Romanul ,,Destin amar” al scriitoarei botoşănene Maria Panciuc Bucătaru.

De curând a apărut la Editura ,,Quadrat", Romanul ,,Destin amar” al scriitoarei botoşănene 

Maria Panciuc Bucătaru. 

O carte ce ai fi tentat să spui că este ca un semnal de alarmă pentru răspunderea pe care o avem în creşterea copiilor la care le dăm viaţă.

Ne-am obişnuit să găsim în volumele elaborate de distinsa noastră botoşăneancă un ,,Cuvânt înainte”  sau un ,, Epilog”.

 În această carte nu găsim decât o dedicaţie de suflet unei doamne pe care o stimează. 

Am întrebat de ce a procedat la fel şi cu ,, Destin amar” , mi-a răspuns hotărâtă : ,, nu am vrut să duc suferinţa în zona unde cuvintele nu mai încap ”. 

Am înţeles totul din privrea doamnei Maria Panciuc Bucătaru. Cartea este un ,,ţipăt” al vieţii pentru copiii lăsaţi în voia sorţii fără părinţi, fără afecţiune, care nu-şi mai găsesc locul în viaţă de multe ori. 

Eroina romanului, o luptătoare de altfel se va întreba toată viaţa,, De ce nu m-a iubit nimeni? ”

Strigătele Viorelei din romanul ,,Destin amar" trebuie să se audă peste tot. 

Implicaţi-vă ? şi dăruiţi dragostea copiilor pe care îi aduceţi pe lume. Nu ei v-o cer! Din absenţa voastră a părinţilor, din viaţa lor, se naşte cea mai cruntă suferinţă a Pământului.

Recunoscută ca un bun psiholog autoarea ne aduce spre sufletele noastre o carte, care ne invită să avem grijă cu vieţile celor nevinovaţi.

Este o analiză pertinentă a existenţei celor fără apărare, fără afecţiune.

Vă recomandăm să vă apropiaţi cu dragoste de acest frumos volum în care veţi simţi durerea privindu-i doar numai coperta. O fată singură, prin ploaie şi vânt mereu va căuta o ieşire spre o rază de lumină.

Pe aceleaşi teme îndată îşi va face apariţia romanul ,, Viaţa ca o Casă de Toleranţă”. Aşteptăm cu mult interes şi alte cărţi semnate de prodigioasa scriitoare.

Autoarea consemnează despre valoarea mamei, despre rolul mamei în educaţiei ,, Ce importanţă colosală are sprijinul pe care-l primesc copiii din fragedă pruncie în creşterea lor. Fără afecţiunea şi grija celor mari, copiii vor creşte parelel cu lumea în care s-au născut. Se vor pomeni într-o colectivitate ce-i refuză.  Ei vor avea mereu gesturi stângace în lupta pentru adaptare”

,, Se zice că cel mai înalt sentiment uman este al mamei pentru copiii ei. Cred că aşa este. Cum vă închipuiţi altfel că ar reuşi femeile chinuite, oropsite de viaţă şi de bărbaţii lor, să-i crească mari pe cei cărora le dau viaţă?

,,Afecţiunea are efecte puternice asupra noastră, ca dovadă că lipsa ei ne dezechilibrează total. De aceea sunt uneori şocată cum pentru unele lucruri lipsite de importanţă putem îndura foarte mult. Reversul este însă plăcutul. Cu foarte puţin ne putem redresa. Dacă noi, femeile, am avea norocul să avem lângă noi parteneri care ne-ar da un pic de atenţie, mai multă, am fi mai puternice de sclavie ce ne-a fost dată numai nouă”(Autoarea Maria Panciuc Bucătaru)

.