O LUME RĂSTURNATĂ
- Cronică -
Putem
afirma cu certitudine, este o peliculă, un documentar profesionist realizat,
avându-l ca operator imagine şi la montaj pe specialistul, recunoscut deja, DUMITRU
BREHUESCU, ca realizator şi la redactare text pe referentul etnograf MARGARETA
MIHALACHE (de la Centrul Judeţean
de Conservare şi Promovare al Tradiţiei Populare), în lectura cunoscutului
actor al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani
CEZAR AMITROAIE, cu o coloană sonoră originală aleasă inspirat de
EMANUELA VIERIU, cu procesare sunet a lui VALERIU DUMITROV, cu documente puse
la dispoziţie de regretatul istoric IONEL BEJENARU, cu informaţii din studiul
arhitectei EUGENIA GRECEANU, „Ansamblul Urban Medieval Botoşani”, apărut în a
2-a ediţie sub îngrijirea consilierului Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu
Cultural Naţional, doctor în arheologie OCTAVIAN – LIVIU ŞOVAN şi de asemenea
beneficiind de consultanţa ştiinţifică a profesorului dr. GHEORGHE MACARIE de la Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, în ceea ce priveşte stilul arhitectonic al Casei
din cadrul Aşezământului SOFIAN.
Documentarul
ilustrează în prim plan monumentul de arhitectură al Botoşanilor secolului al
XIX-lea, Casa Aşezământului Sofian, construită în stil secession, de o
frumuseţe unică şi care a aparţinut familiei Neculai şi Ruxanda Sofian
(reprezentantă a Societăţii Doamnelor Române). Locuinţa, o bijuterie
arhitectonică a aşezământului la vremea construirii şi locuirii sale, a fost
lăsată prin testament de către cei doi soţi, pentru a fi folosită, ca de altfel
întregul aşezământ, ca şcoală şi cămin, ca loc de educaţie pentru copiii
orfani, act de caritate care a continuat să funcţioneze până în anul 1989 în
acest scop, şi care trecând de acest prag, abandonată şi neglijată, lăsată la
voia întâmplării, a început treptat astăzi să se ruineze, să se distrugă
dureros de rapid. E un semnal de alarmă pentru pierderea unei clădiri de
patrimoniu de o valoare incontestabilă pe care referent etnograf MARGARETA
MIHALACHE îl pune în evidenţă, îl face cunoscut, îl face auzit, la fel ca şi în
documentul premiat „S.O.S. COŞULA”, referitor la un aşezământ monahal ortodox
de perioadă medievală, care spre salvare, a primit deja prin programe accesate,
fonduri europene. De data aceasta, filmul se referă la actele de caritate ale
familiei Sofian, la grija lor pentru susţinerea copiilor orfani, a copiilor
defavorizaţi şi pentru viitoarea lor integrare socială demnă.
Paralel
cu prezentarea clădirii şi a detaliilor de interior şi exterior, de o frumuseţe
aparte odinioară, dar urâţite azi de lipsa de îngrijire, de indiferenţa celor
în drept să protejeze aceste valori ale Botoşaniului, şi de trecerea
implacabilă a timpului, pelicula prezintă ca o suferinţă a sufletului, pe lângă
cea a clădirii, şi crâmpeie de viaţă a celor neajutoraţi şi abandonaţi astăzi
de formaţiunile politice care s-au succedat la guvernare şi care nu s-au mai
gândit la latura socială a atâtor persoane de diferite vârste afectate de lipsuri,
pentru care să găsească o soluţie de trai decent.
Este
o realitate condamnabilă a perioadei contemporane, este lipsă de umanitate şi
rar mai apar implicarea şi actele de caritate care altădată ocroteau copiii,
ocroteau vârstnicii, aşa precum NECULAI şi RUXANDA SOFIAN, care au fost un
exemplu în acest sens. Impactul este puternic emoţional în totalitate şi prin
apariţia în documentar a Principesei Marina Sturza, care relativ recent la Bucureşti, în urma unei
ample acţiuni de caritate pe care a iniţiat-o, la ieşirea din spaţiul unde s-a
desfăşurat momentul de strângere de fonduri, Principesa a fost agresată violent
fizic (necesitând spitalizare) chiar de copii ai străzii, pentru care domnia sa
tocmai militase, în scopul într-ajutorării lor.
Pierderea
valorilor patrimoniale, a valorilor umane, arată în ce „lume răsturnată” trăim.
De
aceea, şi titlul dat documentarului, „O LUME RĂSTURNATĂ”, confirmă realitatea
contemporană aşa cum este, fără a fi cosmetizată, este realitatea extrem de
dureroasă a vieţii de azi, când indiferenţa şi lipsa de ocrotire atât pentru
mari valori arhitectonice, valori ale umanităţii, cât şi pentru fiinţa umană,
definesc şi caracterizează conducerea politică şi socială a timpului prezent.
De
aceea credem, NECULAI şi RUXANDA SOFIAN, privesc de sus, către „lumea
răsturnată” în care trăim, dar cu rămăşiţele fizice, îşi dorm somnul de veci,
în apropierea ctitoriei lor ortodoxe, aflate în cimitirul Pacea Botoşani,
biserica cu hramul „NAŞTEREA MAICII DOMNULUI” ridicată după proiectul
inginerului Alexandru Saint – Georges (inginer şef al Primăriei Oraşului).
Ctitoria care apare în film şi cu monumentul funerar al celor doi soţi sunt ele
însele, încă două bijuterii arhitectonice valoroase ale Botoşanilor, ale Patrimoniului
Naţional.
Prin
imaginile document pe care le prezintă şi prin întreaga realizare atentă şi cu
profesionalism, filmul merită cu certitudine, toate aprecierile, acum şi peste
timp, făcând parte deja din patrimoniul umanităţii.
S.O.S al Casei din cadrul Aşezământului SOFIAN- Botosani
S.O.S al Casei din cadrul Aşezământului SOFIAN- Botosani
S.O.S al Casei din cadrul Aşezământului SOFIAN. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu