Filarmonica Botoşani – instituţie culturală de prestigiu Aurel Dorcu

,,Viaţa culturală a oraşului nostru a fost mereu elevată în trecut, contribuind în acest sens şi marile personalităţi care au plecat în lume din aceste locuri: Eminescu, Iorga, Enescu, Luchian, Onicescu. Exemplul şi prestigiul lor au stimulat energiile creatoare. Instituţii culturale importante din oraşul Botoşani au o vechime şi o activitate meritorie de aproape două secole. Liceul

„A.T.Laurian”, creat în 1859, în primul an de domnie a lui Al.I.Cuza în Principatele Unite, s-a situat mereu în rândul celor mai importante licee din Moldova de Nord. Liceul va sărbători anul acesta 150 de ani de existenţă. Anul anterior Teatrul „Mihai Eminescu” a organizat manifestări festive la împlinirea a 170 de ani de activitate teatrală la Botoşani.Viaţa culturală s-a îmbogăţit în urmă cu mai bine de 60 de ani prin crearea Filarmonicii Botoşani. S-a datorat strădaniei şi pasiunii pentru frumosul artistic pentru muzică, al unui grup select de muzicieni, în jurul distinsului om de cultură Max Weber. Opera lor a fost şi a rămas o binefacere spirituală pentru noi. Dacă n-ar fi avut loc atunci, nu ştiu dacă s- ar mai fi produs cândva, pentru că multe oraşe însemnate din Moldova, unele poate mai civilizate decât noi, nu se bucură de prezenţa unei filarmonici. Din nou confirmarea dictonului „omul sfinţeşte locul”!

Cântul frumos, sensibil, nobil, pe care ni-l oferă de decenii filarmonica ne sensibilizează fiinţa, ne face mai buni, mai prietenoşi, mai umani. Oameni în adevăratul sens al cuvântului. Nu e posibil ca după ce ascultăm muzică de Mozart să nu fim luminoşi spirituali, mai aproape de natură, de primăvară. Şostakovici numea muzica lui Mozart „o primăvară eternă a muzicii”. Muzica lui Bach ne apropie de o viaţă spirituală caracterizată prin profunzime de gând şi sentiment, ne poartă parcă spre înălţimile spiritului, spre stele. Ascultând muzica lui Beethoven energiile noastre clocotesc parcă sub ecoul măreţiei şi al cântului său năvalnic, care ne urmăreşte continuu. Câtă visare, câtă

poezie, cât dor ne învăluie ca ecou al unei nestemate de Enescu!

Impresia produsă de muzică este şi mai mare pentru tineri, dat fiind sensibilitatea lor sporită. Îmbucurător este faptul că în ultimii ani majoritatea iubitorilor de frumos din sala filarmonicii sunt tinerii.

Programele de concert ale filarmonicii abordează toate genurile muzicale: muzică simfonică, concerte instrumentale, muzica coral-instrumentală, muzica de cameră.

Uneori filarmonica a invitat sau a primit vizita unor muzicieni de prestigiu din ţară şi de peste hotare. Dirijorii: Antonin Ciolan, Mihai Brediceanu, Iosif Conta, Ion Baciu. Muzicieni interpreţi talentaţi: Ion Voicu, Ştefan Ruha, Valentin şi Ştefan Gheorghiu, Radu Aldulescu, Vladimir Orlov, Boris Cazacu, Aurelian Ion Popa, Ivan Roncea.

Programele de concert ale filarmonicii ne-au oferit şi lucrări de o valoare excepţională: Concertul pentru două viori de Bach, Simfonia a IX-a şi Cvartetele de Beethoven, Simfonia a III-a cu orgă de Saint Saëns, Simfonia a IX-a

„Din lumea nouă” de Dvorak, Carmina Burana de Carl Orff, celebrele concerte pentru vioară şi orchestră de Beethoven, Brahms, Ceaikovski, Mendelssohn, Sibelius, concertele excepţionale pentru pian şi orchestră de Beethoven, Brahms, Ceaikovski, Rahmaninov, Concertele pentru violoncel şi orchestră de Hayden, Schumann, Dvorak.

Bucuriile muzicii oferite de filarmonică se datoresc colectivului de muzicieni profesionişti, pe care îi caracterizează talntul, seriozitatea, pasiunea.

Emil Cioran, fin cunoscător al muzicii, spunea că Dumnezeu datorează mult lui Bach. Se referea la faptul că muzica compozitorului, prin profunzimea şi înălţimea sa de gând şi sentiment, creează atmosfera proprie rugăciunii şi meditaţiei. Pentru mine, prieten constant al Filarmonicii de la înfiinţarea ei, muzica bună reprezintă cel mai minunat dar pe care Creatorul ni l-a lăsat nouă oamenilor, împreună cu credinţa. Contribuţia cântului filarmonicii contribuie în acest sens".

 Forum cultural Anul IX, nr. 4, decembrie 2009 (35)

Învăţământul românesc în context european (1850-1950)

•        Generaţia  de la 1848 a susţinut instruirea femeii,  ca  o primă necesitate  pentru   emanciparea  sa  viitoare;  astfel  în programul  revoluţiei, printre primele   măsuri   se   situa   egalizarea   învăţământului   de   ambele  sexe.

•        Proclamaţia de la Islaz 1848, prevedea, la art. 16,, instrucţie egală şi întreagă pentru românul de amândouă sexe”.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  

•        În societatea românească a secolului XIX-lea,  femeile nu aveau aceleaşi şanse  la educaţie ca şi bărbaţii. Femeia era incapabilă să-şi găsească un loc de muncă pentru a se întreţină singură.

•        Departe de viaţa publică, femeia avea de îndeplinit rolul de soţie, mamă, fiind responsabilă de treburile gospodăreşti

•        PRIMELE  SCOLI

•         

•        Femeile care nu aveau dotă sau care rămâneau necăsătorite, nu aveau nicio şansă la educaţie. În acest context au fost personalităţi feminine care s-au implicat să ajute femeia, să se dezvolte ca fiinţă umană, au fost înfiinţate şcoli de meserii, de menaj pentru a pregăti fetele în vederea căsătoriei cât şi pentru a învăţa o meserie  să devină apte să-şi găsească un loc de muncă

•        Scoala de Menaj de la Sibiu.- 1903-

•         

•        Constanţa Duncă, a fost una din persoanele care a făcut demersuri pentru a influenţa politica de stat. Astfel Reuniunea Femeilor din Braşov a deschis primele şcoli. Societăţile înfiinţate aveau în vedere activităţi de caritate pentru sprijinirea fetelor sărace, dar şi ajutorarea studenţilor şi orfanilor

Scoala de industrie Brasov -1903-
unde fetele invăţau meserii ca tesutul, broderie.

Învăţământul românesc în context european (1850-1950)

Învăţământul românesc în context european (1850-1950)

Dreptul la educaţie cuprins în constituţii pe teritoriul României de azi a fost cerut pentru prima oară, în sensul modern pe care-l cunoaştem astăzi, acela al învăţământului organizat de stat, în proiectul de constituţie al revoluţiei valahe de la 1848-1849, proiect publicat şi tradus în limba germană şi franceză la Craiova de L. Fayenza. Ceea ce s-a numit „bases de la nouvelle constitution en Walachie” decidea la art. 16 ca „înstrucţia să fie egală şi întreagă pentru tot românul de amândouă sexele”. Primul act constituţional care a impus acest drept la scara întregului spaţiu locuit de români a fost acela din 1923. La art. 24 din titlul II, „Despre drepturile românilor”, aflăm că „învăţământul este liber în condiţiunile stabilite prin legile speciale şi întrucât nu va fi contrar bunelor moravuri şi ordinei publice. Învăţământul primar este obligator. În şcolile Statului acest învăţământ se va da gratuit. Statul, judeţele şi comunele vor da ajutoare şi înlesniri elevilor lipsiţi de mijloace, în toate gradele învăţămîntului, în măsura şi modalităţile prevăzute de lege”.

Constituţia din 1952, care a înlocuit-o pe aceea din 1948, păstrează „dreptul la învăţătură” pentru întregul sistem de educaţie care este numai de stat, de la şcoală primară la universitate. Învăţământul elementar general de şapte clase este „obligatoriu şi gratuit” iar elevii şi studenţii merituoşi „din şcolile învăţământului superior, mediu şi elementar” primeau burse de Stat. Obligativitatea cunoaşterii şi învăţării limbii române dispare pentru raioanele locuite şi de populaţii de altă naţionlitate decât cea română, unde „toate organele şi instituţiile vor folosi oral şi scris şi limba naţionalităţilor respective şi vor face numiri de funcţionari din rândul naţionalităţilor respective”.

Constituţia din 1938, impusă de regele Carol al II-lea, relua în linii mari prevederile constituţiei precedente privind educaţia. La titlul II, „Despre datoriile şi drepturile românilor”, art. 21, se specifica: „Învăţământul este liber în condiţiunile stabilite prin legi speciale şi întru cât nu va fi contrar bunelor moravuri, ordinei publice şi intereselor de stat. Învăţământul primar este obligator. În şcolile statului acest învăţământ va fi gratuit”. 

Constituţia Republicii Populare Române din 1948, la titlul III, „Drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor”, sunt cuprinse libertăţi noi. Articolul 21 consfinţea în premieră faptul că „femeia are drepturi egale cu bărbatul în toate domeniile vieţii de stat, economic, social, cultural, politic şi de drept privat. La muncă egală femeia are drept de salarizare egală cu bărbatul”. În R.P.R., toţi „cetăţenii au drept la învăţătură” iar statul „asigură îndeplinirea acestui drept prin organizarea şi dezvoltarea învăţământului primar obligatoriu şi gratuit, prin burse de stat acordate elevilor şi studenţilor merituoşi”. 

Deşi „predarea limbii şi literaturii române este obligatorie şi în şcolile de orice grad” de pe teritoriul României, în circumscripţiile locuite şi de populaţii de altă naţionalitate decât cea română se va „folosi oral şi scris şi limba naţionalităţii respective sau din altă naţionalitate, care cunosc limba populaţiei locale”, în adminstraţie şi chiar justiţie.

Constituţia din anul 1952 a fost abrogată expres la data de 21 august 1965, când a fost înlocuită de un alt act constituţional.

Separat de constituţiile României moderne dintre 1850 şi 1950, dreptul la educaţie a fost stabilit de legile învăţământului din perioada amintită.

În Evul Mediu existau în ţările române patru tipuri de şcoli: mănăstireşti, episcopale (pentru rangurile înalte bisericeşti), cele pentru diaci (aveau un caracter particular) şi apoi cele străine din coloniile săseşi, ungureşti, polone etc. Pentru cei mulţi, pentru copiii prostimei, „de la trei ani în sus”, în Bucureşti de pildă, puteau merge să înveţe „catechismul la Sf. Nicolae, la Sf. Vineri şi la Sf. Sava”. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, „obligativitatea învăţământului pentru copiii prostimei nu este indicată pe cât timp are a fi, iar pentru copii de mazil (boier scos din slujbă şi supus la dări n.m.), de neguţător, şi de alte bresle de cinste, obligativitatea va fi de nouă ani, adică de la 3 la 12. Pentru feciorii de preoţi, obligativitatea va dura 17 ani, adică până la vârsta de 20 de ani”.

La cumpăna secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, pedagogia românească înregistrează un succes din perspectiva cunoaşterii şi respectării copilului. Acesta „nu mai este considerat ca om, cu aceleaşi puteri, ci i se recunoaşte specificitatea, psihologia lui specială”.

Până la 1864, în aceeaşi şcoală unde învăţau copii de mazili, neguţători şi boeri, alături de copiii prostimii, existau multe bariere. Una dintre ele era foarte prezentă în organizarea încă „aristocratică” a internatului. Astfel, „fiii de boier, numiţi alumnii, locuiau în catul de sus al internatului, fiii claselor de jos, numiţi stipendişti, locuiau catul de jos. Mâncau la două mese deosebite: alumnii în tacâmuri aduse de acasă de la ei, «în blide de faianţ sau cositor, cu faţă de masă aşternută înaintea lor, cu şervete, gărăfi de apă şi pahare de băut». Stipendiştii mâncau pe scândura goală «în strachini de lut şi cu linguri de lemn, iar apa lor sta în putina din care îşi luau de băut cu o ulcică». În clasă apoi, alumnii ocupau băncile dintâi, iar stipendiştii erau relegaţi în cele de la fund”.⁸ Aceasta era o reglementare hotărâtă prin Regulamentul Organic din 1831-1832, de când începe laicizarea învăţământului în ţările române

Între 1850-1864, Barbu Ştirbey în Muntenia şi Grigore Ghica în Moldova aduc îmbunătăţiri sistemului şcolar şi educaţiei în general, învăţământul fiind împărţit în şcoli primare, apoi colegii sau gimnazii. Şcolile primare erau de patru ani iar colegiile sau gimnaziile aveau şase ani. Urmau apoi facultăţile.

În Moldova aceleiaşi perioade, Regulamentul Şcolar din 1850 prevedea o grilă educaţională puţin diferită de aceea a Munteniei. Urmau astfel să fie în lumea rurală şcoli elementare de trei ani. Astfel de şcoli săteşti s-au înfiinţat pe moşiile mănăstireşti, dar şi pe moşiile boiereşti, „cărora nu li se mai dau hrisoave de târguri sau iarmaroace, decât după ce proprietarul moşiei va fi înfiinţat şcoală elementară”. Pentru lumea oraşului, şcoala elementară era de patru ani, „mai complectă, mai teoretică”. Venea apoi treapta învăţăturii secundare, bifurcată în şcoli reale pe 5 ani, pentru „tinerii plecaţi către cunoştinţi practice” şi şcoli gimnaziale, viitorul liceu teoretic de şapte ani. Învăţăturile „înalte” erau predate în cadrul a patru facultăţi: filosofică, juridică, theologică şi medicală. 

Statiunea Split

     Statiunea Split este al doilea cel mai mare oras al Croației și cel mai mare oraș al regiunii de Dalmația . Acesta se află pe malul de est al Mării Adriatice , unde a fost construit Palatul împăratului Diocletian acum peste 1.700 de ani fiind construit de romanii refugiați.  

   Deși începuturile orasului Split sunt în mod tradițional asociate cu construcția de Palatul lui Dioclețian , în 305 CE, orasul a fost fondat în secolul 4 î.en ca colonie greaca de Aspalathos, sau Spálathos. Aceasta a fost o colonie a polisului de Grec care s-au ocupat cu comerțul. În timp, localitatea Split care facea parte din Republica Romana a devenit puterea dominantă în regiune, cucerind iliri în 229 și 219 BCE. iar prin  la stabilirea  permanentă, a romanilor, acestia au fondat provincia Dalmația).

Împăratul roman Dioclețian (284-305 decis CE) a reformat guvernul la sfârșitul Imperiului Roman și a stabilit Tetrarhul . Acest nou sistem presupunea că Dioclețian însuși se va retrage la un moment dat în favoarea lui Galerius .  
Astfel, în 293 CE, a început construirea unui palat opulent și puternic fortificat aproape ca orașul său natal Salona,
Palatul a fost construit ca o structură masivă, la fel ca o cetate militară romană. Acesta are pe partea sa de sud,  ziduri  lungi 170-200 de metri (570 de picioare este de 700), și 15 până la 20 de metri (50-70 picioare) de mare, anexând o suprafata de 38.000 de metri patrati (9½ acri). Pentru alimentarea cu apă a palatului a fost prevazuta  un apeduct de Jadro Spring , care alimenta orașul si în prezent.
Palat și orașul Spalatum care formează împrejurimile sale au fost uneori locuite de o populație  de peste 10.000 de oameni.  Diocletian a stabilit dealul Marjan  sa fie o zonă de agrement pentru locuitorii.   Diocletian s-a  retras, devenind primul împărat roman care in mod voluntar se retrage din funcție AD.   Dupa moartea lui Dioclețian, palatul  se presupune că a trecut sub Administrarea de magistraților de Salona.
Flavius ​​Julius Nepos , ultimul împărat legitim al Imperiului Roman de Apus .  Din 468 CE, provincia a fost condus de Julius Nepos, care a fost numit împărat Western în 473 CE de Leo I a Curții de Est. El a încercat el însuși un stabilească în capitala de vest a Ravenna (chiar peste Marea Adriatică din Salona), dar a fost demis în termen de doi ani pentru a lui germanic militum Maestru , Oreste . El a revenit Salona în 475 și a luat Palatul lui Dioclețian pentru reședința sa.  

Zidurile dinspre mare oraș din 1764, o gravură de Robert Adam .

Actriţa -Doamna Elena Coriciuc-Ligi-

Doamna Elena Coriciuc-Ligi (n.9-11-1934 Cernăuţi) A debutat în Teatrul de Stat de Revistă Deva în anul 1958. A venit la Botoşani în toamna anului 1960.A jucat în 100 de piese înterpretînd 40 de roluri principale.

Scena ,, Iubire pentru iubire"

MARTORI AL ÎNCEPUTURILOR.....

Reporter: Slujiţi scena botoşăneană de peste un sfert de veac
Doamna Coriciuc-Ligi: 
,,De acest oraş mă leagă începutul de drum în teatru, primele succese, emoţia sălilor pline de la premiere când simţi publicul pulsând în ritmul inimii tale... Nu am întâlnit un public mai cald şi mai receptiv ca publicul nostru botoşănean pe care i-am servit Mi-e drag acest oraş cu aură de legendă, pe străzile căruia când mă plimb, mă gândesc că pe aici au păşit marii noştri înaintaşi: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian şi atâţia alţii, care, ca şi mine, au simţit în nopţile calde de vară parfumul de tei, au auzit foşnetul frunzelor, au văzut stelele care nicăieri parcă nu strălucesc mai frumos ca deasupra acestui oraş drag pe care nu-l voi părăsi niciodată":
Reporter: Ce-au însemnat aceşti ani pentru dumneavoastră?
Doamna Coriciuc-Ligi: ,,Au însemnat căutări, muncă, mulţumiri, dezamăgiri şi convingerea că niciodată nu atingi perfecţiunea spre care tinde orice om numai muncind şi fiind mereu mulţumit de ceea ce a realizat, dorind deci permanent mai mult şi mai bine...Reporter: Care roluri v-au oferit cele mai mari satisfacţii?
Doamna Coriciuc-Ligi:
 ,,Pot spune că majoritatea rolurilor mi-au adus satisfacţii. Pentru că apropiindu-mă de fiecare rol, la început cu sfială, am ajuns să le consider în cele din urmă ca pe copiii mei. Desigur unii copii s-au născut mai uşor, alţii mai greu... Pe aceştia din urmă i-am iubit cel mai mult. Cum au fost Caterina din ,, Marele fluviu îşi adună apele” de Dan Tărchilă sau Eliză din ,, Pygmalion” de G. B. Shaw, personaje cărora le-am dat tot ce aveam mai bun în mine, deşi peste ani mi-am dat seama că altfel ar fi fost realizate dacă aş fi avut mai multă experienţă de teatru şi de viaţă. Dintre rolurile ce mi-au adus satisfacţii în ultimele stagiuni aş menţiona Nataşa, din ,, Între patru ochi” de A. Ghelman, pe care l-am jucat cu parteneri diferiţi în două variante regizorale, Filofteia din ,, Preşul” , Soţia din ,,Micul Infern" , Bunica din ,,Copacii mor în picioare", Florica din ,, Florin şi Florica" (peste 500 de spectacole) , ,,Ines de Castro" iar cu Avocata din ,, Răfuiala"
am luat premiul de înterpretare la Festivalul Teatrelor din Moldova.

M-am confundat întotdeauna cu teatrul meu...,,Când mi s-a cerut să scriu şi eu câteva cuvinte pentru caietul aniversar, m-am simţit onorată gândindu-mă la faptul că peste ani şi ani, la o altă aniversare, cineva îşi va arunca ochii peste rândurile scrise de noi, cei care am fost martorii primilor paşi ai teatrului botoşănean. Toate bune şi frumoase, dar cum pot să scriu ori să descriu în ,, câteva cuvinte” o viaţă?....Pentru că 38 de ani pe scena acestui teatru înseamnă o viaţă. Mi se îngrămădesc în minte fel de fel de întâmplări: venirea mea la Botoşani într-o toamnă superbă a anului 1960, emoţia întâlnirii cu colectivul actoricesc existent atunci care m-a adoptat imediat, primele repetiţii, primele spectacole, întâlnirea cu publicul (ce minunat public era!), deplasările cu un autobuz căruia îî spuneam , Mariţa sau ,, camera noastră de gazare”, dar în care, în ciuda disconfortului, veselia nu ne părăsea. Şi erau nişte şosele!... Două ore şi jumătate sau trei până la Suceava. Ajungeam acasă pe la 3-4 diminiaţa şi până făceam focul, ehei!...Aşa au trecut anii.... Doamne, câţi colegi şi colege n-am avut, câte serii de absolvenţi n-au trecut pe această scenă!Talentaţi, frumoşi, cu dragoste de meserie, fiecare a scris în cartea de aur a acestui teatru câte o pagină. Unii au stat mai mult, alţii mai puţin atraşi fiind de mirajul oraşelor mari.... Dar câte traiectorii spre înalt n-au fost retezate datorită acestui lucru! Din când în când, în turnee, m-am întâlnit cu foştii colegi. Cu toţii aveau nostalgia Botoşanilor. Îmi mărturiseau că nu pot uita teatrul nostru, publicul nostru, colectivul în care au fost primiţi cu multă dragoste şi mă simţeam fericită de parcă eu aş fi fost toate la un loc. Nu ştiu de ce , dar întotdeauna m-am confundat cu teatrul meu. Am plâns cănd un spectacol cădea, m-am bucurat din suflet când un spectacol avea succes ( chiar dacă nu eram implicată, în sensul că nu jucam) , am fost fericită ori nefericită pentru fiecare succes sau insucces al colegilor mei.( declaraţia dnei Elena Coriciuc Ligii în articolul ,,Martorii începuturilor", publicat cu ocazia zilelor Teatrului ,, Mihai Eminescu", oct 1998)

În rolul ,, Bătrâna" În rolul ,, Caterina" ,,Marele fluviu îşi adună apele", de Dan Tărchilă , regia Val Mugur

pentru întreaga activitate şi pentru promovarea imaginii Botoşaniului în ţară şi în lume.

Pe data de 8 martie 2009 cu ocazia sărbătoririi ,, Ziua femeii" în cadrul ,, Galei valorilor feminine", manifestare dedicată persoanelor feminine care s-au evidenţiat de-a lungul carierii profesionale,doamnei Elena Coriciuc-Ligi i s-a oferit ,, DIPLOMA DE EXCELENŢĂ",

Două iubiri de Zurabov În rolul ,, doamna Vintilă" , ,, Jocul de -a Vacanţa" de Mihail Sebastian, regia Mihail Pascal

În rolul ,, Soţia", ,, Micul Infern" de Mircea Ştefănescu

,, Tache, Ianche şi Cadâr" de Victor Ion Popa.

În rolul ,,Elisa", ,,Pygmalion" de G.B.Shaw, regia Ariana Kunner

Piesa ,, Micul Infern" în rolul ,, Soţia" de Mircea Ştefănescu, regia Eugen Trăian Borduşanu

Scenă din ,, Iubire pentru iubire".

,,Soacra cu trei nurori", în rolul ,, Soacra"

"Doamna Coreciuc Ligi vă mulţumesc pentru amabilitatea dv de-a colabora pentru blogul http://1-cultural.blogspot.com şi vă urez încă ani mulţi de scenă spre bucuria noastră a tuturor! Viorica Hrustovici

Fosti actori ai Teatrului Mihai Eminescu au primit distinctie de onoare,,Sase foşti actori ai Teatrului ,,Mihai Eminescu" din Botosani au primit, joi o distincţie specială, în baza unei hotărâri al Consiliului Local. La propunerea directorilor teatrului, Traian Apetrei şi Volinasi Costin, care sunt şi consilieri municipali, actorii Silvia Bradescu, Elena Coriciuc Ligi, Ion Plăeşanu, Dumitru Păunescu, Ioan Apostoliu şi Boris Perevoznic au primit titlul de societar de onoare, în semn de recunoaştere a întregii lor activităţi artistice. Toti cei şase artişti vor beneficia de o îndemnizaţie egală cu salariul mediu brut pe economie. "Este singurul lucru care se confera unor oameni care au lucrat o viata întreagă în teatru. Este vorba si despre o suma de bani, dar nu cred ca asta contează în primul rând. Este un semn de preţuire pentru aceşti oameni", a declarat directorul Teatrului Mihai Eminescu, Traian Apetrei.
(articol publicat Autor: Botosani News.ro)

COMUNICAT DE PRESĂ- Mesterul Gheorghe Smerica- august 2015

http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Atelierul-mesterului-olar-candideaza-la-premiul-cel-mare-8-1907.html
Foto Dumitru Brehuescu
COMUNICAT DE PRESĂ

În cadrul programelor şi proiectelor diverse ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, s-a realizat în colaborare cu Secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani filmul ,, Gheorghe Smerica şi meşteşugul olăritului” care este primul document al unei vetre de meşteri olari din microzona Mihăileni şi rămâne un bun patrimonial local al instituţiei.
Cu acest documentar s-a participat la festivalurile cu tematică etnografică din ţară, unde a reuşit să treacă de fiecare dată de preselecţie. Paralel s-au făcut demersuri la vremea aceea împreună cu doamna Dana Pietraru, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional, ca meşterul olar Gheorghe Smerica să primească
Distincţia acordată prin Ministerul Culturii de ,, Tezaur uman viu”. Tot în acest context, în perioada 2008-2010, a fost solicitat prin instituţiile acreditate Primarului din comuna Mihăileni sprijinul în vederea reînfiinţării şi revigorării atât a atelierului, cît şi a meşteşugului în sine.
Demersul nu s-a finalizat deoarece olarului la data respectivă nu i s-a putut oferi un spaţiu proprietate a Primăriei în schimbul proprietăţii deţinute de către familie şi necesar pentru amenajarea atelierului şi a cuptorului pentru ardere.
Recent instituţia a primit o solicitare de eliberare a filmului proprietate patrimonială din partea unei organizaţii nonguvernamentale reprezentată de doamna disigner dr. Geanina Luminiţa Vatamanu spre a-l utiliza în vederea reconstituirii atelierului şi sprijinirii viitorilor ucenici ai meşterului Gheorghe Smerica în vârsta de peste 95 ani.
Primul pas propus de această organizaţie nonguvernamentală a fost să găzduiască o tabără de creaţie având ca partener Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani unde copiii participanţi vor asista la întâlnirea de lucru cu meşterul olar.
Luni, 11 august 2015, ora 11, sunt invitate persoanele interesate să asiste la Mihăileni – sat Pârâul Negru la acest atelier de lucru.(Margareta Mihalache)

„Târgul Meșterilor Populari”, ediția a X-a, Botoşani, 31 iulie-2 august 2015

În perioada 31 iulie – 2 august 2015, Pietonalul Unirii a găzduit „Târgul Meșterilor Populari”, ediția a X-a, manifestare are a  inclus şi Festivalul Căntecului, Jocului, Portului Popular și Meșteșugurilor fiind organizată de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani sub egida Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Primăria Municipiului Botoșani. 

 La deschidere au participat Dănuţ Huţu, director al Direcţiei de Cultură, Cultelor si Patrimoniu Cultural National Botoşani, Cornelia Ciobanu, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani,   Cornelia Viziteu, director al Bibliotecii ,, Mihai Eminescu" Botoşani  şi multe alte prsonalităţii ale oraşului Botoşani. La organizarea târgului a participat coordonator Margareta Mihalache, etnolog.

Au fost invitaţi Meșterii populari din județele țării cu o accentuată structură etnografică. În acest sens, se merită a fi enumerate următoarele: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Neamț, Suceava, Prahova, Harghita, Covasna, Iași și Botoșani. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani urmărește ca de fiecare dată crearea acelui tip de peisaj etnografic unde rolul fundamental va fi îndreptat cu precădere către principalele meșteșuguri tradiționale, peceți ale civilizației și culturii populare: olărit, țesut, prelucrarea artistică a lemnului, împletituri nuiele și pănuși, încondeiatul ouălor, prelucrarea pieilor dar și confecționarea măștilor. Expozițiile cu vânzare ale meșterilor populari au avut în vedere păstrarea reperelor recunoscute ca elemente definitorii ale artei populare,  Oricum o reactualizare a originii spiritualității românești este binevenită oricând și oriunde pentru a evita o distanțare care inerent va aduce cu sine o pierdere a identității locale sau naționale.