S-a catarat pe ghetari, a suferit degeraturi, a indurat temperaturi de - 40 de grade, a batut cu piciorul toate continentele. Este singura romanca ce s-a incumetat si a izbutit sa cutreiere cea mai rece regiune a lumii, este primul roman, prima femeie ca virsta si a treia din lume care a ajuns in acelasi an la cei doi Poli, performanta de care a fost in stare la 61 de ani.
M-as fi bucurat sa-i fie la fel de pricopsita si viata de familie.
Sa musteasca de realizari, sa dea pe-afara de satisfactii. In schimb Uca
Marinescu mi-a vorbit impacat despre fericire, dar mai mult si mai
apasat despre drumurile pe care le-a facut in viata si care au dus-o
spre mihnire.
Am vindut masina, apoi casa si pamintul mostenit, ca sa calatoresc
De-abia s-a intors de la Polul Nord. Este istovita, dar zimbitoare, blinda si pozitiva. Se resimte inca dupa calatoria ce i-a testat taria si a umplut-o de frumusetea locurilor si locuitorilor cu care s-a intilnit. Am stat de vorba cu Uca Marinescu pe terasa casei, sorbind dintr-un ceai indulcit cu miere, si ascutindu-mi curiozitatea la cele auzite. Am turtit butonul „record“ al reportofonului in timp ce pisica s-a lasat dezmierdata, iar stapina ei, chestionata. „Eu nu plec in calatorie, ci calatoria ma ia cu ea“, incepe Uca Marinescu sa-mi povesteasca. „Ma pregatesc cu doua-trei luni inainte, citesc foarte mult despre locurile respective, despre oameni, imi fac traseul, mi-l verific. Calatoriile mele sint foarte economice. La inceput, in primele expeditii, am vindut masina, apoi casa care era mare si am luat alta mai mica si am calatorit, apoi am vindut niste pamint mostenit de la bunica mea, la fel, ca sa am bani de drum. Fiind ardeleanca, imi este greu sa ma duc sa cer. Aspectul cu sponsorizarea pentru mine a fost si ramine foarte dificil.“ Cind se intoarce in tara, pune la cale expozitii de fotografii impreuna cu Academia Romana si cu Societatea de Geografie a carei membra este, si lucreaza cot la cot cu angajatii Muzeului Antipa pentru diverse proiecte derulate impreuna. „Timpul meu incepe sa se scurteze si mai am multe lucruri de facut, printre care sa scriu si o carte, o radiografie a civilizatiilor vechi si actuale, care sa cuprinda aspecte ale celor vazute de mine in calatorii. Lucrez in momentul de fata, am colaborari, pentru ca pensia este atit de mica, incit sint fortata sa mai cistig niste bani, care sint ca o gura de oxigen pentru mine.“
In timp ce strabat cu privirea albume intregi, indopate cu fotografii extraordinare din toate cotloanele lumii, ascult amanunte despre primii ani de viata ai interlocutoarei mele. S-a nascut in Gheorghieni, judetul Harghita, unde si-a petrecut copilaria ferita de dezamagiri, intr-un decor ca rupt din povesti. Tatal ei era inspector financiar, raspundea de tot judetul Harghita, iar mama, unguroaica, a terminat facultatea la Brasov, dar nu a profesat, a stat acasa si le-a crescut pe ea si pe sora ei. In copilarie, Uca Marinescu a luat lectii de pian, avea acasa profesor de religie, de pian si de franceza. De la 4 ani, a inceput sa mearga cu ai ei pe munte, sa descopere natura, iar la 14 ani a plecat la Tirgu-Mures, ca sa faca liceul. Impinsa de la spate de dorinta teribila de a-si insanatosi tatal bolnav, incepe pregatirea pentru Medicina, preocupare pe care insa a lasat-o balta cu citeva luni inaintea examenului de admitere, in favoarea facultatii de educatie fizica. „A fost o surpriza mare pentru familie, dar pentru ca tineau foarte mult la mine, m-au lasat. Dupa terminarea facultatii, faceam multe lucruri in virtutea inertiei, chiar daca nu-mi conveneau. De exemplu, nu mi-a convenit ca trebuia sa ramin in Bucuresti, dar am ramas pentru ca am intrat in sportul de performanta, ma ocupam de pregatirea juniorilor la atletism.“ In sportul de performanta a lucrat 15 ani, dupa care si-a inaintat demisia si a plecat fara sa priveasca in urma, dezgustata de fenomenul de fortare a performantei cu ajutorul medicamentelor, ...
sursa Wikipedia
Am vindut masina, apoi casa si pamintul mostenit, ca sa calatoresc
De-abia s-a intors de la Polul Nord. Este istovita, dar zimbitoare, blinda si pozitiva. Se resimte inca dupa calatoria ce i-a testat taria si a umplut-o de frumusetea locurilor si locuitorilor cu care s-a intilnit. Am stat de vorba cu Uca Marinescu pe terasa casei, sorbind dintr-un ceai indulcit cu miere, si ascutindu-mi curiozitatea la cele auzite. Am turtit butonul „record“ al reportofonului in timp ce pisica s-a lasat dezmierdata, iar stapina ei, chestionata. „Eu nu plec in calatorie, ci calatoria ma ia cu ea“, incepe Uca Marinescu sa-mi povesteasca. „Ma pregatesc cu doua-trei luni inainte, citesc foarte mult despre locurile respective, despre oameni, imi fac traseul, mi-l verific. Calatoriile mele sint foarte economice. La inceput, in primele expeditii, am vindut masina, apoi casa care era mare si am luat alta mai mica si am calatorit, apoi am vindut niste pamint mostenit de la bunica mea, la fel, ca sa am bani de drum. Fiind ardeleanca, imi este greu sa ma duc sa cer. Aspectul cu sponsorizarea pentru mine a fost si ramine foarte dificil.“ Cind se intoarce in tara, pune la cale expozitii de fotografii impreuna cu Academia Romana si cu Societatea de Geografie a carei membra este, si lucreaza cot la cot cu angajatii Muzeului Antipa pentru diverse proiecte derulate impreuna. „Timpul meu incepe sa se scurteze si mai am multe lucruri de facut, printre care sa scriu si o carte, o radiografie a civilizatiilor vechi si actuale, care sa cuprinda aspecte ale celor vazute de mine in calatorii. Lucrez in momentul de fata, am colaborari, pentru ca pensia este atit de mica, incit sint fortata sa mai cistig niste bani, care sint ca o gura de oxigen pentru mine.“
In timp ce strabat cu privirea albume intregi, indopate cu fotografii extraordinare din toate cotloanele lumii, ascult amanunte despre primii ani de viata ai interlocutoarei mele. S-a nascut in Gheorghieni, judetul Harghita, unde si-a petrecut copilaria ferita de dezamagiri, intr-un decor ca rupt din povesti. Tatal ei era inspector financiar, raspundea de tot judetul Harghita, iar mama, unguroaica, a terminat facultatea la Brasov, dar nu a profesat, a stat acasa si le-a crescut pe ea si pe sora ei. In copilarie, Uca Marinescu a luat lectii de pian, avea acasa profesor de religie, de pian si de franceza. De la 4 ani, a inceput sa mearga cu ai ei pe munte, sa descopere natura, iar la 14 ani a plecat la Tirgu-Mures, ca sa faca liceul. Impinsa de la spate de dorinta teribila de a-si insanatosi tatal bolnav, incepe pregatirea pentru Medicina, preocupare pe care insa a lasat-o balta cu citeva luni inaintea examenului de admitere, in favoarea facultatii de educatie fizica. „A fost o surpriza mare pentru familie, dar pentru ca tineau foarte mult la mine, m-au lasat. Dupa terminarea facultatii, faceam multe lucruri in virtutea inertiei, chiar daca nu-mi conveneau. De exemplu, nu mi-a convenit ca trebuia sa ramin in Bucuresti, dar am ramas pentru ca am intrat in sportul de performanta, ma ocupam de pregatirea juniorilor la atletism.“ In sportul de performanta a lucrat 15 ani, dupa care si-a inaintat demisia si a plecat fara sa priveasca in urma, dezgustata de fenomenul de fortare a performantei cu ajutorul medicamentelor, ...
sursa Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu