Prof. dr. Angela Paveliuc-Olariu şi-a lansat joi, 8 ianuarie, la Secţia Limbi Străine din cadrul Bibliotecii Judeţene Botoşani, volumul intitulat „Mihail Sadoveanu-vocaţie de etnograf”. La fotografiile cărţii, a contribuit. Publicaţia,, Dărăbăneni.ro”
La întâlnire de suflet, au luat parte Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Cultural; Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu"; Cornelia Ciobanu, director la Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural (DCCPC) Botoșani; Cornelia Viziteu, director al Bibliotecii Judeţene, personalităţi din alte domenii, precum medicul Anton Pârvu, familia ing. Ioan Toma, prof. Doroftei- din Vorona, iubitor de folclor şi animator de dansuri populare, preotul Daniel Dascălul, şi nu în ultimul rând a fost familia scriitoare care a încurajat-o şi a susţinut-o pentru editarea volumului ,, Mihail Sadoveanu - Vocatie de etnograf”.
La întâlnire de suflet, au luat parte Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Cultural; Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu"; Cornelia Ciobanu, director la Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural (DCCPC) Botoșani; Cornelia Viziteu, director al Bibliotecii Judeţene, personalităţi din alte domenii, precum medicul Anton Pârvu, familia ing. Ioan Toma, prof. Doroftei- din Vorona, iubitor de folclor şi animator de dansuri populare, preotul Daniel Dascălul, şi nu în ultimul rând a fost familia scriitoare care a încurajat-o şi a susţinut-o pentru editarea volumului ,, Mihail Sadoveanu - Vocatie de etnograf”.
Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Cultural, a făcut o prezentare succintă a autoarei cărţii, pe care care a numit-o „cetăţean de onoare al satului românesc”. Prin cărţile sale, Angela Paveliuc-Olariu ne ajută să redescoperim
universul satului românesc cu datini, obiceiuri, port, iar dacă ajungi
să o cunoşti mai bine pe autoare, descoperi sufletul curat al ţăranului,
despre care Dănuţ Huţu a afirmat că este pe cale de dispariţie.
„ …Întâlnirea noastră de suflet va însemna, de fapt, o încercare, să-l aducem pe marele nostru prozator Mihail Sadoveanu din nou în atenţia noastră. Nici un cuvânt despre Angela Olariu care a scris, cum s-a priceput şi ea, cartea care se cheamă Mihail Sadoveanu- vocaţie de etnograf”, a precizat Angela Paveliuc-Olariu. „Nu este nimic oficial, este o întâlnire de suflet unde avem un schimb de opinii. Mă simt onorată că sunteţi aici cu toţii…Sadoveanu nu a murit, el trăieşte veşnic prin moştenirea pe care ne-a lăsat-o” a precizat Angela Paveliuc-Olariu.
,,Am citit din capăt în capăt opera lui M. Sadoveanu şi am avut o adevărată revelaţie pentru că am găsit în această lectură foarte multe trimiteri la satul tradiţional şi am scos pasaj cu pasaj prin care as putea face o monografie a satului.
Am selectat şi probat portul şi casele tradiţionale, ocupaţiile, meşteşugurile din opera Sadoveniană. Am făcut cercetare despre
,, Ratoş” şi am descoperit că M. Sadoveanu a cuprins în opera sa civilizaţia materială cu trimiteri la satul tradiţional din Moldova.
Întreaga operă Sadoveneană ne oferă o amplă frescă a satului tradiţional românesc, prezentându-ne fragmentar aspecte ale civilizaţiei, materială şi spirituală, surprinse în decursul timpului, referitoare, în mod special, la realităţile Moldovei cunoscute şi îndrăgite de autor fiind vorba despre locurile natale (satul Verşeni judeţul Iaşi).
