Dor de George Muntean…
de Mălina ANIŢOAEI, |21.11.2006|
,,Dacă ar fi trăit, vineri, 17 noiembrie, George Muntean ar fi împlinit 74 de ani. Cunoscutul istoric şi critic literar s-a stins din viaţă la 1 iulie 2004. Sâmbătă, într-o zi de toamnă limpede, câţiva prieteni ai scriitorului s-au aflat în cimitirul de la Bilca pentru a-şi aminti în tăcere de ceasurile de altădată. Înmormântat alături de părinţi, George Muntean pare să transmită din lumea ireală o parte din spiritul său incisiv şi tandru-mustrător. Pe mormânt, a fost depusă o coroană din partea primarului de Rădăuţi, Mihai Frunză, iar cei prezenţi au vizitat împreună cu scriitoarea Adela Popescu, soţia scriitorului, Casa-Muzeu din Bilca, amenajată de familia Muntean şi donată Complexului Muzeal Bucovina.
Acolo, între scoarţe, icoane, sumane, alături de cărţile şi medaliile celui dispărut, vibrează un puternic fior bucovinean. Căci înainte de a fi scriitor sau om politic, George Muntean a fost un emisar al Bucovinei, deşi a trăit o însemnată parte din viaţă la Bucureşti. A fost sau nu George Muntean puternic implicat în masoneria română? Documentele rămase par a spune că da, dar fiindcă scriitorul avea un spirit ludic, jocul tainelor face pelerinajul spre cimitirul din Bilca şi mai fascinant. La căpătâiul lui George Muntean există o cruce creştin-ortodoxă, iar când soarele străluceşte pe ea, dacă ai suflet să asculţi, dorul de Bucovina se face auzit"cu înţelesuri nebănuite… Ne e dor de dumneavoastră, domnule George
Muntean!
Marii bucovineni Radu Grigorovici, Vladimir
Trebici, Radu Economu şi George Muntean, pomeniţi, evocaţi şi sărbătoriţi la
Cernăuţ
de Doina CERNICA, |08.10.2011|
,,Publicist ilustru, pe lângă atâtea alte misiuni pe care şi le-a asumat
şi onorat fără odihnă, scriitorul George Muntean s-a bucurat de omagiul unor
condeie de indiscutabil talent: Lucia Olaru Nenati, Maria Toacă, Ilie Tudor
Zegrea. Nu mai vorbim de cel al poetei Adela Popescu, soţia sa, împreună cu el
aproape jumătate de veac. Dar cu intenţia de a reveni asupra acestora,
menţionăm şi evocarea lui George Muntean răsfoind paginile ziarului ,,Crai nou”,
care ne aparţine.
Nu putem încheia
decât cu nerăbdarea aşteptării ,,Glasului Bucovinei”, numărul care,publicând
comunicările, ne va prilejui încă o întâlnire cu cei patru mari bucovineni şi
cu laudele cuvenite membrilor comitetului de organizare: acad. Alexandrina
Cernov, prof. univ. dr. Ilie Luceac, drd. Marin Gherman şi Nadina Ciobanu-Olaru
- secretar. Cu toţii ne vom aminti cu recunoştinţă de strădania lor pentru
rechemarea marilor bucovineni Radu Grigorovici, Vladimir Trebici, Radu Economu
şi George Muntean printre noi, în Capitala Bucovinei de odinioară".
PREMIUL ,,GEORGE MUNTEAN”
Asociaţia Culturală Pro Europa
,,Lamura”, Comisia Naţională a României pentru UNESCO şi Uniunea Ziariştilor
Profesionişti din România, în parteneriat cu Media TVR Craiova şi Radio
Oltenia, sub coordonarea directorului DJCCPCN Dolj – Dan Lupescu, şi a
preşedintelui juriului – prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic, şi-au decernat
recent premiile anuale care înseamnă o frumoasă şi mult aşteptată sărbătoare a
Craiovei şi a Olteniei.
,,Intre cele 29 de
premii, cu nume prestigioase ale culturii româneşti şi străine, precum
Constantin Brâncuşi, Peter Brook, George Enescu, Dragoş Vodă, Titu Maiorescu
ş.a., s-a aflat şi cel purtând numele cunoscutului nostru bucovinean, care astă
toamnă ar fi împlinit 75 de ani, istoricul literar GEORGE MUNTEAN. El a fost
conferit dnei conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin, cunoscut cercetător al
culturii noastre populare, iar universitarului romanist, traducător de
anvergură din română în japoneză dl Sumiya Haruya, la fel de bine cunoscut
cititorilor ziarului nostru, în vârstă acum de 77 de ani şi care s-a creştinat
ortodox în 6 ianuarie 2008, a fost omagiat cu Premiul MIRCEA ELIADE".
. 1 iunie – ziua memoriei lui George Muntean
,,N-am crezut niciodată că se va
întâmpla să scriu despre George Muntean la timpul trecut. Prin optimismul său
inepuizabil, dragostea nemărginită de viaţă, puterea de muncă, acest Om minunat
nu părea că-şi va părăsi atât de degrabă treburile pământeşti. Moartea lui să fi fost o nedreptate sau o chemare la ceruri a
Atotputernicului? Cine ştie? Se spune că Dumnezeu îi ia la Sine pe cei mai
vrednici. Dacă greşesc, rog Puterea Divină să mă ierte, dar el ar mai fi putut
face încă multe aici, pe pământ".
,,Pe regretatul George Muntean l-am
cunoscut acum vreo 25-30 ani. Ceea ce m-a impresionat chiar de la prima
întâlnire a fost zâmbetu-i deosebit, de o căldură cuceritoare, felul de a te
privi, vrând parcă să te apropie, să-i simţi ataşamentul. În întâlnirile
ulterioare, la Bucureşti şi Cernăuţi, la Suceava şi Rădăuţi, la Iaşi şi Siret,
la Putna şi Bilca-i natală, l-am descoperit pe George Muntean-enciclopedistul,
pe George Muntean-ora-torul, pe George Muntean-memorialistul. Discursurile sale
sau simplele luări de cuvânt, indiferent de componenţa auditoriului, erau
ascultate cu sufletul la gură şi răsplătite cu aplauze şi ovaţii.(.....)
Ca persoană ce a avut norocul, aş spune
fericirea, să-l cunoască pe George Muntean, vreau să menţionez în mod aparte
memoria sa excepţională. La un parastas-omagiu al foştilor membri ai Societăţii
pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina ,
oficiat într-o biserică din Bucureşti, domnia sa a a venit cu ideea să fie
pomenite, contrar canoanelor bisericeşti, nu numai prenumele, ci şi numele
acestora. În vreo jumătate de oră, el i-a notat pe o coală de hârtie, din
memorie, pe toţi omagiaţii. Nu a fost omis nimeni, fiind respectată chiar şi
cronologia trecerii la cele veşnice. În timpul unei vizite la Cernăuţi, pe
care, după cum recunoştea, le făcea cu deosebită plăcere, mi-a propus să
parcurgem pe jos itinerarul eminescian orăşenesc, asumându-şi rolul de ghid.
Regret şi azi că nu am imprimat pe bandă relatările lui, cu un mai rar lux de
amănuntedespre anii de învăţământ ai lui Mihăiţă Eminovici la şcoala primară şi
la gimnaziu, despre locurile de trai şi despre profesorul de excepţie Aron
Pumnul. Ar fi rămas una dintre cele mai ample şi mai emoţionate prelegeri despre
Mihai Eminescu la Cernăuţi. (....) Totuşi, la
apropierea noastră, cel mai mult au contribuit preocupările mele legate de
viaţa şi creaţia remarcabilului scriitor bucovinean Vasile Posteucă. Exigentul
istoric literar a salutat efortul meu de a edita prima, în spaţiul românesc,
antologie de poezie a acestuia, ,,Icoane de dor” (1997), şi mai ales romanul,
lăsat de autor în manuscris, ,,Băiatul drumului” (2000). Lucru în mare parte de
înţeles şi prin faptul că soţia lui Vasile Posteucă, Zamfira, era din comuna
Bilca. La una din întrevederi, George Muntean mi-a vorbit cu pasiune şi mândrie
de celebrul său consătean, Traian Brăileanu, ,,cel mai mare sociolog român”,
căruia fostul său student la Universitatea din Cernăuţi, Vasile Posteucă, i-a
consacrat un spaţiu amplu în romanul ,,Băiatul drumului”. George Muntean mi-a
completat şi cunoştinţele pe care le deţineam de la doamna Zamfira despre
moartea tragică a fratelui ei, Mihai Horodnic. Iar la una din tradiţionalele
sărbători ale municipiului Rădăuţi, am mers împreună la cimitir să depunem o
floare la mormântul poetului-li-cean.(...)Pe lângă numeroasele studii
istorico-literare şi folclorice, George Muntean a lăsat spre amintire
posterităţii o bogăţie inestimabilă – gospodăria părintească, transformată
într-un muzeu etnografic unic în felul său. Vizitându-l împreună cu o delegaţie
din Bucureşti şi din alte oraşe, am putut admira mulţimea de exponate (unelte
agricole, acareturi gospodăreşti, obiecte de uz casnic, straie naţionale,
ţesături tradiţionale ţărăneşti ş.a.), unele de o vechime considerabilă,
adunate de-a lungul anilor. Prezentându-le, posesorul lor a demonstrat că este
şi un veritabil muzeograf, un cunoscător perfect al satului românesc.Ultima dată l-am întâlnit pe George
Muntean în 2003, la Salonul de Carte de la Iaşi , unde a fost prezentată şi cartea
,,Folclor stăniştean. În memoria lui Vasile Posteucă” (ediţie alcătuită de
subsemnatul, Ion Filipciuc şi Ion Posteucă), pe care i-am oferit-o cu deosebită
plăcere. Mi-a promis că o va citi şi că la viitoarea întâlnire îmi
va spune părerea. Cu părere de rău, nu ne-am mai văzut.Despre omul de
litere George Muntean, dar şi despre George Muntean activist public şi om
politic, preşedinte al Partidului Pensionarilor şi candidat la Preşedinţia
ţării s-a scris mult. Căci a fost cunoscut şi apreciat nu numai în România.
Relaţiile sale în diferite domenii se întindeau până în Japonia şi până în
Statele Unite ale Americii, cuprinzând, bineînţeles şi partea înstrăinată a
Bucovinei. Aici, la Cernăuţi, aflăm dintr-o listă pe care o alcătuise, avea
mulţi colegi şi prieteni. Am fost măgulit găsind printre aceştia şi numele meu.Deşi a trecut în
lumea umbrelor, George Muntean continuă să fie prezent în memoria nenumăraţilor
săi prieteni şi admiratori din Ţara cosminelor. Cernăuţii îi duc dorul.
„Bucurându-ne pentru această nouă recunoaştere a
impresionantei activităţi desfăşurate ca ambasador cultural al valorilor
româneşti, a calităţii umane a celui care a fost distinsul cărturar bucovinean
George Muntean, reproducem din numărul pe ianuarie, februarie, martie 2005 al
revistei europeane de cultură şi edu-caţie naţională, editată la Craiova,
„La-mura” (director: Ovidiu Ghidirmic), un scurt fragment din relatarea de la
Gala Premiilor pe 2004:
„DAN LUPESCU:
Secţiunea COMUNITĂŢI ROMÂNEŞTI...
*GABRIELA
RUSU-PĂSĂRIN: Am să vă cer îngăduinţa, dle Dan Lupescu, să ne amintim – din
fonoteca de aur a Radioului «Oltenia» – vocea profesoru-lui care, până de
curând, a trăit în Bucureşti, unde a poposit din dulcea Bucovină, şi care a
colaborat cu consecvenţă la revista Lamura: George Muntean, cel care ne-a
învăţat cum să privim Lamura...
* Prof. univ. dr. GEORGE MUNTEAN: Ne-am
bucurat că am regăsit o mulţime de personalităţi şi că ne-am întâlnit cu ele în
revista aceasta: de la Geo Bogza la Marin Sorescu, de la Ionel Jianu la Petru
Comarnescu sau la Petre Pandrea, Barbu Brezianu, Constantin Noica ş.a., încât a
fost o sărbătoare continuă. Şi, la această sărbătoare, un factor esenţial este
chiar prietenul nostru, Dan Lupescu, fiindcă, dacă ar fi să hotărâm, noi doi
am rostit aproape simultan cuvântul complementaritate.
DAN LUPESCU: Premiul GEORGE MUNTEAN se
acordă Doamnei Daniela Mioara Sörös, vicepreşedinta Fundaţiei Naţionale pentru
Românii de Pretutindeni, inima de aur a cursurilor Universităţii de Vară de la
Izvoru Mureşului (judeţul Harghita), la care, an de an, sute de români
răspândiţi prin lume vin să-şi astâmpere Dorul de patria mumă.”
Lansarea impresionantei cărţi a poetei
Adela Popescu închinată soţului ei, A fost odată George Muntean. Remember,
Editura Palimsest, Bucureşti, a prilejuit miercuri, 22 iulie 2009, la Suceava,
o manifestare aparte, vreo cinci ore de evocări şi lecturi despre Povestitorul
Bucovinei.
A fost odată George Muntean...
,,Îi spunem aşa, deoarece personalitate proteică, activ, creativ, original
în diverse domenii, mergând de la cerce-tarea eminesciană la candidatura la
Preşedinţie, George Muntean ne apare în memorie în primul rând ca un narator
neobosit, plin de farmec, în stare să-şi ţină ascultătorii atenţi, cuceriţi,
participativi pâ-nă la sfârşitul timpurilor. O mostră a acestui talent
deosebit, în care calitatea informaţiei a fost permanent dublată de calitatea
exprimării ei, ne-a oferit-o chiar debutul lansării, la Muzeul de Ştiinţele
Naturii Suceava, când graţie CD-ului care însoţeşte volumul comemorativ, l am
putut asculta din nou, vorbind în decembrie 1993, în faţa membrilor Filialei
Bucureşti a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, la 75
de ani de la fondarea Statului Naţional Român Unitar.
Având Complexul Muzeal Bucovina – sub auspiciile
Consiliului Judeţean Suceava, Societatea Scriitorilor Bucovi-neni şi Filiala
Suceava a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – organizatori,
manifestarea s-a în-scris la început, prin intervenţia directorului-general
CMB, Constantin-Emil Ursu, şi a preşedintelui SSB, Ion Beldeanu, pe evocarea
bucovineanului, românului, patriotului George Muntean, pornindu-se de la
donarea casei copilăriei din Bilca natală (poate cea mai vizitată casă din
Bucovina în perioada vieţii cărturarului, om ospita-lier şi mândru de
frumuseţea locurilor şi a oamenilor) şi ajungându-se la implicarea sa, pe
multiple căi, în demersul urmărind normalizarea frontierelor noastre de la
răsărit. Emoţionantă a fost, de ase-menea, mărturisirea diploma-tei şi
scriitoarei Kiki Skagen Mushi despre rolul jucat de George Muntean în iubirea
sa pentru România şi pentru limba română.
Partea a doua a lansării a fost găzduită de
Librăria Suceava a Uniunii Scriitorilor din România şi a constat într-o
şezătoare tip ,,Scriitorul citeşte”, cu lecturi ale autorilor prezenţi în
paginile cărţii A fost odată George Muntean, dar şi cu amintiri ale altor
participanţi. Aşadar, i-am mai ascultat pe
Dumitru Balan, Maria Ciornei, Cornel Ciornei, Ion Cozmei, Gh. Giurcă, Elena
Ienache, Gavril Irimescu, Vichentie Nicolaiciuc, Ileana Paranici, şi au ţinut,
nu atât să-şi rostească sentimentele, cât (ca, de altfel, şi cei menţionaţi
deja) să o vadă şi să o asculte în primul rând pe poeta Adela Popescu – Angela
şi Mircea Angelescu, Constantin Arcu, Tiberiu Cosovan, Maria-Elena Cuşnir,
Gabriela Drişcu, Haralambie Enache, Emanoil Rei, Carmen-Veronica Steiciuc ş.a.
Într-adevăr, după ce a lucrat volumul remember
în spiritul în care şi-a conce-put propriile cărţi – grijă pentru fiecare
detaliu, inclusiv în alegerea editurii după numele care să reflecte însuşi
conţinutul lui (amintirile unora se suprapun, fără să le obtureze, pe
amintirile mai vechi ale altora, din când în când apar texte ale lui George
Muntean despre care se po-meneşte în evocările unor pri-eteni sau la care fac
trimitere documentele foto, inclusiv poezii, creaţia sa lirică fiind o surpriză
aproape unanimă, li se alătură fotocopii ale unor gânduri aşternute la Bilca,
desăvârşind, un caleidoscop în care vibrează întregul şi din care ne zâmbeşte
Povestito-rul), atenţie pentru realizarea tipografică, bucuria comple-tării
vizualului cu auditivul (vezi CD-ul menţionat) –, după ce l a deschis cu o
relatare când duioasă, când amuzantă, când răscolitoare despre zile şi în-tâmplări
necunoscute celor-lalţi din viaţa soţului şi a fa-miliei lui, poeta Adela
Popes-cu a găsit puterea de a vorbi din nou, devenind firesc vioara întâi a
manifestării, pe care a moderat-o cu ştiuta-i fineţe şi eleganţă şi pe care a
îmbogă-ţit-o cu alte şi alte amintiri. Până la sentimentul general că
Povestitorul i-a transmis ceva din harul său şi că Doamna Adela Popescu şi l-a
asumat cu bucurie.
Previzibil, şi atât de justifi-cat, fiecare
intervenţie s- a încheiat cu un gând de recunoştinţă pentru întreprinderea
scriitoarei Adela Popescu (susţinută financiar integral de Domnia Sa). O
întreprindere pilduitoare, în care dragostea, respectul, profesionalismul şi
din nou dragostea s-au întreţesut, scoţând la lumină o carte pe măsura eroului
ei, prietenul nostru, al tuturor iubitorilor de fapte mari şi poveşti
minunate.
Vă binevestesc o noutate: Premiul George Muntean – ne anunţă poeta Adela Popescu, legată puternic de meleagurile şi oamenii dintre care s-a ridicat soţul ei –, pentru comple-mentaritatea comunităţilor Româneşti, instituit de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Dolj (condusă de poetul şi publicistul Dan Lupescu) şi revista trimestrială „Lamura” (serie nouă, fondată de Dan Lupescu) şi acordat în cadrul galei premiilor pe 2004 dnei Daniela Mioara SörPremiul „George Muntean“
George Muntean, în
conducerea Societăţii pentru Cultură
,,S-a înscris la
Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, de
unde după anul universitar 1953-1954, a fost exmatriculat pe motive politice.
(A scris un scenariu după romanul Bietul Ioanide, roman interzis, şi ca urmare
scenariul a fost respins). Între anii 1954-1959 a urmat Facultatea de Litere şi
Filosofie Bucureşti. În anul 1960 s-a încadrat ca cercetător ştiinţific la
Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” Bucureşti. În
perioada 1960-1968 a fost redactor la revista „Contemporanul”, iar în perioada
1974-1979 redactor-şef la „Revista de istorie şi teorie literară”. A colaborat
la numeroase publicaţii cu studii şi articole de critică, istorie şi teorie
literară, estetică, literatură comparată, folcloristică, note, însemnări,
reportaje, în total peste 2000 de titluri. A publicat documente inedite despre
Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, George Călinescu, Vladimir Streinu ş.a.Frecvent, a
participat din partea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în
Bucovina – în conducerea căreia a fost ales în mai multe rânduri – la congrese
naţionale şi internaţionale, la manifestări culturale diverse: simpozioane,
întâlniri culturale, dezbateri pe diferite teme şi la Cursurile de vară ale
Universităţii Populare ”Ion Nistor” Rădăuţi. Ne-am întâlnit la astfel de
manifestări culturale în Bucureşti, Sibiu, Oradea, Cernăuţi, Chişinău, Suceava,
Siret, Putna, Suceviţa şi Rădăuţi. “Personalitate cu multiple preocupări
culturale, a conferenţiat de-a lungul anilor pe teme istorice, literare,
politice, culturale în mai toate oraşele şi târgurile ţării” – scrie Luca
Bejinariu în volumul Izvorul, 150 de ani de şcoală la Bilca, Editura
Septentrion, Rădăuţi, 2011.În oraşul Rădăuţi
îi făcea plăcere să vină la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” şi la Banca Naţională –
Filiala Rădăuţi – unde lucra prietenul său Dragoş Luchian.A fost membru al
Uniunii Scriitorilor din România şi al altor societăţi, fundaţii şi asociaţii,
precum Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, ASTRA,
Asociaţia de istorie „Nicolae Iorga”, Asociaţia culturală „Pro Basarabia şi Bucovina”,
Fundaţia culturală „Iancu Flondor”, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai
Eminescu” Cernăuţi ş.a. S-a stins din viaţă la 1 iunie 2004 în
Bucureşti.
,,Dintre lucrările
publicate menţionăm: Lex regional (colaborator, 1960); Cercetări literare. Studii,
eseuri şi articole de istorie şi teorie literară, folcloristică, literatură
comparată (EPL, 1969); Bilca, o aşezare din valea Sucevei (monografie, 1971);
Istoria literaturii române, Vol. III (Tratat academic colectiv, 1973);
Dicţionar de termeni literari (colaborator, 1976); Arta şi literatura în slujba
independenţei naţionale (coordonator cu Ion Frunzetti, 1977); Independenţa
României (colaborator, 1977); Istoria literaturii române-studii (compendiu
colectiv, 1978); Literatura română contemporană, Vol. I. Poezia (colectiv,
1980); Folclor din Suceava (1959); Apa trece, pietrele rămân (Antologie de
proverbe româneşti, 1967); Izvoare folclorice şi creaţie originală (colectiv,
1970); Cântece de dragoste şi de dor (Antologie de texte populare, 1972); Proverbe
româneşti –Antologie (1984); Pagini din istoria gândirii teatrale româneşti (în
colaborare, 1972); Însemnări de călătorie (Antologie, 1973); Studii de
literatură universală (1973); Pagini de critică literară, Vol. III (1974);
Itinerarii istorico-literare (Ediţie alcătuită, prefaţă monografică şi
bibliografie, 1978); Mihai Eminescu. 101 de scrisori (2002)". Deosebit de frumos
a scris despre criticul şi istoricul literar George Muntean acad. Dan Berindei
în volumul A fost odată George Muntean, Editura Palimpsest, Bucureşti, 2008:
„Dar ce-mi plăcea la George Muntean era legătura sa cu pământul, cu starea
socială din care provenea şi cu provincia sa natală. El era – şi a rămas
constant aşa – fiul lui Atanasie şi al Varvarei, ţărani bucovineni din Bilca
Sucevei. Mi-am dat seama totdeauna că Bucovina înseamnă mult pentru el. Era
locul de unde pornise şi de care se simţea legat cu întreaga sa fiinţă. Era
român bucovinean, bucovinean înainte de toate. Îl supăra să spui Bucovina de
Nord, deoarece acest lucru însemna să recunoşti o împărţire; prefera formula
nordul Bucovinei. S-a dedicat cu o adevărată fervoare Bucovinei în anii când,
după decembrie 1989, acest lucru a devenit posibil în alţi parametri decât mai
înainte”.
Lansarea impresionantei cărţi a poetei
Adela Popescu închinată soţului ei, A fost odată George Muntean. Remember,
Editura Palimsest, Bucureşti, a prilejuit miercuri, 22 iulie 2009, la Suceava,
o manifestare aparte, vreo cinci ore de evocări şi lecturi despre Povestitorul
Bucovinei.
A fost odată George Muntean...
La despartirea de George Muntean
Posted on 14
October 2004 by admin
A
plecat un generos boier de Bucovina
Lucia Olaru Nenati
,,Ce greu e să primeşti vestea că cineva pe care-l
credeai, dacă nu nemuritor, cel puţin îndelung dăinuitor, a dispărut dintr-o
dată şi nu-l vei mai vedea nicicând pe această lume. Aveam încă atâtea de
vorbit cu George Muntean! (Lucia Olaru Nenati)
După
cum mereu ne spusesem câte ceva şi mereu ne întâlneam în această lume
culturală, în special bucovineană, în care el, mereu alături de blânda Adela,
era parcă pretutindeni prezent. Dacă mă gândesc bine, asta era marca sa
distinctivă, un fel de ubicuitate, o prezenţă tonică, plină de
farmec, remarcată şi remarcabilă, un om care avea mereu de spus ceva, despre
orice, în orice conclav, implicat în tot ce se putea implica, într-o adevărată
diseminare a fiinţei sale atât de bogate. Făcuse atâtea în viaţa sa, ştia
atâtea lucruri încât era capabil să vorbească despre orice subiect, de parcă
l-ar fi stăpânit dintotdeauna, niciodată plictisitor, niciodată redundant,
niciodată ranchiunos şi pizmaş. Cunoştea atâta lume din ţara asta şi încă de pe
vreo câteva continente, încât nu te mirai niciodată dacă auzeai despre el ca
s-a întâlnit cu vreun ambasador, diplomat, rege sau prinţesă exotică, având
mereu a le spune tuturor ceva interesant, sine qua non, la urmei urmei,
ceva despre Fiinţa românească, de sorginte bucovineană.
Dacă e ceva regretabil în ceea ce-l priveşte este faptul n-a avut
răgazul, răbdarea sau cine ştie ce condiţii anume pentru a pune pe hârtie
atâtea lucruri câte le cuprindea mintea sa, amintirile sale bogate ca o
întreagă istorie culturală a acestei vremi, deşi scrisese totuşi, atât de mult.
Chiar despre asta am şi discutat într-una dintre multele ocazii în care ne-am
întâlnit, că ar trebui să scrie tot ce-şi aminteşte, sau să vină cineva
să-l silească să le mărturisească unui reportofon. Spusesem chiar că poate voi
găsi eu timp să ţin cândva acel reportofon. Dar şi acesta a fost unul dintre
proiectele amânate sine die şi care, iată nu mai pot fi nicicând împlinite.
Câte lucruri am eu însămi a-mi aminti despre el! Că n-ar încape într-un
ziar întreg, poate doar într-o carte. Să-mi amintesc doar cum mi-a încurajat
debutul, scriind despre prima mea carte, Drumuri, în România literară
(mărturisindu-mi apoi
că a fost îndemnat la aceasta şi de către George Ivaşcu, acela care mi-a
publicat pe atunci şi un grupaj mare de poeme în prestigioasa revistă!). Cum a
venit în acei ani, 70, la Ipoteşti şi a văzut ce făcusem acolo, cât mă
pricepeam, o primă etapă de reconstituire a ambientului muzeal eminescian,
despre care iar a scris pe larg în România literară, toate lucruri de mare şi
tulburătoare bucurie pentru mine. Altă dată, îmi amintesc despre o manifestare
culturală suceveană de unde a luat cu el tot autobuzul la Bilca sa şi le-a
arătat tuturor, curtenitor şi ospitalier ca un nobil de rang, acea întemeiere
quasi muzeală în care şi-a transformat casa, dovedind o atât de prevăzătoare
grijă pentru viitorime. Poeta Constanţa Buzea, prezentă acolo, era atât de
impresionată de tot ce a văzut în acel loc de autentică stirpe bucovineană,
încât purta parcă diamantul unei lacrimi în priviri.
În alte dăţi a venit la Botoşani şi mi-a prezentat cărţile, o dată
Coridorul dintre ceasuri, cartea de proză mult amânată, vorbind la sala de
marmură a Teatrului Mihai Eminescu, alături de un alt mare regretat, profesorul
Ioan Constantinescu; mai apoi, la a doua ediţie a cărţii Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii, a spus despre
aceasta lucruri pentru care îi voi fi mereu recunoscătoare. În vara anului 2001
am participat la turneul Astrei intitulat “Denii eminesciene” în cadrul
căruia, la iniţiativa lui a avut loc o slujbă de pomenire a poetului la
biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, unde fusese acesta depus la înmormântare.
A fost o adevărată onoare pentru mine să cuvântez alături de el şi la invitaţia
sa, în acel moment solemn comemorativ, ca şi mai târziu, la Cimitirul Bellu, la
mormântul poetului. Anul trecut pe scena de la Ipoteşti s-au acordat medaliile
“Teiul de aur” ale Editurii Geea, iar cel care mi-a înmânat mie, ca membru al
juriului, această distincţie înmiit semnificatoare şi compensatoare pentru un
noian de suferinţe, a fost… tot inegalabilul, neobositul, generosul şi ubicuul
George Muntean. Am şi acum înregistrarea video a momentului în care el îmi
spune cuvinte adânci, ca de taină, despre sensul acelui moment, ca unul
care ştia de zeci de ani adevărul meu. Ce bine că s-au inventat aceste aparate
prin care oamenii pot fi văzuţi mereu vii chiar şi când nu mai sunt! Nici nu-mi
închipuiam atunci că atât de aproape va fi despărţirea, că atât de importante
vor deveni acele secvenţe filmate! Nu pot să nu-mi amintesc de
de întâlnirea din toamna trecută de la Salonul Internaţional de Carte
românească de la Biblioteca Asachi din Iaşi, când am obţinut, alături de doamna
Adela Popescu, Premiul pentru poezie, ceea ce l-a bucurat atât de mult şi
când, luând prânzul la aceeaşi masă, făceam atâtea planuri din cuţite şi
pahară (la propriu!) iar seara, la agapa de la Bolta rece, era atât
năstruşnic şi de bine dispus încât tot întârziam cu toţii plecarea din această
cauză. Simţea probabil că trebuie să mai întârzie.
Apoi la Focşani şi în atâtea
alte locuri şi, în sfârşit, în acest an, la Bucureşti, la o întâlnire cu
scriitorii slovaci de la Uniunea Scriitorilor, când a fost neobişnuit de ursuz,
cum nu-i stătea nicicând în fire şi când mi-a şi explicat de ce este aşa: că e
bolnav şi nu poate vorbi cu nimeni. Îmi amintesc că nu l-am crezut, că mi-am
făcut o mie de probleme că oare cu ce îl voi fi supărat, dar acum îmi dau seama
că această complicare a vieţii sale cu o boală atât de inoportună îl enerva,
pur şi simplu, îi încurca teribil de mult nenumăratele planuri ale omului plin
de viaţă care era şi-l făcea să fie altfel decât îi era firea. Ce rău îmi
pare că n-am ştiut să-mi iau atunci un bun rămas de la el, să-i mulţumesc
pentru atâta bunăvoinţă şi atenţie cu care m-a întâmpinat mereu.
Şi câte altele! Atâtea amintiri presărate în zeci de ani cum cred că au
atâţia alţi oameni cu care s-a împletit viaţa acestui om atât de generos, de
risipitor chiar, dar mereu atât de plăcut, de charismatic, de simpatic,
încât orice păcat îi era iertat şi cred că nimeni nu-i purta supărare pentru
nimic. Această fiinţă atât de prezentă în vieţile noastre personale şi în viaţa
colectivă, dar în primul rând în viaţa culturală românească, a
încetat să mai existe fizic, dar iată că tot ce-a făcut în viaţa lui, chiar
dacă a risipit atâtea, a fost – vedem azi – o chibzuită,
bucovineană prevedere: a presărat atâtea semne inconfundabile pretutindeni
încât chiar dacă am vrea, nu-l putem uita, el este împletit în tot ceea ce a
devenit viaţa noastră, încât nu poate fi desprins din această ţesătură cu nici
un chip. Doar că nu-i vom mai auzi glasul tonic, glumele lui pline de spirit şi
vorbele pline de inteligenţă şi doldora de cultură, ca o enciclopedie
ambulantă. De-acum va înveseli probabil şi va îmbogăţi cu farmecul său
societatea celor din rai, loc ce va deveni desigur, mult mai animat prin
sosirea lui. Bun rămas, coane Georgică, generos boier de Bucovina, atât de
bogat
în spirit, cel ce ai reuşit prin întreaga ta viaţă să ne laşi o atât de
cuprinzătoare absenţă. Iar bunei doamne Adela, sensibila poetă care i-a fost
alături o atât de lungă şi frumoasă viaţă, tot curajul din lume, acum
când trebuie să înveţe să facă primii paşi pe pământul de pe care
George Muntean a plecat."
,,În perioada 20-22 octombrie 2003. a avut loc
la Iaşi, la Palatul Culturii - Biblioteca “Gh. Asachi”, a XII-a ediţie a
Salonului Internaţional de Carte Românească. Au fost prezenţi, printre alţii,
Mihai Cimpoi, Grigore.Vieru, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Nicolae
Busuioc, Aurel Scobioală, Claudia Balaban, de la Chişinău, Vasile Tărâţeanu,
Alexandrina Cernov, Ilie Luceac, de la Cernăuţi, Ioan Baba, Slavco Almăjan, din
Banatul sârbesc. (articol publicat de Doina Cernica)
,,Amintim lansarea aici şi a volumelor Limbă
şi istorie românească de
Ion Popescu Sireteanu, prezentat de Ilie Dan, Din
istoria neamului, îngrijit de Vasile Tărâţeanu şi prezentat de
Alexandrina Cernov, Ecologia Landschaftului de Vasile Guţuleac, Moarte
şi exod de Lorin
Fortuna şi Folclor stăneştean de Ion Creţu, Ion Filipciuc şi Ion
Posteucă. În ceea ce priveşte premiile, juriul condus de acad. Constantin
Ciopraga şi format din: acad. Mihai Cimpoi, profesorii universitari dr.: Dan
Manucă, Doru Tompea, Liviu Leonte, D.N. Zaharia, A.D. Rachieru, scriitorul Nicu
Ciobanu de la Chişinău şi Elena Leonte, directoarea bibliotecii-gazdă, a
acordat pentru prima dată la această ediţie şi premii pentru literatură.
Premiul pentru poezie a revenit poetelor Adela Popescu, pentru volumul Între noi – timpul, ediţie nipono-română,
şi Lucia Olaru Nenati pentru antologia
de autor Arca de frunze. Şi pentru că ne bucură bucuria prietenilor, să
menţionăm şi Premiul pentru relaţii culturale acordat dnei Anca Augusta, directoarea
editurii-ambasador a românilor pentru români, Augusta
din Timişoara
Marii bucovineni Radu Grigorovici, Vladimir Trebici, Radu Economu şi
George Muntean, pomeniţi, evocaţi şi sărbătoriţi la Cernăuţ"
,,Un frate ales, blajin si intelept, inima lui era una si aceeasi cu a oricarui frate, a oricarui roman, al carui tic –tac rasuna ca un gong in Templul sufletului sau, impodobit cu pretioase perle, nestemate, scene din viata lui cu fapte bune, cu cuprindere mare a stiintelor, un initiat format, care a contribuit continuu la Marea Opera a Marii Creatii a Universului dupa toate legile fizice si ale naturii caruia sunt supuse om , animal si planta.
George Munteanu a fost prezent in viata masonica, intens, a fost si Mare Maestru de Onoare, participa la multe tinute ale R.•.L.•. Atheneum din Or .•. Bucuresti. Avea mintea limpede si romaneasca si niciodata nu i –a impilat pe frati. Intotdeauna avea cuvant bun si drept, nu s –a antrenat in niciunul din jocurile murdare ale unor frati. Multi nu l –au luat in seama, altii l –au luat in deradere, vai ce pacat ! Dar el tot drept, vertical a ramas, una din coloanele indestructibile ale Marelui Templu al Umanitatii – pe care se sprijina intreaga umanitate. El si azi este fundament, caramida de temelie la marea Piramida a Francmasoneriei romane de dupa 1989.
Ramane ca noi toti sa –l avem viu in inimile noastre, sa stim ca exista, vede, aude tot, veghiind la marea opera de regenerare a francmasoneriei romane.
Tot timpul vorbea cu Nicu, ii zicea – « Ce –am facut, unde am ajuns, unde au adus astia masoneria ? » Nu –i venea sa creada, era revoltat, dar din pacate fortele raului au invins, el ramanand fidel constiintei, Dreptatii si Adevarului
M.•.A.•.A.•.U.• sa –l aiba aproape si sa –l aseze in lumea celor drepti si luminati".
George Munteanu a fost prezent in viata masonica, intens, a fost si Mare Maestru de Onoare, participa la multe tinute ale R.•.L.•. Atheneum din Or .•. Bucuresti. Avea mintea limpede si romaneasca si niciodata nu i –a impilat pe frati. Intotdeauna avea cuvant bun si drept, nu s –a antrenat in niciunul din jocurile murdare ale unor frati. Multi nu l –au luat in seama, altii l –au luat in deradere, vai ce pacat ! Dar el tot drept, vertical a ramas, una din coloanele indestructibile ale Marelui Templu al Umanitatii – pe care se sprijina intreaga umanitate. El si azi este fundament, caramida de temelie la marea Piramida a Francmasoneriei romane de dupa 1989.
Ramane ca noi toti sa –l avem viu in inimile noastre, sa stim ca exista, vede, aude tot, veghiind la marea opera de regenerare a francmasoneriei romane.
Tot timpul vorbea cu Nicu, ii zicea – « Ce –am facut, unde am ajuns, unde au adus astia masoneria ? » Nu –i venea sa creada, era revoltat, dar din pacate fortele raului au invins, el ramanand fidel constiintei, Dreptatii si Adevarului
M.•.A.•.A.•.U.• sa –l aiba aproape si sa –l aseze in lumea celor drepti si luminati".
Dr. Viorel Danacu,
Mare Maestru Ad Vitam,
Marea Loja Nationala a Romaniei.
Mare Maestru Ad Vitam,
Marea Loja Nationala a Romaniei.
15 feruarie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu