În imagine foto domnul primar Ovidiu Portariuc |
În perioada 23-26 august la Botoşani va avea loc Festivalul verii „Summer Fest Botoşani 2012” şi în organizarea acestuia s-au implicat instituţiile culturale finanţate de la bugetul local şi bugetul judeţului şi asociaţii neguvernamentale.
În program au loc spectacole de teatru în aer liber sau chiar concerte simfonice cu muzică accesibilă marelui public, Muzică populară, muzică uşoară, muzică lăutărească, premierea cuplurilor de aur, muzică simfonică accesibilă marelui public, Miss Summer Fest, lampioane, spectacole de teatru, proiecţii filme, activităţi pentru copii, activităţi sportive, expoziţie de fotografie, expoziţie de produse tradiţionale, foc de artificii – acestea ar fi coordonatele manifestării.
Participă Pasărea Colibri, Guess Who şi DJ Sava, dar şi străini, respectiv Daggu Project
Pe Pietonalul Unirii, a fost montată scena mică mai jos de sediul Direcţiei de Cultură, iar scena mare a fost amplasată pe Bulevardul Eminescu, pe platoul din faţa Monumentului 1907.
Din programul zilei de 23 august, am putut vedea
- 16:00-16:45 - Karaoke Still - Scena Mare;
- 16:00-17:00 - Dezbatere "Botoşaniul european - Cetăţenia europeană, prin ochii tinerilor" - Primăria Botoşani;
- 16:45-17:00 - Premierea cuplurilor de aur - Scena Mare;
- 17:00-19:00 - Reprezentare muzicală Palatul Copiilor - Scena Mare;
- 19:00-19:30 - Grupul folcloric Vatra - Scena Mare;
- 19:00-20:00 - Demonstraţie sportiva - Colţul sportiv;
- 19:30-20:30 - Reprezentare muzicală Centrul Judeţean de Cultură Tradiţionala - Scena Mare;
- 20:00-21:00 - Spectacolul "Ursul" de A.P. Cehov-Teatrul "Mihai Eminescu" - Scena Mică;
În imagine foto oferta SC ,, Cofetăria Mamei" |
La această manifestare au participat un număr mare de botoşăneni
Pe Bulevardul Mihai Eminescu au fost instalate corturi de către comercianţi non-alimentari cât şi a teraselor care ofereau mâncare caldă, mici,cîrnăciori şi nelipsitele băuturi.
Pe pietonalul Unirii şi bulevard au străbătut această cale voluntari care au împărţit pliante participanţilor. Nu au lipsit jandarmii care au supravegheat securitatea persoanelor.
Pe data de 25 august
Festivalul Verii-Summer Fest a continuat cu spectacole, concurs de frumuseţe, reprezentanţii sportive, dar şi proiecţii de filme culturale despre Nicolae Iorga.
O demonstraţie sportivă a avut loc la ora 17,00, la Colţul Sportiv, urmată de o reprezentare de fotbal Ştefan Florescu.
Trupa de teatru a Colegiului “A.T.Laurian” a susţinut spectacolul “Îmblânzirea scorpiei”. Pe scena mare la ora 19,00, Maria Cristina Nicolau, iar la ora 19,30 concursul de frumuseţe Miss Summer Fest, DJ Ralmm& Toni Tonini. A urmat un concer DJ Sava şi foc de artificii.
Asociatia Culturală "Nicolae Iorga" Botoşani a participat în perioada 24-26 august ca partener asociativ la Summer Fest Festivalul organizat de Primaria Botosani, cu sprijinul Consiliului Judetean
Înfiiţată în anul 2001, Asociaţia Culturală "Nicolae Iorga" Botoşani are ca obiectiv principal readucerea în actualitate a personalităţii şi operei marelui istoric român. Cea mai valoroasă iniţiativă a organizaţiei, până în prezent, este instituirea Premiului Naţional de Istorie "Nicolae Iorga", acordat de Primăria Municipiului Botoşani, ca urmare a deciziei unui juriu alcătuit din istorici consacraţi şi prezidat de prof. univ. dr. Andrei Pippidi. Valoarea premiului este stabilită anual printr-o hotărâre a Consiliului Local.
Asociaţia Culturală „Nicolae Iorga” a contribuit decisiv la creşterea calităţii actului cultural în spaţiul muzeal al Casei Memoriale Nicolae Iorga Botoşani. Prin implementarea proiectelor culturale – derulate în parteneriat cu instituţiile publice locale – manifestările celebrative şi comemorative din ultimii ani au cunoscut o amploare fără precedent. S-au creat evenimente culturale sub genericul „Zilele Nicolae Iorga Botoşani”, care au transformat oraşul natal al istoricului într-o capitală culturală demnă de amintirea marelui înaintaş.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu