Mormântul lui Isus Hristos din Ierusalim

Mormântul lui Isus a fost găsit gol.

     Mormântul lui Isus Hristos din Ierusalim este singura relicvă materială a Învierii, unicul vestigiu al acestui eveniment fundamental al creștinismului-dacă excludem Giulgiul Sfânt, pe care o publicitate abulă îl învăluie astăzi într-o aură de mister. 

     Sfântul Mormânt este locul săpat în stâncă, oferit de Iosif din Arimateea, unde a fost depus trupul răstignitului în seara de vineri și care, în dimineața Paștilor, a fost găsit gol de către Apostoli.   Mormântul este profund ancorat în inima orașului Ierusalim. A privi Mormântul, a atinge, a păși peste urmele pașilor lui Christos, toate acestea, după cum se spunea în sec al XI-lea, constituie pentru pelerini gesturi ale mântuirii.  Încă din anul 325, acest loc de tradiție, conform datelor Evangheliei, a rămas încărcat cu întreaga sa valoare simbolică și istorică.

Biserica nasterii lui Isus Hristos

    Abia după Conciliul de la Niceea, în anul 325, Constantin a poruncit episcopului Macarie al Ierusalimului să distrugă templul zeiței Venus și pe cel al lui Jupiter. Constantin a dat poruncă să se clădească nu numai o bazilică mai frumoasă decât toate celelalte din lume, dar încă și alte construcții, care să depășească tot ceea ce există mai deosebit în celelalte orașe, și le-a pus constructorilor la dispoziție marmura și coloanele cele mai de preț. Arhitecții Eustațiu și Zenobiu s-au apucat să construiască o bazilică de primă mărime, dovadă a biruinței politice a creștinilor și a afirmării Ierusalimului drept capitala lor religioasă. În anul 335, reuniți în sinodul de la Tyr, episcopii au venit să sfințească noua bazilică care va purta numele de Biserica Sfântului Mormânt

       Începând cu secolul IV până în al VII-lea, Sfântul Mormânt, gigantic complex monumental, cunoaște vremea sa de glorie. Loc de pelerinaj de prim ordin al crestinătății În anul 614, cu ocazia cuceririi Ierusalimului de către perșii lui Chosroe II, Sfântul Mormânt a fost incendiat și relicva Crucii furată. Însă împăratul Heraclius a recuperat-o, iar patriarhul Modest al Ierusalimului i-a refăcut părțile deteriorate. un cutremur în secolul al IX-lea au precedat distrugerea ordonată de califul Hakîm în 1009.

Biserica nasterii lui Isus Hristos

        Cronicarul Ioan din Antiohia povestește cum executanții poruncii califului au ras la pământ întreaga biserică, în afară de acele părți imposibil de dărâmat sau prea greu de mișcat din loc, adică rotonda anastasis, care mai există , și azi până la primul etaj.

 Şi primii istorici (Pliniu, Tacitus, Claudiu şi Iosephus Flavius), care sunt şi cei mai credibili, au spus despre înviere:  „Acest om a fost Mesia, iar după ce Pilat L-a răstignit la insistenţa liderilor noştri, cei care L-au iubit, nu L-au părăsit. El li S-a arătat viu după trei zile, aşa cum au prorocit sfinţii profeţi” (Iosephus Flavius, Antichităţi iudaice, 18.3.3).

 „Dacă s-ar fi răpit corpul, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu l-ar fi desfăşurat înainte ( corpul) şi lăsat deoparte ( giulgiurile), ci l-ar fi luat cum era. Corpul fiind uns cu mir, giulgiul se lipeşte de el ca un plumb. Un hoţ  n-ar fi întrebuinţat atâta timp ca să-l desfăşoare şi în care timp putea fi prins. Şi de ce giulgiul era deoparte şi mahrama în alt loc? Spre a arăta că aceasta nu s-a făcut în grabă, zgomotos, pentru ca ucenici să creadă în înviere. Pentru aceasta Iisus s-a arătat în sfârşit, ca fiind deja asiguraţi de înviere prin ceea ce ei văzuseră.”

 De altfel tot Sfântul Ioan Gură de Aur afirma : „Ucenicii au crezut că a înviat, căci aveau trei probe: piatra răsturnată, mormântul gol şi giulgiurile mortuare strânse aparte”.

1. Mărturia proorociei. Domnul Isus a afirmat că El e Mesia cel proorocit ( Ev. Ioan 4:26), și despre  Mesia s-a spus cu sute de ani înainte, că va învia. Apostolul Petru în predica sa la Rusalii, face referire la acea proorocie (Fapt. Ap. 2:22-31). La fel și cea din Isaia 53 :10. Și proorocia s-a  împlinit.
2. Mărturia Îngerului care a prăvălit piatra dela gura mormântului. El a zis femeilor:„Nu vă temeți căci știu că voi căutați pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici, a înviat, după cum zisese. Veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul”. Îngerul a spus adevărul. El era solul cerului pentru pământeni.
3. Mărturia demonilor.  Când Domnul era în misiune, și a coborât pe țărmul Gadarei, a întâlnit un om ce era posedat de duhuri rele, care locuia în morminte și era foarte chinuit. Când l-a văzut pe Domnul Isus, a scos un strigăt ascuțit, a căzut jos înaintea Lui și a zis cu glas tare: „Ce am eu cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt:” (Ev.Luca 8:28).Deci, demonii ÎL cunoșteau că e Fiul lui Dumnezeu și au fost gata să-I  asculte porunca, deși erau mulți, o legiune. Acum cugetă: dacă avea putere să poruncească demonilor, oare nu avea putere și să învieze?
4. Mărturia mormântului gol. Femeile au văzut mormântul gol. La fel și Petru și Ioan care au alergat la mormânt. Ioan, care era mai tinerel, a ajuns primul și ne spune că   ,s-a uitat înlăuntru, a văzut fășiile de pânză jos”. În greacă se înțelege că fășiile erau înfășurate, dar că nu mai era trupul Domnului, El ieșise cum iese un fluturaș din coconul în care se afla. Apoi a ajuns și Petru și „a intrat în mormânt, a văzut fășiile de pânză jos, iar ștergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fășiile, ci făcut sul și pus într-un alt loc singur.” Totul era în ordine. Nici o sugestie de furt, că hoțul apucă, rupe și pleacă. Și Petru, și Ioan erau convinși că Domnul a înviat.

 În prima zi a învierii Domnul S-a arătat femeilor, S-a arătat Mariei Magdalena, S-a arătat lui Petru, S-a arătat celoi doi ucenici în drum spre Emaus și apoi S-a arătat grupului de ucenici, care ziceau “Da, a înviat Domnul și S-a arătat lui Petru”.  La o săptămână S-a arătat ucenicilor fiind și Toma împreună cu ei. Eu presupun că Toma cu necredința lui a devenit o binecuvântare pentru mii de alți necredincioși, căci El a pipăit ranele, ca să se convingă că e El, Hristosul crucificat, și strigă „Domnul meu și Dumnezeul meu”.
       Deseori  timp de 40 de zile S-a arătat  ca să-i convingă de Învierea Sa. Odată S-a arătat la peste 500 de frați, dintre care cei mai mulți trăiau încă pe vremea lui Pavel (1 Cor. 15: 6).
(sursa http://barzilaiendan.wordpress.com/2013/03/05/scrisoare-de-la-fratele-pitt-iii/)

 Eu vă doresc să vă bucuraţi de învieria Domnului, să vă luminaţi sufletele şi să vă întăriţi cu credinţa că El a înviat!

http://1-cultural.blogspot.ro/2013/05/paste-fericit.html

Iubeşte, iartă, cum El te-a învăţat,

Crede şi uită tot ce ai îndurat

El ţi-e lumina, căci El te-a creat.

Să nu uităm, numai El ne-a salvat

Şi de va fi să vină Iisus din ceruri înapoi la noi.

e semn c-a înviat credinţa, ce-i bun în noi.

 

Învierea Domnului Iisus înseamnă
DRAGOSTE pentru cei de lângă noi,
IERTARE, BUCURIE şi PUTEREA
de-a trece peste tot ce este greu
Fiţi în aceste zile aşa cum
ne- învăţat Iisus
Hristos a înviat din morţi
cu moartea călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le!

In folclor se cunosc mai multe legende crestine care explică de ce se inrosesc ouăle de Pasti si de ce ele au devenit simbolul sărbătoririi Invierii Domnului. ,,Unii spun că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre acestea atingăndu-se de el se transformau in ouă rosii”. O altă legendă afirmă că după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii saduchei si rabinii farisei au făcut un ospăt de bucurie. Unul din ei a zis: “Când va invia cocosul pe care il mâncăm si ouale fierte vor deveni rosii atunci va invia si Iisus”. Nici nu si-a terminat bine vorbele si ouăle s-au si făcut rosii, iar cocosul a inceput sa bată din aripi. Cea mai răspândită legendă relatează ca Maica Domnului care venise să-si plângă Fiul răstignit a pus un cos cu ouă lângă cruce si acelea s-au inrosit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând ca ouăle s-au inrosit , a spus celor de fată: “De acum inainte sa faceti si voi ouă rosii si impestritate intru aducerea aminte a răstignirii mele, după cum am făcut si eu astazi.