Tehnica olaritului realizata de mesterea Sonia Iancinschi- Botosani

Despre meştera Sonia Iacinschi, mai multe informaţii accesaţi:
http://1-blogspot.com
Una din tehnicile populare vechi din Romania este olăritul practicat şi într-un atelier de meşteri din Botoşani care supravieţuieşte datorită pasiunii familiei Iacinschi. Atelierul de ceramică al familiei Iacinschi lucrează farfurii, căni, sfeşnice, căniţe, castroane, străchini sau obiecte de decor realizate manual după o tehnică practicată începînd din secolul XIV.
Atelierul aparţine Soniei Iacinschi şi fiului acesteia, Eusebiu, doi meşteri care stăpînesc arta decorativă şi care s-au impus la nivel naţional şi internaţional. Lucrările lor, cu motive decorative unice, zoomorfe si avimorfe, realizate în culorile verde, galben şi brun, au fost valorificate atît în România, cît şi în Franţa, Italia, Israel sau Ungaria.

In imagine foto cuptorul pentru ardere

               În imagine foto meştera Sonia Iacinschi în atelier

Doamna Sonia Iacinschi a început activitatea în anul 1975 la atelierul din fostul cartier Barbu Lăzăreanu, care aparţinea cooperativei ,, Progresul". În 1978 a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă Botoşani, Secţia arte şi pictură. Arta meşteşugărească a învăţat-o de la meşterul Mihai Corneanu, care i-a arătat tehnica de lucru. Acesta îi vorbea mereu despre libertatea de a face motivul pe fiecare dintre piesele lucrate.

Ceramica care o decorează este tip ,,Kuty".

In imagine foto elevii primesc
 informaţii despre prelucrarea argilei

Am întrebat-o pe doamna Sonia Iacinschi despre etapele pregătirii vasului:
,,Introducem vasul în angobă, apoi se conturează desenul printr-o incizie fină, decor realizat în tehnica ,, sgrafitto". Trebuie lăsat la uscat un timp, apoi se pune in cuptor la prima ardere. Urmeaza aplicarea culorilor cu pensula în aşa fel încât să se încadreze cromatic verde-cafeniu-galben. Dupa aceasta se introduce in cuptor pentru arderea a doua, timp de 30 ore, la o temperatură de 95 grade. Vasele rămân in cuptor până acesta se răceşte. Arderea se face traditional cu lemne.
Temele abordate sunt compoziţiile epice legate de aspectul din lumea înconjurătoare: motivele zoomorfe, antropomorfe, avimorfe. Din această gamă preferată preluată de la meşterul M. Corneanu este ,, păunul" iar ,, fântâna cu cumpănă" este realizată de meşteră din suflet.
Capra cu iedul, Păcală, capra între brazi sau capra cu floare, scene de vânătoare, trăsura cu soldatul trompetist, violonistul, sunt câteva din cele pe care le realizează doamna Sonia Iacinschi
























,,Specialiştii în etnografie susţin că acest tip de ceramică - Kuty - este vechea ceramică bizantină care a pătruns pe teritoriul României începând cu secolul XIV .Sînt dovezi că aceste centre de la Botoşani şi Rădăuţi, (unde a lucrat cunoscutul meşter Colibaba), au vechime din secolul XIV. Aici, la Botoşani, avem din perioada medievală un vas de lut găsit în biserica Mănăstirii Coşula, într-o nişă a altarului. Este o ceramică deosebită, pentru că pe ea apare un decor care nu se întâlneşte la alte tipuri de ceramică, începînd de la decorul geometric, decorul stelar, decorul vegetal, pînă la decorul zoomorf, decorul antropomorf şi decorul avimorf", a declarat etnograful Steliana Băltuţă de la Muzeul Judeţean Botoşani
Despre olărit ne spune preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova

,,Olaritul a aparut ca o necesitate a oamenilor de a stoca produsele obtinute. Vasele din lut ars au contribuit la dezvoltarea societatii primitive prin posibilitatea stocarii alimentelor si a prepararii acestora. Ceramica smaltuita produsa la Marginea este de origine bizantina cunoscuta sub numele de ceramica de Kuty care apartine curentului bizantin si este foarte des intalnita in Bucovina.Denumirea de Kuty vine de la un atelier de olarit care se afla in Ucraina. Acest tip de ceramica este o impletire intre mestesugul olarilor români si cel al slavilor. Cea mai infloritoare perioada a ceramicii de Kuty a fost secolul al IX-lea. Intalnim aici o mare varietate de forme, in care se recunosc tipuri apartinand vechii ceramici greco-romane. Coloritul este foarte simplu, reducandu-se la doar cateva culori: verde, galben, alb, maro.

Prelucrarea lutului în scopul confecţionării instrumentarului de uz gospodăresc şi a unor obiecte cu valoare precumpănitor decorativă a constituit pe teritoriul României, încă din neolitic, cea dintâi şi cea mai importantă „industrie casnică”.
,Materia primă utilizată în olărit este, în general, argila.
Cea mai răspândită şi mai întrebuinţată argilă în olărie este aşa-zisul lut galben. El este cu atât mai nisipos cu cât se găseşte mai la suprafaţa pământului şi cu atât mai lutos cu cât se găseşte mai la adâncime. Pregătirea materialului are în vedere îmbunătăţirea calităţii acestuia prin mai multe operaţii; astfel, se curăţă lutul de corpuri străine, se taie, se lasă să se dospească şi se frământă (pentru omogenizarea argilei). De obicei, vasele sunt realizate (fasonate) cu ajutorul roţii olarului.

În timpul lucrului, olarul îşi înmoaie mereu mâinile în apă pentru ca degetele să nu i se lipească de lut şi totodată pentru a şlefui suprafaţa. De asemenea, se ajută şi de instrumente care au denumiri diferite, după regiuni; de exemplu, maiul – ciocan de lemn greu, cuţitoaia, pieptenul sau fichieşul sau piaptăn – o bucată de lemn subţire sau de os pentru netezirea suprafeţei vasului, pensula de vopsit, cornul – pentru scurgerea culorii ş.a. Prin uscare se îndepărtează apa din timpul fasonării, se întăreşte vasul şi se face oarecum nedeformabil; uscarea are loc în mai multe faze, încheindu-se cu cea din cuptor şi arderea propriu-zisă.
Principalele tipuri de cuptoare folosite la arderea oalelor în Moldova sunt cele tronconice, cu geneză cucuteniană, folosite pentru ceramică neagră, şi cele semisferoidale-ovoidale, folosite pentru arderea ceramicii roşii. Olăritul presupune o munca obositoare, ce necesita forţă, îndemânare şi cunoştinţe deosebite. Orice greşeală poate avea drept consecinţă distrugerea vasului; de aceea, olăritul este un meşteşug rezervat în exclusivitate bărbaţilor, femeile ajutând eventual doar la decorat. Bărbaţii scot lutul din locuri speciale, îl aduc în gospodărie şi îl frământă cu mâinile, picioarele sau cu maiul, amestecându-l cu apă. Pasta astfel obţinută se curăţă de impurităţi, tăindu-se în felii subţiri şi se lucrează apoi la roată. Roata e formată din două discuri, unul mai mic sus şi unul mai mare în partea de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgărele de lut, iar discul de jos este mişcat de olar, imprimându-i cu piciorul o mişcare circulară destul de rapidă. Astfel, roata se învârte, obţinându-se forme circulare cu un contur relativ regulat. Formarea vasului necesită o tehnică deosebită şi o viteză de lucru mare, pentru că pasta nu trebuie să se usuce (uneori vasul se realizează chiar în 40-50 de secunde). Vasele, înainte de ardere, sunt ornamentate şi eventual smălţuite (la blide se smălţuieşte numai partea interioară şi marginile). Cea mai răspândită tehnică de decorare foloseşte un corn de vită având în vârf o pană de gâscă (o veritabilă peniţă).
Decorurile fine se pot obţine folosind un beţişor din fire de păr de mistreţ. Un alt tip de decorare se obţine prin zgârierea cu un vârf metalic a vasului după înmuierea sa în substanţa colorantă, apărând astfel culoarea pastei. O altă tehnică, întâlnită în special în sudul României, constă în aplicarea în relief a unor şnururi, brâie sau rozete de pastă.
Toate culorile folosite sunt naturale.(autor, Marcel Lutic)
Despre ceramica tip ,, Kuty"care a fost recunoscută din perioada medievală cu influenţe Bizantine, Barbu Slătineanu afirmă: ,, Din amestecul tradiţiei populare şi din arte bizantine importate, a luat naştere o artă locală care a dăinuit până la sfârşitul secolului al XVII-lea".

Despre cum a ajuns ceramica tip ,,Kuty", in zona Botoşaniului, am adresat rugămintea dnei muzeograf etnograf Steliana Băltuţă, de la Muzeul de Istorie Botoşani să ne spună:
,,Botoşaniul aflat la linia drumurilor comerciale care lega Bizanţul de Marea Neagră, de Vechea cetate de Scaun- Suceava către Galiţia, Lwow, Kiew, era unul din importantele târguri moldoveneşti în perioada medievală.
Aici, se găseşte ctitoria voievodului Ştefan cel Mare de la 1496( în curtea bisericii Sfântului Nicolae Domnesc, unde se poate vedea o friză decorativă în culorile verde, galben, brun, ca un brâu, aproape sub acoperiş)
Despre vasul găsit în biserica mănăstirii Coşula dr. Alex. Rădulescu spune:
,, La biserica Mănăstirii Coşula, ctitorită în anul 1535 de Mateiaş vistiernic al voievodului Petru Rareş: Într-o nişă amenajată special la extremitatea de est al absidei altarului , în masa zidului la 1,40 m de la nivelul pardoselii bisericii, s-a găsit o strachină, farfurie de 35-30 cm diametrul, cu ornament geometric sgrafittată pe fond gălbui, este vorba de vasul de închinare a bisericii, depus în acea nişă". În prezent se află la Muzeul Judeţului de Istorie BotoşaniÎn perioada 1922 -1923, prefectul Judeţului Botoşani amintea de existenţa a 33 de ateliere de olărie, cărămidărie şi teracote. În aceste ateliere meşterii lucrau ceramică smălţuită ,, de lux" specifică tipului ,, Kuty". Din cele 33 de ateliere care au existat in 1923, astăzi a rămas doar atelierul Soniei Iacinschi care a adus până în prezent frumuseţea ceramicii cu o diversitate de decor, care îmbogăţeşte arta populară botoşăneană şi cea românească.