Iaşi * Lansare de carte la Muzeul Unirii„Doamna Elena Cuza – un destin pentru România”La scurtă vreme după vernisarea unei expoziţii de anvergură naţională, intitulată Doamna Elena Cuza – un destin pentru România, Muzeul Unirii a găzduit, pe 24 noiembrie, lansarea unui album cu acelaşi titlu, menit să întregească omagiul adus de cercetători uneia dintre cele mai impresionante figuri feminine din istoria României.
Apreciat de specialişti pentru conţinutul său valoros din punct de vedere documentar, dar impresionant şi prin dimensiuni şi prezentare grafică, volumul reprezintă rodul unei colaborări, fiind semnat de Aurica Ichim, Mircea Ciubotaru şi Sorin Iftimi.
„Cea mai mare doamne a României a ştiut să împletească destinul său cu destinul ţării, al unei ţări moderne, capabile să stea lângă celelalte state ale Europei”, afirmă Aurica Ichim, directoral Muzeului Unirii Iasi.
Albumul a apărut la editura Palatul Culturii Iaşi şi a fost precedat, în 2009, de un studiu realizat, de asemenea, în colaborare de Aurica Ichim şi Sorin Iftimi - Alexandru Ioan Cuza. Steme, monograme, decoraţii (Editura Kolos, Iaşi).
„Doamna Elena Cuza a rămas în posteritate ca o durere nemeritată în efigie, prin sensibilitatea şi felul său de a se comporta în societate.
Demnitatea, bunul simţ erau rare în secolulul al XIX-lea şi sunt cu atât mai rare astăzi. Activităţile caritabile şi culturale ale Elenei Cuza ilustrează dimensiunea existenţială a acestei persoane”, a spus, în prezentarea sa, conf. univ. Mihai Cojocariu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.
Lansarea albumului a fost urmată de o serată muzicală susţinută de studenţi şi de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi. (prezentare Gina Popa Iasi)
Anul acesta 2011, de Ziua Femeii, Muzeul Naţional Cotroceni cu ocazia sărbătoririi a împlinirii a 20 de ani de existenţă în spaţiul cultural al Capitalei a organizat o expoziţie,dedicata uneia dintre cele mai fascinante figuri feminine Elena Cuza prin participarea a mai multor instituţii muzeale şi biblioteci din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti,Muzeul „Theodor Aman“, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I“, Biblioteca Academiei Române, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ - Muzeul Unirii, Iaşi, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul de Istorie Galaţi, Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ, Muzeul Literaturii Române Iaşi, colecţia particulară a doamnei dr. Mariana Păvăloiu.
In imagine foto dreapta:Maxima din colectie proprie
Recompunerea atmosferei fascinante a secolului al XIX-lea la palatul Cotroceni, unde, nu pentru mult timp a locuit doamna Elena Cuza, a fost realizată prin amenajarea unui nou spaţiu de expunere, aflat, aşa cum o confirmă descrierile şi documentele vremii, în apropierea fostului apartament al acesteia. Piesele de mobilier - garnituri de salon, vitrine, mese, fotolii, birouri în stil Napoleon III, unele dintre ele expuse pentru prima dată, fac parte din colecţia Muzeului National Cotroceni
În cadrul expoziţiei au fost obiecte personale care au aparţinut primei doamne a României: brăţara de aur şi sigiliul cu iniţialele H.C., mantia, copie unei rochii purtată de doamna Elena Cuza după moartea domnitorului Al. I. Cuza, casete de înfrumuseţare şi lucru de mână, trusa de scris, trusa de voiaj, evantai din baga cu monograma E.C. şi coroana domnească lucrate în pietre preţioase, batiste, şaluri, portretul doamnei Elena Cuza, pictat de Theodor Aman în 1863, pentru a fi donat „Azilului Elena Doamna“, portretul domnitorului Al. I. Cuza, 1864 etc.
Au fost expuse servicii de masă din porţelan de Sèvres care au aparţinut familiei Cuza (cu monogramele A.I.C. şi H.C., stema Principatelor Unite şi deviza „Toţi în unu“), farfurii, fructiere, pahare din cristal de Baccarat, tăvi argintate cu monogramă, furculiţe, linguri, cuţite cu stema Principatelor Unite, bombonieră din cristal de Boemia cu devizele „Toţi în unu“ şi „Cu puteri unite“, serviciu pentru ceai şi cafea din argint, feţe de masă, şervete şi ştergare cu monograma domnitorului şi a doamnei Elena Cuza etc.
Pentru că Doamna Elena Cuza a desfasurat si o ampla opera de binefacere, a fondat în 1862 „Azilul Elena Doamna“ de la Cotroceni pentru fetele orfane, lucru ilustrat în expozitie prin expunerea medaliei „Aziul Elena Doamna, 1862“ din bronz aurit, argintat si patinat, medalia jubiliara „50 de ani de existenta a Azilului Elena Doamna, md. 1912“ din bronz.
sursa:http://www.mnir.ro/ro/Colectii/ItemsColectii.aspx?IDItemColectie=18#95a

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu