În seria EMINESCU NESTINS, la Editura GEEA,Botoşani, pe data de 15 iunie 2012, a apărut sub îngrijirea doamnei Elena Condrei, volumul ,,Aura la Eminescu în medalii şi unicate". Autoarea ne spune:
,, Efigia lui Eminescu, poetul pe care de mai bine de un secol îl numim geniul naţional a fost, şi este imortalizat în metale preţioase sau mai puţin preţioase, simboluri ce definesc geniul eminescian. Mihai Costin, pasionat de Eminescu, colecţionar de referinţă, editor de medalii, plachete, insigne, distincţii, are acasă un adevărat tezaur constituit în fond de documentare pentru mulţi autori de cărţi din domeniul numismaticii.
În cutii, în dulap, pe pereţi sunt mărturii ale iubirii pentru poetul neamului, cu genealogia din strămoşii din Ţara de Sus a Moldovei, fiu de ţărani liberi.
Ce îşi dorea Eminescu?
El dorea să fie iubit, spune Nichita Stănescu, Eminescu este iubit, spun colecţionarii. Şi, în fiecare an de 15 ianuarie şi de 15 iunie, colecţiile se îmbogăţesc cu noi piese întru cinstirea poetului nepereche.
Mihai Costin a renunţat la colecţia de monede pentru a avea tot ce apare nou despre Eminescu şi transmite această pasiune cu o delicateţe studiată.La evenimente de familie, botez sau zi de naştere, oferă sărbătoritului medalii din metale preţioase pe care sunt gravate chipul poetului şi versuri din Luceafărul, Lacul, Mai am un singur dor etc. La bancă merge cu cardul pe care este imprimantă efigia poetului. realizat la propunerea sa şi în exclusivitate, iar de 1 Martie felicitările sunt însoţite de mărţişoare inspirate din lirica eminesciană.
Mihai Costin, laureat la două ediţii ale Premiilor Eminescu pentru literatură, arte vizuale, colecţii şi colecţionari Teiul de Aur şi Teiul de Argint, al editurii GEEA, Botoşani, argint în 2004 şi aur în 2009, a avut inspiraţia şi iniţiativa lăudabile de a organiza la Palatul Parlamentului, la Sala Constantin Brâncuşi, în fiecare an la 15 ianuarie şi de 15 iunie Salonul Naţional Mihai Eminescu.
De-a lungul timpului au fost realizate multe medalii aniversare începând din anul 1900, realizată la Galaţi, pentru comemorarea a douăzeci de ani de la trecerea în eternitate a poetului.Artişti-medalişti cu care a colaborat de la Monetăria Statului au fost: Constantin Dumitrescu, Maximilian Fetiţa, Vasile Gabor, Codruţ Ciobănescu.
Domnul Costin Mihai, este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii D. Cantemir, Bucureşti. De profesie jurist.
Este membrul Societăţii Numismatice Române din anul 1989.
Tematica aleasă este EMINESCU în documente de metal, numismatică, filatelie, cartofilie şi alte documente. Prima expoziţie personală a avut loc în 1994, în Grădina Botanică din Bucureşti.
Apoi în 2004, expoziţie la Casa de Cultură a Ministerului de Interne. Din 2000-2012 în cadrul Cercului Militar Naţional şi Palatul Parlamentului a avut expoziţii de grup.
Distincţii primite: Medalia ,, Teiul de Argint", acordat de Editura GEEA, Botoşani, în anul 2004. ,, Pana de Aur a lui Mihai Eminescu"-Premiul I în anul 2008. Medalia ,,Teiul de Aur" şi Diploma de excelenţă acordate de Editura GEEA în anul 2009.
,,120 ani de la trecerea în eternitate a Luceafărului poeziei româneşti Mihai Eminescu"-15 iunie 2009.
,, 160 ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti 1850-2010"-15 iunie 2010.
Este preşedintele Grupării Colecţionarilor de Medalii şi
Insigne ,, Mihai Eminescu"
a S.N.R. din data de 12-ianuarie 2008.
Inchinare! Cu drag si respect de la Cenaclul Grigore Vieru din Toronto! https://www.facebook.com/pages/Cenaclul-Grigore-Vieru-din-Toronto/1534105150145123?fref=ts
RăspundețiȘtergere