Oamenii acestor locuri, ţăranii ,, umuliţi şi obindiţi” sunt eroii preferaţi în scrierile sale după cum mărturiseşte:
,, M-a interesat pretutindeni omul cel vechi al pământului. L-am găsit pretutindeni unitar; în cântece şi datini, în aspiraţii, bunătatea înţeleaptă, ţăranul de departe rămânea frate cu cel pe care l-am văzut întâia dată la apa Moldovei”
Autoarea, Angela Paveliuc- Olariu ne lămureşte, apoi de unde ,, venea” această dragoste şi înţelegere către oamenii satelor.
,,Îndată ce mama nu a mai fost în această lume şi în această viaţă, în durerea deznăjduită, dintr-o dată bătrânii, mi-au fost mai scumpi. În carte mai apar citate din operele semnate de criticii literari care s-au ocupat cu studierea scrierilor Sadoveniene sub diferite aspecte".
,, Citind şi recitind impresionata sa operă cu mintea şi sufletul şi înţelegerea vârstei mele de acum, înclin modesta mea contribuţie
,, Ceahlăului" literaturii române în semn de adâncă preţuire" a spus autoarea Angela Paveliuc Olaru.
,, Citind şi recitind impresionata sa operă cu mintea şi sufletul şi înţelegerea vârstei mele de acum, înclin modesta mea contribuţie
,, Ceahlăului" literaturii române în semn de adâncă preţuire" a spus autoarea Angela Paveliuc Olaru.
Doamna Angela Paveliuc Olariu în discursul domniei
sale a amintit de Cătălina Pârvu, care este, în prezent, consilieră în cadrul Ministerului Culturii şi
desfăşoară activităţi ce decurg din relaţiile Ministerului cu Organizaţia
Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Autoarea Angela
Olaru Paveliuc a spus despre Cătălina
Pârvu a fost pe teren în zona Neamţ şi Botoşani- Tudora unde s-a interesat de
capodoperele de ţesut –scoarţele româneşti-
Pe data de 31-08-2014
la rubrica ,, Un botoşănean pe zi” a fost
publicat un interviu cu CĂTĂLINA PÂRVU, autor Florentina Toniţă despre propunerea
ca această tehnică a ţesutului covoare ţărăneşti să fie analizate de UNESCO
2015
Cătălina Pârvu:
,,Dincolo de spectrul rigid al administraţiei, există
câteva proiecte faţă de care am un ataşament aparte şi la realizarea cărora am
contribuit printr-o tuşă personală. De aceea, sunt onorată să fac cunoscut şi
cititorilor Ştiri Botosani includerea
judeţului Botoşani - prin Muzeul de Etnografie şi prin tehnica ţesutului
covoarelor în comuna Tudora -, în dosarul privind "Tehnicile tradiţionale
de realizare a scoarţei în România şi Republica Moldova"
ce urmează a fi propus spre analiza UNESCO, în 2015. Un eventual succes al acestui dosar ar
constitui cea mai înaltă recunoaştere a valorilor culturale tradiţionale la
nivelul judeţului nostru, care a fost pe nedrept privat până
acum de atenţia organismelor guvernamentale relevante
Florentina Toniţă:
-Aţi
participat la diverse seminarii internaţionale pe tema protejării patrimoniului
cultural imaterial, promovarea diversităţii expresiilor culturale. Noţiuni pe
care, din nou spunem, le percepem doar la nivelul abstract, fără aplicare în
administraţia locală, folosite însă în rapoarte solicitate cu varii ocazii. Ne
puteţi oferi trei motive pentru care, la nivelul judeţului Botoşani, aceste
noţiuni pot deveni prioritare în dezvoltarea unei industrii culturale şi
creative?
Cătălina Pârvu
-,,Această terminologie este folosită preponderent la nivel de experţi, nefiind obligatorie însuşirea acesteia la nivelul unui limbaj comun. Spre exemplu, dacă un specialist etnograf observă sau analizează o creaţie (o scoarţă, o ie) sau un ritual tradiţional (colindatul, şezătoarea, paparudele, căluşarii etc.), în comunicările ştiinţifice va face întotdeauna uz de un limbaj specific, ori asta nu influenţează cu nimic creaţia în sine, ci doar o explicitează. Cu alte cuvinte, creatorul are rolul său, iar observatorul, criticul, analistul, un cu totul altul. Nu pot face, în mod clar, o distincţie la nivelul judeţului Botoşani, întrucât cele mai mari impedimente în dezvoltarea creativităţii ca industrie sunt de anvergură naţională şi privesc nu atât asumarea acestui concept, ci vizează un cadru legislativ şi financiar care nu sprijină, prin măsuri concrete, actul cultural. Cu alte cuvinte, putem crea o industrie cu specific cultural în primul rând prin asigurarea unui background de natură legală. Ca să dăm doar un exemplu de bună practică în acest sens, amintesc aici cazul Franţei, unde "companiile care achiziţionează obiecte realizate de artişti în viaţă, pot, pe o perioadă de 20 de ani să îşi deducă din veniturile taxabile o suma egală cu preţul de cumpărare. Pentru a beneficia de această scutire compania trebuie să prezinte opera în public" (Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, "Sponsorizarea în cultură – o Perspectivă Comparată [2010]", cap. 1, p. 6). Între timp, la noi, avem Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea care încurajează în mod absolut timid mecenatul cultural, practica demonstrând că activităţile sportive se bucură de o atenţie sporită din partea mediului privat, în comparaţie cu domeniul culturii. Din fericire sau din păcate, zona Moldovei este caracterizată în plan cultural de tradiţii, de viaţa monahală, mai pregnantă aici decât în alte zone, ceea ce face din această parte a ţării un areal cu specificităţi preponderent arhaice, fiind prin aceasta prea puţin pretabil a fi industrializat. De aceea, primordiale sunt intervenţiile de natura conservării şi revitalizării patrimoniului construit şi imaterial, şi mai puţin transformarea lor în produs vandabil, deşi revitalizarea patrimoniului este mai mereu aducătoare de venit. Cu alte cuvinte, ca în orice altă industrie, nu putem avea profit fără o investiţie iniţială".
Despre Redarea aspectelor etnografice ale costumului în opera lui Mihail Sadoveanu, ne confirmă autoarea: Cătălina Pârvu
-,,Această terminologie este folosită preponderent la nivel de experţi, nefiind obligatorie însuşirea acesteia la nivelul unui limbaj comun. Spre exemplu, dacă un specialist etnograf observă sau analizează o creaţie (o scoarţă, o ie) sau un ritual tradiţional (colindatul, şezătoarea, paparudele, căluşarii etc.), în comunicările ştiinţifice va face întotdeauna uz de un limbaj specific, ori asta nu influenţează cu nimic creaţia în sine, ci doar o explicitează. Cu alte cuvinte, creatorul are rolul său, iar observatorul, criticul, analistul, un cu totul altul. Nu pot face, în mod clar, o distincţie la nivelul judeţului Botoşani, întrucât cele mai mari impedimente în dezvoltarea creativităţii ca industrie sunt de anvergură naţională şi privesc nu atât asumarea acestui concept, ci vizează un cadru legislativ şi financiar care nu sprijină, prin măsuri concrete, actul cultural. Cu alte cuvinte, putem crea o industrie cu specific cultural în primul rând prin asigurarea unui background de natură legală. Ca să dăm doar un exemplu de bună practică în acest sens, amintesc aici cazul Franţei, unde "companiile care achiziţionează obiecte realizate de artişti în viaţă, pot, pe o perioadă de 20 de ani să îşi deducă din veniturile taxabile o suma egală cu preţul de cumpărare. Pentru a beneficia de această scutire compania trebuie să prezinte opera în public" (Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, "Sponsorizarea în cultură – o Perspectivă Comparată [2010]", cap. 1, p. 6). Între timp, la noi, avem Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea care încurajează în mod absolut timid mecenatul cultural, practica demonstrând că activităţile sportive se bucură de o atenţie sporită din partea mediului privat, în comparaţie cu domeniul culturii. Din fericire sau din păcate, zona Moldovei este caracterizată în plan cultural de tradiţii, de viaţa monahală, mai pregnantă aici decât în alte zone, ceea ce face din această parte a ţării un areal cu specificităţi preponderent arhaice, fiind prin aceasta prea puţin pretabil a fi industrializat. De aceea, primordiale sunt intervenţiile de natura conservării şi revitalizării patrimoniului construit şi imaterial, şi mai puţin transformarea lor în produs vandabil, deşi revitalizarea patrimoniului este mai mereu aducătoare de venit. Cu alte cuvinte, ca în orice altă industrie, nu putem avea profit fără o investiţie iniţială".
,,Dar tabloul capătă viaţă datorită petelor de culoare vioaie ale înfăţişării oamenilor. Privirea se opreşte întâi asupra logofetesei Maria care “şi-a ridicat în brâu poala catrinţei, s-a frecat la ochi ca să alunge aburii somnului neîmplinit, potrivindu-şi apoi pe frunte casânca de borangic”. Ea îl îndeamnă pe soţul ei să plece după presvitera Olimbiada, la Filipeni. Replica ei cuprinde şi sfaturi pentru îmbrăcămintea ce mazâlul trebuie s-o ia: “Găteşte-te. Ia-ţi pe dumneata ilicul cel albastru cu căptuşală roşă. (XVIII,48)”.
,,La hanul lui Goraşcu Haramin, când sosesc cei trei ciobani, apariţia lor devine uluitoare şi datorită masivităţii: “purtau la şold glugă şi în cap pălării late în bouri, chimir de piele peste cămăşi spălate în zer şi opinci cu boturile întoarse în laturi... Saricile le purtau în dosul tarniţelor; în acele sarici aveau ascunse, de bună-seamă, baltagele cu coadă scurtă” (XVIII, 42)”.
,,Povestirea despre zbuciumatul destin al lui Ruset începe prin înfăţişarea detaliată a felului cum arătau abatele Paul de Marenne şi însuşi Ruset (X, 7, 13). În Crâşma lui moş Precu aflăm mai întâi că nevasta lui moş Precu “umbla îmbrăcată cu fustă creaţă, de lână, ţesută cu flori chiar de mâna ei, cu cămaşă albă de bumbac, încinsă cu brâu verde şi îmbrobodită cu casâncă nohotie. Pentru iarnă avea o mândră caţaveică cu blană de hulpe. Moş Precu purta chimir lat... pieptar vechi şi unsuros de piele de oaie, cizme cu turetcile răsfrânte, iţari şi cămaşă ca ghiocul cel mai alb” (I, 554)”.
“atât femeia cât şi bărbatul poartă o haină sobră din care lipsesc podoabele de prisos. Cămaşa e albă, pieptarul neînflorit, minteanul negru sau cafeniu, dulama de pănură, cizma solidă. Acelaşi alb şi aceleaşi culori stânse obişnuiesc a purta şi femeile. Numai fetelor li se îngăduie, la hori, podoabe de flori artificiale la pieptănătura tradiţională şi salbe de bani vechi” (XV, 275).
Costumul unor naţionalităţi conlocuitoare atrage şi el luarea aminte. Huţulii “au cojoace înflorite viu şi cu căciuliţe albastre sau roşii căptuşite cu cozi de vulpe” (XII, 562)”.
La finalul prezentării, prietenii doamnei etnografiei româneşti au asistat la un recital al interpretei Elena Mândrescu
iar apoi i-a dat „cuvântul” interpretei Elena Mândrescu.
Apoi cei prezenţi au fost invitaţi la o „apă vie-focul lui Dumnezeu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu