Din istoria Teatrului ,, Mihai Eminescu" Botosani

(despre istoria teatrului Mihai Eminescu, datele au fost oferite de dl referent literar Constandin Adam, de la teatrul Mihai Eminescu")

La 10 mai 1858, 70 de boieri şi negustori adresează Ministerului de Interne o petiţie prin care cereau ,, înfiinţarea şi statornicirea unui teatru la Botoşani”. Prin 1860 se construieşte prima sală de teatru cunoscută sub denumirea
,,Teatrul Petrache Cristea” Botoşani fiind astfel printre primele oraşe din ţară care aveau o sală de reprezentaţii teatrale după modelul celor din Occident, cu scenă, decoruri, două rânduri de loji, parter, galerie, orchestră şi celelalte accesorii. În mijlocul plafonului atârna un candelabru uriaş, în care erau înfipte vreo două sute de lumânări de parafină, ce trebuia coborât până jos pentru a putea fi aprinse lumânarile. Stalurile un fel de laviţe cu spătar erau rezervate numai bărbaţilor. Pentru orice femeie ar fi fost o lipsă de respect să apară la teatru în stal. Trei lovituri de butuc în duşameaua scenei anunţau publicul că reprezentaţia avea să înceapă. În 1864, este angajat ca sufleur al trupei Vlădicescu-Tardini, marele nostru poet Mihai Eminescu. El este angajat ca şi scriitor de roluri. Atunci pe scena acestui teatru au apărut actorii străini: Adelina Patti-celebra stea de la Opera din Paris în 1865.

Adelina Patti (n.10.februarie.1843-d.27.septembrie.1919) a fost una dintre cântăreţele de opera cea mai apreciată din secolul al 19-lea, care a obţinut câştiguri, onorarii imense, la înălţimea carierei. Adelina Patti rămâne una din cele mai renumite soprane din istorie, datorită frumuseţii vocii ei şi a calităţii exceptionale ale tehnicii interpretative ,,Bel Canto". Compozitorul Giuseppe Verdi a apreciat că este una din voci deosebite care a auzit vreodată.
În 1866 la Botoşani se fac eforturi pentru înfiinţarea unui teatru stabil. Ca rezultat, în bugetul pentru acel an votat de către Adunarea Legiuitoare s-a prevăzut o subvenţie de 10.000 lei ,, pentru Teatrul din Botoşani”În anul 1901 se dă în folosinţă sala Teatrului ,, Mihalache Popovici” (fostul cinematograf ,,Luceafărul”) care va găzdui numeroasele turnee ale trupelor vremii.

Dar necesitatea unui teatru pe măsura oraşului care la început de secol era al patrulea ca număr al locuitorilor după Bucureşti, Iaşi şi Galaţi, a preocupat mereu pe edilii oraşului. În ianuarie 1912 se constituie ,, Societatea pe acţiuni Teatrul Eminescu” având 75 de acţionari şi un capital de 400000 lei. La 23 septembrie acelaşi an, s-a pus piatra fundamentală a construcţiei acestui ,, templu al artei”, care a fost terminată doi ani mai târziu. La 21 decembrie 1914 se inaugurează clădirea Teatrului Mihai Eminescu cu prima piesă care se joacă aici ,, Lorica noastră” a Naţionalului bucureştean. Construcţia a fost realizată pe baza proiectului cunoscutului arhitect Grigore Cerchez. Fondurile au fost adunate prin subscripţie publică.Sala de spectacole numără 750 de locuri şi avea un parter în amfiteatru cu scaune capitonate în pluş roşu, trei rânduri de loji, un balcon şi o galerie.
Fotografie din 1914. Scena era prevăzută cu o dublă deschidere, una către sală, cealaltă spre grădina teatrului situată în spatele teatrului care a servit drept grădină de vară. Această clădire se compara prin proporţii şi bogăţie a ornamentaţiei cu Teatrul Naţional din Iaşi. Aici a răsunat vioara lui ,, George Enescu". Aici pentru ultima oară în oraşul natal a răsunat vocea marelui savant ,, Nicolae Iorga” care a ţinut o conferinţă despre cum ,, Cum trebuie înţeles Eminescu” în care l-a cam combătut pe George Călinescu.

În 1944 clădirea teatrului este distrusă în urma bombardamentului aviaţiei germane.
În 1956 încep lucrările de reconstrucţie a teatrului ,, Mihai Eminescu” care avea să şi inaugureze activitatea cu o trupă proprie în octombrie 1958. În comitetul de reorganizare al teatrului a fost membru şi George Călinescu, deputat în M-A.N. din partea Botoşanilor

Printre directorii ultimilor 30 de ani aş aminti:
Stelian Preda , actor, director în perioada 1966-1970 şi 1977-1983, care a declarat: ,, Toată tinereţea mea- profesională dacă vreţi-mi-am petrecut-o la Botoşani, unde am avut marii satisfacţii, atât ca actor cât şi ca director” (consemnat în caietele teatrului oct. 2003)Constantin Dinischiotu director în perioada 1974-1977 care a declarat cu ocazia a 45 de ani a teatrului ,, Mihai Eminescu”:,,N-am stat mult ca regizor şi director atunci când am venit la Botoşani, octombrie 1974. Am găsit un colectiv mic, dar plin de speranţa de afirmare”

Lucia Olaru Nenati director al teatrului în perioada 1986-1990. Doamna Olaru Nenati a scris în Cartea de Onoare a teatrului: ,,Au trecut ca vântul, iată! 45 de ani de când s-a înfiinţat instituţia centrală a Botoşanilor- Teatrul ,, Mihai Eminescu” de care s-a legat pentru o vreme şi destinul meu. (...) A fost acela un timpp de mare incandescenţă a teatrului... A fost un timp de care îmi amintesc cu nostalgie, cu bunele şi cu relele lui. Sunt amintiri de preţ pe care nimeni nu mi le poate confisca, un combustibil inestimabil pentru scriitoarea care le-a trăit”. ( declaraţie cu ocazia a 45 de ani de la înfiinţarea teatrului, oct 2003)