Un scurt istoric al ,, Casei Ventura", Arborele Genealogic al familiei VENTURA , articol prezentat de Steliana Baltuţă

,,Despre Ștefan Emilian si documentele aflate  în arhivă,  consultate de noi, datorită domnului profesor Ștefan Cervatiuc (care a lucrat o lungă perioadă în Arhive, cercetând și publicând volume, având la bază și aducând în lumină documente inedite, arhivate), dar și prin amabilitatea colegilor domniei sale de la Arhive, care ne-au pus la dispoziţie materialele indicate putem prezenta despre CASA VENTURA. 

 Ștefan Emilian născut la 8 august 1819, era arhitect, inginer și matematician, cu diplomă obţinută la Viena. În 1872 când a ridicat Planul Topografic al orașului Botoșani, era profesor la Universitatea din Iași. În mapa amintită cu titlul „PLANULULU TOPOGRAFICU ALU URBEI BOTOȘANI REDICAT PRIN INGINERULUL ȘTEFAN EMILIAN – 1872” (HĂRŢI, PLANURI, SCHIŢE), apare o planșă cu desenul „Vila Ventura” în forma iniţială, cu latura dinspre răsărit, așa cum apare și astăzi, în forma redată după restaurare, de fapt partea principală de intrare în locuinţă. Pe frontonul de sub balconul de pe latura de est a casei, pe 7 profile decorative, restauratorii au găsit la îndepărtarea straturilor de zugrăveli, 7 litere care alcătuiesc numele familiei cu V dublu (WENTURA). Un alt indiciu care se află în Arhive la Botoșani este arborele genealogic al Familiei Ventura, realizat de profesorul Eugen D. Neculau („născut în Ungureni – Botoșani cu trei zile înainte ca veacul al XIX-lea să se încheie; începe în 1907 școala primară la Ungureni, continuă studiile primare, gimnaziale și liceale la Dorohoi și Pomârla,  iar studenţia la Secţia Filozofie de la Facultatea de Litere a Universităţii din Iași”). Cercetând cu atenţie arborele genealogic al numeroasei familii Ventura cu un sumar de date, aflăm pe primul, NECULAI VENTURA – ispravnic de Bacău în 1754 – pârcălab de Galaţi, în 1761 – postelnic, în 1776 – spătar, căsătorit cu Victoria C. Gr. Soutzo cu care a avut 5 copii, unul fiind GRIGORE VENTURA (vel postelnic în 1803, decedat în 25.III. 1827, înmormântat la Popăuţi – Botoșani), căsătorit cu Maria (numele neprecizat), decedată în 8.XI.1838 (după 11 ani de la pierderea soţului), fiind înhumată în cimitirul bisericii Vovidenia (Botoșani) și care au avut împreună 5 copii (2 fete și 3 băieţi), unul fiind ALECU VENTURA – comis în 1832, agă-vornic în 1857, și a îndeplinit funcţia de prefect de Botoșani sub Al. I. Cuza și din 1866 sub Carol I. Tot din arborele genealogic al lui Eugen D. Neculau, aflăm că, la rândul său, prefectul ALECU VENTURA, a avut 4 copii (1 fată Eufroznia și 3 băieţi IANCU, Alecu și Gheorghe). Din cei 4 copii, iul IANCU VENTURA a fost elev la Botoșani la pensionul Olivari în 1842 și apoi prefect de Botoșani, în timpul lui Carol I, ales ulterior deputat în adunarea electivă. Fratele prefectului ALECU VENTURA, pe nume CONSTANTIN (având dregătoria de agă – fără a se preciza unde), s-a căsătorit cu Soltana Rosetti Bibica, cu care a avut 3 copii (2 fete – Ruxanda și Elena, și un băiat Grigore). Acest băiat GRIGORE VENTURA care a trăit între anii 1839 – 1909, s-a născut la Bacău sau la Galaţi, și este recunoscut ca dramaturg, scriitor și compozitor, profesor la Conservatorul din București. A avut două căsătorii: prima cu Elena Catargiu, și a doua cu Lea Vermont Grümberg – născută la Bacău sau la Moinești, în familia profesorului evreu Grümberg, mai târziu Vermont, nume pe care-l va purta și fratele ei, recunoscutul pictor bucureștean, Nicolae Vermont. Din a doua căsătorie a dramaturgului GRIGORE VENTURA cu LEA VERMONT GRÜMBERG, s-au născut 2 copii (un băiat Grigore și o fată, Mărioara). 

MARIA (MĂRIOARA) VENTURA, s-a născut în 1888 în BUCUREȘTI. Această informaţie sigură, o datorăm colegului nostru pasionat – muzeograf George Lucian Arhip, care a găsit, cercetând în Biblioteca Muzeului Botoșani, în colecţia de periodice, ziarul „Universul Literar” (Anul XLIV, Nr. 7 din 12 februarie 1928), pe prima pagină, unde apare în profil fotografia Mărioarei Ventura, cu specificaţia pe colţul din stânga jos, TRAGEDIANA, iar pe paginile 102 – 103 cu titlul „Sufletul românesc” – articole semnate de Camil Petrescu – „MARIA VENTURA”; George Frideș – „O TRAGEDIANĂ MODERNĂ”; Gabriel Boissy și Antoine (Information) – „MARIA VENTURA ȘI STRĂINĂTATEA”; Ariel – „Neadevărate – cum am revăzut pe Ventura”, și „NOTE BIOGRAFICE”. Notele biografice ne oferă o serie de date, pe lângă anul de naștere 1888 al MARIEI (MĂRIOARA) VENTURA, și faptul că, „a urmat Liceul până la cinci clase la „Liceul Negoescu”. Apoi a plecat la Paris, la „Liceul Lamartine” înscriindu-se în același timp la Conservator. De foarte de timpuriu, la vârsta de 16 ani, a început să joace alături de Sarah Bernhardt. Fiind încă elevă la conservator, Maria Ventura pleacă într-un turneu în America alături de Sarah Bernhardt și Eduard de Max.“Aceste date vin să infirme o serie de afirmaţii greșite ale unor persoane care au susţinut că Mărioara Ventura are legătură cu casa Ventura la care ne referim, din Botoșani. O primă negare a acestei afirmaţii, a venit prompt, din partea colegului nostru muzeograf – șef secţie istorie Gheorghe Median, și în continuare din partea domnului profesor Ștefan Cervatiuc, foarte atent în cercetarea arhivelor, așa cum am precizat mai sus, și care, nici în cele 2 volume de Istorie a Teatrului Botoșănean pe care le-a scris și tipărit, n-a consemnat despre prezenţa Mariei (Mărioarei) Ventura pe scena botoșăneană. Așa cum se știe deja, fiind o mare actriţă, o mare „tragediană” care a jucat o lungă perioadă pe scenele Parisului, fiind angajată la „Comedia franceză”, mai mult încă, a fost prima femeie care a pus în scenă o piesă la Comedia franceză, anume FIigenia de Racine, nu se poate ca ziarele vremii să nu i amintit de prezenţa ei la Botoșani. Cel puţin, cercetarea de până acum, n-a adus în lumină vreo legătură cu Botoșaniul, a actriţei.Tot în „NOTE BIOGRAFICE” din „Universul literar” citat deja, apărut în 1928 aflăm că, atunci „când pacea s-a încheiat, când România Mare era un vis înfăptuit, Ventura cu suletul plin de bucuria izbândei s’a reîntors din nou în Franţa. După o carieră strălucitoare, Maria Ventura, cum îi puneau francezii – Marie Ventura, își doarme somnul de veci în Paris, din 3 decembrie 1954 (la vârsta de 66 de ani). A fost o stea a dramaturgiei, a aparţinut numeroasei familii Ventura, a fost nepoată a pictorului Nicolae Vermont".( articol publicat si in Revista ,, Tara de Sus" autori Steliana Baltuţă si George Arhip).

În ziarul din data de 16-05-2005, România Culturală, profesorul universitar dr. Mihai Sorin Rădulescu precizează o serie de date genealogice ale familiei VENTURA:

,,În aceasta categorie intra si familia Ventura, originara din Fanarul atât de bogat în oameni remarcabili - acel Bizant trecut prin multa suferinta, dupa expresia lui N. Iorga. Scotocind prin arhiva mea, am dat peste un dosar cu spite si fise genealogice privitoare la neamuri boieresti din Moldova, alcatuite de Vasile Panopol, un carturar cu totul uitat astazi, fiu natural al junimistului Vasile Pogor. Intre hârtiile îngalbenite din dosar, un arbore genealogic al familiei Ventura, la care am recunoscut scrisul genealogistului si istoricului George D. Florescu, cu mentiunea "Ventura (Moldova), dupa V. Panopol". Numele cu rezonanta italiana - ca si multe alte patronimice din lumea elenica - trimite cu gândul la stapânirea venetiana fie din Insulele Ionice si din cele ale Egeii, fie chiar de pe continent. Stabilita în Moldova în secolul al XVIII-lea, familia Ventura avea sa devina rapid cunoscuta, încuscrindu-se cu Cantacuzinii moldoveni (din ramura Pascanu), cu Sutestii, Basotestii, Rosettestii si cu alte nume cunoscute din vechea Românie.

,,O notită despre familie găsim si în admirabila culegere de documente a lui Ioan C. Filitti "Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino" (1919). Aici sunt mentionati Constantin Ventura din insula Paros, dragoman al flotei otomane; Nicolae Ventura, care a oscilat între Istanbul, Moldova si }ara Româneasca, unde a ajuns mare spatar în 1784; un alt Constantin Ventura, dragoman (translator) si, în fine, Grigore Ventura, mare postelnic la 1795. Spita lui V. Panopol vine sa lamureasca oarecum filiatia neamului: amintitul Nicolae Ventura a avut din casatoria sa cu Victoria Sutzu o fiica, Ana, maritata cu Iordache Cantacuzino-Pascanu - din care se trag toti Cantacuzinii acestei ramuri din secolele XIX-XX - si doi fii, Grigore si Nicolae, amândoi dregatori în Moldova. Din Grigore Ventura coboara o fata casatorita cu caminarul Iordache Basota si trei fii, Alecu, Constantin si Polidor. Alecu Ventura a detinut rangurile de comis si aga si a fost socrul unuia dintre cei mai însemnati oameni politici români: fiica sa Eufrosina a devenit sotia lui Lascar Catargiu, iar un fiu al sau, pe nume tot Alecu, a fost căsătorit cu Lucia Mavrogheni, fiica omului politic si de finante Petru Mavrogheni.
Ramura mai cunoscută a familiei Ventura provine din mai sus-amintitul Constantin Ventura si din sotia sa Elena nascută Rosetti-Bibica, coborâtoare dintr-o familie Rosetti care - desi de origine constantinopolitană - pare, conform monografiei genealogice a generalului Radu Rosetti, să nu fi avut nici o legatură cu stufosul neam al Rosettestilor moldoveni, si ei originari din marele oras de pe Bosfor. Dramaturgul Grigore Ventura - pe care îl înregistrează toate istoriile literaturii române - era fiul lui Constantin si al Elenei Ventura. A fost căsătorit de două ori: prima oară cu Eleonora, fiica marelui boier conservator Costin Catargiu, si apoi cu Lea Vermont, sora pictorului bucurestean Nicolae Vermont. Din căsătoria lui Grigore Ventura si a Leei Vermont s-a născut o fata, Maria, care avea să devină societară la Comedia Franceză, înscriindu-se în stralucita serie a actorilor români care au încântat Parisul".