A fost prima romanca ce a ajuns in Antarctica; prima femeie din lume care a ajuns in decursul unui an la cei doi poli geografici ai Pamantului; primul roman si prima femeie care a ajuns la cei doi poli pe schiuri in 2001 (marcand si un record de varsta), prima femeie din lume care a atins cei patru poli ai Pamantului (geografic si magnetic).
A traversat Africa, a mers de sase ori in Tibet, s-a catarat pe Mont Blanc si pe alte varfuri. Cand nu pleaca in expeditii prin lume, merge in tabere de schi cu copiii fostilor elevi, urca pe munte sau scrie. Locuieste in Bucuresti, dar sufletul i-a ramas in Marginimea Sibiului, locul din care se trage tatal sau. Calatoriile sale sunt povestite pe blogul Uca Marinescu.
La varsta la care alti oameni nu se duc mai departe de parcul din cartier sau nici nu mai ies din casa, Uca Marinescu isi face in continuare planuri de drum. Acum vrea sa mearga in Antarctica, pentru ca un batran lama tibetan i-a spus ca este "un pescarus arctic".
Am reusit sa o gasim la scurt timp dupa ce s-a intors dintr-o expeditie in Himalaya-Sikkim, unul dintre locurile in care si-a dorit sa ajunga. Uca Marinescu a avut amabilitatea sa ne raspunda la cateva intrebari.
Unde locuiti? Aveti familie? Exista putine lucruri despre viata dvs personala pe Internet...
Locuiesc in Bucuresti, dar cu sufletul sunt din Marginimea Sibiului prin familia tatalui si din Harghita prin familia mamei. Ambele locuri au fost copilaria mea si si-au pus amprenta pe viata mea. Nu ma consider bucuresteanca. Nu mai am familie, toti au murit. Doar o verisoara, pe care o venerez.
Am o alta familie mare, compusa din prietenii pe care mi i-am facut in aceasta lume mare. Prietenia nu are hotare. Sunt poate un fir de nisip, colorat, pe langa altii, pentru care materialul are prioritate in fata spiritualului. Ma consider mai bogata.
De unde pasiunea pentru expeditii? Cand si cum v-a "prins"?
Prin educatia primita de acasa am iubit demult natura. Natura in Harghita era pura, simteam de mica vraja ei, eram o caprioara libera si curioasa. Colindam muntii si ascultam glasul tulnicelor sau al izvoarelor. Din Marginimea Sibiului am cules caldura plaiurilor si a oamenilor. Probabil din aceasta sinteza a aparut chemarea.
Am vrut sa cunosc mai mult, mai departe si, desi de fiecare data am plecat cu multe intrebari, pentru a gasi raspunsuri, m-am intors cu si mai multe intrebari.
V-ati intors recent din Himalaya-Sikkim. Cum a fost? Cand ati plecat si cat a durat expeditia?
Acum 16 ani am fost in Nepal si Sikkim-zone himalayene pentru un "treking feminin", la invitatia Federatiei de Alpinism din Nepal. Si am vazut Kangchendzonga. Un cer de nori s-a deschis si masivul si-a aratat frumusetea speciala. M-am dus cat mai aproape, adica la cateva sute de kilometri si a ramas printre nori.
Este al
treilea optmiar 8.586 m si din partea Sikikimului nu se poate urca pentru ca
este considerat sacru. Am ramas cu imaginea lui si mi-am dorit o data sa il mai
vad. Cand am fost in Bhutan,
la plecare am zburat pe langa el si din nou m-a vrajit. Am scris atunci in
jurnalul meu "Muntele care ma cheama".
Dar 2011 a insemnat Centrul energetic al Mongoliei si din iarna a aparut chemarea pentru Kangchendjonga. Si am plecat. A fost greu, cam trei saptamani, de ploaie, de natura salbatica, de paduri de rododendron, de prieteni serpasi si ghizi care ne indrumau pasii, de rau de altitudine pe poteci acoperite de muschi cu "prietenoasele lipitori litzi", de norii de dimineata care se jucau cu noi de-a ascunselea, aratandu-ne inaltimile de sase miari, fara zapezile vesnice, din cauza incalzirii globale.
Si, totusi, in momentul greului psihic, exact ca in alte expeditii grele, am spus "Trebuie!" si am urcat pe varful Djongri, fratele mai mic, si in Goecha-La, fereastra de la poalele Kangchendzongai. Si astfel am admirat si asteptat fiecare aparitie din nori a celui care m-a chemat.
Poate la fel am asteptat si aparitia Aurorei Boreale. Dar totul este diferit asa cum fiecare moment al nostru pleaca, pentru mine, Muntele nu a plecat. Stiu ca aceasta realizare m-a incarcat cu multa energie pe care o pot folosi in viata de zi de zi.
Care va e cea mai draga amintire, din timpul calatoriilor dvs?
Sunt multe amintiri. In general amintirile pleaca, dar ale mele raman si in orice moment pot sa le retraiesc. Este greu sa aleg. Poate ultima: Eu nu am masina si imi place sa calatoresc printre oameni.
Dar 2011 a insemnat Centrul energetic al Mongoliei si din iarna a aparut chemarea pentru Kangchendjonga. Si am plecat. A fost greu, cam trei saptamani, de ploaie, de natura salbatica, de paduri de rododendron, de prieteni serpasi si ghizi care ne indrumau pasii, de rau de altitudine pe poteci acoperite de muschi cu "prietenoasele lipitori litzi", de norii de dimineata care se jucau cu noi de-a ascunselea, aratandu-ne inaltimile de sase miari, fara zapezile vesnice, din cauza incalzirii globale.
Si, totusi, in momentul greului psihic, exact ca in alte expeditii grele, am spus "Trebuie!" si am urcat pe varful Djongri, fratele mai mic, si in Goecha-La, fereastra de la poalele Kangchendzongai. Si astfel am admirat si asteptat fiecare aparitie din nori a celui care m-a chemat.
Poate la fel am asteptat si aparitia Aurorei Boreale. Dar totul este diferit asa cum fiecare moment al nostru pleaca, pentru mine, Muntele nu a plecat. Stiu ca aceasta realizare m-a incarcat cu multa energie pe care o pot folosi in viata de zi de zi.
Care va e cea mai draga amintire, din timpul calatoriilor dvs?
Sunt multe amintiri. In general amintirile pleaca, dar ale mele raman si in orice moment pot sa le retraiesc. Este greu sa aleg. Poate ultima: Eu nu am masina si imi place sa calatoresc printre oameni.
Un domn in varsta in autobuz mi-a cedat locul, i-am multumit
si nu m-am asezat, dar mi-a mangaiat palma si mi-a spus ca pentru dansul ziua a
devenit o bucurie, pentru ca m-a recunoscut. Sau poate faptul ca m-am atasat de cativa locuitori din Sikkim si am primit o noua
invitatie pentru a le vizita satele.
Ati avut momente cand v-ati zis ca nu mai vreti sa calatoriti? Ca v-a ajuns?
Nu ma gandesc, dar stiu ca nu pot sta locului si macar plec, atunci cand mi se face dor in muntii mei din Romania care sunt aproape. Sa stiti ca de la ei imi vine dorul care ma cheama acasa, cat de departe as fi.
Cine va finanteaza calatoriile? Cam cat cheltuiti intr-o expeditie? Sa o luam pe ultima, drept exemplu.
Este o intrebare care mi se pune din curiozitate de multe ori. Eu nu fac excursii, nu am agentii, cheltuielile mele sunt cat mai modeste, ma adaptez conditiilor de viata locale. In afara de avion cu care trebuie sa ajung departe intr-o zona, odata ajunsa merg cu autobuzul local, stau in casele lor, mananc ce mananca si ei.
De fapt, peste tot traiesc oameni ca si noi si daca le devii prieten nu iti este greu. A obtine o finantare pentru mine este greu pentru ca nu pot sa cer - sunt ardeleanca. Este de fapt cea mai grea parte a expeditiei. Prezint ce vreau sa fac si daca pot fi ajutata multumesc prin realizarea expeditiei si dedic victoriile mele sponsorilor.
Ati avut momente cand v-ati zis ca nu mai vreti sa calatoriti? Ca v-a ajuns?
Nu ma gandesc, dar stiu ca nu pot sta locului si macar plec, atunci cand mi se face dor in muntii mei din Romania care sunt aproape. Sa stiti ca de la ei imi vine dorul care ma cheama acasa, cat de departe as fi.
Cine va finanteaza calatoriile? Cam cat cheltuiti intr-o expeditie? Sa o luam pe ultima, drept exemplu.
Este o intrebare care mi se pune din curiozitate de multe ori. Eu nu fac excursii, nu am agentii, cheltuielile mele sunt cat mai modeste, ma adaptez conditiilor de viata locale. In afara de avion cu care trebuie sa ajung departe intr-o zona, odata ajunsa merg cu autobuzul local, stau in casele lor, mananc ce mananca si ei.
De fapt, peste tot traiesc oameni ca si noi si daca le devii prieten nu iti este greu. A obtine o finantare pentru mine este greu pentru ca nu pot sa cer - sunt ardeleanca. Este de fapt cea mai grea parte a expeditiei. Prezint ce vreau sa fac si daca pot fi ajutata multumesc prin realizarea expeditiei si dedic victoriile mele sponsorilor.
Mi-am
vandut masina, niste pamanturi de la bunici, mi-am micsorat spatiul de locuit
si acum sunt pensionara care isi strange banii din pensie. Ultima expeditie a
costat 2.000 de dolari din care mai am de platit.
L-ati cunoscut, in 2011, pe viitorul Dalai Lama. Ce impresie v-a lasat? Cum l-ati descrie?
Un obiectiv al meu este sa cunosc oameni, sa cunosc cum traiesc astazi si sa invat cat mai multe de la ei. Soarta sau sansa mi-au oferit posibilitatea sa cunosc oameni deosebiti si aspecte deosebite ale vietii lor.
Intalnirea cu viitorul Dalai Lama mi-a prilejuit-o desertul Gobi si o samana mongola care ma insotea. Am cerut permisiunea sa pot vorbi cu Dalai Lama.
Este un om care vorbeste sase limbi si intr-o engleza perfecta mi-a explicat ca el face penitenta pentru a imbuna lumea si a curata din pacatele oamenilor, mergea taras 60 de kilometri prin dunele desertului pana la muntele sacru Meru. In zona i s-a construit un viitor templu.
M-a intrebat ce credinta am si i-am explicat ca am o credinta frumoasa si pura asa cum este si tara mea. La intrebarea mea care e credinta lui, mi-a raspuns ca este la fel cu a mea.
Multe dintre calatoriile dvs le-ati facut in zone cu o spiritualitate deosebita. Ce senzatie aveti cand va intoarceti in Romania?
L-ati cunoscut, in 2011, pe viitorul Dalai Lama. Ce impresie v-a lasat? Cum l-ati descrie?
Un obiectiv al meu este sa cunosc oameni, sa cunosc cum traiesc astazi si sa invat cat mai multe de la ei. Soarta sau sansa mi-au oferit posibilitatea sa cunosc oameni deosebiti si aspecte deosebite ale vietii lor.
Intalnirea cu viitorul Dalai Lama mi-a prilejuit-o desertul Gobi si o samana mongola care ma insotea. Am cerut permisiunea sa pot vorbi cu Dalai Lama.
Este un om care vorbeste sase limbi si intr-o engleza perfecta mi-a explicat ca el face penitenta pentru a imbuna lumea si a curata din pacatele oamenilor, mergea taras 60 de kilometri prin dunele desertului pana la muntele sacru Meru. In zona i s-a construit un viitor templu.
M-a intrebat ce credinta am si i-am explicat ca am o credinta frumoasa si pura asa cum este si tara mea. La intrebarea mea care e credinta lui, mi-a raspuns ca este la fel cu a mea.
Multe dintre calatoriile dvs le-ati facut in zone cu o spiritualitate deosebita. Ce senzatie aveti cand va intoarceti in Romania?
Repet faptul ca peste tot traiesc oameni la fel ca noi. Dar trebuie sa le descoperi sufletul si traiul. Credinta este esenta vietii. Multe popoare au supravietuit avand o credinta pura si puternica.
Trebuie sa constientizam ca trebuie sa fim umani si in viata intotdeauna sa avem credinta. La revenirea mea acasa primul lucru pe care il simt este bucuria ca sunt acasa. Merg pe jos sa simt sub talpi pamantul meu. Este adevarat ca in ultimii ani apare o tristete cand vad tristetea semenilor sau trasturi de caracter specifice haosului actual.
Ce urmeaza? Pana cand aveti de gand sa colindati lumea?
Ce urmeaza nu stiu, as mai vrea sa merg in Antactica, sunt un pescarus arctic de fapt. Este sinteza trecutului meu in viziunea unui batran lama tibetan. Dar......imi este greu cu prima parte a expeditiei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu