Ştergarul popular- utiltate şi decor- prezintă Steliana Băltuţă muzeograf etnograf Muzeul Judeţean Botoşani

Albumul ,,Ştergarul popular", apărut sub tiparul Editurii ,, Agata", 2011, prezintă ca piese etnografice în imagini ştergarele din colecţia Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţului Botoşani Din prefața albumului, în română și engleză, autoare ne dă explicațiile imaginilor prezentate, şi putem înțelege mai bine că ștergarul a avut și are, în primul rând la sate, diferite rosturi în gospodărie. în funcție de modelul broderiei sau ale firelor țesăturii, dau o încărcătură afectiv – spirituală cu diferite sensuri, uneori chiar magice. O mare valoare artistică o au ,,(…) ștergarele brodate cu diferite păsări pereche, afrontate: cocoşi, privighetori, păuni, papagali, păsări care în simbolistica populară reprezintă sufletele celor plecaţi dintre cei vii, celor care altădată făceau parte activă din comunitatea sătească, înainte de dispariţia lor, între stele. (…)”.

         Ştergarul popular- 
           utilitate şi decor 
                                                   muzeograf Steliana Băltuţă

,,Dacă multe din documentele materiale etnografice au şi o precisă fucţie utilitară, dar şi una legată de obiceiuri, practici, dacă altele au chiar trei funcţii, ca spre pildă ceramica: obiecte de uz, de ornamentare a interiorului şi recuzită funcţională în cadrul unor obiceiuri, ştergarul este obiectul care pe lângă funcţia utilitară este folosit la ornamentarea interiorului, intră în componenţa portului popular şi este întegrat unor practici şi obiceiuri”.

Tancred Bănăţeanu

Ştergarele ca piese componente ale textilelor populare româneşti sunt de o diversitate şi frumuseţe specifice artei ţărăneşti, în general ele se întâlnesc în orice casă, fie la diverse trebuinţi gospodăreşti, fie ca element important al decorului de interior. (1)

De asemenea, până pe la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, ştergarele au constituit piesa de bază pentru găteala capului a femeilor măritate, aşa cum mai poartă încă, cu totul rar, bătrânele şi unele gospodine, la nunţi şi botezuri, prin sudul Transilvaniei şi nordul Moldovei (2).

În numeroase foi de zestre, ştergarele apar printre piesele din dota miresei. Astfel foaia de zestre din anul 1857 a unei domniţe moldovene menţionează pe lângă altele obiecte şi prostiri(cearceafuri de pat) năframe, şervete, ştergare de cap (3).

O altă foaie de zestre din 2 aprilie 1765, pomeneşte, între altele de (...) 40 de şervete, 6 năfrămi de mână, 6 năfrămi de obraz, 4 peşchire (4)

Multe dintre frumoasele ştergare ţesute altădată se găsesc în muzee şi colecţii particulare. Secţia de etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani are în inventar un număr de peste 150 ştergare, reprezentând zona Botoşani şi un număr de peste 200 ştergare (din colecţia Maria şi Nicolae Zahacinchi), provenind din alte zone ale ţarii.

Piesele la care ne referim au avut diverse utilităţi- pentru acoperit capul, ca dar de naş la nuntă, pentru decorat interiorul locuinţei (deasupra ferestrelor, covoarelor, la icoane, la oglindă), pentru bucătărie.

La ştergarele pentru locuinţe, domină ţesătura în 2 iţe, care permite desfăşurarea decorului brodat în punctul crucii (cruciuliţe). Cele două capete sunt terminate cu franjuri croşetate, înnodate, de care sunt legaţi motocei.

Elementele decorative sunt geometrice, florale, avimorfe (diverse păsări), antropomorfe (bărbaţi , femei), zoomorfe (cai, capre, vaci), skeomorfe (fântână, cobiliţă, găleţi, vase pentru adăpat). Pe unele ştergare, apar anii când aceste piese au fost brodate, iniţiale şi chiar numele femeilor care le-au lucrat.

La o atentă analiză cromatică, concluzia este că, la cele mai vechi ştergare, apar culorile negru şi roşu, simbolizând dualitatea lumină –întuneric, viaţă-moarte, iar la cele mai noi, se remarcă o policromie lunecând uneori spre o stridentă cromatică, spre o nesupunere unor reguli ale armoniei culorilor, zgârâind retina privitorului.

Ştergarele pentru acoperit capul, ca piese de port popular sunt supuse altor reguli decorative şi cromatice, ele fiind ţesute numai cu 3 şi 4 iţe, decorul conturându-se doar din ţesătura albă cu o uşoară nuanţă de ocru galben, la care apar cu raritate, fluturii aurii şi mărgeluţe.

S-ar impune de făcut o observaţie la ştergarele la care apar siluetele umane cu motive decorative. În cea mai mare parte, siluetele poartă îmbrăcăminte de croi orăşenesc ţi mai puţin port popular. Ar fi o explicaţie pe care n-am întâlnit-o , dar care ar putea fi una corectă. Exemplificămcu două din ştergarele datate 1899 şi 1924, care au fost lucrate în anii când în sate, costumele purtate zilnic erau populare. Sătencele erau mai degrabă fascinate de îmbrăcămintea de croi orăşenesc (fustele clopot ale cucoanelor şi încălţămintea cu tocuri) decât de straiele lor zilnice sau de sărbătoare şi opincile (care nu constituiau o noutate, fiind lucrate în gospodărie)

În concluzie trebuie spus că ştergarele populare au avut un rol şi un loc bine stabilite în casa ţărănească de altădată şi în cultura populară în general, fiind chiar un document de civilizaţie etnografică.

Note:

1. Gh. Nistoroaia, Ştergarele populare, Muzeul de Artă al RSR, Bucureşti 1975.

2. Ibidem

3. Nicolae Iorga, Foaia de zestre a unei domniţe moldovene din 1837 şi exilul venetian al familiei sale, Bucureşti 1926.

4. Tudor Pamfile, Industria casnică la români, Bucureşti 1910.