Tapiserii realizate de-a lungul secolelor XVII-XVIII în manufacturile Gobelins de la Paris

În luna decembrie 2011, la Bucureşti a fost sub titlul generic ,,Manufacturile Gobelins: patru secole de creaţie”, la Muzeul Naţional de Artă al României şi la Muzeul Naţional de Artă Contemporană au fost organizate, cu sprijinul Ambasadei Franţei în România, Institutului Francez din Bucureşti şi Mobilier Naţional din Franţa, expoziţiile-eveniment ,,Tapiseriile regale (1600-1800) şi 60 de ani de creaţie, tapiseriile de la Matisse pînă în prezent”. 

 ,,În timp ce la MNAR sînt prezente 20 de tapiserii realizate de-a lungul secolelor XVII-XVIII în manufacturile Gobelins de la Paris pentru reşedinţele regilor Franţei precum Henric al IV-lea, Ludovic al XIII-lea, Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea sau Ludovic al XVI-lea, la Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC) putem admira lucrări de: Matisse, Picasso, Le Corbusier, Miró, Matta, Calder, Delaunay, Magnelli, Bloch, Gleb, Mathieu, Poliakoff, Messagier, Frydman, Oppenheim, Erro, Arroyo, Vasarely, Agam, Dewasne, Buraglio, Schlosser, Prassinos, Cognee, Penalba, Favier, Isober, Chillida, Alechinsky, Hajdu, Portzamparc, Zao Wou Ki, Yong Ping şi Segui. 

În imagine: Fiica lui Iefta, tapiserie 

din atelierele palatului Louvre

     Dacă pictura, sculptura şi arhitectura sînt considerate prin consens arte majore, iar pictura este privită ca „soră mai mare“ a tuturor celorlalte arte nu înseamnă că aşa-zisele arte minore ar fi mai prejos. 

     Clasificările ţin de un discurs de tip Paragone (privind supremaţia artelor), fiecare artă avînd şi supunîndu-se propriilor legi de compoziţie. În acest sens, broderia nu trebuie privită bunăoară drept o pictură realizată cu acul sau gravura ca ştampilare a unor suporturi, chiar dacă acestea sînt concepute (tehnic vorbind) iniţial ca picturi sau desene. Dicţionarul defineşte tapiseria ca fiind lucrul de mînă cusut pe o canava cu lînă, cu mătase, cu fir; ţesătură din lînă sau din mătase înfăţişînd subiecte diverse sau teme alegorice, lucrată manual sau la război şi folosită mai ales la împodobirea pereţilor sau a unor mobile. Altfel spus, tapiseria este rezultatul intersecţiei unor fire de urzeală, prinse pe război(ul de ţestut) cu unele de bătătură. Principalele tehnici folosite poartă astăzi numele „haute-lisse“ şi „basse-lisse“. 

Deşi total diferite, odată finalizată lucrarea, distincţia între cele două este aproape imposibilă. Vechii egipteni şi incaşii foloseau tapiseriile în scopuri funerare. În Grecia Antică, importante clădiri civile, inclusiv Partenonul, aveau pereţii drapaţi în tapiserii. Totuşi, abia în Franţa medievală, arta tapiseriei a înflorit. Biserica secolelor XIII-XIV a valorificat (în calitate de comanditar) forţa tapiseriilor în ilustrarea Bibliei pentru enoriaşii necunoscători ai buchiilor cărţii, însă puţine dintre tapiseriile acelei perioade au supravieţuit, în special datorită ideilor iconoclaste aduse de Reformă şi a repetatelor incendii din lăcaşurile de cult. Unul dintre cele mai vechi seturi păstrate este cel al Apocalipsului Sf. Ioan, format din şase piese, cu o înălţime de aproape 6 metri şi cu o lungime totală de 140 de metri. Lucrările au fost produse în Paris, între 1375 şi 1379, principalul centru al meşteşugului pînă cînd Războiul de 100 de ani i-a determinat pe ţesători să se refugieze în Flandra. Tapiseriile, devenite simboluri ale aristocraţiei Evului Mediu, aveau însă şi funcţii practice foarte utile, precum acelea de izolant pentru pereţii castelelor, de material despărţitor între deschideri şi de protector al intimităţii în jurul paturilor. Regii şi nobilii le luau cu ei în călătorii, din motive de confort şi prestigiu. După bătălii, tapiseriile îşi schimbau adesea proprietarul, nu de puţine ori fiind tăiate sau cuplate cu altele, pentru a se potrivi dimensiunilor uşilor şi ferestrelor învingătorului.

,,Doamna cu licornul", tapiserie În arta tapiseriei, problema origini modelelor este dublată de cea a centrelor de producţie. După succesul tapiseriilor cu subiecte religioase şi profane, legate de idealul cavaleresc al fastuoasei Curţi de Burgundia, gustul francez se va îndrepta, la sfârşitul secolului, către tapiseriile cu subiect rustic şi alegoric-moralizator. Cartoanele faimoaselor tapiserii cu fond „mille fleurs", „Doamna cu licornul" şi „Vânătoarea licornului", cele mai cunoscute dintre cele păstrate, au fost atribuite Maestrului manuscrisului  „Très Petites Heures d'Anne de Bretagne", identificat recent ca Jean d'Ypres (mort la 1508), artist polivalent, cel care a semnat către 1480 şi o tapiserie „Penelope", în care motivele gotice sunt prinse într-o compoziţie cu elemente renascentiste.

Majoritatea „lucrărilor vedetă“, precum cele din seria „Doamna cu licornul“, au fost lucrate la sfîrşitul secolului al XV-lea în Valea Loarei. Se estimează că breasla avea 15.000 de angajaţi pe acea vreme. Mulţi erau muncitori ambulanţi, care îşi transmiteau meşteşugul din tată în fiu. Scenele cunoscute sub denumirea „mille fleurs“ au fonduri în care apar flori locale, probabil urmare a obiceiului de a acoperi drumurile cu flori de sărbători. Pentru a ţese 30 de centimetri pătraţi, o echipă tată/fiu avea nevoie de două luni de muncă. Vopselele erau extrase din plante şi insecte, într-o gamă care conţinea mai puţin de 20 de culori. Spre exemplu, roşul provenea din roibă, iar macul, rodia şi drobuşorul dădeau albastrul. Chimia textilă era atît de profitabilă în secolul al XVI-lea în Franţa încît importarea din Est a nevinovatei plante erbacee numite drobuşor era pedepsită cu moartea. Cele mai folosite imagini erau povestiri din Biblie, mituri, alegorii (licornul reprezenta puritatea) şi scene contemporane cu ţărani muncind sau cu nobili la vînătoare. După 1500, scenele de bătălie încep să fie comandate de monarhii învingători. Carol Quintul era chiar însoţit în război de pictorul de curte care făcea schiţe ce urmau să fie folosite ulterior la tapiserii. Scenele de vînătoare au produs tapiseriile „verdure“, cu peisaje luxuriante, tot mai dramatizate ulterior sub influenţa italiană. Ţesătorii medievali foloseau schiţe de lucru pe care nu rareori le adaptau liber după imaginaţie sau umor. În Renaştere, aceste schiţe iau forma unor cartoane la scară unu pe unu, copiate strict de lucrători. Astfel, tapiseriile devin mai degrabă copii ale picturilor decît opere independente de artă. În 1515, Rafael primeşte de la Papă comanda de a executa cartoane pentru tapiseriile din Capela Sixtină, Faptele Apostolilor. Introducerea perspectivei şi a compoziţiei, datorată lui Rafael, alături de folosirea unei game tot mai mari de culori (pînă la 300), a dus la subordonarea tapiseriei picturii pentru peste 300 de ani. 

Revenind la Gobelin, acesta este numele unei familii de vopsitori de textile, care provenea, cel mai probabil, din Reims şi care s-a stabilit la mijlocul secolului al XV-lea în cartierul Saint Marcel din Paris, pe malul rîului Bièvre. Primul conducător al breslei, Jehan, a descoperit un tip deosebit de vopsea stacojie, care a adus atîţia bani şi dezvoltare încît contemporanii au numit afacerea „la folie Gobelin“ („nebunia Gobelin“). Fabricii de vopsitorie îi este adăugată, în secolul al XVI-lea, o manufactură de tapiserie. Averea familiei creşte rapid, aşa încît a treia şi a patra generaţie abandonează comerţul şi cumpără titluri nobiliare. Mai mulţi membri deţin funcţii în stat, printre aceştia numărîndu-se Balthasar, care devine, pe rînd, trezorier general al artileriei, trezorier extraordinar de război, secretar cancelar al regelui, cancelar al Trezoreriei statului, cancelar al statului şi care, în 1601, primeşte de la Henric al IV-lea teritoriile de la Brie-Comte-Robert. Numele de Gobelins ca vopsitori nu mai poate fi găsit la sfîrşitul secolului al XVII-lea. În 1662, fabricile din cartierul Saint Marcel, împreună cu pămînturile aferente, au fost achiziţionate de către Jean-Baptiste Colbert în numele regelui Ludovic al XIV-lea şi transformate în manufactură de tapiserie – fabricile Les Gobelins, cu peste 800 de artizani angajaţi. Exemplul este luat şi de alte ţări europene, care deschid la rîndul lor fabrici. Acestea aveau ca angajaţi ţesători flamanzi ce trebuiau să întreprindă o ucenicie de 12 ani. La moartea lui Ludovic al XIV-lea, inventarul indica existenţa unui fond de 2.155 de tapiserii Gobelins. Colecţia lui Henric al VIII-lea avea, de asemenea, peste 2.000 de tapiserii în cele 17 rezidenţe regale. În secolul al XVIII-lea, devin populare peisajele rococco, tipice desenelor lui François Boucher (1703-1770), director al atelierelor regale de la Beauvais timp de 30 de ani. După cartoanele sale au fost produse în acea perioadă peste 400 de lucrări. În timpul Revoluţiei Franceze, schimbările sociale au dus la decimarea pieţei de tapiserii, astfel că Directoratul Francez ordonă arderea a 190 de piese în 1797, neconsiderîndu-le o valoare. O dezvoltare pozitivă, totuşi, în această perioadă este invenţia războiului mecanic Jacquard în Flandra, în 1804. Acesta folosea cartele perforate, precum flaşnetele sau computerele IBM de mult mai tîrziu. Această invenţie a transformat tapiseria într-un obiect accesibil, destinat unei pieţe mai largi şi este şi astăzi baza tehnicilor folosite în această industrie. La sfîrşitul anilor 1800, atelierele de vopsitorie Gobelins produceau peste 14.000 de tonuri de culoare. Realizarea unor tapiserii cu asemenea detalii coloristice devine, în mod firesc, foarte costisitoare. Creativitatea aproape dispare, cele mai multe piese fiind bazate pe desene anterioare. Tapiseriile moderne datorează mult vigorii şi libertăţii aduse de mişcarea Arts and Crafts, fondată de Willliam Morris în Anglia, care resuscitează multe vechi meşteşuguri, tapiseria fiind una dintre beneficiarele viziunii sale proaspete şi energiei sale creatoare. În 1878, Morris vizitează atelierele de la Aubusson şi le descrie ca fiind „o industrie comercială decăzută şi… de mizerie“. Un an mai tîrziu, Morris învaţă să lucreze după un manual francez de secol XVIII. Împreună cu prieteni şi colegi, realizează schiţe pentru tapiserii, precum celebra Ciocănitoare, bazate pe stiluri şi tehnici medievale. Ţesătorii de la Morris & Co. ating succesul comercial şi, mai important, revitalizează meşteşugul"

.ARTE VIZUALE. Tapiserie: patru secole de creaţie
Autor: Mihai PLĂMĂDEALĂ