Florence Nightingale, este femeia care fost precursoarea serviciului sanitar modern şi care a intrat în istoria medicală.

In mod paradoxal, sunt mulţi oameni care nu au auzit de ea, deşi este considerată a fi o adevarată legendă - aceasta, în ciuda faptului că razboiul din Crimeea a durat numai doi ani din cei nouăzeci cât a trăit Florence Nightingale, este femeia care fost precursoarea serviciului sanitar modern şi care a intrat în istoria medicală.

Datorită ambiţiei şi devotamentului de care a dat dovadă, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituţii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar şi cu personal de specialitate pregatit să intervină în orice moment. Capacitatea ei intelectuală deosebită, altruismul şi energia ei au consacrat-o în domeniu şi i-au asigurat un loc în istorie. De altminteri, în Londra există un muzeu care îi poartă numele şi unde se regăsesc artefacte care i-au apartinut.

Florence Nightingale s-a născut pe 12 mai 1820 în Italia, din parinţi britanici, iar numele ei a fost inspirat de oraşul în care a văzut lumina zilei.La 17 ani a declarat că simte că şi-a găsit "menirea", ca urmare a faptului că, spunea ea, ar fi primit un mesaj din partea Divinităţii. "Dumnezeu mi-a vorbit si m-a chemat in slujba Lui". Dat fiind faptul că Florence nu era preocupată în mod deosebit de religie, nu s-a pus nici o secundă problema că ar fi fost vreo mistică sau ca ar fi avut halucinatii.

A început cu vizite tot mai frecvente în căminele de bătrâni şi spitale, unde încerca să stea cât mai mult timp în preajma surorilor medicale. Părinţii ei au fost la început total împotriva dorinţei fiicei lor de a deveni asistentă, pentru că în secolul al XIX-lea aceasta profesiune nu era considerată ca fiind una "onorabilă" (aceasta, pe lângă faptul că, dacă Florence ar fi muncit, s-ar fi considerat ca familia ei este în pragul ruinei.

Ea s-a inscris la un curs de trei luni în domeniul asistenţei medicale, ceea ce i-a permis sa ocupe un post de infirmieră, pe care nu l-a mai părăsit până în 1854.

In anul 1854, în timpul războiului din Crimeea, Florence Nightingale a dat dovadă de extraordinara sa capacitate de organizare. Condiţiile din spitalele pentru soldaţii englezi răniţi în Crimeea erau cu adevărat jalnice, mai ales în acea situaţie: lipsea îngrijirea medicală de specialitate, iar igiena era inexistentă.Tinerii soldaţi mureau în spital, chiar dacă rănile lor nu erau letale, din cauza instalarii septicemiei. Pentru a îmbunătăţi situaţia, guvernul britanic a hotărât să trimită pe cineva capabil care să se ocupe de acest serviciu şi anume pe Florence Nightingale. Aceasta, însoţită de 38 dintre cele mai bune infirmiere formate de ea, a ajuns la spitalul de campanie pe data de 21 octombrie 1854.

Florence şi echipa sa s-au ocupat cu maxima rigurozitate de curăţenia din spital, sterilizarea instrumentarului, procurarea de feşe şi pansamente din tifon, precum şi de alimentatia, pana atunci cu totul improprie, a soldatilor. In urma acestor măsuri, puse în practică extrem de riguros, mortalitatea în rândul răniţilor s-a redus simţitor.

Florence s-a dovedit a fi în acelasi timp şi un bun psiholog, ea incurajând şi redând speranţa tuturor, scriind scrisori care ii erau dictate de pacienti incapabili să se mişte, veghindu-i întreaga noapte fără a accepta să fie inlocuită, şi reuşind astfel să aducă pe linia de plutire pacienţi care fuseseră consideraţi iniţial "fără speranţă". Toate acestea i-au atras un respect enorm, admiraţie şi au făcut-o să fie îndrăgită de întreaga armată britanică. Exemplul ei a fost ceea ce a dus la admiterea personalului medical de sex feminin in spitalele armatei, fapt care fusese pana atunci fara precedent. De asemenea, Florence Nightingale a fost cea care a ridicat asistenta medicală la rang de profesie de sine stătătoare.

După terminarea războiului, Florence Nightingale a primit o importantă recompensă financiară pentru serviciile aduse, fapt care i-a permis să-şi continue reforma, de data aceasta în cadrul spitalelor civile. Devenise o persoană cunoscută şi atenţia opiniei publice era îndreptată asupra ei. Capacitatea de organizare şi contribuţiile sale din timpul războiului au recomandat-o pentru a face parte din Societatea Nationala de Statistica.

Dincolo de aceste aspecte însă, cea mai mare realizare a vieţii ei (şi in acelaşi timp, motivul pentru care numele ei a rămas în istorie) îl constituie faptul că a făcut pasul decisiv în ceea ce priveşte recunoaşterea profesiunii de soră medicală şi, de asemenea, a fondat prima şcoală de profil, ale carei cursuri şi examene practice se desfăşurau în spitalul St. Thomas din Marea Britanie. Ea şi-a dedicat tot restul vieţii activităţii acestei şcoli, îmbunătăţind în permanenţă condiţiile de studiu şi baza materială didactică. Cursurile concepute şi predate de ea au fost traduse în unsprezece limbi străine şi reprezintă şi în prezent un material de studiu nepreţuit.