Monahia drd Gabriela Platon de la Mănăstirea Voroneţ premiată cu Medalia ,,Teiul de Aur"

Din volumul editat de Editura GEEA Botoşani ,, SCRIITORI LAUREAŢI AI PREMIULUI EMINESCU" la pagina 157 este prezentată altă premiată care în cadrul ediţiei a X-a a decernării PREMIULUI EMINESCU ,, Teiul de Aur şi Teiul de Argint” i-a fost acordat Premiul Eminescu, Diploma de Onoare şi Medalia ,, Teiul de Aur” monahia drd. GABRIELA PLATON de la Mănăstirea Voroneţ.care a declarat:

,,Mărturisesc că am avut momente când m-am simţit acasă şi mi-am zis: sunt atâţia titani ai culturii româneşti, nu ştiu dacă meritam să primesc un astfel de premiu. Rafael Noica spunea în ,, Cultura Duhului” că: ,,cultura este ceea ce cultivi, cultura porumbului, cultura grâului, a spiritului”. Cu siguranţă nu este întâmplător să fim prezente la această manifestare culturală ca slujitori a lui Dumnezeu. Dumnezeu este în sufletele tuturor însă uneori nu-l evocăm într-un gest vizibil.Da, Dumnezeu a orânduit să fim prezente aici. Cu toate că trâim în mănăstire unde se crede că este constrângere Stareţa Stavroforă Irina ne-a dat liber şi ne-a trimis în lume, tocmai pentru a ne deschide minţile şi a transmite următoarei generaţie de măicuţe, ceea ce am dobândit în participările noastre. Cu această ocazie permiteţi-mi să mulţumesc Conf. Univ. Carmen Cornelia Bălan din Suceava care mi-a fost profesor de sociologie, psihologie la a doua facultate şi m-a învăţat rigurozitatea demersului ştiinţific în toate lucrările şi în cele care Domniile voastre aţi considerat să le prezentaţi. Îi port profund recunoştiinţă. În încheiere vă rog să-mi mai permiteţi de-a mulţumi public mamei mele care este în sală. Mulţumesc mamă!

ALBASTRU DE VORONEŢ de monahia drd. GABRIELA PLATON

,, Din tot ce se cunoaşte despre bisericile cu pictură exterioară din Bucovina, poate că ceea ce a pătruns cel mai mult în cunoştiinţa oamenilor, de la noi şi de peste tot mapamondul, este ,, albastru de Voroneţ” atât de cunoscut, poate tocmai datorită necunoaşterii lui. 

 -Oare de ce albastru de Voroneţ a ajuns să fie în mod esenţial emblema bisericilor noastre? 

-De ce rămâne el atât de învăluit în mister?

          Dintre culori, albastru este cea mai adâncă deoarece privirea pătrunde fără a întălni nici un obstacol. Albastru este cea mai imaterială dintre culori. În general, natura nu înfăţişează albastrul decât alcătuit din transparenţă, adică un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului sau al diamantului. Vidul este precis, pur şi rece. Albastru deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului.

        Preocupat de ideile şi structurile care au creat limbajul artistic specific lumii bizantine, EGON SENDLER acordă o importanţă sporită simbolismului culorilor.

       Albastru şi albul, culori ale Sfintei Fecioare, exprimă detaşarea faţă de valorile acestei lumi şi înălţarea sufletului către Dumnezeu, adică spre aurul care va întâmpina albul virginal, în timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc.

În sistemul culorilor, albastru deţine un loc aparte. Dionisie îl numeşte ,, taina fiinţelor” ,

,, caracterul tainic”. Este considerat drept culoarea transcendenţei în raport cu toate cele pământeşti şi sensibile. Intr-adevăr, strălucirea albastrului este cea mai puţin înrudită cu sfera sensibilă şi cea mai spirituală dintre toate culorile. Ea produce o impresie de profunzime şi de calm, creează aparenţa unei lumii ireale, împonderabile.

      Vechiul Testament cunoaşte doar o singură nuanţă de albastru: albastru violet amintind prin culoarea sa cerul, locaşul lui Dumnezeu. Stofele din cortul adunării aveau această nuanţă, ca veşmintele marelui preot prin funcţie cu care era investit, să comunice direct cu Dumnezeu. În pictură, albastrul închis se întâlneşte mai ales la mantia Pantacreatorului ca şi în veşmântul Sfintei Fecioarei şi în tunicile apostolilor (chiton). Centrul mandorlei din icoana Schimbării la Faţă este zugrăvit în albastru închis, ca şi madorla lui Hristos în slavă, acoperit de serafimi. Egon Sendler conchide: ,, În pofida lipsei de izvoare referitoare la simbolismul acestei culori, se poate totuşi afirma că în acest mediu cultural, că semnifică taina vieţii dumnezeieşti”
              Pe aceeaşi direcţie  interpretativă dar raportându-se la neamul nostru, se situează IPS Iustinian Chira, episcop al Maramureşului ,, Culoarea  neamului nostru se pare că este albastru de Voroneţ”, prin  care poporul român şi-a exteriorizat sentimentele lui intime, gândurile şi caracterul său cel mai profund, inima şi cugetul său. Prin această culoare, strămoşii noştri au transmis generaţiilor viitoare mesajul lor cel mai sfânt, cel mai adânc, cel mai puternic şi curat.

