gheorghe este o clădire de mărime redusă, fără prea multe elemente decorative şi fără picturi. Este o construcţie tipic moldovenească şi se aseamănă cu biserica Sf. Nicolae din Dorohoi. A suferit mai multe restaurări, prima fiind la începutul veacului al XVIII-lea, când s-au efectuat lucrări importante din îndemnul lui Mihai Racoviţă, fapt care a dus la înscrierea sa în pomelnic, în rândul ctitorilor, alături de Ştefan Voievod, Mihai Voievod, Anastasia Doamna, Roxana Doamna, Catrina Doamna şi o altă Roxana Doamna. Aceste Doamne au făcut parte din familiile Cantacuzino, Ghica şi Racoviţă. Alte reparaţii au avut loc în 1819 suportate de autorităţile botoşănene, când i s-a adăugat o clopotniţă zidită chiar la intrarea în oraş. În 1864 i s-a adăugat veşmântăria în partea de sud a altarului, care împreună cu clopotniţa au fost înlăturate în 1911, când au avut loc cele mai importante lucrări de restaurare, sub conducerea arhitectului Ghika-Budeşti. Ctitoria Elenei Doamna este o construcţie de plan triconic, zidită din piatră brută şi cărămidă. Piatra cioplită s-a folosit doar la colţurile clădirii, la ferestre şi la contraforturi. Bazele turlei, arcadele firidelor şi ale ocniţelor sunt din cărămidă. Intrarea în biserică se face printr-o singură uşă, aşezată în zidul estic al pronaosului. Uşa este încadrată de un frumos chenar gotic, deasupra căreia se află pisania: „Elena, fiica lui Despot, doamna răposatului Petru Voievod, a zidit acest hram întru numele Sfântului marelui mucenic Gheorghe, în târgul Botoşanilor, în zilele domnului Io Ştefan Voievod şi s-a săvârşit în anul 7049, luna octombrie”. (Anul e greşit în pisanie, fiind vorba de 7059, adică 1551). Interiorul este împărţit, ca la mai toate bisericile orăşeneşti, în pronaos, naos şi altar, nu a fost zugrăvită şi nu a posedat odoare de mare preţ. După specialişti, fără a se apropia de cele mai strălucite construcţii bisericeşti din Moldova, biserica Sf. Gheorghe din Botoşani rămâne totuşi un interesant monument de artă veche românească. Curios ni se pare aspectul că această biserică a fost una din cele mai sărace din Botoşani, cu toate că se afla în centrul vechiului oraş. La începutul secolului nostru se întreţinea singură, având doar 60 enoriaşi, din care cei mai mulţi erau muzicanţi, oameni săraci. Explicaţia e simplă: împrejurul ei locuiau mulţi evrei şi armeni. La sfârşitul secolului trecut, avea ca avere doar două locuri „sterpe” (fără clădiri), unul în spatele Poştei şi altul pe care s-a construit piaţa centrală şi halele. Biserica este legată de una din primele peceţi ale oraşului ce-l reprezintă pe Sf. Gheorghe călare, omorând balaurul, sfânt ce este socotit patron ocrotitor al oraşului Botoşani. Printre primii preoţi cunoscuţi ce-au slujit la această biserică se găsesc: Ilie Economu (1815), Alexandru Urzică (1864) şi Mihai Moisiu (?). Un fapt deosebit de important în istoria bisericii şi în special al oraşului s-a petrecut în cursul anului 1997. Din cauza unor fisuri care au apărut în pereţii ctitoriei Elena Doamna, s-a simţit nevoia unei reparaţii care să prevină un eventual pericol de surpare. Cu această ocazie pereţii interiori au fost curăţiţi de tencuială până la cărămizi, urmând ca ei să fie tencuiţi din nou şi pictaţi. S-au făcut sondaje interioare la temelia bisericii care au dus la o descoperire deosebit de importantă: găsirea unei alte temelii mai veche faţă de acea din 1551, care are două etaje. Cel superior are o vechime cu peste 200 ani mai mare, iar cel inferior depăşeşte cu mult 300 ani data anului de ctitorie. Preotul paroh al bisericii, Teodor Candrea, în urma convorbirilor avute cu specialiştii care au efectuat săpăturile, a afirmat că „...s-au găsit urmele vizibile a două biserici româneşti din piatră datând din jurul secolului al XII-lea şi a celui mai senzaţional segment de existenţă a unei vechi biserici de lemn, a cărei atestare se face prin prezenţa unei bârne de stejar de 7-8 m lungime şi a unei pardoseli de piatră sub care săpăturile arheologice nu au mai continuat.” (Gazeta Creştină, anul II, nr.15/1998, p.1) Aşadar, faţă de cele arătate mai sus, se poate afirma că vechimea oraşului Botoşani (1439, prima atestare documentară), trebuie reconsiderată. Rămâne de văzut care vor fi concluziile finale ale specialiştilor în materie. S-a discutat în cercul unor istorici botoşăneni, dacă nu cumva această biserică a fost pentru un scurt timp mănăstire, aşa cum s-a vorbit şi de ctitoria lui lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Dorohoi. Descoperirea întâmplătoare a unei temelii de piatră în 1997, în partea de vest a bisericii, lângă gardu actual, a reactualizat această prezumţie. Nu împărtăşim părerea, deoarece este imposibil să nu fi rămas nici un document în care să fie menţionată mănăstirea, având în vedere că este vorba despre o ctitorie domnească importantă. Credem că, în incinta bisericii Sf. Gheorghe, se găsesc urmele unei foste construcţii de piatră, care a fost reşedinţa Doamnei Elena, a soţului ei şi a fiului său, Iliaş, el însuşi Domn. Se pune întrebarea dacă aceştia au folosit reşedinţa domnească de la Popăuţi, care era situată în afara oraşului, la o depărtare apreciabilă, sau reşedinţa domnească de la biserica Sf. Gheorghe, care era atunci aşezată în centrul târgului. Fără a avea documentarea, credem că familia Rareş a preferat să locuiască într-o clădire de piatră din apropierea bisericii, în timp ce la Popăuţi era cazată o garnizoană ce avea misiunea pazei Doamnei şi a oraşului. Cercetările arheologice, care probabil se vor face în viitor, vor aduce lumină în această importantă problemă. (Ştefan Ciubotaru – Istoria bisericii ortodoxe botoşănene)