În afară de întâlniri cu parlamentari, șefii județului și orașului, fostul ministru al educaţiei Ecaterina Andronescu a participat și la o ședință cu părinți, elevi, cadre didactice și șefi din învățământul botoșănean, care a avut loc în jurul orei 11, la Teatrul „Mihai Eminescu”.
Printre problemele dezbătute, Ecaterina Andronescu şi-a împărtăşit câteva din ideile ei, precum o eventuală modificare a programului „Cornul şi laptele”, inserţia copiilor romi în şcoli şi programul „After School”
.„Discutam în dimineaţa aceasta cu autorităţile judeţului dumneavoastră şi mă gândeam că poate, dacă am face nişte evaluări ale programului „Cornul şi laptele” şi am încerca cumva să găsim soluţii ca să transformăm într-o masă caldă la prânz şi să generalizăm after school-ul cu contribuţii mai mici din partea părinţilor, am putea să facem un salt şi în ceea ce priveşte educaţia”, a declarat Ecaterina Andronescu, preşedintgele comisiei de învăţământ din Senat.
Copiii romi aduşi la şcoală pentru „combaterea marginalizării culturale”
Ca urmare a aplicării programului „Cornul şi laptele”, aceasta susţine că s-au înregistrat creşteri la înscrierea în unităţile de învăţământ din rândul elevilor de etnie romă. De asemenea, în ceea ce priveşte copiii romi, doreşte înscrierea lor în şcoli, pentru combaterea marginalizării culturale şi îndepărtarea barierelor actuale. „Nu vreau să ne plângem, vreau doar să conştientizăm că pentru rezolvarea tuturor problemelor trebuie să punem umărul toţi actorii de la nivel local, judeţean, dar şi naţional”, a mai spus Ecaterina Andronescu. Modificările propuse, ar putea fi un pas important pentru copii şi pentru unităţile şcolare, a concluzionat fostul Ministru al Educaţiei.
http://www.botosaneanul.ro/stiri/andronescu-la-botosani-planuri-cu-romi-masa-calda/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu