,,Înainte de a trece să prezentăm volumul ,, Însigurare” trebuie să mai spunem că, în cartea la care m-am referit, un capitol special îl ocupă numeroase aduceri aminte despre persoanele cu care creatoarea a avut tangenţă în viaţă. Asociaţiile uneori ciudate pe care le face precum: ,, Baba cu lalea, Ultimul bal” şi altele ne întăresc ideea că sentimentele sunt profunde şi că un fir roşu de la capăt la altul al cărţii este dragostea de oameni, dragostea de natură, de locurile natale şi uneori puternice sentimente pentru cei pe care i-a iubit.
Sentimentul dragostei la Doamna Maria Panciuc- Bucătaru nu este deloc alterat la această vârstă. E clar că această dragoste de poezie vine din tinereţe şi putem constata că nu s-a pierdut nimic pe drum.
Am putea spune multe lucruri despre primul volum dar suntem siguri că îl veţi citi cu plăcere şi veţi înţelege tot ce vi s-a transmis prin versurile scrise de concetăţeana noastră ce-şi iubeşte nespus familia, ţara cu semenii ei, iubeşte tot ce înconjoară. Nimic nu-i este indiferent.
Într-o succesiune lăudabilă, după puţin timp, autoarea ne dăruieşte un al doilea volum de versuri ,, Însingurare” , în care surpriza constă într-un consistent material adunat între coperţi frumos realizate, fără să le împartă în capitole. Dacă analizezi cu grijă, îţi dai seama că o împărţire a celor 240 de poezii în capitole nu ar fi adus cărţii nici un surplus de valoare şi de înţelegere.
Cartea este o oglindă a anilor 2010, 2011 şi o jumătate din 2012, ani în care s-au petrecut multe schimbări în plan politic, cultural, economic, aşa încât inspiraţia a venit spre Doamna Maria Panciuc- Bucătaru uneori sub forme dure, greu de imaginat.
Schimbările politice, sociale-economice, moartea unor iluştri oameni de cultură precum Adrian Păunescu, Emil Hossu, a unor politicieni de vază- Ion Diaconescu şi mulţi alţii. La aceste aspecte s-au adăugat ororile naturii, înzepezirile, incediile, inundaţiile şi altele care au fost luate ca un ,, tot” pentru nenorocirile abătute asupra poporului român. Poezia ,, Catastrofă albă” este edificatoare în acest sens:
Nămeţii au ajuns la zeci de metri
Oamenii se văd
Din ce în ce mai rar
Câte-un bâtrân
Câte-un bâtrân
Mai iese pe lângă coşul casei
De unde satul pare un ocean. (..)
Paralel cu descrierea catastrofelor naturale, creatoarea pune în antiteză schimbarea guvernului Boc, cu guvernul Ungureanu.
Onor guvernul îşi schimbă garda
Curaţi, sătui
Şi cu mult ştaif
Se pupă şi se trâng cu dor
În văzul tuturor. (..)
În acelaşi timp:
Două trenuri
Sunt rămase-n câmp
Cu sutele de călători.
Şi nimeni nu ajunge la până la ei
Chiar dacă strigătele lor
Îţi transmit fiori. (..)
Un alt subiect care străbate acest volum este un tablou al vieţii tumultoase din Bucureşti:
Pe aicea prin Obor
Nu mai trece nici un dor
Toate visurile mor. (..)
Sunt redate segmente din pieţele bucureştene, din comportamentul vânzătorilor ambulanţi, dar dintre toate tronează pieţele cu flori ce mereu sunt adunate în prim plan, ca pe o răsplată a sufletului ce uneori oamenii îl simt încărcat de suferinţe.
Cu cele spuse şi nespuse, volumul este un ,, tot” chiar dacă avem senzaţia că au fost abordate teme diferite. Toate au legătură cu cotidianul, cu viaţa zbuciumată a oamenilor în perioada consemnată. Suntem siguri că aceste pagini cu dureroasele adevăruri vor ajunge la sufletele dvs.
O altă notă dominantă este surprinsă în poeziile ce ralatează plecarea românilor din ţară ,, pentru pumnul de mălai” , aşa cum spune autoarea, lăsând copiii singuri sau în grija unor persoane ce nu prezintă garanţie pentru creşterea şi educarea lor. În poezia ,, Românii mei” citim:
Aţi lăsat copiii singuri
Ce vă plâng ca după mort
Nu vă mai cunoaşte nimeni
După vorbă, după port. (..)
Mai departe autoarea se adresează ,, Mamei Ţară” :
Ia şi-i leagănă cu Doina,
Dă-le hrană sufletească,
Să-şi găsească liniştea,
Să muncească, să iubească.(..)
Desigur, nu putem trece neobservată poezia ,, Blestem” în care veţi putea simţi puternic revolta autoarei pentru cei ce au furat bogăţiile unei ţări frumoase şi respectate cu tradiţii ce păreau nemuritoare şi au adus-o în pragul disperării.
Iată ce spun versurile dintr-o strofă:
Să nu muriţi pân’ nu-ţi avea
Patru, cinci copii la masă
Şi fiecare mână să vă întindă
După absenţa supă aburindă (..)
Am încercat să scot în evidenţă câteva din trăsăturile acestul volum; desigur, citind veţi descoperi mult mai multe şi unele bizare chiar: ,,Dialogul cu moartea” , ,, Focul din inima întunericului”, ,, Rugămintea firului de iarbă” şi multe altele care redau probleme foarte complexe.
Ca o notă dominantă a cărţii este tristeţea, durerea, ce par uneori duse la extreme, dar dacă ne gândim la frământările sociale, protestele îndelungate în Bucureşti şi în toată ţara, uneori, urgiile iernii şi al inundaţiilor, închiderea spitalelor, desfiinţarea şcolilor, nepăsarea sau neputinţa celor de la putere pentru a schimba în bine viaţa românilor,vom înţelege de unde vine această tristeţe.
Totul este gândit matur, cu sensibilitate şi pe măsura unui om ce a trăit frumos şi demn mulţi ani.
Doamna Maria Panciuc-Bucătaru reuşeşte zicem noi, să transmită ceea ce şi-a propus, dar mai ales ceea ce a simţit trăind o bucată bună de vreme în Bucureşti, mai aproape de locul unde se fac şi se desfac reguli de viaţă pentru români.
Cu gândul că am reuşit să definim locul volumului ,, Însingurare”, dar şi cel al volumului ,, Lacrimi de Cristal” , dorim din tot sufletul ca pe mai departe inspiraţia autoarei să capete noi valenţe prin schimbarea în bine a vieţii poporului român.
Admirabila energie care a însoţit-o mereu în scrierele sale în primul volum ,, Lacrimi de Cristal” şi ,, Insingurare” , să spargă zidul însigurării şi să fie lacrimi de bucurie pentru următoarea lansare care urmează să se publice” a încheiat Dumitru Ivan, directorul Editurii Quadrat, Botoşani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu