Teatrul ,, Mihai Eminescu" - Primele reprezentatii- Botosani

Teatrul ,, Mihai Eminescu"-1924

La Botoşani prima reprezentaţie în limba strămoşească a avut loc în 1838, când directorul Şcolii Domneşti, Nicolini, asociat cu Costache Caragiale a început o serie de reprezentaţii.

La 27 noiembrie 1838 se juca în al patrulea abonament ,, Uniforma lui Velington” comedie într-un act de Otto von Kotzetbue. 

   Afişul a fost scris de mână şi în el se anunţă că ,, priveliştea” se va sfârşi într-o pantomie în două acte ,, Troa Diup” şi începutul va fi punct la 6 jumătate ceasuri evropeneşti. 

    În aceeaşi iarnă trupa lui Nicolini a mai jucat piesa ,, Ştefan cel Mare” de Gh. Asaki şi ,, Plumper” sau ,, Amestecătorul în toate” de I.F. junger. 

     Sala de 4 spectacole era la Şcoala Domnească, unde încăpeau 40 de scaune. După zece ani, în iarna 1848-1849 mai mulţi boieri şi cucoane din Botoşani au jucat teatru pentru scopuri filantropice, adunându-se suma de 1045 lei în folosul săracilor. În 1857-1858- s-a înfiinţat o trupă teatrală moldovenească în Botoşani, sub direcţia lui Costachi Bălăceanu şi a pitarului Costachi Vasiliu aşa cum rezultă din următoarea petiţie adresată la 10 mai 1858 ,, Onorabilului Ministru din Năuntru” de către 70 de boieri şi negustori din localitate : prin care cereau înfiinţarea şi statornicicirea unui teatru la Botoşani ,,Subiscăliţii considerînd silinţa cu care D-lor Costache Bălăceanu şi Pitarul Costache Vasiliu angajînd o trupă de tineri nobili şi dame au întreprins în acest oraş Teatru Naţional vreme de şase luni de zile, aducînd o îndestulă mulţămire publicului care mai ales au avut plăcerea a vizita acest teatru deşi începător, dar a fost unul privitorilor, găsesc de toată cuviinţa a ruga pe Onoratul Minister, că precum prin înfiinţarea unui asemenea teatru se aduce chiar oraşului înfrumuseţare, apoi să binevoiască înfiinţarea şi statornicirea lui în viitor tot sub a dumilor sale direcţie, avînd noi toată încrederea că în viitor va aduce mai mare mulţămire publicului ce chiar acum ca începători au dat destulă dovadă"

În anul 1862 au loc reprezentaţii teatrale ale trupei actorului Ioan Lupaşcu.

În 1864 au loc reprezentaţii teatrale ale trupei Vlădiceanu- Tardini. În 1869 au loc reprezentaţii ale trupei Pascaly (Sufleur- Mihai Eminescu). În 1876 au loc reprezentaţii ale unei trupe evreieşti venită din Rusia. La cest spectacol participă Mihai Eminescu care apoi va publica cuvinte de apreciere la adresa acestei trupe în ,, Curierul de Iaşi” august 1876. În 1879 au loc 20 de reprezentaţii ale trupei Pascaly. În 1885 au loc reprezentaţii ale trupei Matei Millo. Şi a trupei Aristiţia Romanescu.

Matei Millo, Matilda Pascaly, Mihai Pascaly, Fanny Tardini, Lucia Sturdza si Tony Bulandra, Constantin Nottara, dar si Margareta Pogonat, Ion Dichiseanu. Câteva nume din galeria de aur a României, actori care au jucat pe scena Teatrului botosănean. 

     Despre Teatrul ,,Mihai Eminescu" din Botoşani, a fost editat ,Istoria teatrului la Botosani", de profesorul Stefan Cervatiuc.

        Primul volum se refera la perioada 1838 - 1900, care aduce la cunostinta publicului toate aspectele importante privind viata teatrală, importanta in evolutia vietii culturale din Botosani, evidentând mari actori si regizori si aspecte ale repertoriului teatral. La sfârşitul volumului se poate vedea fotografia care reprezintă o casa de pe strada Cuza Vodă, in care, mentionează textul de sub fotografie: "in prima jumatate a secolului al XIX-lea, in curtea Bisericii Sf. Dumitru, casa a servit ca local pentru Scoala Publică de Băieti. Aici directorul scolii, Nicolini, cu trupa ce o infiintase, apoi ajutat de Costache Caragiale, a dat primele spectacole de teatru românesc la Botosani, in toamna si iarna 1838-1839".

      Alte fotografii ne ofera imaginile actorilor celebri care au aparut pe scenele din Botosani in secolul trecut: Matei Millo, Matilda Pascaly, Mihai Pascaly, Maria si Petre Velcescu, Fanny Tardini, Ion si Alexandru Vladicescu, Grigore Manolescu. Dar teatrul din Botosani s-a bucurat si de prezenta altor idoli ai scenei romanesti: Petre Liciu, Aglae Pruteanu, Aristizza Romanescu, Agatha Barsescu, Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza si Tony Bulandra, Constantin Nottara.

Dimitrie Ursian
preşedintele,, Societăţii
pe acţiuni
Teatrul ,,Mihai Eminescu"
Botoşani"

Casa Sommer constructie datând de la  începutul
 secolului al XIX-lea, în care în anul 1868 a dat mai multe
reprezentatii teatrale trupa Pascaly cu
Mihai Eminescu-sufleur.

În 1893 au loc reprezentaţii ale actriţei celebre Aghatha Bârsescu venită cu o trupă germană. Va reveni în anii 1899, 1900, 1902) Actriţa Agatha Bârsescu (n.9-sept-1857-d. 22-noi- 1939) A strălucit pe cele mai importante scene a lumii. A debutat pe scena teatrului vienez- teatrul curţii imperiale. Succesul avut, a determinat conducerea teatrului să-i ofere un contract pe viaţă. I s-a oferit prin decret imperial titlu de ,, Actriţă a Curţii Imperiale” În 1925, a venit în ţară, la Iaşi, unde 15 ani a predat la Conservatorul de artă dramatică. Pe data de 21 decembrie 1914, a avul loc inaugurarea oficială a teatrului cu piesa ,, Lorica noastră” a Naţionalului bucureştian. Iar elevii liceelor din localitate au prezentat un tablou alegoric pe tema,, Sărmanul Dionis"

În 1891 cântă la Botoşani celebra Hariclea Darclee Hariclea Darclee,( n.10-06-1860-d.12-01-1939), Brăila. A debutat pe 14 decembrie 1888, cu. Prima sa apariţie pe scenă i-a adus numai aprecieri, iar din vara lui 1889 începe turneele prin toata lumea. La Scala din Milano, scena consacrării mondiale, Hariclea a debutat pe 26-12-1890, cu rolul rolul Margueritei din Faust.

Aristiţia Romanescu (n. 24-dec-1854-d. 4-iunie-1918)

    A fost una din cele mai mari actriţe din istoria teatrului românesc. A fost remarcată de primul director al Teatrului Naţional, scriitorul Ion Ghica. 

   A studiat arta dramatică la Paris. Cu o voce cristalină şi dicţiune impecabilă, artista a înterpretat peste 400 de roluri, toate genurile dramatice. 

   A fost profesoara unor actriţe ca: Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti. Iată ce scrie Veronica Micle despre piesa „Fântâna Blanduziei” de V.Alecsandri, prezentată de Naţionalul bucureştean în 1885 cu Aristiţa Romanescu şi Constantin Nottara: „..., în Botoşani entuziasmul şi ovaţiile n-au lipsit” 

    În anul 1888 Aristiţia Romanescu vine împreună cu o trupă compusă din actori de la Teatrul Naţional din Iaşi sub conducerea lui Grigore Manolescu- prezintă pe scena teatrului timp de o lună spectacole care s-au bucurat de un mare succes

,,Teatrul Petrache Cristea” Botoşani fiind astfel printre primele oraşe din ţară care aveau o sală de reprezentaţii teatrale după modelul celor din Occident, cu scenă, decoruri, două rânduri de loji, parter, galerie, orchestră şi celelalte accesorii. În mijlocul plafonului atârna un candelabru uriaş, în care erau înfipte vreo două sute de lumânări de parafină, ce trebuia coborât până jos pentru a putea fi aprinse lumânarile. Stalurile un fel de laviţe cu spătar erau rezervate numai bărbaţilor. Pentru orice femeie ar fi fost o lipsă de respect să apară la teatru în stal. Trei lovituri de butuc în duşameaua scenei anunţau publicul că reprezentaţia avea să înceapă. În 1864, este angajat ca sufleur al trupei Vlădicescu-Tardini, marele nostru poet Mihai Eminescu. El este angajat ca şi scriitor de roluri. Atunci pe scena acestui teatru au apărut actorii străini: Adelina Patti-celebra stea de la Opera din Paris în 1865.

Adelina Patti (n.10.februarie.1843-d.27.septembrie.1919) a fost una dintre cântăreţele de opera cea mai apreciată din secolul al 19-lea, care a obţinut câştiguri, onorarii imense, la înălţimea carierei. Adelina Patti rămâne una din cele mai renumite soprane din istorie, datorită frumuseţii vocii ei şi a calităţii exceptionale ale tehnicii interpretative ,,Bel Canto". Compozitorul Giuseppe Verdi a apreciat că este una din voci deosebite care a auzit vreodată. În 1866 la Botoşani se fac eforturi pentru înfiinţarea unui teatru stabil. Ca rezultat, în bugetul pentru acel an votat de către Adunarea Legiuitoare s-a prevăzut o subvenţie de 10.000 lei ,, pentru Teatrul din Botoşani”În anul 1901 se dă în folosinţă sala Teatrului ,, Mihalache Popovici” (fostul cinematograf ,,Luceafărul”) care va găzdui numeroasele turnee ale trupelor vremii.

Fotografie din 1914. 
    Scena era prevăzută cu o dublă deschidere, una către sală, cealaltă spre grădina teatrului situată în spatele teatrului care a servit drept grădină de vară. Această clădire se compara prin proporţii şi bogăţie a ornamentaţiei cu Teatrul Naţional din Iaşi. Aici a răsunat vioara lui ,, George Enescu". Aici pentru ultima oară în oraşul natal a răsunat vocea marelui savant ,, Nicolae Iorga” care a ţinut o conferinţă despre cum ,, Cum trebuie înţeles Eminescu” în care l-a cam combătut pe George Călinescu

În 1944 clădirea teatrului este distrusă în urma bombardamentului aviaţiei germane.

În 1956 încep lucrările de reconstrucţie a teatrului ,, Mihai Eminescu” care avea să şi inaugureze activitatea cu o trupă proprie în octombrie 1958. În comitetul de reorganizare al teatrului a fost membru şi George Călinescu, deputat în M-A.N. din partea Botoşanilor.

Reuniunea Femeilor Române
,,Existentă încă din 1886, a fost de tip filantropic şi din ea a făcut parte, bineînţeles, numai femei din intelectualitatea şi aristocraţia oraşului. Pentru a aduna fondurile necesare, se organizau chete, baluri, serate culturale şi concerte ce aveau loc în locuinţele membrelor sau în săli publice. Amintim concertul dat în ziua de 3 aprilie 1886 de către Elena Ciolac, Ecaterina Stroici, Aneta Botez, Maria Musteaţă şi Elena Holban care au prezentat un program muzical compus din piese vocale ( Cavatina de Verdi, Habanera de Bizet) Încasările au fost destinate săracilor.
Manifestările culturale ale acestei societăţi se bucurau de atenţia lui S. Bădescu, care le acorda o largă popularitate şi preţuire în Curierul român.
Şi cum filantropia era pe atunci la modă, la sfârşitul fiecărui an şcolar, multe femei acordau cărţi gratuite pentru elevii merituoşi proveniţi din pătura săracă a oraşului”.

Societatea de Domnişoare ,, Şezătoarea”

,,A fost fondată de un buchet de domnişoare la 11 noiembrie 1891, societatea ce a avut o vie activitate, timp de peste zece ani. Funcţionând ca statut de la înfiinţare, urmărea să ajute cu cărţi didactice şi haine de două ori pe an, un număr de 24 elevi săraci (12 băieţi şi 12 fete) până la terminarea studiilor secundare. Se preferau acei copii care ,, se destinau studiului practic”. Membrele societăţii se adunau în locuinţelor, unde lucrau împreună ( de unde şi denumirea inspirată), timp în care se organizau şi spectacole culturale de amploare, cu care ocazie se comercializau şi lucrurile de mână executate. Cele trei iniţiatoare şi membre fondatoare au fost : Camelia Greceanu, Ali Greceanu şi Maria Timuş. Printre activiste, nume cunoscute ca Enascovici, Onicescu etc”

 Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române

,,Societatea a avut caracter cultural, religios şi social şi a fost înfiinţată în 1914. În cadrul ei au activat cadre didactice, preoţi şi medici. Scopul urmărit era dezvoltarea culturii şi educaţiei în rândul copiilor români, prin conferinţe cu conţinut istoric, literar, relgios şi igienic. S-au înfiinţat grădiniţe, se ţineau cursuri de alfabetizare, se acordau ajutoare internatelor din veniturile provenite din cotizaţii, donaţii şi taxe la manifestările culturale şi distractive".

Bibliografie: Monografia oraşului Botoşani- Stefan Ciubotaru

Actriţe care au urcat pe scena teatrului ,, Mihai Eminescu” Botoşani:

    ,,În toamna anului 1959, absolvenţii Institutului de teatru de la clasele profesorilor Ion Sahighian şi Alex Finţi, începeau să urce treptele carierei la Teatrul ,, Mihai Eminescu” din Botoşani. 

    Ei erau foarte tineri iar teatrul fusese de curând înfiinţat; nu aveau decât un singur an în urmă, dar abia acum aşteptau cu toţii-critici, profesori, spectatori-să arate, cu adevărat, ce poate. 

    Printre aceştia erau: Margareta Pogonat, Monica Postolache, Adela Mărculescu, Ion Dichiseanu, Smaranda Manoliu . ,,Ne obliga la seriozitate şi competenţă mai ales că veniserăm aici la cererea noastră. Aveam romantismul vocaţiei de a începe şi entuziasmul de a continua ceea ce era, de fapt, fundamentat prin vreme pe aceste meleaguri. Ne-am dus mai întîi la Ipoteşti, unde Sfinţenia locului ne-a copleşit şi ne-a dat aripi. (..) La Botoşani, teatrul a însemnat o lungă şi bună bucată de vreme- noutate, spirit competitiv, indentificare culturală cu marile comandamente spirituale ale epocii". Declaraţia domnului Stelian Preda publicată în ,,Caietele Teatrului M. Eminescu Botoşani 1987)

Margareta Pogonat (n. 6 martie 1933, Iaşi) Este o actriţă română de teatru şi film. Tatăl, Petru Pogonat, a fost un jurist şi om politic român numit la începutul anilor '20, Prefect al Judeţului Iaşi, apoi Primar al Iaşului , în timp ce mama sa a fost o actriţă renumită.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1959. A desfăşurat o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoşani, Teatrul Naţional din Iaşi, Teatrul de stat din Ploieşti, Teatrul Nottara [2]) şi cinematografică (A debut în 1957 în „Pasărea furtunii”, Dinu Negreanu). A primit Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , Lucian Bratu) şi 1973 („Zestrea”, Letiţia Pop a şi „Dragostea începe vineri”,Virgil Calotescu).

Adela Mărculescu (n. 21 decembrie 1938, Aiud)

A debutat la Teatrul de stat Botoşani în 1959. Este o actriţă de teatru şi film din România. În prezent este actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Din 2001 este cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti

SILVIA BRĂDESCU (Sau tinereţe fără bătrâneţe).

În 1947 a intrat la Institutul de teatru din Iaşi. Pentru alegerea acestei meserii au fost conflicte de familie deoarece în perioada aceea dăinuiau prejudecăţi în legătură cu profesia de actor. În 1951, a absolvit Institutul de teatru. A debutat la Petroşani în rolul Didina Mazu din ,,D-ale Carnavalului” în regia Val Mugur. În anul 1958 a venit cu familia la Botoşani. A înterpretat peste 100 de roluri dintre care: D-ra Cucu din ,, Steaua fără nume", Fraulein din ,, Gaiţele”, Eftimiţia din ,, Conu Leonida... ” , Vrăjitoarea din ,, Înşiră-te mărgărite” , Elena Doamnişor din ,, Să nu-ţi faci prăvălie cu scară”, Adela din ,, Sfântul Mitică Blajinul” etc.

Silvia Brădescu prezentată de artistul emerit Ion Olteanu în (,, caietele teatrului ,, Mihai Eminescu”, 1987)

,,Cu mine Silvia Brădescu a jucat numai roluri mici, n-am avut niciodată ceva important pentru ea, dar repetiţiile erau o adevărată bucurie, după truda cu care încerca să facă tot ce i se cerea. Rar actriţa am întâlnit ca ea să repete liniştită, să nu invidieze pe nimeni. Curată în inimă, slujea teatrul. Am văzut-o în rolul bătrânei din ,,Micul Infern", şi mi-am dat seama că realizarea ei o urca pe treapta marilor actriţe ale generaţiei sale".

CRONICA VIEŢII TEATRALE LA BOTOŞANI Autor,doctor in stiinte umaniste Lucia OLARU NENATI

CRONICA VIEŢII TEATRALE LA BOTOŞANI

Autor,doctor in stiinte umaniste Lucia OLARU NENATI

,,Nu de multă vreme s-a lansat într-un cadru solemn, în sala de marmură a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani, o carte mai mult decât importantă pentru viaţa culturală a acestui oraş ce pivotează, de fapt, în jurul axului culturii. Titlul ei este ,,Istoria teatrului la Botoşani" iar autorul este istoricul, cercetătorul şi cunoscătorul profesionist al trecutului botoşănean Ştefan Cervatiuc. Ca una care am avut şi eu partea mea de istorie trăită din viitoarea cronică a celei mai importante instituţii culturale botoşănene, ca directoare a teatrului într-o perioadă foarte contorsionată şi plină de evenimente de semn contrar, am avut misiunea şi onoarea de-a releva publicului select şi avizat aflat de faţă, liniile de forţă ale acestei lucrări. Cele ce urmează vor fi aşadar, într-un fel sau altul, idei din structura acelei alocuţiuni.

Teatrul este prin excelenţă o realitate a unui veşnic prezent căci fiecare spectacol se adresează publicului existent atunci în sală, pe care îl fascinează, îl impresionează, îl entuziasmează sau îl plictiseşte, dar după ce se termină stagiunea, recte „durata sa de funcţionare”, el intră în neantul unui trecut nediferenţiat, fiind mereu înlocuit cu alte afişe, cu alte vedete ale altui prezent. Într-un fel, acest destin al spectacolului de teatru se aseamănă cu cel al articolului de presă cotidiană, ce glorifică mereu ştirile vedetă ale acelei zile care, după trecerea ei, se usucă precum frunzele toamnei. Aşezate însă în diacronie, fiecare din straturile acestui pururi prezent se succed şi devin istoria acelui teatru, capătând structură, coerenţă logică, cronologică şi sens.

Cel ce a conştientizat această nevoie de structură coerentă, diacronică şi semnficatoare a devenirii teatrului botoşănean este directorul prezentului de acum, jurnalistul şi omul de cultură Traian Apetrei, care a solicitat, ca atare, alcătuirea unei istorii a acestui teatru, omului celui mai avizat şi capabil să o realizeze, redutabilul păstor al trecutului botoşănean, Ştefan Cervatiuc. Aşa s-a născut, în cadrul unui proiect susţinut de primăria oraşului, condusă de un om cu deschidere spre cultură, primarul Cătălin Mugurel Flutur, o primă parte a ceea ce va să devină o operă de vastă anvergură, gândită să conserve pentru viitorime istoria înfiinţării şi funcţionării acestei instituţii în jurul căreia se desfăşoară, de fapt, toată forfota oraşului nostru.

Până acum, din acest panoramic teatral botoşănean, au apărut primele două volume, sub titlul Istoria Teatrului la Botoşani, 1838-1944, primul volum ducând consemnarea până la 1900, iar cel de-al doilea până la 1924. 

Cel puţin pentru prima parte, ar fi poate potrivit să se vorbească despre o istorie a spectacolului la Botoşani, în primul rând pentru că relatarea nu se referă numai la teatru propriu-zis, ci şi la operă, operetă şi orice fel de reprezentaţii care atrăgeau publicul să devină spectator şi apoi, pentru că până în 1914 nu a existat un teatru ca instituţie în Botoşani, ci doar o serie de săli mai mult sau mai puţin improprii (Sala Petrache Cristea, Popovici, Sala Meseriaşilor ş.a.), în care jucau trupe venite în turneu, aflate deci cel mai adesea, în trecere prin Botoşani.

Prima intervenţie decisă, de natură a restabili un adevăr ocolit în referirile de până acum la tradiţia teatrală botoşăneană este aceea privitoare la aportul directorului şcolar Nicolini, căruia îi revine meritul de-a fi iniţiatorul primului spectacol susţinut la Botoşani. In carte se relevă că acesta l-a invitat în 1838 pe Costache Caragiali să vină de la Iaşi, unde nu prea găsise înţelegere şi sprijin, la Botoşani, ca să-i înveţe pe membrii trupei locale de aici (nota bene!, deja existente!) tainele artei dramatice spre a putea da reprezentaţii teatrale, ceea ce s-a şi realizat, aşa că în iarna anilor 1938-1839 această trupă prezintă aici mai multe spectacole. Abia după succesul repurtat de acestă trupă la Botoşani, Caragiali este rechemat la Iaşi şi cinstit la mare preţ, trezindu-se astfel orgoliul ieşenilor sub imperiul exemplului botoşănean. De aici înainte istoria curge antrenantă şi plină de informaţii, pierdute în uitarea trecutului şi care au azi darul de a uimi cititorul neavizat sau pe spectatorul de azi al teatrului, acela care beneficază mereu doar de veşnicul său prezent.

Aflăm cu crescândă curiozitate cum pe scenele improprii ale oraşului nostru au venit şi au jucat teatru sau au cântat nume de patrimoniu românesc şi universal precum Fany Tardini Vlădicescu (nume atât de cunoscut din sfera eminescologiei!), Agata Bârsescu, Dimitrie Popovici Bayreuth, Constantin Nottara, Aristizza Romenescu, Aglae Pruteanu, Petre Liciu, Ermette Novelli, Al.Bărcănescu, Nicolae Leonard, Compania Davila, Hariclea Darclée, Lucia Sturdza Bulandra şi Tony Bulandra, Matei Millo, Marioara Voiculescu, Ion Manolescu, trupa Naţionalului ieşean condusă de Mihail Sadoveanu si mulţi alţii. Mai aflăm despre concertul susţinut în 1912 de către George Enescu ale cărui încasări au fost cedate în întregime în scop de binefacere, concert ce a avut un efect fulminant la public, drept care un grup de tineri fascinaţi de măiestria marelui virtuoz, au dus omagiul până la gestul de a-i deshăma caii de la trăsură spre a trage ei înşişi în locul cailor.

Cartea profesorului Cervatiuc are meritul de-a contribui şi la precizarea unor elemente din domeniul atât de bătătorit şi cercetat al eminescologiei, ea oferind informaţii în plus despre legătura dintre tânărul (pe atunci) Mihail Eminovici, desigur fascinat şi el de această atmosferă de mitizare a artei scenice, şi trupele teatrale, de natură a furniza noi repere cercetătorilor biografiei poetului.

Lectura acestor opuri seamănă cu acele cărţi de basme ilustrate în care, odată deschise paginile, castelele desenate în ele se înalţă din suprafaţa plană a paginii şi construiesc o colorată lume tridimensională. Aşa se petrece şi aici cu toate acele informaţii adunate din afişe, din cronici, din istorii ale teatrului, care capătă dinamică şi relief – căci documentarea autorului n-a cruţat nici o sursă de natură a-i completa tabloul acelor vremi trecute, reinviindu-le astfel.

De fapt, ceea ce se impune ca o constantă a tuturor acestor elemente faptice aflate în desfăşurare este concluzia că la Botoşani a existat din cele mai vechi timpuri un public foarte avizat, iubitor şi cunoscător de spectacol care – ne pune la curent autorul – avea deprinderea şi exerciţiul frecventării artelor spectacolului în marile centre culturale ale Europei, fiind format din persoane care re-veneau acasă la Botoşani, aducând cu ei, pe de o parte, o temeinică iniţiere în alfabetul acestor arte şi, pe de altă parte, o insaţietate constantă de a consuma în continuare reprezentaţii artistice. În acest fel s-a constituit un public cu un gust estetic rafinat, cu competenţă în evaluarea şi receptarea spectacolului, capabil de a fi un adevărat partener al actorilor de pe scenă, de-a reacţiona adesea prin entuziasmul dătător de fericire pentru artişti, dar nu obedient şi nediferenţiat, drept care se relatează uneori şi despre sancţionarea unor deficienţe, prin răceala sau absenţa publicului la unele spectacole. Putem afirma din cele citite că acel public de care se povesteşte atât de palpitant în paginile acestor cărţi juca un rol care, în studiile moderne de sociologie culturală, poartă numele de instanţă de consacrare. Căci, într-adevăr, aflăm cum un şef de trupă de la Bucureşti, care dorea să verifice dacă spectacolul său rezistă probei publicului, este sfătuit de un cunoscător să meargă la Botoşani, căci, ne spune autorul cărţii, dacă un spectacol avea succes aici, pleca mai departe la Cernăuţi (acel superb oraş românesc european, adevărată poartă spre lumea bună!) iar de acolo mai departe, la Viena sau la Paris. Adică, Botoşanii erau, am putea spune, un fel de turnesol al succesului căci dacă un spectacol avea succes la Botoşani era asigurat şi succesul în Europa cea mare.

Ca atare, din toate aceste relatări ce ne transportă în vremea de altădată, se desprinde ca un leitmotiv regretul publicului, al cronicarilor, al tuturor localnicilor, exprimat pe toate tonurile şi în toate împrejurările, de-a nu avea o sală proprie a sa, unde să se poată reprezenta spectacolele în cele mai bune condiţii. Or, din această frustrare majoră şi constantă s-a iscat scânteiea declanşatoare a întrupării clădirii-miracol a teatrului botoşănean. In această carte se publică statutele Societăţii Teatrul Eminescu şi actul de constituire care poartă data de 19 aprilie 1912 . Aşadar anul viitor se împlineşte un secol de la semnarea sa! Aflăm din această carte, cum iniţiativa a aparţinut unui director de bancă, Hariton Haritonovici, care l-a atras pe fostul primar Dimitrie Ursianu iar apoi s-au adunat şi alţii în jurul lor, ca un nucleu, şi împreună au constituit această societate ce a avut un capital social de 300.000 lei si un număr iniţial de 68 de acţionari, al cărei scop era construirea unui teatru la Botoşani. Statutele şi toate actele publicate în carte arată cum primăria a fost de la început un partener generos, punând la dispoziţie terenul în mod gratuit, precum şi apa şi lumina electrică, urmând ca pe parcurs să răscumpere acţiunile până la intrarea teatrului în proprietatea publică. De aici se derulează rapid o succesiune de şanse miraculase şi de faclităţi precum întâlnirea cu magnificul arhitect Grigore Cerchez, cel care a lucrat multă vreme fără să ceară plată, cu un constructor înţelegător şi, în general, cum toată acţiunea s-a derulat cu repeziciune încât doar după doi ani, în 1914, în mijlocul oraşului Botoşani s-a inaugurat un teatru cu nimic mai prejos decât oricare altul din Europa, o adevărată bijuterie arhitectonică şi artistică, frumoasă ca un vals vienez . Aşa cum scriam în caietul teatral al aniversării din 1988 a 150 de ani de teatru românesc la Botoşani, pe atunci în calitate de directoare a acestui teatru, deci de persoană implicată intens într-o porţiune importantă din istoria sa, această carte confirmă încă o dată că acel teatru a fost construit „din dragostea publicului mai mult decât din cărămizi” .

Din păcate, exact după 30 de ani, în 1944, teatrul avea să fie distrus prin bombardamentul războiului al doilea, iar stabilirea duratei de existenţă de la înfiinţarea societăţii, la 30 de ani, pe care am observat-o abia la lectura cărţii, mi-a apărut ca o tulburătoare prevestire a acestui deznodământ. Ştim însă că se va reconstrui clădirea, chiar dacă niciodată la valoarea şi fumuseţea primei construcţii şi că viaţa teatrală avea să continue neoprită până azi iar această continuare va trebui să urmeze în volumele următoare.

Referindu-mă la stilul de scriitură al acestui autor lipsit de efuziuni sau metafore, foarte concret şi exact, cu fraza tăiată ferm la dimensiunile precise ale informaţiei, se constată că, în mod paradoxal, în loc să genereze doar un simplu proces verbal al faptelor petrecute, acest stil suscită credibilitatea şi stârneşte curiozitatea cititorului care va descoperi în aceste două volume o lectură palpitantă şi aducătoare de informaţii inedite, de negăsit în alte surse.

Aşadar prin aceste cărţi fundamentale lansate până acum s-a fondat instituţia istoriei teatrului la Botoşani a cărei lansare a constituit, la rândul ei, un advărat eveniment cultural, printre cele mai importante, la care, chiar dacă porţiuni consistente din ceea ce se vrea a fi considerată intelighenţia şi autorităţile oraşului au lipsit, a participat acel public care corespunde azi aceluia de odinioară, pasionat şi profesionist, care a construit, de fapt, prin ataşamentul său acea realitate atât de râvnită şi invidiată mereu de alte judeţe, teatrul botoşănean".

(CRONICA VIEŢII TEATRALE LA BOTOŞANI
Articol scris de: Lucia OLARU NENATI / 21 Mai 2011
Revista Luceafărul ) Despre istoria Teatrului M. Eminescu accesaţi

http://www.blogger.com/post-edit.g?blogID=3104377590242871898&postID=4954605095270697254

Regretata profesoara Ileana Turusancu spunea (....) : accesati

Salonul Naţional de Artă Naivă Ediţia I 29 noiembrie – 15 decembrie 2013 , Botosani

Comunicat de presă

Salonul Naţional de Artă Naivă

Ediţia I

29 noiembrie – 15 decembrie 2013

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale  Botoşani,având ca parteneri  Muzeul Judeţean Botoşani şi  Revista „Galeria naivă”,organizează în perioada 29 noiembrie – 15 decembrie Salonul Naţional de Artă Naivă „Gheorghe Sturza”-Editia I unde vor participa 19 artişti naivi din următoarele judeţe ale tarii : Timişoara, Cluj, Maramureş, Alba, Caraş - Severin, Vaslui, Bacău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Galaţi, Iasi,  expunând 36 de lucrări alături de cele 32 lucrări ale artistului botoşănean Gheorghe Sturza din Colecţia de artă a Muzeului Judeţean Botoşani.

În anul 1975 a avut loc la Botoşani primul Salon de Artă Naivă al Moldovei care până în anul 1989 a numărat mai multe ediţii. Dupa această perioadă, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani a încercat  să reia  manifestarea prin organizarea Expoziţiei Interjudeţene de Pictură Naivă „Frânturi de vitalitate” – august  2008 şi a ExpoziţieiI Interjudeţene de Pictură Naivă „Instantanee de ancestralitate” – noiembrie 2009.

Salonul iniţiat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani  urmăreşte să redevină o tradiţie pentru  comunitatea noastră, aşa cum a fost cu mult timp in urmă, şi include Expoziţia retrospectivă a artistului botoşănean Gheorghe Sturza. Prezenţa în cadrul Salonului a expoziţiei amintite nu este întâmplătoare deoarce s-a urmărit  o individualizare mult mai clară în rândul manifestărilor de acelaşi gen din ţară şi, cu acest prilej, se readuce în atenţia  botosănenilor  personalitatea şi viziunea acestui artist care şi-a descoperit destul de  târziu vocaţia pentru arta naivă.

Paralel, artiştii invitaţi din ţară ne vor surprinde prin expunerea creaţiilor proprii în care abordează din puncte de vedere diferite ciclul sărbătorilor de iarnă. Lucrările expuse atrag atenţia, fie printr-o complexitate deloc neglijabilă, fie printr-o simplitate cuceritoare. Ca o notă definitorie,  transpare însă opţiunea preferenţială pentru zugrăvirea aspectelor din repertoriul de datini şi obiceiuri de iarnă care  aparţin civilizaţiei noastre  tradiţionale .

Vernisajul va avea loc vineri, 29 noiembrie 2013, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani.

Compartimentul etnografie al CJCPCT Botoşani

Referent etnograf Margareta Mihalache 

Campania împotriva violenţei femeii- desfăşurată la Botoşani

Timbru emis Franta- ,, Contra violentei femeii'
In perioada 25 nov.- 10 dec. vor avea loc o serie de evenimente cu ocazia 

ZILEI INTERNATIONALE PENTRU ELIMINAREA VIOLENTEI IMPOTRIVA FEMEILOR

Doamna Tereza Nica presedinte OMFSD Botosani   însoţită de un grup de femei în oraşul Botoşani au  împărţit pliante cu ocazia campaniei ,, împotriva violenţei femeilor", organizată cu ocazia ,, Zilei Internaţionale pentru eliminarea violenţei  împotriva femeii" care va avea loc în perioada 25-nov -10 dec-2013

Actiunea s-a desfasurat pe pietonalul Unirii, piata mică, zona industrială

Cum este privită femeia de mari personalităţi- 

Când  Natura  se  hotărăşte  să  zămislească 

o făptură  cu adevărat  frumoasă,  pare  să-şi

dea  silinţa  să  o  facă   desăvârşită.  Cine   nu

iubeşte  cu  toate  cele  cinci  simţuri  ale  sale o

femeie  frumoasă,  n-a  învăţat  să  preţuiască

                   cea mai îngrijită şi mai aleasă lucrare a naturii.                                           

                                   ( citat ,, Despre frumusete” Din înţelepciunea spaniolă)                                ,, Cel mai frumos lucru la un bărbat este femeia de lângă el" 

(Henrz Kissinger)           

,,Femeia este singurul cadou care se împachetează singur" ( Jean Paul Belmondo)

,,O femeie este în stare să trăiască 2 zile cu un compliment"( Michele Morgan)

Femeia nu este nimic fără dragoste, frumuseţea nu este fără  plăcere ( Balzac)

,,Femeile în general ,  sunt harnice , cu torsul adică ţesutul , cu livada cu stupii, cu văcuşoarele  Ţin  casa  şi-o  ţin  atât  de  bine, atât de îndestulată , atât de frumos îmbrăcată, căt  simte cineva   plăcere să intre într-însa".                                                                                   (citat al ministrului agriculturii sec 19-lea, I. IONESCU  BRAD)

Dacă ai fost vreodata lovită sau amenintată cu violentă;

• -simti că nu ai nici un cuvânt de spus in privinta lucrurilor pe care să le imbraci când părăsesti casa sau a petrecerii timpului liber;
• -esti acuzată de partener de lucruri sau actiuni pe care nu le-ai facut niciodată;
• -trebuie să-ti intrebi partenerul pentru deciziile cotidiene - de exemplu cine ia copilul de la scoala? cine cumpără azi pâine?
• -nu mai ai incredere in sine pentru că partenerul te insultă si foloseste diferite epitete negative la adresa ta;
• -iti limitezi timpul petrecut in compania prietenilor si a familiei din cauza cererilor partenerului;
• -partenerul pretinde raporturi sexuale impotriva vointei tale;
• -accepti deciziile luate de partener pentru că te temi să nu-l enervezi;
• NU ACCEPTA!!!!!
• Important e să-ţi dai seama că trăieşti într-un mediu stresant. Aceste forme de violenţe îţi va diminua încrederea în sine.

,,Violenta domestică este cel mai frecvent act de incălcare a drepturilor omului, iar violenta impotriva femeii este una din cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea. Cu toate că aceste forme de violentă constituie de câteva decenii un subiect de dezbatere incă nu s-a reusit până in prezent să se pună capăt acestui fenomen distructiv, In fiecare minut in România doua femei sunt victime ale violentei domestice, o femeie din patru este victima a violentei domestice la un moment dat in viata, iar anual peste 1,2 milioane de femei sunt victime ale violentei domestice. In cele mai multe cazuri acest tablou se incheie prin tăcere pentru că majoritatea femeilor abuzate nu-si reclamă partenerul violent pentru că nu au curajul si posibilitatea să se adreseze autoritatilor", declară doamna  Anca Zoitanu presedinte TSD municipiul Botosani. 

    ,,OMFSD Botosani impreună cu TSD Municipiul Botosani fac o campanie de informare in legatură cu ziua de 25 noiembrie - Ziua Internationala pentru Eliminarea Violentei Impotriva Femeilor. 

     ,,Violenta domestică reprezintă orice manifestare care induce, intr-o relatie, frica de partener, prin care cel violent controlează comportamentul celui agresat. Cel mai bun mod de a opri ciclul infractional de violentă domestică este sa vorbesti despre ea. 

       Prin indiferenta incurajam violenta domestică. Stă in puterea fiecăruia dintre noi să luam atitudine"  Conştientizarea populaţiei privind violenţa asupra femeilor pentru: - prevenirea şi stoparea acestui fenomen şi - îmbunătăţirea calităţii vieţii femeilor, în mod special, cât şi a intregii societăţi prin diverse acţiuni de informare, educare, consiliere, intervenţie, schimbare şi participare activă OBIECTIVELE CAMPANIEI - Transmiterea către populaţie a unui mesaj care afirmă că violenţa împotriva femeii (în cadrul familial sau în relaţia de cuplu) este un comportament indezirabil, anomic şi deviant - Informarea tinerilor cu privire la efectele negative (pe termen mediu şi lung) ale violenţei asupra femeii - Informarea tinerilor şi femeilor cu privire la instituţiile şi organizaţiile care oferă servicii şi consultanţă pe probleme de violenţă împotriva femeii - Promovarea unei legislaţii şi a unor practici legislative adecvate care să ofere protecţie victimelor violenţei în familie, abuzului sexual şi traficului - Conştientizarea societăţii asupra subiectului drepturilor omului, violenţei in familie şi politicilor democratice - Educarea intregii societăţi prin promovarea unor politici afirmative şi nediscriminatorii pentru creşterea calităţii vieţii femeii din Romania - Implicarea activă a tinerilor în acţiunile derulate, în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului. În România: • una din trei femei a declarat că a fost abuzată fizic sau verbal de către partenerul de viaţă, conform Studiului Sănătăţii" a declarat doamna  Tereza Nica presedinte OMFSD Botosani.

• 
  

O, femeie ,tu nu eşti numai plămada măiestrită

               a lui Dumnezeu, ci şi a oamenilor. Poeţii îţi ţes un

              văl din firele de aur, măieştrii penel îţi dăruiesc

             nemurirea,  iar grădina verii îţi oferă florile, să te

             învăluie, să te acopere, să te facă mai de preţ.

         Tu eşti femeie, eşti  pe  jumătate   vis.

                 ( ,,Cugetari Engleze ‘’ ,Tagore)

Muzeul Judeţean Botoşani organizează în perioada 26-27 noiembrie 2013 „Zilele Nicolae Iorga”

a

                           

MUZEUL JUDEŢEAN BOTOŞANI

Str. Unirii, nr. 15,  cod 710221, tel:0231/51.34.46; fax:0231/53.69.89

e-mail: istorie@muzeubt.ro www.muzeubt.ro

                

Comunicat de presă

                     

                   Muzeul Judeţean Botoşani organizează în perioada 26-27 noiembrie 2013       „Zilele Nicolae Iorga”. Programul manifestărilor cuprinde:

          •Vizitarea Casei Memoriale ,,Nicolae Iorga” (gratuit)                  

                   26-27 noiembrie, orele 9-17

          •Nicolae Iorga - conferinţe radiofonice (audiţii)

                   26-27 noiembrie, orele 9-17, Casa Memorială “Nicolae Iorga”

          • Slujbă de pomenire pentru Nicolae Iorga                 

                   27 noiembrie, ora 10.00, Biserica “Sf. Ioan Botezătorul” Botoşani

          • Vernisajul expoziţiei ,,Nicolae Iorga - Orizonturile mele”

                   27 noiembrie, ora 11.00, Casa Memorială ,,Nicolae Iorga”

          • Simpozionul ,,Nicolae Iorga şi Botoşanii”                          

          Susţin intervenţii: Dan Prodan, Marius Rîznic, Gheorghe Median,  Sergiu Balanovici, George Arhip

                   27 noiembrie, ora 13.00, Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani

          • Program artistic: ,,Au fost  tăiat un brad bătrân”

          susţinut de Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox ,,Sf. Gheorghe” Botoşani 27 noiembrie, ora 15.00, Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani

          Activităţile se desfăşoară în colaborare cu: Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani - Cercul Metodic al Profesorilor de Istorie Botoşani 1 Şcoli Generale, Serviciul Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale, Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sf. Gheorghe” Botoşani, Parohia ,,Sf. Ioan Botezătorul” Botoşani.

Interviu realizat de Vania Atudorei- Montreal-cu ocazia aniversării a 75 de ani de la nasterea lui Gerald-Godin Montreal, noiembrie 2013

Vania Atudorei, profesor emerit, initiator al manifestărilor cu ocazia aniversării a 75 de ani de la nasterea lui Gerald-Godin Montreal, noiembrie 2013

 Autor Vania Atudorei

    Jacques Parizeau a implinit pe 9 august 83 de ani. Profesor universitar de stiinte economice la HEC,  a studiat la Colegiul Stanislas din Montreal si la celebra universitate de stiinte economice din Londra : ,,The London School of Economics and Political Science,,. 

    A fost Ministru de Finante si considerat la acea epocă cel mai bun Ministru de Finante din Canada iar intre 26 septembrie 1994 si 29 ianuarie 1996 a fost Prim Ministru, organizând in 1995 referendumul pentru a desprinde Quebecul de Canada si a-i conferi suveranitatea. Contributiile sale majore in viata noastră de toate zillele a celor care trăim in Québec sunt printre altele : nationalizarea energiei electrice prin constituirea societatii Hydro-Québec, crearea Regiei de rente a Québecului, crearea Casei de depuneri si de plasamente, abolirea monopolului sindicatelor financiare din Toronto asupra emisiei obligatiilor Guvernului Québecului, instaurarea regimului de economii si actiuni, crearea fondului de solidaritate FTQ, crearea Colegiului Gérald-Godin, etc.

     Adulat de multi canadieni francezi si detestat de multi canadieni englezi Jacques Parizeau ramâne unul dintre cele mai celebre si  importante personalitati din istoria Canadei franceze. 

Vania Atudorei : Stimate domnule Jacques Parizeau până la vârsta de 40 de ani ati fost un federalist convins. 

Jacques Parizeau : 

,,Asa este, m-am născut intr-o familie burgheză, dar eu sunt un burghez de stânga. La 40 de ani am devenit un suveranist convins m-am inscris in Partidul  Québecois in septembrie 1969. Eram sătul să văd cum guvernul federal diminuează si neutralizează puterea Québecului. Milionarul Paul Desmarais mi-a spus, ,,stii tu Jacques, dacă nu ai fi separatist ai fi un Ministru de Finante fantastic, ca si cum competentele profesionale ti le-ar da numai federalismul". 

V.A. – Jurnalistul Pierre Duchesne de la Radio Canada, care in prezent este Ministrul Invătământului superior si al Cercetarii Stiintifice din Québec, si cu care am avut sansa să mă intretin aseară ( 14 noiembrie 2013), a publicat o magistrală biografie despre dvs. in 3 volume, ce insumează 1800 de pagini si se pare că mai erau incă lucruri de spus. Vă descrie ca pe un caracter in continua fierbere, autoritar, combinat cu o inteligenta superioară. 

J.P. – ,,Nu stiu daca stiti că această biografie e neautorizată in sensul că desi i-am acordat peste 200 de ore de discutii si interviuri, el a refuzat să imi arate manuscrisul inainte de a fi publicat. E drept aveam 25 de ani când am fost numit profesor la HEC de Comert International. Am beneficiat de ambele culturi, franceză si engleză deoarece doctoratul l-am pregătit la Paris dar l-am prezentat la Londra. Ca economist am invătat un lucru, o economie nu se lasa la voia intimplării si a capriciilor marilor puteri, ci se construieste de catre un popor". 

V.A.- La 30 octombrie 1995 ati organizat un referendum pentru separarea Québecului de Canada, referendum pierdut cu 49 % de voturi pentru separare.

 J.P.- ,,Au fost oficial 49.4% de voturi pentru, adică lipseau 52 000 de voturi din 5 000 000, niciodată nu am fost atât de aproape de realizarea acestui vis. Gânditi-vă că e un mare progres fată de primul referendum din 1980 care a fost pierdut cu 40.44 % de voturi pentru separare. Vă dati seama, in 1995, ne lipsea 1 % ! Si acela tras de păr ca să nu se spună ca nu a fost un vot democratic. Ei , acel penibil 1 % care a lipsit , a lipsit pentru ca a fost ,, cumpărat,,( sau vândut), si asta o stiu toti. Si de fapt l-am câstigat, dacă nu erau manevrele guvernului federal care a dat cetătenia canadiană accelerată la mii si mii de imigranti care vazându-se cu cetătenia canadiană desigur au votat contra separarii, au adus la Montréal zeci de autobuze cu canadieni englezi si cu drapele canadiene care făceau santaj sentimental spunându-ne că ne iubesc, si că ei vor să rămânem cu ei si să nu ne separăm ( apropo de asta un ziarist din Québec scria că da, poate că ne iubiti mult , dar din interes, că uite, noi de când voi ne iubiti, nu am avut niciodată vre-un orgasm cu voi,,) si alte manevre politice subtile si machiavelice. De altfel esecul acesta atât de aproape de victorie l-am resimtit atât de mult că trei luni mai târziu, după referendum mi-am dat demisia ca Prim Ministru. O tară federală e constituită pe baza unirii unor teritorii in mod liber consimtit de către popor si nu cu forta". 

V.A. – Ceea ce este de neconceput si unde nimeni nu mai intelege nimic e faptul că la nivel provincial cei din Québec au votat pentru partidul québechez care a preluat puterea si in acelasi timp majoritatea au votat la alegerile federale pentru partidul liberal antiseparatist al lui Pierre Elliott-Trudeau in anul 1980 , anul primului referendum, alegând 74 deputati liberali din cele 75 de deputati federali ai Québecului la Ottawa. 

J.P. – ,,Păi cel mai bine acest paradox l-a sesizat artistul umorist Yvon Deschamps când a spus că cei din Québec doresc un Québec suveran care să facă parte dintr-o Canada unitâ". 

V.A. – Ati afirmat atunci că veti face separarea numai cu francofonii, si fără anglofoni, si fără amerindieni, si fără comunitatile culturale care se opun si care sunt anglofile, nu a fost 

o gafă ? 

J.P. – ,,Eu când am făcut această afirmatie o faceam cu gândul că referendumul de separare poate fi câstigat de către populatia din Québec care este de majoritate francofonă. De când constituie o gafă să spui ce gândesti, si mai ales să spui adevarul ? Pentru cei fricosi si lasi in politică, da, poate fi considerata o gafă. E drept ca Gerald-Godin lui insusi, mi-a reprosat aceasta si nu a fost de acord cu această afirmatie a mea spunându-mi că e pericol de a ne indepărta de comunitătile etnice in loc să ne apropiem de ele  si asta inainte de moartea lui in octombrie 1994. Dar după referendum când am afirmat că de fapt cine a câstigat ? Au câstigat banii si votul etnic toată lumea stia acest adevar. Separarea Canadei franceze de cea engleza ii priveste in primul rând pe francofoni si e normal să fie asa deoarece unul dintre obiectivele majore este pastrarea limbii franceze. Nu a fost normal că foste tari sau provincii colonizate să dorească separarea si autonomia lor pentru păstrarea limbii si culturii lor ? 

( După colonizare indienilor din Québec li se interzicea de către Biserica catolică să vorbească intre ei in limba lor spunându-le că e limba diavolului, iar colonizatorii ii numeau ,, sălbatici,,- n.a.) 

V.A. – S-a creat o impresie pentru unii că unii quebechezi de susa, din provincia Québec sunt xenofobi si rasisti, si ignora realitatea multietnica. 

J.P.- ,,Există două provincii Québec : provincia mare propriu-zisă si metropola adică Montrealul care este recalcitrant, si aici e problema de opozitie si ostilitate impotriva separării, si nu in provincie. Francofonii din provincie ( excluzind Montrealul) in marea lor majoritate sunt pentru separare si trebuie de inteles că au pentru aceasta motive istorice ca toti patriotii din toate tările care au fost de-a lungul istoriei cucerite si colonizate in urma unor războaie. In privinta xenofobiei si a rasismului avem suficiente argumente ca să demonstrăm că nu este de loc asa : faptul ca avem doua sisteme scolare paralele, francez si englez ( nici măcar in cantoanele din Elvetia , tară federală cu 4 limbi oficiale nu există asa ceva) ori se spune că amestecul si asimilarea altor natiuni se face prin armată ( pe care nu o avem) si prin scoală. De asemenea faptul că nu am dat legi prin care să interzicem religii, faptul că aici in Québec noi am avut la Trois-Rivières primul deputat evreu in istoria Imperiului britanic, Ezekiel Hart in anul 1807, ales deci si votat de către quebechezi, tot in Québec a fost ales primul deputat evreu la Adunarea natională, Peter Bercovici, in 1916, primul deputat negru Jean Alfred originar din Haiti, i-am primit aici pe toti refugiatii din Vietnam intre 1970-1980 ajunsi aici ca si ,, boat people,, ca să scape de regimul comunist, am primit si acceptat aici mii de haitieni pe motive umanitare, desi guvernul federal adică Immigration Canada voia ca să- i expulzeze, etc. Dar totdeauna am considerat ca egalitatea in drepturi civice rămâne baza sistemului nostru social". 

V.A. – In contextul actual se vorbeste mult despre religia musulmană, si nu si despre altele ca cea crestină, evreiască, sau budistă. De ce ? 

J.P. – ,,E simplu. Se constată că este singura religie de anvergură care are tendinta de expansiune, care are extremisti fanatici, care face afirmatii periculoase, care e luată in brate si utilizată de către organizatii extremiste si teroriste, care are cele mai multe si mai mari inegalitati flagrante intre bărbati si femei, de tot felul, si nu numai vestimentare, de exemplu in Arabia Saudita femeile nu au voie sa conducă automobilul, unele femei sunt obligate sa poarte voal sau să se ascundă sub haine complet, alte femei sunt ucise dacă sunt infidele sau nu fac ce le cere tatal familiei lor sau barbatul 

( asa zisele crime de onoare), multe femei sunt căsătorite cu forta la vârste minore ( chiar de la 10 ani ! ), cu bărbati in vârsta impusi de către familie si parinti, sunt tări musulmane care practica sclavia si poligamia, in multe familii dacă veti fi invitat la masă in tări musulmane nu veti vedea niciodata femeia ( am trăit asta pe viu in Africa de vest, in Republica Islamică Mauritania unde populatia este impartită in caste ca si in India, si in care se practică sclavia neoficial dar pe scara largă, mi s-a oferit un sclav Ahmed care să fie la dispozitia mea pe durata sederii mele in capitala tării, iar invitat fiind acasă la cină intr-o seară, la Guvernatorul Bancii Centrale din Mauritania, intr-adevăr toate femeile casei erau ascunse si de nevazut si de neauzit – n.a.) "

V.A. – Se vorbeste mult despre cursurile de istorie care lipsesc din scoli si exista critici referitoare la lipsa de cultură a multor quebechezi care nu cunosc istoria si geografia propriei lor tări.

 J.P. –,,Celor care fac aceste remarci eu le-as spune că atunci când eu am studiat la Colegiul Stanislas am avut cursuri de istorie in fiecare an, si de istorie a Quebecului, si a Canadei, si a Statelor Unite si de istorie universală. Le-as mai spune că aceste cursuri de istorie natională au existat in scolile noastre dar că au fost scoase de Ministerul Educatiei pe motivul că aceste cursuri tulbura mintile elevilor si fomează separatisti si este evident ca acest pretext si această cerere venea din partea federalistilor. Pentru un popor care se respectă si care vrea să supravietuiască, studierea istoriei sale in scoli este esentială. Gânditi-vă numai la fostele tări comuniste care au avut capitole de istorie neadevarată, cenzurată si falsificată de către comunisti. E normală o astfel de situatie ca generatiile care reprezinta viitorul unei natiuni să nu cunoască istoria lor sau să o cunoască in mod eronat, falsificat ? Rusia sovietică voia si ea să functioneze ca un stat federal cu forta, după razboi si uitati-vă ce s-a ales de ea dupa 1990". 

V.A. – La 13 noiembrie 2013 s-au implinit 75 de ani de la nasterea lui Gérald-Godin, poet, deputat, fost Ministru al Imigratiei, mort la numai 54 de ani ca urmare a unei tumori cerebrale. El a oferit comunitătii române din Montreal 100 000 $ si a inaugurat Centrul Cultural Românesc din Montréal. La intrarea in acest centru exista o placă aurită pe care scrie : ,, Omagiu din partea Guvernului Québecului pentru fratii nostri latini ai comunitătii românesti , pentru contributia lor la societatea noastră,,- placa dezvelită pe 11 iulie 1982 de către Gerald-Godin. El dorea ca imigrantii să isi păstreze identitatea lor dar adaptându-se si integrându-se la societatea quebecheză. E posibil acest lucru ? Când stim că există comunităti inchise ce functionează in ghetouri si care privilegiază limba engleză ? 

J.P. - ,,E posibil si usor pentru comunităti care provin din tări ce au valori sociale apropiate nouă si de limbă franceză sau inrudită cu franceza, dar e mai greu pentru imigranti ce provin din culturi mai rigide sau care au idei preconcepute si nu cunosc istoria si problemele tării lor de adoptie sau refuză si resping unele valori sociale, morale, culturale de aici. Ceea ce este grav e ca unii imigranti au aversiune fată de limba franceză, ori Canada are sansa să aibă doua limbi oficiale de importanta mondială. Uitati-vă la Elvetia care are patru limbi oficiale si unde nu se face atâta caz pentru cunoasterea a două sau trei limbi iar pentru a lucra acolo in functia publică federală una din exigente este cunoasterea a cel putin două dintre limbile oficiale. Iar santajul unora că dacă Québecul se separă ei vor pleca de aici, chiar credeti că e asa de impresionant si face teama ? In 1991 Québecul a semnat o intelegere cu Guvernul Federal al Canadei privind imigrarea in Québec si stabilind criterii de imigrare printre care figurează si cunoasterea limbii franceze. Dvs. ati putea să imigrati de exemplu in Elvetia, să nu stiti franceza si să lucrati la Geneva sau la Lausanne ( orase de limba franceza ), sau să nu stiti germana si să vreti să lucrati la Zurich sau la Berna unde se vorbeste limba germana ? Daca ati fi medic si ati vrea să lucrati in Québec dar nu vorbiti franceza si vă vine un pacient bolnav si nu il intelegeti, ar fi normala o astfel de situatie ? Suntem 8 000 000 de oameni in Quebec, dintre care peste 80 % sunt francofoni, nu e normal ca o persoana care vrea să vină, să traiască si să lucreze aici să stie limba majoritătii ? Vorbind despre Gerald-Godin a fost un mare om, era deputat, avea cancer, i-am oferit o masină cu sofer in mod exceptional ( deoarece numai ministrii aveau acest privilegiu, si a refuzat. A continuat să călătorească intre Montreal si Québec cu toată lumea , in autobuz. A făcut campanie ca să fie ales in Mercier din poartă in poartă si pe bicicletă, si a câstigat alegerile batându-l pe fostul Prim Ministru liberal Bourassa. Când am decis crearea Colegiului Gérald-Godin, un an dupa moarte sa, in West-Island am făcut-o deoarece acolo sunt 300 000 de francofoni care nu aveau un Colegiu in timp ce in Abitibi ou il y avait 150 000 francofoni existau 3 Cégepuri. Sau in regiunea Saguenay-Lac Saint-Jean unde sunt 275 00 de francofoni exista 4 Colegii ! Era o situatie ridicolă si inacceptabilă si a trebuit să imi pun in joc autoritatea de Prim Ministru ca aceasta să se facă, deoarece Ministerul Educatiei era impotrivă ca si multi altii manipulati de lobbysmul englez care nu dorea acest lucru. Dovada că era o necesitate este ca acum acest Colegiu la care dvs. ati fost primul profesor care a fost angajat si care a dat un Curs, la capacitatea sa maximală de 1300 de studenti, ba chiar suferiti de lipsa de spatiu". 

V.A. – Credeti ca invatamintul universitar ar fi posibil intr-o zi sa fie gratuit in Québec ? 

J.P. – ,,Eu as taxa din nou Băncile pentru capitalul, lor, deoarece această taxă care exista pentru Bănci a fost abolită de liberali, ceea ce reprezenta peste 600 000 000 de dolari, sumă necesară ca invatamântul univeristar să fie gratuit, deci da, ar exista această posibilitate. Ceea ce am constatat eu ca profesor universitar e că multe Universităti privilegiază cercetarea stiintifică in detrimentul invatamântului, se masoară si se compară cu marile Universităti din tări care isi permit bugete enorme si solicită si ele bani multi, dar nu pentru ameliora calitatea invatamântului, ci pentru a investi in cercetare, deci pedagogia e uneori neglijată,ceea ce nu este nici corect si nici ideal. Jacques Parizeau a acceptat să mai ramână un pic după conferinta de peste o oră pe care a dat-o cu amintiri despre Gérald-Godin, timp in care in sala arhiplină publicul era ochi si urechi, să mai răspundă la unele intrebări, să facă niste poze si să dea niste autografe, să bea un pahar de vin alb francez, (el care are o podgorie in Franta si o fermă in Estrie), după care s-a retras la resedinta sa din Isles des Sœurs urmând ca la week-end să meargă la ,,châlet,,-ul sau din Laurentides de lângă Saint-Adolphe-d'Howard unde sotia sa, Lisette Lapointe, a câstigat alegerile locale fiind acum Primar.. A venit la Colegiu insotit de prietena lui Hugo, fiul sotiei sale. Un om exceptional si ca profesor, si ca politician, de o calitate pe care orice societate si-ar dori să aibe si mai ales un om decis, hotărit, franc, direct si curajos, capabil să isi asume convingerile pe care le are, să le apere si să le argumenteze ca un ilustru avocat".