Drezda

Am plecat impreuna cu fiica mea, din orașul Berlin, părăsind orașul cu gândul că voi reveni.

Am plecat cu trenul de la gara centrală, spre Dresda. Din Berlin și până la Drezda, am mers cu acceleratul care zbura atât de repede, încât totul se contopea într-o panorama  lunguiață și sură. Pe o parte și alta se întindea o câmpie nesfârșită, orașele, satele, trecem pe lângă ele, și ele dispăreau ca tablourile unui caleidoscop feeric.

Apropiindu-ne de Dresda, terenul se schimba.

Apropiindu-ne ne surprinde  frumusețea  lor. Zărim orașul Drezda, impozant și majestos, încadrat între dealuri mari și tăiat pe mijloc de un brâu argintiu, de râu. Era ora 19, când am ajuns în imensa gară din Dresda.

De la gară, am luat un tramvai, care ne ducea la periferia orașului, iar  acolo, un autobuz ne ajuta să ajungem într-un cartier numit Caditz, situat la o distanță de 3 Km față de Drezda.

Ne-au primit o familie care ne-a împărtășit bucuria  de-a locui  într-un oraș, cu atâtea evenimente, care și-au scris istoria cu multe pierderi umane și materiale  de valoare mare.

Ne-a găzduit timp de cinci zile și ne-au însoțit pe multe trasee din oraș.  

Nu-i de mirare când un locuitor al orașului Dresda arată unui vizitator, orașul și este plin de mândrie, pentru orașul care a suferit în timpul bombardamentelor, și acum complet refăcut prin conservarea monumentelor,  reconstrucția centrului arhitectonic al orasului și planul   de perspective și restaurare a statuielor innegrite  de la focul cea distrus orașul și Castelul Zwinger.

Gazda noastra ne-a fost si ghid pe parcursul acelor cinci zile de ședere în orasul Dresda.

Cartierul Caditz, era o zona cu străzi sistematizate și drepte. Intrarea în locuință  te impresiona prin corectitudinea locuitorilor. Gardul și poarta din metal, înnaltă de aproximativ 1.50 m . Apăsai pe butonul  soneriei, pentru a-ți anunța vizita și    proprietarul imobilului dacă era acasă iți răspundea. Dacă nu răspundea,  stăteai cuminte în fața porții, chiar dacă vedeai cheie agățată după poartă și te retrăgeai.

O dată intrați în imobil gazda iți arăta casa în interior și  exterior , vecinătățile imobilului.  Partea din spate al spate  al imobilului, comunica cu proprietatea vecinului din strada paralelă pe care locuia, și  zona privată era delimitată  printr-un spațiu verde din iarbă care contura  respectul vecinătății.              

De  la locul unde am fost găzduite, la o distanță de 1 km  se găsește muzeul ,Casa Memorială

Karl May, unde se găsesc o mulțime din volumele pe care le-a publicat, cât și ținuta vestimentară a indienilor și obiceiurile lor, viața de trib, în corturi , scalpurile, felul pregătirii hranei.

A doua zi , gazda noastră ne-a condus în oraș și  ne-a prezentat pe rând operele ale hărniciei de secole ale constructorilor și artiștilor.

Priveam Elba de pe terasa cu nume de floare. Priveam Elba în trecerea ei maiestoasă, pe sub podurile lungi, arcuite domol care departe de a o îngenuchia – îi sporea grandoarea.

         Orașul Drezda reînviat din iadul pe care l-au adus bombardamentele teroriste Anglo-Amercane din 13 -14-februarie-1945 asupra fostei Florențe de pe Elba, aproape de finele celui de al Doilea Război Mondial. Renasterea si reorganizarea metropolei de pe Elba sunt strâns legate de dezvoltarea Germaniei  fosta (RDG) de la înființarea ei în anul 1949.

           Intre poduri, turnurile baroce ale catedralei, ale palatului Zwinger, zideau alte punți. Punți de umbra, punți de metaforă peste trupul Elbei. Peste astfel de punți am trecut spre Zwinger  într-o diminiață de septembrie când anotimpurile curgeau mai repede decât Elba, copleșitor, construit cu risipa de fantezie, dar cu un simț al echilibrului desăvârșit al barocului arborescent, cu aripile palatului crescând una dintr-alta, cu terase suprapuse și fastuoase, scări exterioare, cu sute de ferestre spre lume  din cele patru aripi, formând un imens pătrat, având în mijloc eternele fântâni.

        Acesta este Zwinger-ul, palatal principiar, capodopera  a barocului german, ridicat lângă Elba de arh.Mattheus Daniel Poppelman. Baia nimfelor , fiind un adevarat paradis, de piatra, fântâni, cascade,  nimfe  închipuite acolo, un foc al uitării, adică a timpului.