       Albastru este simbolul credinţei în Dumnezeu..... Toate acestea i-au făcut pe străbuni, ca prin culoarea albastră să ne transmită, ca printr-un testament credinţa lor, încrederea lor în viaţă, setea lor de linişte şi pace „

        Preocupat mai puţin de semnificaţia culorii, Vasile Drăguţ, cunoscut istoric de artă medievală, insistă asupra valorii artistice a picturilor exterioare şi a meşterilor moldoveni care au realizat ,, albastru de Voroneţ”
         După studii amanunţite de laborator, specialiştii au stabilit de acum  aproape o jumătate de veac că la baza albastrului de Voroneţ a stat azuritul, o piatră care conţine cupru a cărei denumire este dată după culoare, în anul 1824 de mineralogul francez François Beudant.

În cazul Voroneţului, în privinţa sursei minereului au fost avansate mai multe ipoteze:

-         Azuritul nu se găseşte nativ în România, el este extras din mine aflate în China, Franţa sau Africa. Având în vedere marea pictură cu albastru, ridicarea bisericii a costat probabil o avere.

-         - Magnificul azurit de Banat, conservat la Muzeul de Istorie Naturală din Bruxelles, este sursa pigmentului bleu utilizat la Voroneţ.

-         Relativ recent s-a descoperit că a existat azurit şi în zona Câmpulung Moldovenesc ceea ce a condus la ipoteza că aceasta este sursa.

-         Din minereu de azurit era extras pigmentul albastru, numit ,, albastru azurit” ,  ,, albastru de munte” sau ,,albastru de Germania” , folosit în întreaga Europa medievală, până în secolul al XVIII-lea. Piatra era fărămiţată până ajungea praf şi devenea vopsea prin amestec cu un liant organic.

-         Pentru a răspunde numeroaselor întrebări puse pe tema materialelor şi a tehnicilor implicate în realizarea picturilor murale exterioare ale bisericilor din Bucovina, începând din anul 1962, Direcţia Monumentelor Istorice a iniţiat o serie de cercetări de natură tehnică. Primele rezultate, cu privire la mult controversatul pigment albastru la alterarea sa în zona de igrasie de pe faţada de sud s-au publicat încă din 1965 sub semnătura ing. Chimist Ioan Istodor.

      Caracteristicile Voroneţului nu este însă natura pigmentului albastru, azuritul,  (folosit de altfel în pictură încă din antichitate), ci rezistenţa acestuia în condiţii climatice foarte aspre, fapt ce se datorează unei tehnice speciale, deosebită de cea tradiţională, a frescelor bizantine.

       Conservarea excepţională a picturilor în climatul deosebit de aspru al Bucovinei a surprins cu atât mai mult  cu cât dintre toate culorile folosite de zugravii picturile murale din alte ţări, albastrul este prima culoare care dispare sub acţiunea intemperiilor. 

       In baza rezutatelor cercetătorilor mai sus menţionat şi din litaratura de specialitate consultată, considerăm că pictorii moldoveni, cunoscători ai procedeelor bizantine, venind în contact cu pictori  din Europa Centrală care foloseau lianţi ai culorilor din var şi proteine, au combinat tehniciile celor două şcoli. Procedeul mixt rezultat a oferit o mai bună conservare a picturilor din Bucovina, deoarece permitea formarea unui strat protector de suprafaţă, excepţional de eficace. 

           Tehnica de pictură a fost cu singuranţă una mixtă: s-a început prin aplicarea culorilor în frescă (fondurilor) şi s-a continuat prin aplicarea unor culori ce conţine un liant organic, proteic pe o tencuială (intonaco) insuficient uscată. (.....)

        Bogdan Bratu, participant la lucrările de restaurare în ultimul deceniu caută să descopere valenţele limbajului tainic pentru omul modern. ,, poate că nu albastrul de Voroneţ” a ajuns o taină pentru omul contemporan, ci Cerul. 

           Poate că nu reţeta culorii n-o mai găsim, ci calea  către Împărăţia Cerurilor, pentru care, într-adevăr, performanţele ştiinţei moderne nu mai sunt de mare ajutor. A dărui Cerul nu numai,, a păstra şi a aminti reflexele lui” constituie chemarea  Bisericii în lume. (...)

       În concluzie, în zilele noastre oamenii ajung să înţeleagă că nici chiar cu toate performanţele ştiinţei moderne nu mai pot obţine ,, Albastru de Voroneţ”