BOTOŞANIUL CULTURALsi FEMEI CELEBRE: CASA MEMORIALA ,, MIHAI EMINESCU'' IPOTESTI- BOTOSANI

In imagine Casa memoriala - 1909

Casa nouă avea trei camere (salon, cameră pentru părinţi şi cameră a fetelor), în care se intra dintr-un hol central, iar în spatele casei se afla şi cămara. Accesul în casă se făcea pe uşa din faţă - prin pridvorul de lemn, dar şi pe uşa de serviciu, din spatele casei, pe unde se putea ajunge la acareturi (grajduri, coteţe, hambare), dar şi la atenansă. Aceasta anexă era amplasată puţin mai jos de actualul amfiteatru în aer liber, avea o lungime de aproape 15 m. şi, dintr-un pridvor de lemn, foarte îngust, se intra în cele 3 încăperi: camera băieţilor, biroul căminarului şi bucătărie. După ce o vreme familia locuieşte când în oraş, când la moşie (pe timpul verii), se vor muta la Ipoteşti în toamna lui 1854, în casa abia finalizată, în care se va locui până la 1878. Împovărat de datoriile acumulate de-a lungul anilor – cauzate de întreţinerea propriei moşii, de producţia agricolă insuficientă, de cheltuielile legate de educaţia copiilor (a băieţilor), rămas şi fără soţie, decedată la 15 august 1876, cu o parte din copii morţi sau aflaţi departe, Gheorghe Eminovici va recurge la gestul disperat de a-şi vinde moşia şi casa. Mihai Eminescu face eforturi mari de a salva moşia de la vânzare, dar banii pe care reuşeşte el să îi strângă spre a-i aduce tatălui, sunt insuficienţi. Cumpărător al moşiei va fi Cristea Marinovici, iar tatăl lui Eminescu va rămâne arendaş pe moşie, ajutat fiind de Nicolae (Nicu) Eminovici, fratele cu studii în drept al poetului, care se întorsese la Ipoteşti fiind bolnav de tuberculoză. Cei doi se vor muta din casă în construcţia anexă, unde vor locui până la moarte, respectiv în anul 1884. În ianuarie va muri tatăl, iar după două luni Nicu se va sinucide, urmare a bolii de care suferea, fără vindecare în epoca respectivă. La momentul vânzării, sora lui Eminescu, Harieta, se va muta în Botoşani într-o casă de închiriat, unde în 1887-1888 va găzdui şi pe poetul bolnav.
In imagine Casa memoriala in 1916

In imagine foto Casa memoriala - 1916

Vor mai succeda vreo trei proprietari asupra moşiei Ipoteştilor, ultimul proprietar fiind Maria Isăcescu (devenită Papadopol prin căsătoria cu medicul veterinar Constantin Papadopol), care va încerca, în 1924, să repare casa copilăriei lui Mihai Eminescu, intenţionând să locuiască în ea.

Spatele casei memoriale - 1921

De la 1878 şi până în 1924, casa nu mai fusese locuită decât o perioadă de vreo 6 luni (prin închiriere) şi nu mai fusese reparată niciodată, încât se afla într-o stare avansată de degradare. Aducând militari de la unitatea unde lucra ca medic veteinar, Constantin Papadopol i-a pus să înlăture acoperişul casei, spre a-l înlocui, urmând să consolideze apoi pereţii.

Fotografie din anul 1925.
Imaginea ruinelor casei Eminovici. Document din muzeul Ipoteşti- Botoşani

Prima reconstrucţie a casei se va face în perioada 1934 – 1936, o casă destul de frumoasă şi trainică, dar neavând nimic în comun cu casa copilăriei poetului.
După ani întregi în care iubitorii lui Eminescu au văzut la Ipoteşti ceea ce autorităţile vremii doreau a fi ,,casa copilăriei”, graţie tenacităţii întru cercetare a mai multor eminescologi, între care un rol aparte a avut I.D.Marin, în anul 1976 s-a hotărât refacerea casei ţinând cont de vechiul amplasament, de schiţe şi fotografii descoperite de la casa originală, lucrările fiind finalizate în anul 1979.
MEMORIALUL IPOTEŞTI - Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu” a luat fiinţă în anul 1992, prin H.G. nr. 188 din 17 aprilie, având drept for tutelar Ministerul Culturii din România. Până în 1989 la Ipoteşti exista o Casă memorială, filială a Muzeului de Istorie din Botoşani. Trecând în subordinea directă a Ministerului Culturii, Ipoteştii s-au dorit a fi un Weimar al României, un centru naţional de cercetare care să evolueze pe două căi distincte, dar în legătură intrinsecă: muzeografia şi cercetarea ştiinţifică aplicată la istoria literaturii, în general, şi la opera eminesciană, în special. Începând din anul 2002, Memorialul a intrat în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, care a continuat câteva investiţii, iar majoritatea fondurilor s-au axat pe activităţile principale: muzeografie, cercetarea ştiinţifică şi atragerea publicului.
Într-un spaţiu relativ restrîns, Centrul reuneşte cinci obiective de interes cultural naţional:
1. Casa memorială „Mihai Eminescu”, inaugurată în 15 iunie 1979;
2. Bisericuţa familiei Eminovici, datând aproximativ din anul 1600;
3. Casa ţărănească de epocă, inaugurată în 15 ianuarie 2000;
4. Biblioteca Naţională de Poezie „Mihai Eminescu”, inaugurată în 15 ianuartie 2000 - care include amfiteatrul „Laurenţiu Ulici”
5. Muzeul ,,Mihai Eminescu”, inaugurat în 15 iunie 2000.
Sala de expoziţii temporare „Horia Bernea” şi amfiteatrul în aer liber (cu o capacitate de 600 de locuri – inaugurat în septembrie 1999) vin să completeze fericit spaţiul muzeografic ipoteştean

CASA MEMORIALĂ,, MIHAI EMINESCU"
Am plecat cu maxitaxi la Ipoteşti pentru a vizita casa memorială ,, Mihai Eminescu". Aici, la muzeu m-a primit dna ANA FLORESCU, muzeograf căre mi-a permis să fac un reportaj oferindu-mi material documentar pentru blogul

http://1-cultural.blogspot.com

pentru care îi mulţumesc mult.

H.V. Pentru început am rugat-o în calitate de muzeograf să ne prezinte din istoria Casei Memoriale ,, Mihai Eminescu".

Dna Ana Florescu:

,,In satul Ipotesti, judetul Botosani se află casa memoriala Mihai Eminescu. Prin 1849-1850, Gheorghe Eminovici, boier fiind in anii acestia, a cumpărat jumătate din mosia Ipotesti, unde si-a făcut casa. Imobilul era alcătuit din trei camere: salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu si dormitorul mamei si surorilor poetului. In anul 1924, casa de la Ipotesti, nefiind locuită ani de zile, ajunsese o ruină. Abia în anul 1934, casa a fost reconstruită, iar în 1940 s-a inaugurat primul muzeu memorial dedicat lui Eminescu. Aceasta clădire, nerespectând stuctura originalului, a fost demolată si reconstruită în 1979 după documentele originale, pe vechea fundatie a gospodăriei Eminovici. Mobilierul aflat în casă este parte original, parte provenind din a doua jumătate a secolului XIX.

Casa memorială a familiei Eminovici a fost reconstruită în perioada 1976 -1979 pe temelia casei originale. În ciuda faptului că s-a păstrat amplasamentul original, casa nu reflectă, ca muzeu, atmosfera de epocă înfăţişată în documentele referitoare la familia poetului. În timp, reconstituirea cu cât mai multă acurateţe a înfăţişării originare a devenit o necesitate, astfel că în anul 1999, cu avizul Ministerului Culturii, s-au întreprins lucrările de restaurare şi reamenajare ale acestui obiectiv muzeal. Inaugurarea casei memoriale la 15 ianuarie 2000 a marcat începutul activităţilor naţionale desfăşurate sub egida UNESCO în cadrul programului 2000 – Anul Eminescu, program la care Memorialul Ipoteşti a fost partener", mi-a declarat d-na muzeograf Ana Florescu

H.V: Spuneţi-mi despre patrimoniu Casei Memoriale.

,, Biroul lui Gh. Eminovici

Dna Ana Florescu:

Lada de zestre a Ralucăi Eminovici

,,Prin cele 405 obiecte de patrimoniu cultural ce o alcătuiesc, expoziţia muzeală permanentă din Casa memorială oferă publicului vizitator posibilitatea de a vedea obiecte care au aparţinut lui Mihai Eminescu şi familiei acestuia, dintre care menţionăm:
caseta de bijuterii şi lada de zestre care au aparţinut Ralucăi Eminovici, mama poetului;

caseta de machiaj a poetului din perioada peregrinării cu trupele de teatru, vesela de argint pe care se află gravate iniţialele unora dintre membrii familiei Eminovici; cele două dulapuri furniruite cu lemn de trandafir, care au fost date drept zestre de bătrânul Eminovici fiicei sale Aglaia, în anul 1871; câteva din cărţile care au aparţinut fraţilor poetului şi parafa de medic a lui Şerban Eminovici, fratele poetului".

În imagine ,, Camera fetelor"

H.V. Spuneţi-mi despre biserica familiei
Dna Ana Florescu:

,,Lângă bisericuţă se află mormintele părinţilor şi a doi dintre fraţii mai mari ai poetului (Iorgu şi Nicolae Eminovici). Odată ctitorită noua biserică a satului (în perioada interbelică a secolului trecut), din iniţiativa lui Nicolae Iorga şi Cezar Petrescu – bisericuţa nu a mai fost folosită drept lăcaş de cult.
Aflându-se într-o accentuată stare de degradare, bisericuţa a fost acoperişulconsolidată în anii 1994 -1996, iar în perioada 1999-2004 a făcut obiectul unor ample lucrări de conservare şi restaurare, care au vizat, acoperişul , catapeteasma şi icoanele. În prezent, cu cele 87 de obiecte de patrimoniu cultural, bisericuţa este parte semnificativă a circuitului muzeal al Memorialului Ipoteşti; în afara obiectelor specifice de cult datând din secolul al XIX-lea, în bisericuţă se află expusă şi cristelniţa în care a fost botezat Mihai Eminescu.

H.V. Ce mai putem vizita la Ipoteşti?

Dna Ana Florescu:,,In curtea casei memoriale se mai afla o casa taraneasca, in stil moldovenesc, Casa Papadopol, proprietatea ultimului posesor al mosiei Ipotesti, doctorul Papadopol. In present, aceasta casa adaposteste Muzeul de etnografie al Centrului National de Studii de la Ipotesti.

CASA PAPADOPOL

Casa ţărănească de epocă a fost construită în 1924 de ultimii proprietari ai moşiei Ipoteştilor, familia Papadopol. Expropriată în perioada postbelică, a intrat în patrimoniul Memorialului Ipoteşti după 1989.

CASA PAPADOPOL

,,Declarată monument istoric, a necesitat lucrări de consolidare, conservare şi reamenajare, lucrări ce s-au desfăşurat în intervalul 1995-2000 şi au permis amenajarea unui nou spaţiu muzeal permanent, anume cel etnografic, în care sunt expuse un număr de 450 obiecte aparţinând atât satului tradiţional, cât şi spaţiului citadin provincial al începutului de secol XX

MUZEUL ,, ,,MIHAI EMINESCU"

H.V:În cadrul complexului muzeal se află muzeul ,, Mihai Eminescu", vă rog să-l prezentaţi.

Dna Ana Florescu:
,,Muzeul ,,Mihai Eminescu” a fost proiectat ca un loc de convergenţă între muzeul clasic şi cel modern, novator.

Discursul muzeal a fost conceput ca oreconstituire a momentelor semnificative din biografia lui Mihai Eminescu dintr-o dublă perspectivă: cea a vârstelor creatorului şi cea a etapelor creaţiei. Parcursul muzeal valorifică atât structura ca atare a spaţiilor destinate fiecărei vârste / etape, cât şi obiectele expuse. Această abordare urmăreşte ca vizitatorii muzeului să nu fie nişte receptori pasivi, ci să fie provocaţi la „descifrarea“ discursului muzeal în care se regăsesc, sugerate, teme şi simboluri specifice creaţiei eminesciene. Definitivarea expoziţiei de bază din Muzeul Mihai Eminescu (în care se vor regăsi aproximativ 700 obiecte de patrimoniu cultural) este unul din obiectivele stabilite pentru anul în curs".

,Muzeul prezintă, cronologic, pe parcursul a zece spaţii – simbol, momentele din viaţa şi opera eminesciană. Intrarea în muzeu recrează , metaforic, universul naturii eminesciene: cerul înstelat, nisipul mării cu sideful scoicilor redate în gresie şi arborii stilizaţi, trei elemente ce se regăsesc pe tot parcursul demersului muzeografic.
De aici se pătrunde, printr-un portal clasic, în prima alveolă: Geneza, având central, deosebit realizat arhitectonic, oul – ca element primordial al creaţiei; în stânga şi în dreapta acestuia, spaţiul rural şi cel familial, coordonate ale copilăriei ipoteştene a poetului.
Urmează apoi sala începutului studiilor – Cernăuţiul, loc ce punctează şi publicarea primelor versuri. Un spaţiu mai amplu este dedicat relaţiei de suflet pe care Eminescu a avut-o cu lumea teatrului, în multipla sa calitate de sufleur, actor, autor dramatic, dar şi de traducător de dramaturgie. Cronologic, urmează spaţiul dedicat studiilor universitare eminesciene – sala Vienei, a Berlinului. Tot de această perioadă se leagă şi participarea lui Eminescu la manifestările dedicate lui Ştefan cel Mare, la Putna, în august 1871, regăsind în sala Putna liniştea şi pioşenia ce străbate dincolo de sugestiva imagine de capelă. Perioada ieşeană, a marilor speranţe, a adevăratei prietenii şi a muncii pline de dăruire este prezentă într-un cadrul mai generos, structurat pe trei aspecte: camera poetului, spaţiul dedicat Veronicăi Micle, sala ,,Junimii”.
Pe ,, puntea suspinelor”, prin universul purificator al piramidei triunghiulare - marcă a etapelor creaţiei eminesciene, se face trecerea din lumea reală, a vieţii omului Eminescu, în lumea operei sale, în lumea ideatică.
Sala basmului - sală dedicată activităţii de prozator a lui Eminescu, prezintă metaforic prin elemente obstacol lupta (ca bază a iniţierii) dintre bine (Făt-Frumos din lacrimă) şi rău (Muma-Pădurii): muntele, pădurea şi luciul de apă.
Se revine în spaţiul iniţial, al cadrului natural, iar de aici se intră în sala ,,Luceafărului”, loc ce ilustreze cu prisosinţă, prin elementele de decor, mărturisirea de credinţă a lui Eminescu: ,,eu rămân ce-am fost: romantic”. De aici, prin scara mascată de ,,fântâna dorinţelor”, se va face trecerea în redacţia ziarului ,,Timpul”, loc menit să reliefeze prolifica, dar prea puţin cunoscuta activitate de gazetar a lui Eminescu.

In imagine artistul Horia Barnea şi Ministrul Culturii Ion Caramitru- Ipoteşti-2000La demisolul Muzeului,,Mihai Eminescu” a fost prevăzută, din stadiul proiectării, o sală pentru expoziţii temporare, sală care, din ianuarie 2001, poartă numele artistului Horia Bernea.
Aflat în vizită la Ipoteşti, în calitate de participant la ediţia din 1998 a Taberei de pictură şi grafică şi de director al Muzeului Ţăranului Român, el a remarcat intimitatea, modul propriu de expunere, calitatea luminii din sala de expoziţii temporare.

Expoziţie – sala Horia Bernea – iunie 2000Artistul avea să remarce faptul că această sală este printre puţinele din ţară ambientată în aşa fel încât să te oblige să priveşti exponatele. Într-o îmbinare de modern şi clasic, de concret – exponate şi abstract – sugestii, idei şi tăceri, de lumini şi umbre, de culori şi linii, Muzeul Mihai Eminescu propune şi presupune o interactivitate creativă. Este un muzeu al prezentului, dar mai ales o provocare pentru viitor. În ansamblu, sectorul muzeal are un număr de 1.552 obiecte de patrimoniu, din care 1.150 sunt expuse în spaţiile de vizitare. Personalul sectorului muzeal este alcătuit de 3 muzeografi, 1 referent cultural, 1 conservator şi 1 restaurator – cu studii de specialitate sau care au urmat cursurile de perfecţionare organizate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi 9 supraveghetori muzeu. Cele patru spaţii expoziţionale sunt vizitate anual de un număr de aproximativ 13.200 de vizitatori din ţară şi din străinătate, care au şi posibilitatea de a achiziţiona materialele editoriale realizate de Memorialul Ipoteşti. În ceea ce priveşte patrimoniul cultural mobil care nu este expus (din motive de conservare – restaurare), putem spune că, în total, depozitul muzeului adăposteşte un număr de 758 de obiecte de patrimoniu din domenii diverse: piese de mobilier de stiluri diferite, din secolul al XIX –lea, piese etnografie, iconografie, artă plastică (pictură pe lemn, pe sticlă, sculptură, grafică), obiecte cu destinaţie liturgică, obiecte de decoraţiuni interioare, ceramică etc.. Această activitate nu poate fi făcută de oricine, ci de o persoană avizată, instruită şi autorizată în acest sens. Conservatorul are ca obiect de activitate nu stoparea degradării naturale, de altmiteri imposibilă, ci menţinerea unor condiţii de microclimat în mediul unde sunt păstrate obiectele - expoziţii permanente, depozite, etc. - care să prelungească un timp cât mai lung viaţa obiectelor. Până în anul 2008 Memorialul Ipoteşti nu a avut în organigramă un post de conservator. Trimiterea unei persoane la specializare pe perioada 2006 - 2007, a făcut posibilă înfiinţarea postului de conservator. Ca rezultat, în anul 2008, a fost creat, (cu anumite sacrificii din spaţiu muzeal), un depozit de obiecte aparţinând patrimoniu cultural mobil, depozit în care se păstrează, în condiţii de temperatură, umiditate relativă şi luminozitate, obiecte care nu sunt expuse, dar care pot fi folosite în cadrul unor expoziţii permanente, temporare sau itinerante. Depozitul a fost proiectat conform tuturor normelor de conservare şi are o suprafaţă de 70 mp., două panouri fixe pentru depozitarea tablourilor, cu o suprafaţă totală de 38 mp, două poliţe, cu o suprafaţă totală de depozitare de 30 mp, urmând a fi construite stelaje pentu icoane pe suport de lemn sau de sticlă, pentru tablouri cu dimensiuni speciale, suporturi pentru obiecte textile plate, depozitate în rulouri şi alte forme şi tipuri de moduluri caracteristice depozitelor muzeale. Sala este prevăzută cu instalaţie specială de ventilare prin aspirare a aerului, asigurând un climat sănătos. Zilnic sunt monotorizate valorile de temperatură şi umiditate relativă, menţinându-se la cotele prevăzute de normele de specialitate. Depozitul este dotat cu aparat de deumidificare, pentru păstrarea umidităţii relative la parametrii normali. Este o realizare importantă pentru muzeul nostru şi constituie un pas important în activitatea de cercetare prin o mai bună cunoaştere a patrimoniului cât şi pentru păstrarea unei clare evidenţe. Desigur, depozitul este în curs de organizare şi, pe etape, vom atinge parametrii proiectaţi".

H.V. Prezentaţi-ne vă rog frumos biblioteca.

Dna Ana Florescu:
,,Biblioteca Nationala de Poezie ,,Mihai Eminescu” a fost inaugurata în anul 2000, anul Mihai Eminescu.

Inaugurarea Muzeului ,,Mihai Eminescu” în prezenţa Ministrului Culturii şi Cultelor, Ion Caramitru . Imagine foto dreapta.Are peste 25.000 de volume – poezie româneasca si straina si manuscrisele eminesciene în xero-copii si foto-copii. Originalele sunt la Bucuresti, la Biblioteca Academiei Române. În interiorul Bibliotecii se afla sala de lectura ,,Constantin Noica” si amfiteatrul ,,Laurentiu Ulici”, cu 160 de locuri si cu echipament tehnic modern, pentru organizarea diverselor manifestari culturale. Pornind de la fotocopiile manuscriselor eminesciene, aduse Ipoteştilor în 1986, graţie demersurilor întreprinse de Constantin Noica, Laurenţiu Ulici a avut iniţiativa înfiinţării la Ipoteşti a unei biblioteci de profil, a cărei prioritate să fie constituirea unei colecţii complete de volume de poezie românească.
Construirea unui spaţiu adecvat a urmărit, pe de o parte, să ofere celor interesaţi accesul direct la patrimoniul de care instituţia dispunea – fondul de documente, fondul de carte constituit din ediţiile operei eminesciene (de la ediţia maioresciană din 1883 şi până la cele recente) şi, mai nou, fondul de documente audio – video, iar, pe de altă parte, extinderea colecţiilor de specialitate. În prezent, biblioteca dispune de un număr de 797 documente de patrimoniu (între care se numără scrisori originale, înscrisuri, procese verbale, fotografii etc.) şi 21.191 volume.

Scrisoare trimisă de Veronica Micle lui Mihai Eminescu în 10 / 22 decembrie 1881 – original Ipoteşti
Fondul documentar, mai conţine : fotografii şi scrisori ale lui Mihai Eminescu (în original); 2 cărţi de vizită originale ale poetului; acte referitoare la familia poetului şi la satul Ipoteşti; scrisori, însemnări, cărţi de vizită şi fotografii ale personalităţilor culturale şi politice din secolul al XIX–lea;
,,Prescripte verbale ale Societăţii Junimea” (Jurnalul Junimii) – în original; publicaţii de epocă, acte şi hărţi; forocopii după 33 din Caietele poetului aflate la Biblioteca Academiei Române... Fondul de carte, conţine : colecţia ediţiilor operei lui Mihai Eminescu, ediţii apărute din 1883 şi până astăzi şi volume de traduceri; colecţia de critică, exegeză şi biografii referitoare la Mihai Eminescu, volume apărute de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în prezent; donaţia Laurenţiu Ulici – poezie românească şi postbelică, majoritatea volumelor având autografele autorilor, donaţia Petru Creţia – studii şi antologii de folclor; colecţia de periodice apărute în secolul XX; colecţia de poezie românească de la origini şi până în prezent; donaţia Aurel Dorcu.· Colecţia de artă plastică:
1. Donaţia Laura şi Aurel Dorcu – 18 lucrări de artă ale pictorilor români clasici;
2. Donaţia Folescu Doina-Gloria (2008) – 51 de lucrări de artă plastică interbelică şi contemporană (pictură şi grafică)
3. Colecţia de icoane pe sticlă realizate de prof. Gheorghe Stanci – 72 de piese;
4. Colecţia de grafică Spiru Vergulescu – 100 de piese de grafică (ilustraţii privind viaţa şi opera eminesciană);
5. Colecţia de tablouri aparţinând artiştilor participanţi la taberele anuale de pictură şi grafică organizate la Ipoteşti în periada 1997 – 2003 – 94 de lucrări;
6. Colecţia de grafică Florin Buciuleac – portetele laureaţilor Premiului Naţional de Poezie ,,Mihai Eminescu „ ( Opera Omnia”- 17 lucrări.Fondul documentar Reprezentative sunt colecţiile alcătuite din critica şi exegeza creaţiei eminesciene, poezia română clasică şi contemporană, ce pot fi consultate la sala de lectură, astăzi sala Petru Creţia, eminescologul de marcă ce şi-a legat sufletul de cel al Ipoteştiu Laurenţiu Ulici conţine un număr de 6.000 de volume ale poeţilor români din perioada postbelică), critică şi istorie literară, arte, publicaţii. În spaţiul bibliotecii se găseşte şi Amfiteatrul ,,Laurenţiu Ulici”, cu un număr de 160 de locuri şi care dispune de o dotare tehnică modernă, încercând să se ridice la standardele actuale europene, în ceea ce priveşte echipamentul de sunet şi lumină necesar realizării unui act de cultură, înregistrării şi transmiterii acestuia".

Amfiteatrul ,,Laurenţiu Ulici”

,,Pensiunea turistică Floare albastră – inaugurată în anul 2005, are de un număr de 60 de locuri de cazare, din care 4 locuri aflate într-un apartament de protocol (cu două camere şi living, situat la nivelul superior al Muzeului ,,Mihai Eminescu”)

La numai 4 km de Memorialul Ipotesti se gaseste lacul din padurea Baisa, sursa de inspiratie a multor poezii eminescine.

Lacul lui Eminescu, lacul cu nuferi, este deschis vizitarii si are o cararuie de acces amenajata cu dale de piatra.

“Fiind baiet, paduri cutreieram/Si ma culcam ades langa izvor, /Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam,/S-aud cum apa suna-ncetisor:/Un freamat lin trecea din ram in ram/Si un miros venea adormitor./Astfel ades eu nopti intregi am rămas,/Bland inganat de-al valurilor glas”.