Sunt invitaţi copiii din ţările Uniunii Europene, din SUA, Rusia, Canada,
Brazilia, Argentina, Australia, China, Japonia, etc. Prezenta invitaţie va fi
promovată către ambasadele din România si către instituţiile din străinatate
la care vom identifica elemente de contact.
Lucrările vor fi trimise până pe data de 29 mai 2012 în format fizic sau
electronic(pe e-mail : asociaţia.vasilepogor@gmail.com):
fotografii, filme, muzică, ppt, lucrări literare printate pot fi trimise prin poşta
română, materialele audio/video vor fi înscrise pe CD/DVD. Toate materialele
vor fi însoţite de fişa de înscriere (printată) completată corect (conform cu
fişa de înscriere se scriu diplomele).
Opţional trimiteţi parteneriatul semnat în 2 exemplare, un exemplar va fi
înregistrat, ştampilat şi returnat împreună cu diplomele.
2. Se participă grupat câte 5: orice preşcolar sau elev împreună cu alţi 4
copii pot participa sub coordonarea unui cadru didactic.
Cadrul didatic are participare gratuită.
Calitatea coordonării stabileşte premiul pentru coordonator !
Un cadru didactic poate coordona minim 5 participanţi şi maxim
nelimitat.
3. Lucrările (nu mai avem cum să le returnăm după ce le inserăm pe
panouri): trebuie să conţină numele autorului şi opţional un titlu.
Intră în concurs doar lucrările individuale.
4. Fiecare participant va fi premiat pentru lucrarea sa: va primi diploma
de premiere personalizată + DVD-ul cu ISBN cu filmul activităţii + calendar pe
anul 2012.
Fiind o competiţie de lucrări, se vor acorda trofee,
premii I, II, III şi menţiuni pe categorii de vârstă.
VOR FI ACORDATE PREMII SPECIALE ŞI
MARELE TROFEU AL EXPOZIŢIEI.
Vă trimitem materialele prin colet poştal până la 15 iunie 2012 ca să
poată fi transmise elevilor înainte de vacanţă. Materialele
care nu sosesc in termen la concurs nu mai pot fi jurizate.
5. Fiecare participant (preşcolar, elev, student, etc.)
va achita taxa de participare de 15 lei.
Cadrele didactice sau părinţii care au orientat 2% către asociaţia
noastră au participare gratuită împreună cu un grup de 5 elevi. Vor primi
gratuit diploma de premiere – coordonare +adeverinţă+DVD+calendar +
Certificat de voluntar(numai pentru cadrele didactice care promovează
prezenta activitate sau participă în grup, împreună cu alte 5 cadre didactice
Taxa se achită prin mandat poştal de către cadrul didactic coordonator.
Exemplu: 5 participanţi x 15 lei = 75 lei către:
Asociaţia “Vasile Pogor” – Preşedinte Bivol Teodor
Str. P-ţa. Voievozilor, nr. 5, bl. A 10, et. 7, ap. 28, loc. Iaşi, jud. Iaşi,
cod. 700575
Nerespectarea regulamentului ne pune în situaţia de a descalifica
participantul.
CONTACT:
asociaţia.vasilepogor@gmail.com
Tel. 0332 437107 sau 0742516609
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu