Apariţia acestei
cărţi ,, Cu preţul banilor”, nu necesită o prezentare specială. Ea se doreşte a
fi o analiză a epopeii de după Revoluţie, când oamenii în lupta pentru
existenţă, au apucat pe drumuri diferite, să poată supravieţui, să poată să se
acomodeze schimbărilor survenite. Cu autoritatea unui bun psiholog, scriitoarea
analizează toate sectoarele vieţii sociale, dar mai ales sărăcie, îşi găsesc cu
greu calea spre viaţa adevărată.
Dezumanizarea se conturează în comportamentul unor
personaje care, după acapararea unor averi imense, profitând de cutremurul
produs de schimbarea regimului, trec spre o viaţă care îi separă de restul
lumii.
Doamna Larcu, în
jurul căreia gravitează acţiunea romanului, îşi ,, consolidează” noua viaţă cu
multă trudă şi efort. Ajunge atât de sărăcită sufleteşte, încât pierde imaginea
sărăciei lucii în care a trăit, aruncând în hăul uitării şi imaginea mamei care
a adus-o pe lume.
Aceasta din urmă
se stinge singură, bolnavă şi extrem de săracă ,, Spectacolul” desfăşurat la
înmormântarea mamei, descris în paginile cărţii,, arată cât de departe şi cât
de rătăcită este această doamnă Larcu.
Abundenţa
bucatelor, pomenile făcute în ochii lumii satului, vin să demonstreze că s-a
pierdut orice măsură a bunului simţ.
Cu mijloacele de
care dispune, autoarea urmăreşte minuţios modificările de caracter în evoluţia
personajelor sale, aşa cum un medic îşi urmăreşte pacientul care are o boală
incurabilă. Mărturia autoarei, într-o discuţie pe marginea celor cuprinse în
filele romanului rămân edificatoare: ,, Pe unii i-am dus cu grijă până la
sfârşitul lor, însă aici, în această societate neputincioasă, apar oameni pe
care societatea nu-i poate învinge şi cred că în acest lucru constă puterea
romanului, Dacă la sate, un număr de indivizi din fruntea lor anhilează
dorinţele sătenilor de muncă, de o viaţă mai bună, prin acapararea bunurilor
materiale mai de valoare şi le aruncă câte ,, o oaie slabă” şi un copac din
livadă, aşa cum se întâmplă într-o comună prosperă până atunci, în masa mare de
oameni se găsesc destui care nu se lasă pradă vieţii. În lupta cu existenţa, în
lupta cu nereuşitele lor mai curând decât
reuşitele, oamenii se întăresc, capătă rezistenţă şi nu-şi pierd din
valoarea pe care trebuie să o conţină viaţa”.
Trecută prin
întâmplări oribile, Geanina Albulescu se luptă cu toate forţele, reuşind să
reziste, mai ales după ce nemiloasa soartă încearcă să o scoată de atâtea ori
din decor. Cu toate atrocităţile ce o împresoară, ea păstrează sentimentul
matern cu sfinţenie ,, Nu te voi părăsi, fiul meu, tu ai fost părăsit o dată”-
spune mama îndurerată, căutând singură calea pe care se impunea să o urmeze.
Un alt personaj,
Durnea, scăpat din ,, gura lupului”, îşi ia soarta în mâini, luptă de unul
singur şi ajunge la liman. Frumos, nespus de bine alcătuit, acest om trece prin
toate caznele pregătite de cei bogaţi, decişi să-i anhileze: băutură, droguri,
puşcărie, foame etc, dar nu-l doboară nimic, iar alături de această dorinţă nu
apare ura, nu apare gândul greu de răzbunare asupra celor care au dorit să-l
distrugă. El are în suflet încă vie, de neatins, dragostea pentru fosta sa
soţie, Catrinel. Doreşte să-i revadă pe cei care i-au făcut mult rău, dar nu
ameninţă, nu-l marchează nici o clipă dorinţa de răzbunare. Veţi afla din
paginile cărţii că el, în în mărinimia sufletului său, îi va ajuta pe toţi acei
care i-au pricinuit necazuri. Autoarea nu prezintă un Durnea care nu-l scoate
vinovat pe moşierul Larcu că s-a
îndrăgostit de soţia lui, Catrinel. El pune o altă problemă, extrem de
delicată atunci când iubeşti, trebuie să fii bun, să ai un comportament
civilizat, să radiezi demnitate, bunătate ,, tu ce ai devenit fiară, iubindu-mi
soţia? ” În antiteză, apare dragostea inspectorului de bancă, îndrăgostit de
doamna Larcu : ,, Când te vedea, îţi dădea scaun să te aşezi, comanda apă şi
cafea”.
Aici scriitoarea,
vădind factura ei sufletească, accentuează faptul că atunci când iubeşti,
trebuie să fii bun, înţelegător, înţelept, toate acestea fiind date de iubirea
care schimbă total structura fiinţei umane. Este starea ,, cea mai de sus a
omului”- spune doamna Maria Panciuc – Bucătaru.
Din galeria de personaje surprinse în goana
lor pentru a-şi duce zilele, sunt scoşi în evidenţă şi oameni care, deşi sunt
puternic angrenaţi în lumea afacerilor, demonstrează integritatea, educaţie şi
luptă cinstit să dea sens vieţii.
Evident, nu este
neglijată nici arena politică: ,, Multitudinea de partide apărute ca ciupercile
după ploaie, avea să dea bătaie de cap celor care prin natura întâmplării erau
aproape de putere”.
În construirea
acestui imperiu de bogăţii, autoarea lasă loc tuturor relelor lumii: gelozii,
urgii, invidii, dreptul la apărare prin comiterea de crime, atrocităţi, care în
rândul oamenilor normali nu ar avea ce căuta.
Pe de altă parte,
îi mai lasă omului prins în capcanele vieţii şi posibilitatea de a putea
respira măcar câteva secunde : acel Larcu, în momentele sale de ,,saturaţie
materială”, se gândeşte la Catrinel de multe ori. Pentru Larcu, tânăra femeie
este modul lui de a exista.
Pentru doamna
Larcu, din care iubirea a dispărut ca şi cum nici nu ar fi fost, au rămas mai
mult ,, cele rele” şi doar grija ca aspectul fizic să fie păstrat.,, Ea nu ştia
că interiorul nostru ne dă ,, faţa în lume”- ne schiţează autoarea portretului
personajului său.
Sunt multe
lucruri care dau sens şi miez acestei povestiri, care din păcate sunt
adevărate, nu atât pentru frumosul nostru judeţ din Moldova, ci pentru toate
regiunile ţării. Sunt sigur că peste tot au fost aomeni deposedaţi de pământul
lor, precum moşul Gheorghe din Cristeşti, căruia i s-au arătat secerile
îndreptate spre gâtul lui, când s-a dus să-şi culeagă floarea –soarelui.
Nimic din ce s-a
petrcut aici pe aceste locuri nu era singular. Nici educaţia tineretului, nici
decăderea unor oameni sub
povara libertăţii aşteptate, nici sărăcirea sufletelor supuse unor evenimente
necunoscute şi netrăite, nu erau străine judeţelor din ţară.
Fenomenul era general, cu bune şi cu rele, din păcate mai mult cu rele. Un
singur lucru aş menţiona: scriitoarea are ceva la care ţine foarte mult şi
anume- preţuieşte familia şi crede în ea, poate şi pentru că timp de cinci
decenii a avut o familie de invidiat, aşa cum au remarcat mulţi dintre cei care
au luat cuvântul la lansările cărţilor sale.
Aici, în romanul
de faţă, am putea spune că scoate în evidenţă această dorinţă de neegalat în
sufletul ei- familia, ,, unde poţi găsi odihnă, linişte, pace în suflet şi în
trupul tău”. La un moment dat ea strânge toate forţele şi personajele ,, de
bine”, să spunem aşa, pentru a aduna familia lui Larcu N , care ,, era făcută
ţăndări” de noul mod de viaţă. Ca pe un arheolog, îl pune pe Nik Durnea, pe
care l-a înzestrat cu o încărcătură sufletească deosebită, să sape, să caute,
să analizeze minuţios şi apoi să facă rapoarte asupra celor găsite, menţionând
surprizele aduse de investigaţii.
Cartea trebuie
citită cu multă atenţie, căci în intenţia autoarei s-a dorit ca paginile să
aibă multă poezie şi călură umană. Substratul psihic al autoarei îî transferă
doamnei Larcu dragostea pentru mama care a neglijat-o o bună bucată de vreme.
Ea îşi revine, încercând să aducă reparaţii greşelilor făcute, dar stoarsă de
putere, de părerile de rău, îşi dă seama că orice ar face, este prea târziu.
Lăudând autoarea
care ne face invitaţia subtilă să nu
renunţăm la bucuriile mici, la lucrurile simple, fireşti, căci ele ne vor face
fericiţi, considerăm că pentru generaţiile viitoare, cartea va rămâne un
Document al vremurilor de după Revoluţia din 1989, şi un martor dureros la ceea
ce viaţa dorea să reformuleze în consistenţa ei la nivel de societate. Pentru
mulţi va fi un îndreptar, pentru alţii o aducere aminte pentru acele vremuri,
iar pentru foarte mulţi va fi o lecţie de istorie competent susţinută de un
profesor cu o bogată informaţi-autoarea acestui roman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu